Pretenţii. Sentința nr. 1781/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1781/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1781/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1781

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte R. M. D.

Grefier I. M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL în contradictoriu cu pârâta R. B. SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța constată că s-a invocat prin întâmpinare excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Sectorului 2 București și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberand asupra exceptiei de necompetenta teritoriala invocata de parata prin intampinare, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la data de 02.09.2014 pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._, reclamantul M. Bucuresti prin Primar General, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A. ca instanta, prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 7.260,28 lei, reprezentand debit neachitat – taxa de concesiune aferenta perioadei 2009 – 2011, air 2.031,51 lei – majorari de intarziere si penalitati actualizate pana la data de 12.07.2012.

În fapt, reclamantul a aratat, in esenta, ca, prin contractul de asociere nr. 2390/17.03.1992 incheiat intre Imobiliara R.A. si Banca Agricola S.A., s-a stabilit terminarea executiei lucrarilor de constructii, punerea in functiune si exploatarea distincat de catre partile contractante a blocului L111 din Ansamblul Labirint, situat in Bucuresti, sector 3. Potrivit art. VII lit. b), Banca Agricola se obliga sa achite anual taxa de concesionare a terenului in valoare de 778.660 lei (...). Prin art. 12 s-au prevazut penalitati de intarziere. In prezent, Banca Agricola inseamna R. B., care are obligatia de plata a taxei de concesiune.

În drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 1270 C.civ. 2011.

In dovedire, reclamantul a depus inscrisuri in copie.

Reclamantul a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

La data de 18.11.2014, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, raportat la locul unde se afla sediul social al acesteia, exceptia lipsei calitatii Primarului General de reprezentant al reclamantului, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neintemeiata.

Analizand exceptia de necompetenta teritoriala, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.

Potrivit art. 132 C.proc.civ. - Solutionarea exceptiei - (1) Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, din oficiu sau la cererea partilor, ea este obligata sa stabileasca instanta judecatoreasca competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. (…) (3) Daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei judecatoresti competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent.

Regula generala in materia determinarii competentei teritoriale de solutionare a unei actiuni formulata impotriva unei persoane juridice de drept privat este stabilita de art. 107 alin. 1 C.proc.civ., potrivit caruia ˝cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel˝.

Art. 113 C.proc.civ. prevede si o competenta alternativa pentru anumite actiuni, dreptul de a opta pentru una din cele doua instante apartinand reclamantului conform art. 116 C.proc.civ. (reclamanta are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente).

Instanta retine ca dosarul de fata are ca obiect o actiune personala mobiliara intemeiata pe un raport juridic contractual, actiune formulata impotriva unei persoane juridice de drept privat, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile susmentionate.

Avand in vedere ca, in lipsa unei clauze contractuale exprese, nu sunt incidente dispozitiile art. 113 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., instanta competenta sa solutioneze cauza este aceea in a carei raza teritoriala se afla sediul paratei.

Avand in vedere ca sediul social al paratei este in Sectorul 1, instanta competenta este Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

In consecinta, instanta apreciaza ca exceptia de necompetenta teritoriala invocata este intemeiata, urmand a fi admisa si, in temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ, va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N UMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia de necompetenta teritoriala.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamantul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței nr. 291-293 în contradictoriu cu pârâta R. B. SA, cu sediul în sector 2, București, .. 9-9A in favoarea Judecatoriei Sectorului 1.

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 16.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. D.I. M. T.

Red. Jud. R.M.D

Th.red.I.T.M./25.02.2015/ 4 ex.

ROMÂNIA

AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă

., sector 3 București, Telefon 021._/Fax 021._

www.portal.just.ro; e-mail_Operator de date cu caracter personal 2891

Dosar număr _

Data emiterii: 12.12.2015

CĂTRE,

JUDECĂTORIEI SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 1781 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 16.02.2015, privind pe reclamantul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL în contradictoriu cu pârâta R. B. SA, s-a dispus declinarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, sens în care vă înaintăm dosarul având .file și .volum.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. D.I. M. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1781/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI