Pretenţii. Sentința nr. 8733/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8733/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 8733/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8733

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 09.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE I. M. D.

GREFIER D. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR în contradictoriu cu pârâta M. M..

La apelul nominal efectuat în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că în data de 27.07.2015 s-a depus de către reclamant cerere de renunțare la judecată, după care,

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.02.2015, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Nureșan M. ca prin hotărârea ce se va pronunța să o oblige la plata contravalorii chirie teren în sumă de 9,10 lei, aferente perioade 01.2012 – 11.2014, precum și majorările de întârziere în sumă de 9,10 lei, aferente perioadei 01.2012 – 11.2014.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că la data de 12.11.1999 între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1526206T, având ca obiect folosința terenului – curte și grădina aferentă locuinței în suprafață de 1,88 mp situat în București .. 27, sector 2.

În susținere s-au atașat la dosar în copii înscrisuri.

La data de 27.07.2015, prin intermediul compartimentului registratură al instantei, reclamanta a depus cerere scrisă în care arată că renunță la judecată.

Potrivit art. 243 C.pr.civ., in cazul in care in cursul cercetarii procesului, reclamantul renunta la judecarea cererii de chemare in judecata sau la dreptul pretins, in camera de consiliu sau in sedinta publica, judecatorul se va pronunta asupra cauzei prin hotarare.

Potrivit art. 406 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul poate sa renunte la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa.

In consecinta, fata de cererea reclamanților formulatala data de 28.05.2015, instanta va lua act de renuntarea la judecata conform art. 243 si art. 406 alin. 6 C.pr.civ. potrivit cu care renuntarea la judecata se constata prin hotarare supusa recursului (potrivit art. 485 alin. 1 C.pr.civ. termenul de recurs este de 30 zile daca legea nu dispune altfel) care va fi judecat de instanta ierarhic superioara celei care a luat act de renuntare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 alin. 6 C.pr.civ. ia act de renuntarea la judecata cererii formulata de catre reclamanta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR, C._, cu sediul în București, .. 16, sector 3 în contradictoriu cu pârâta M. M., CNP_, cu domiciliul în București, .. 27, ..

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. D. D. N.

Red./I.M.D./4 ex./30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8733/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI