Obligaţie de a face. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 13009/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 18.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamanta CERGUȚA S. în contradictoriu cu pârâta B. SA.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 05.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.11.2015 și ulterior pentru azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 04.06.2015 reclamanta CERGUȚA S. în contradictoriu cu pârâta B. SA a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei de comision de administrare lunară prevăzut de art. 4.1 din contractul de credit nr.735CSF_/23.07.2008, eliminarea acesteia și restituirea sumelor achitate în plus, stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, denominarea în moneda națională a plăților, înlocuirea dobânzii variabile prevăzute la art. 4.1 din convenție cu o dobândă anula fixă și restituirea sumelor încasate nedrept, obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare precum și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de credit nr.735CSF_/23.07.2008. Comisionul de administrare este perceput în mod abuziv în raport de dispozițiile art. 4 alin.1 și 2 din legea nr.193/2000. La momentul încheierii contractului, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, Contractul este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite. Comisionul de administrare se circumscrie prevederilor Anexei nr.1 la legea nr.193/2000.
Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a creșterii excesive a cursului valutar, în detrimentul consumatorului, se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului. Hiper - valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului. Mai mult, conform art. 75 coroborat cu art. 76 din legea nr.296/2004 contractele de credit pentru consum precum și toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie să conțină clauze clare, corecte. Totodată, potrivit 969 C.civ. părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar în cauză este incidentă teoria impreviziunii.
Denominarea în moneda națională a plăților se impune conform regulamentului nr.4/2005 care prevede obligativitatea efectuării plăților, între rezidenți în moneda națională.
Înlocuirea dobânzii variabile prevăzute la art.4.1 din contract cu o dobândă anuală fixă și restituirea sumelor încasate pe nedrept se impune ca urmare a constatării ca abuzive a clauzei prevăzute la art. 4.1 deoarece din modul în care este redactată clauza nu se poate deduce care va fi evoluția în timp a dobânzii.
În drept, art. 194 și urm C.pr.civ, art. 453 C.pr.civ.
La data de 10.07.2015 a formulat întâmpinare pârâta solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că reclamanta a avut posibilitatea consultării clauzelor anterior semnării contractului, iar prin completarea cererii de credit aceasta a optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii.
Posibilitatea băncilor de a modifica nivelul dobânzii în chiar cursul executării contractului de credit este prevăzută de alin.1lit.a ) din Anexa la Legea nr.193/2000 și de art. 9³ lit.g) pct.2 din OG nr.21/1992. De esența unei dobânzi variabile este înregistrarea unor fluctuații. Împrumutatul și-a dat acordul cu privire la aceste modificări ale dobânzii. Clauzele contractuale referitoare la dobândă au fost negociate, consumatorul optând pentru încheierea unui contract de credit cu dobândă variabilă. Totodată, nu există un dezechilibru semnificativ între părțile contractante, iar banca a fost de bună-credință, aspect ce rezultă din notificarea împrumutatului.
În privința comisionului de administrare, acesta este recunoscut de art. 9³ lit.d) din OG nr.21/1992 și de OUG nr.50/2010. Acesta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Totodată, acesta face parte din prețul contractului astfel încât în raport de dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr.193/2000, este exclus de la analizarea caracterului abuziv.
În ceae ce privește Denominarea în moneda națională a plăților, regulamentul BNR nr.4/2005 permite plata în valută în baza acordului de voință al părților.. Stabilizarea cursului CHF-leu la cursul de la data încheierii contractului de credit este neîntemeiată, instanța de judecată neputând interveni în acordul de voință al părților, modificând obiectul contractului. Teoria impreviziunii poate fi invocată doar în contractele încheiate ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil.
În drept, OG nr.21/1992, Legea nr.193/2000, art. 205-208 C.pr.civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți, s-a încheiat contractul de credit de consum nr. 735CSF_/23.07.2008 (filele 23-29). Ulterior la data de 18.09.2009 s-a încheiat actul adițional nr.735RES_ precum și actul adițional aflat la filele 35-38 din dosar.
Pârâta a acordat reclamantei un credit în sumă de_ CHF.
În art. 4.1 alin. 1 se arată că creditul se acordă cu o dobândă de 8,95% pe an valabilă în primele 90 de zile de la data acordării și că la încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în lei în vigoare în acel moment. Totodată, conform art. 2.1 din actul adițional nr.735RES_/18.09.2009 pentru perioada cuprinsă între data semnării reeșalonării și data împlinirii a 12 luni dobânda este fixă, iar începând cu luna a 13-a de la data reeșalonării va deveni variabilă și va putea fi modificată în concordanță cu metodologia descrisă în CGC. Ulterior prin actul adițional încheiat și aflat la filele 35-38 din dosar s-a stabilit la art. 2 că pentru perioada cuprinsă între data semnării contractului și data împlinirii a 12 luni dobânda este fixă, iar începând cu luna a a13-a, dobânda va deveni variabilă și este calculată în funcție de LIBOR CHF la 3 luni determinat conform CGC și marja fixă de 7,97%.
