Validare poprire. Sentința nr. 712/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 712/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 712/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.712

Ședința publică din data de: 23.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. N. C.

Grefier: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea . împotriva debitoarei H. V., terț poprit B. C. SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Potrivit rezoluției președintelui de complet, la data înregistrării cererii, s-a pus în vedere creditoarei prin citație, să depună la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.385,53 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, obligație neîndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ la data de 23.10.2014, creditoarea . împotriva debitoarei H. V., terț poprit B. C. SRL a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi, împotriva terțului poprit, pentru obligarea acestuia la plata sumei 4.675,35 euro, echivalent în lei la data plății și a sumei de 5.335,72 lei cheltuieli, având în vedere că, deși i s-a comunicat adresa de înființare a popririi la data de 07.08.2014, acesta nu a răspuns și nici nu a dat curs acesteia nici până în prezent.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat în esență, că are împotriva debitoarei o creanță în suma de 4.675,35 euro și 5.335,72 lei, rezultată din titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr._/299/2010 și Procesul Verbal de calcul al debitului și de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit de B. S. S. la data de 31.07.2014.

A menționat că în vederea recuperării creanței, s-a deschis dosarul de executare silită nr.99/2012, prin care s-a dispus măsura înființării popririi asupra sumelor de bani obținute din salarii sau cele asimilate salariilor. Înființarea popririi a fost adusă la cunoștința terțului poprit prin Adresa din data de 31.07.2014, comunicată la data de 07.08.2014, conform dovezii de primire.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 460 C.pr.civ

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

La data de 30.10.2014, a fost comunicat dosarul de executare nr.99/2012 de către B. S. S..

Prin serviciul de registratură la data de 31.10.2014, terțul poprit a înaintat la dosar o adresă, prin care a învederat că debitoarea nu mai lucrează în cadrul societății Biofel C. SRL.

La termenul de judecată din data de 23.01.2015, instanța a invocat din oficiu, excepția netimbrării cererii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 137 alin. 1 c.proc.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată fiind o excepție de procedură dirimantă și absolută, derivată din nelegala învestire a instanței prin neplata taxelor de timbru legal datorate și calculate conform art. 3 din OUG nr. 80/2013, instanța va analiza mai întâi acest incident procedural.

La primirea acțiunii, prin rezoluție, s-a pus în vedere creditoarei mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune la dosarul cauzei, în original, dovada achitării taxei de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

La termenul de astăzi, constatând lipsa la dosar a dovezilor care să ateste plata sumelor datorate cu titlu de taxă de timbru, instanța a invocat excepția netimbrării cererii, pe care, analizând-o cu prioritate conform art. 137 C.proc.civ., o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr. 80/2013 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

Cuantumul taxei de timbru în cazul acțiunii de față a fost stabilit potrivit art. 3 din OUG nr. 80/2013 la valoarea pretențiilor.

Deși creditoarei i s-a pus în vedere obligația de a achita taxa de timbru stabilită prin citație și de a depune la dosar originalul dovezii achitării taxelor de timbru, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale, la dosar neexistând originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru.

Pentru motivele anterior expuse, având în vedere că creditoarea nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței privind achitarea taxei de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 3 din OUG nr. 80/2013, instanța urmează să admită excepția netimbrării și, pe cale de consecință, să anuleze cererea, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii.

Respinge cererea formulată de creditoarea . cu sediul ales la C.. Av. L. I. B. în București, ., ., înregistrată sub nr.J_, având CUI13663927 împotriva debitoarei H. V. având CNP:_ cu domiciliul în București, ., ., ., citată și prin afișare la ușa instanței, terț poprit B. C. SRL cu sediul în București, ..13, ., ., sector 2, având J40/_/2012, ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. N. C. M. C.

Red./tehred./A.N.C./M.C./5ex./19.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 712/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI