Revocare donaţie. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 10927/2015
DOSAR NR._ ./1997
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.10.2015
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: S. N.
GREFIER: G. - P. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile de fata având ca obiect revocare donație, privind pe reclamantul Ș. F. în contradictoriu cu pârâții B. V. și G. R. E..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta încheiere și când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015 și apoi astăzi,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la 23.07.1996 sub nr. 8301/1996, reclamanta G. C. a chemat în judecată pârâtul G. R. E. solicitând revocarea actelor de donație autentificate sub nr. 7159/25.02.1994 și nr. 6212/14.03.1994, pentru ingratitudine .
În motivare, reclamanta a arătat că, fiind în vârstă și suferindă a donat nepotului său G. R. E. singurul imobil pe care îl deține, din .. 23, Sector 2, inițial cota de 5/8 din imobil și apoi restul de 3/8 din imobil, în speranța că acesta o va îngriji și îi va fi sprijin la bătrânețe. Pârâtul a locuit în continuare în imobil, dar după încheierea celor două acte și-a schimbat brusc atitudinea în sensul că provoca scandaluri, o înjura și amenința cu moartea și obligând-o să îngurgiteze substanțe necunoscute, care îi provocau la scurt timp o stare de rău. Pârâtul a refuzat să-i acorde ajutor pentru alimente și medicamente. Astfel, a fost nevoită să apeleze la mila vecinilor.
Temei de drept: art. 829-830, 1020 c.civ.
S-au solicitat probele: acte și martori.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru 15.000 ROL și timbru judiciar 1.000 ROL.
În dovedire s-au depus cele două acte de donație filele 4-5.
La 30.10.1996 s-au audiat martorii E. T. și E. A. filele 13-14.
Prin sentința civilă nr. 9425/13.11.1996 instanța a admis acțiunea și a dispus revocarea celor două acte de donație.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul G. R. E. la data de 24.01.1997, formându-se dosar nr. 873/1997 la Tribunalul București – Secția a III a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 1590A/30.06.1997, Tribunalul București Secția a III a civilă a admis apelul și a desființat sentința nr. 9425/13.11.1996 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, deoarece pârâtul nu a fost citat la domiciliul său din străinătate.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sector 2 în fond după casare sub nr._/1997( nr. nou_ ).
Reclamanta a depus cerere la 27.10.1997 ( filele 6-7) prin care a arătat că solicită revocarea actelor de donație conform art. 831 punctul 1,2 și 3 c.civ, respectiv pentru atentat la viața donatoarei, injurii grave și refuzul de a acorda alimente când a fost în imposibilitate de a le procura.
Prin încheierea de la 16.04.1998, la dosar nr._/1997 s-a conexat dosarul nr. 2679/1998( fila 21).
În acest dosar reclamanta G. C. a chemat în judecată pârâții B. V. și G. R. E. solicitând să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/16.11.1994 și să fie obligat primul pârât să-i restituie celui de-al doilea pârât prețul vânzării imobilului situat în .. 23, Sector 2.
Cererea a fost înregistrată la 23.07.1996 sub nr. 8302/1996 la Judecătoria Sector 2 .
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul G. R. E. două acte de donație a imobilului din .. 23, Sector 2, un act pentru cota de 5/8 din imobil nr. 7159/25.02.1994 și în care și-a păstrat dreptul de uz viager și al doilea act pentru cota de 3/8 din imobil. La rândul său, pârâtul a înstrăinat imobilul către B. V. nesocotind dreptul de uzufruct viager al reclamantei. Astfel, vânzarea a fost făcută cu încălcarea unei condiții esențiale pentru validitatea actului juridic, și anume obiectul vânzării astfel că solicită să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărare. Pârâtul, după cumpărarea imobilului a solicitat evacuarea reclamantei pe calea ordonanței președințiale, urmând să fie alungată în stradă, deși are un drept de uzufruct viager.
Temeiul de drept art. 962 c.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru 20.000 ROL și timbru judiciar 1.000 ROL .