La art. 4.1 alin. 2 din contract s-a prevăzut că reclamanta se obligă să plătească comision de administrare lunară a creditului de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului.
La art. 4.3, primul alineat, s-a prevăzut că pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare.
În următoarele alineate, se arată care sunt pașii consecutivi eventualelor astfel de modificări.
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va cazul.
De asemenea, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Contrar susținerilor pârâtei, reținem că prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți.
Astfel, nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
De asemenea, reținem că faptul că reclamanta a considerat la momentul semnării contractului că oferta pârâtei era cea mai avantajoasă pentru ea nu înseamnă că ea a renunțat la protecția oferită de normele specifice dreptului consumatorului.
Verificarea caracterului abuziv al unei clauze presupune existența unui contract semnat de părți, deci însăși încheierea contractului nu are cum, în același timp, să excludă aplicabilitatea normelor în discuție.
Nu are importanță nici dacă reclamanta și-a propus de la început ca la un moment dat să se adreseze instanței pentru verificarea caracterului abuziv al unor clauze sau dacă a hotărât efectuarea acestui demers mai târziu, în contextul intensificării discuțiilor din spațiul public cu privire la acest domeniu.
Ține de liberul acces la justiție alegerea momentului declanșării unui litigiu, reclamanta fiind ținută, dacă este cazul, doar de limitări legale ale acestui drept, cum sunt prescripția, decăderile și altele.
Totodată, motivele concrete și personale pentru care o persoană hotărăște să se adreseze instanței nu au relevanță, importantă fiind temeinicia sau netemeinicia pretențiilor afirmate.
În concluzie, reținem inexistența acestor impedimente pentru analizarea acțiunii reclamantei din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Reținem, în continuare, că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Fără îndoială, comisioanele fac parte din prețul contractului, rămânând să analizăm dacă respectivele clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța consideră că prevederile art. 4.1 alin. 2 teza a II-a, nu sunt clare deoarece nu este prevăzut motivul perceperii comisionului de administrare, în contract prevăzându-se doar perceperea acestui comision, iar nu și contraprestațiile oferite de bancă. Apărările pârâtei în sensul indicării operațiunilor efectuate și care justifică perceperea unui astfel de comision sunt neîntemeiate, având în vedere că aceste operațiuni nu au fost indicate în contract.
Apărările pârâtei în sensul că perceperea comisionului de administrare este permisă de către legislația în vigoare este neîntemeiată, motivul declarării ca abuzive al acestei clauze fiind lipsa clarității sale.
Față de cele de mai sus arătate, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.4.1 din contractul de credit referitoare la comisionul de administrare precum și nulitatea absolut a acesteia, consecința fiind restituirea de către pârâtă a sumelor percepute cu acest titlu.
Referitor la constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzute la art. 4.1 alin.1 care prevede aplicarea dobânzii variabile după 90 de zile, reținem că din modul în care este formulată această clauză coroborat cu dispozițiile art.4.3 din contract, aplicarea dobânzii variabile echivalează cu posibilitatea băncii de modificare în mod unilateral a dobânzii. Astfel, art. 4.1 din contract pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a modifica dobânda, fără ca noile valori să fie negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că pârâta nu a prevăzut în contract nici un motiv. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire dobânzii sau a comisioanelor, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Pârâta nu a inserat în contract nici un criteriu, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu se poate verifica dacă modificarea este justificată sau nu. Un motiv pe care o persoană sau o instituție bancară îl apreciază ca fiind semnificativ poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativ.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii cuantumului dobânzii sau al comisioanelor, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
În ceea ce privește finele de neprimire invocat de pârâtă din perspectiva art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, reținem că CJUE a arătat expres, în hotărârea pronunțată în cauza M. și în hotărârea pronunțată în cauza Invitel, că excluderea de la analiza pe fond a caracterului abuziv nu se aplică în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului.
Totodată, apărarea pârâtei în sensul că posibilitatea băncilor de a modifica nivelul dobânzii în chiar cursul executării contractului de credit este prevăzută de alin.1lit.a ) din Anexa la Legea nr.193/2000 și de art. 9³ lit.g) pct.2 din OG nr.21/1992 apare ca fiind neîntemeiată pentru considerentele deja arătate referitoare la lipsa unui motiv întemeiat.
Instanța reține că aceste considerații sunt valabile și în cazul art. 2.1 din actul adițional nr.735RES_/18.09.2009, fiind prevăzut același mecanism de aplicare al dobânzii (fixă între data semnării reeșalonării și data împlinirii a 12 luni și variabilă ulterior).
În ceea ce privește actul adițional încheiat de părți și aflat la filele 35-38 din dosar, instanța reține că modalitatea de calcul a dobânzii variabile devine clară, arătându-se elementele componente ale acesteia. (art.2.1 (ii)).
Cu privire la efectele constatării caracterului abuziv și nulității absolute a art. 4.1 din contractul inițial și a art.2.1 din actul adițional nr.735RES_/18.09.2009 referitoare la perceperea dobânzii variabile, instanța reține că se impune restabilirea situației anterioare, precum și a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauza abuzivă lovită de nulitate absolută.