În dovedire s-au depus cele două acte de donație și contractul de vânzare cumpărare, filele 4,5,9.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 9426/13.11.1996, instanța a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1994 și la obligat pe G. R. E. să restituie prețul vânzării .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții la data de 24.01.1997 formându-se dosar nr. 874/1997 la Tribunalul București – Secția a IV a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 1840A/8.09.1997, Tribunalul București Secția a IV a au fost admise apelurile, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe deoarece pârâtul G. R. E. nu a fost citat la domiciliul său din străinătate care era menționat în cele două acte de donație.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sector 2 la 06.02.1998 sub nr. 2679/1998, fiind conexat așa cum s-a arătat la dosar nr._/1997.
S-au admis probele acte, interogatoriu și martori.
La 14.05.1998 s-a administrat proba cu interogatoriu, filele 28,29,31.
La 04.06.1998( fila 35) reclamanta a depus cerere intitulată cerere precizatoare, cerere ce nu schimbă obiectul celor două acțiuni, fiind doar apărări de fond.
La 10.09.1998 au fost audiați martorii E. A. și S. M., filele 38-39, iar la 29.10.1998 au fost audiați martorii Ș. S. L. și Hatarca I. D., filele 41-43.
La 09.02.1999, apărătorul reclamantei a depus la dosar certificat de deces reclamantă, arătând totodată că a devenit incompatibilă, urmând a se prezenta un alt avocat și care va introduce în cauză moștenitorii reclamantei decedată la 10.01.1999( filele 56-59).
La 11.02.1999 ( fila 60) instanța a acordat termen la 11.03.1999 pentru a se înlocui apărătorul reclamantei și pentru ca acesta să introducă în cauză moștenitorii defunctei.
La termenul din 11.03.1999, din partea reclamantei nu s-a prezentat nici un apărător, iar apărătorul pârâților a depus note scrise prin care a arătat că moștenitorul reclamantei este pârâtul G. R. E., nepotul acesteia, și nu poate avea calitatea și de reclamant și de pârât și a solicitat ca prin încheiere să se ia act de renunțarea acestuia la cele două acțiuni( filele 62-63).
În urma acestei cereri, instanța a luat act de renunțarea la judecată prin încheierea de la 11.03.1999( fila 64).
La 21.01.2008, Ș. F., în calitate de moștenitor al reclamantei decedate G. C. a declarat recurs împotriva încheierii de la 11.03.1999.
Deși acesta deținea testament ( fila 15) la data decesului reclamantei, nu a declarat recurs în termenul legal împotriva încheierii de la 11.03.1999, ci a declarat recurs după 9 ani.
Cererea de recurs s-a înregistrat la Tribunalul București Secția a IV a sub nr._ .
S-a depus la dosar și certificat de moștenitor nr. 23/15.05.2004 prin care G. I., în calitate de fiu este moștenitorul reclamantei G. C. ( filele 16-17).
Prin decizia civilă nr. 1670R/19.09.2008, cu opinie majoritară s-a constatat că recursul nu este tardiv, recurentul are calitate procesuală activă, s-a admis recursul, s-a casat încheierea recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Opinia separată a privit calitatea procesuală activă a recurentului.
Dosarul a fost retrimis la Judecătoria Sector 2 pentru continuarea judecății, fiind înregistrat sub nr._ la data de 26.11.2008.
Până la 15.10.2009 s-au făcut demersuri pentru a se afla domiciliul actual al pârâtului G. E. R..
Prin încheierea de la 15.10.2009 fila 46, s-a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul București – Secția a III a civilă deoarece s-a declarat recurs de către G. I..
G. I., în calitate de moștenitor legal al reclamantei G. C. a declarat recurs la 07.07.2009 împotriva încheierii din 11.03.1999, formându-se dosar nr._/3/2009 la Tribunalul București Secția a III a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 353R/09.02.2011, Tribunalul București – Secția a III a Civilă a respins excepția tardivității și a respins ca inadmisibil recursul.
B. V. a formulat la 28.03.2011 cerere îndreptare eroare materială, admisă prin încheierea de la 06.04.2011( filele 109-110).
B. V. a mai formulat o cerere de îndreptare eroare materială la 13.04.2011 respinsă ca lipsită de interes prin încheierea de la 01.06.2011 ( filele 101-102).