În consecință, fiind întrunite cerințele cumulative pentru a se constata plata nedatorată, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor percepute reprezentând diferența dintre:
- dobânda efectiv percepută și cea fixă stabilită prin contractul de credit.nr.735CSF_/23.07.2008 până la încheierea actului adițional nr.735RES_/18.09.2009.
- dobânda efectiv percepută și cea fixă stabilită prin actul adițional nr.735RES_/18.09.2009 până la încheierea următorului act adițional aflat la filele 35-38 din dosar.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de înlocuire a dobânzii variabile cu una fixă, aceasta este parțial întemeiată, în limitele arătate mai sus, instanța neputând interveni în convenția părților.
Referitor la solicitările de stabilizare a cursului la valoarea de la data acordării contractului și de convertire a împrumutului în lei, reținem:
În cauză, ne aflăm în situația unui împrumut în CHF, reclamanta primind o sumă în această valută și fiind obligată să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ca și noul cod civil (art. 2164), consacră, în materia împrumutului, regula nominalismului, potrivit căreia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, regula nominalismului este tradițională în legislație. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
Reținem și că hotărârea CJUE din cauza A. Kasler se referă la o altă situație.
Relevantă este, în acest sens, analiza avocatului general Nils Wahl, care, în concluziile sale, la pct. 1 și 2, arată că:
Prezenta cauză se înscrie în contextul ofertei de contracte de credit de consum încheiate în monede străine. Recurgerea la acest tip de contracte, care constituie o practică relativ curentă în anumite state membre ale Uniunii Europene și care, prima facie, poate fi considerată atractivă de împrumutați datorită ratei dobânzii, inferioară celei aplicate în general, s‑a dovedit problematică, în urma crizei financiare internaționale de la sfârșitul anilor 2000, pentru numeroși particulari din cauza deprecierii puternice a anumitor monede în raport cu moneda străină vizată (în special francul elvețian). Acești particulari au fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. Inconvenientele observate au fost atât de mari încât, prin ricoșeu, sectorul bancar al anumitor state membre a fost considerabil afectat de acestea.
Cu toate acestea, întrebările adresate în speță de Kúria (Ungaria) nu se referă în mod direct la compatibilitatea acestei practici cu dreptul Uniunii și nici la problema dacă dispozițiile contractelor de credit de consum, numai pentru că sunt încheiate în altă monedă decât moneda națională, pot sau trebuie să fie declarate abuzive, ci la aspectul dacă și în ce măsură clauzele contractuale care determină cursul aplicabil acordării și, respectiv, rambursării împrumutului sunt printre acelea exceptate, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, de la aprecierea eventualului lor caracter abuziv întrucât, în primul rând, se raportează la obiectul și/sau la raportul calitate/preț al serviciilor sau al bunurilor furnizate și, în al doilea rând, sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Rezultă, deci, că CJUE nu a analizat problema în discuție.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, se constată că, într-adevăr, art. 3 alin. 1 consacră regula plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin. 3 al aceluiași articol permite realizarea de „operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților”. Astfel, odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut un valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanții nu mai pot invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.
În legătură cu teoria impreviziunii, amintită de reclamantă, reținem că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile contractului în discuție.
Jurisprudența a acceptat, ocazional, și sub imperiul vechiului Cod civil, aplicarea teoriei impreviziunii, spre exemplu într-o cauză în care cursul de schimb al francului belgian se mărise, în urma primului război mondial, de șapte ori.
În cauza de față, suntem totuși departe de o astfel de depreciere a monedei naționale.
Față de considerentele de mai sus, constatăm caracterul neîntemeiat al acestor solicitări.
Având în vedere modalitatea de soluționare a celorlalte capete de cerere, instanța consideră întemeiat capătul de cerere referitor la emiterea unui nou grafic de rambursare.
În baza art. 453 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (filele134-135).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta CERGUȚA S. CNP-_ cu domiciliul ales la SCP C. și Asociații din București, ..16, sector 2, în contradictoriu cu pârâta B. SA având J_ și CUI_/1992 cu sediul în București, ..6A, sector 2.
Constată ca fiind abuzive clauzele prevăzute la:
- art.4.1 din contractul de credit nr.735CSF_/23.07.2008 referitoare la comisionul de administrare.
-art.4.1 din contractul de credit nr.735CSF_/23.07.2008 și art.2.1 din actul adițional nr.735RES_/18.09.2009 referitoare la perceperea dobânzii variabile.
Dispune restituirea sumelor percepute de pârâtă cu titlu de comision de administrare precum și cele reprezentând diferența dintre:
- dobânda efectiv percepută și cea fixă stabilită prin contractul de credit.nr.735CSF_/23.07.2008 până la încheierea actului adițional nr.735RES_/18.09.2009.
- dobânda efectiv percepută și cea fixă stabilită prin actul adițional nr.735RES_/18.09.2009 până la încheierea următorului act adițional aflat la filele 35-38 din dosar.
Obligă pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. L. C.
Red/Tehn/CG/LC/4ex/09 .12.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2015.... → |
|---|