Împotriva acestei încheieri din 01.06.2011 a declarat recurs B. V. la data de 28.06.2011 dosar nr._/3/2009 Curtea de Apel București Secția a III a.
Prin decizia civilă nr. 1143/3.10.2011, Curtea de Apel București – secția a III a a anulat ca netimbrat recursul .
B. V. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 353R/09.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a în dosar nr._/3/2009, înregistrat la 18.10.2011 la Tribunalul București - Secția a V a, sub nr._/3/2011.
Prin decizia civilă nr. 3440R/21.12.2012, Tribunalul București – Secția a V a a declinat soluționarea cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel București și a respins cererea de repunere în termen și a respins cererea de revizuire întemeiate pe art. 322 punctul 5 c.pr.civ. ca fiind tardiv formulată.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București la data de 13.08.2013 sub nr._/3/2011.
Prin decizia civilă nr. 1701R/16.10.2013, Curtea de Apel București – Secția a IV a a respins ca nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a revizuirii și a respins ca tardivă cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. V. la 31.10.2013 înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a I a civilă sub nr._/3/2011.
Prin decizia nr. 933/20.03.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a I a Civilă a respins ca nefondat recursul.
Dosarul de fond s-a restituit, fiind în ședința publică de la 02.10.2014, dar s-a solicitat dosarul la Tribunalul București Secția a IV a Civilă, la dosar nr._/300/2012( filele 188 și 234).
Dosarul s-a întors de la Tribunalul București la termenul de la 11.06.2015.
G. I. a depus cerere de intervenție în interes propriu, filele 83-84 și 98-100 prin care a solicitat menținerea actului de donație și anularea contractului de vânzare cumpărare nr._/16.11.1994, arătând că este singurul moștenitor al mamei sale.
G. R. E. a depus note scrise, filele 109-119.
Prin încheierea de la 18.06.2015 fila 329 instanța a respins cererea de intervenție formulată de G. I. ca inadmisibilă, nefiind moștenitorul mamei sale.
Instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității modificărilor acțiunii în cel de-al doilea ciclu procesual, instanța reține că această excepție este neîntemeiată, nefiind modificări ci apărări de fond, obiectul în cele două acțiuni nefiind schimbat.
În ceea ce privește excepția lipsei de intere a reclamantului Ș. F. și această excepție este neîntemeiată deoarece prezentul reclamant este singurul moștenitor al defunctei foste reclamante G. C. și are dreptul legal de a continua judecata .
Și excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, deoarece în dosar nr. 2315/2002 s-a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/6.11.1994 de către Ș. F. și Ș. A. împotriva pârâtului B. V., fără a fi parte în proces și G. R. E., nefiind astfel identitate de părți.
Instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea principală privind anularea celor două donații pentru următoarele motive:
În anularea donațiilor s-a invocat ingratitudinea.
Potrivit art. 831 c.civ. vechi, donația se revocă pentru ingratitudine în cazurile următoare: 1. Dacă donatarul a atentat la viața donatorului, 2. Dacă este culpabil de delicte, cruzimi sau injurii grave și 3. Dacă refuză alimente.
Din administrarea probelor nu a rezultat niciunul din cazurile de ingratitudine menționate la art. 831 c.civ.
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 7159/25.02.1994, G. C. a donat lui G. R. E. nepot, cota de 5/8 din imobilul situat în București, .. 23, Sector 2 ( teren și construcție), rezervându-și dreptul de uzufruct viager până la sfârșitul vieții.
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 6216/14.03.1994, G. C. a donat lui G. R. E. și cota de 3/8 din imobil, fără a se mai menționa dreptul de uzufruct viager.
În primul ciclu procesual au fost audiați martorii E. T. și E. A. la data de 30.10.1996, filele 13 și 14.
E. T. nu a putut da detalii privind ingratitudinea cu cele trei cazuri . Acesta a menționat la modul general că reclamantei nu i s-a acordat îngrijire și ajutor medical, dar nu a putut menționa în mod concret în ce constă lipsa de îngrijire și a ajutorului medical.
E. A., menajera reclamantei a susținut că pârâtul G. R. E. i-ar fi administrat substanțe în urma cărora reclamanta să decedeze, dar nu a putut face nicio dovadă în acest sens. Aceasta a fost audiată și în al doilea ciclu procesual la data de 10.09.1998, fila 38. Martora a susținut că reclamanta i-a spus că nepotul său îi pune substanțe toxice în ceai pentru că atunci când îl bea simte o moleșeală. Martora a mai arătat că reclamanta avea tensiune oscilantă și probleme cu inima . Reclamanta refuza să meargă la spital. Aceasta are chiriași în imobil.
Martorul S. M. a fost audiat la 10.09.1998, fiind martor din partea pârâților, care a arătat că pârâtul G. R. E. avea standuri angro în anii 1992-1993 și este stabilit în Canada.
La 29.10.1998 a fost audiată martora Ș. S. L.. La aceea dată, nu era reclamant Ș. F.. Din declarație rezultă că actualul reclamant este socrul acesteia și avea firmă care închiriase un spațiu de la reclamanta G. C., având un magazin, reclamantul și soția acestuia fiind tot timpul la reclamantă. În aceste condiții, declarațiile martorei nu pot fi luate în considerare fiind evident subiective față de legătura de rudenie cu reclamantul. Tot la 29.10.1998 a fost audiat și martorul Hotarce I. D. care nu a prezentat nimic concret cu privire la motivele de revocare a donațiilor.
Instanța reține că reclamanta era o persoană în vârstă, de peste 80 de ani, cu sănătatea afectată de această vârstă înaintată și putând fi influențată de persoanele din jur împotriva nepotului său pentru a susține că acesta vrea să o omoare. Din nici o probă nu a rezultat că nepotul vroia să o omoare, deci nu a atentat la viața acesteia, nu a produs delicte, cruzimi sau injurii grave și nici nu s-a făcut dovada că nepotul a refuzat să procure alimente bunicii sale. Faptul că reclamantei i se cumpăra pâine de un vecin, asta nu înseamnă că nepotul a refuzat să-i procure reclamantei alimente . Nu s-a făcut nicio dovadă concretă că nepotul a încercat să o omoare pe bunica sa.
În ceea ce privește cererea conexă privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/16.11.1994, cererea este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 834 c.civ. vechi, revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma înstrăinările făcute de donatar, donatarul având obligația de a restitui prețul de vânzare al bunului.
Deci, chiar dacă s-ar fi dispus revocarea celor două donații, actul de vânzare cumpărare nu se anulează, donatarul având doar obligația de a restitui prețul bunului imobil.
Prin actul de vânzare cumpărare s-a vândut imobilul din .. 23, Sector 2 fără a se menționa și dreptul de uzufruct viager pe cota de 5/8. G. R. E. a vândut dreptul de proprietate pe care îl dobândise prin cele două acte de donație. În nici un caz existența sau nu a dreptului de uzufruct viager nu afectează valabilitatea unui act de vânzare cumpărare. Pentru a se constata nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să se încalce norme imperative care protejează un interes public, ceea ce în cauză nu este cazul. Existența uzufructului nu face imposibil obiectul înstrăinării și nici nu se poate afirma despre acesta că nu ar exista. G. R. E. deținea dreptul de proprietate astfel că putea fi înstrăinat, uzufructul neavând caracterul unei clauze inalienabile. Astfel, rezervarea uzufructului doar pe o cotă de 5/8 din imobil nu poate afecta vânzarea întregului imobil, iar acesta s-a stins prin decesul reclamantei la 10.01.1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiate excepțiile tardivității, lipsei de interes și autorității de lucru judecat.
Respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantul Ș. F. domiciliat în București, .. 23, Sector 2 în contradictoriu cu pârâții B. V. cu domiciliul ales în București, .. 32, ., ., Sector 3 și G. R. E. domiciliat în Canada, . Drive, . și cu sediul ales la Cabinet de avocat P. A. cu sediul în București, . nr. 2, ., ., Sector 1 .
Respinge ca neîntemeiată cererea conexă.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
P. GREFIER
N. S. L. G. –P.
Red. SN/GPL
5 exp./ 26.11.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria... → |
|---|








