Acţiune în constatare. Sentința nr. 755/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 755/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 755/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 755

Ședința publică din data de 23.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. O. E.

GREFIER –P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect constatare clauze abuzive - pretenții, privind pe reclamanta B. O. R. în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta prin avocat substituent, Bobancă A. care depune la dosar delegație de substituire a avocatului titular, M. Kehaiyan, cu împuternicire avocațială aflată la fila 52 de la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția necompetenței materiale a judecătoriei invocată de către pârâtă, prin întâmpinare.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 99 C.pr.civ. cererile neevaluabile în bani atrag competența tribunalului.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ la data de 24.06.2014, reclamanta B. O. R. a chemat în judecată pe pârâta V. România S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în Convenția de credit nr._/18.08.2008 încheiată între părțile din dosar:

1) Clauza nr. 3 lit. d, clauza nr. 5 pct. a, b, nr. 6, nr. 7 pct. b din cadrul Condițiilor Speciale;

2) Clauza nr. 3.1.2, 3.4, 3.5, 3.9, 4.3, 7.1 lit. d, 8.1 lit. a,b,c,d.

3) Constatarea nulității absolute a clauzei nr. 5 lit. b (art. 2) din Actul adițional nr. 2 la Convenția de credit nr._/18.08.2008;

4) Constatarea faptului că deși prin Actul adițional nr. 3 la aceeași Convenție, dispare comisionul de administrare, dar acesta se regăsește în rata, aceasta rămânând aceeași;

5) Obligarea pârâtei la restituirea următoarelor sume: 166.981,92 lei, echivalentul 46.208,88 CHF la un curs leu – CHF de 3,6137 lei, pentru un CHF, pe care a achitat-o cu titlu de comision de risc în temeiul convenției de credit nr._/DZ/18.08.2008 în perioada august 2008 – iunie 2014 și 8875,25 lei, echivalentul a 2456,92 CHF la un curs leu – CHF de 3,6137 lei pentru un CHF, pe care a achitat-o cu titlu de comision de administrare în temeiul convenției de credit nr._/DZ/18.08.2008 în perioada august 2008 – iunie 2014; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâta V. România S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cererii la Tribunalul București.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe textele invocate în cuprinsul acesteia.

Analizând actele și lucrările cauzei civile de față, instanța reține următoarele sub aspectul competenței materiale, aspect care se analizează cu prioritate în raport de competența materială a instanței:

Conform art. 99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Reclamanta a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din același contracte de credit, respectiv contractul de credit nr._/DZ/18.08.2008.

Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 li. A-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze cu o valoare mai mare decât cea 200.000 lei nu se încadrează în prevederile art. 94 9pct. 1 li. a-j, prin urmare nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrage competența materială a unor instanțe diferite. Astfel, competența de soluționare a cererilor de constatare a caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă și la comisionul de risc revine judecătoriei ca urmare a valorii patrimoniale a obiectului cererii.

Competența de soluționarea a capătului de cerere referitoare la stabilirea caracterului abuziv a clauzei referitoare la scadența anticipată revine tribunalului. Acest capăt de cerere este evaluabil în bani, iar stabilirea valorii pornește de la efectul pe care clauza îl are la momentul introducerii acțiunii, respectiv achitarea tuturor costurilor aferente convenției la acel moment.

În aprecierea valorii capătului de cerere, instanța va avea în vedere că contractul are valoarea de 776.640 CHF cu D. de 4.15% anual și faptul că restituirea creditului și plata costurilor este eșalonată pe parcursul a 300 de luni de la data încheierii convenției, dată de la care nu au trecut nici 7 ani (78 de luni). Prin urmare reiese că valoarea obiectului cererii este mai mare de 200.000 lei.

Prin urmare, instanța reține că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care cel referitor la anularea clauzei referitoare la scadența anticipată atrage competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Față de considerentele expuse, instanța va reține că Judecătoria Sectorului 2 București nu a fost corect învestită cu soluționarea cererii având ca obiect pretenții, constatare clauze abuzive, astfel încât va admite excepția de necompetență materială și va declina soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină soluționarea cauzei privind pe reclamanții privind pe reclamanta B. O. R. cu domiciliul ales la Av. D. D. din sector 2, București, Calea Moșilor, nr. 268, . în contradictoriu cu pârâta . sediul ales la Av. Kehaiyan din sector 5, București, Calea Plevnei, nr. 5-7, . Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Red.dact.jud. OEP/4ex/09.02.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

., Sector 3

Tel.: 408 37 00, 408 36 00, 318 77 00

Fax: 408 36 52

312 50 45

Operator de date cu caracter personal 2891

DOSAR nr._

Emisă la 03.05.2015

CĂTRE

Tribunalul București

Potrivit dispozițiilor date de instanță, prin sentința civilă nr. 755 pronunțată la data de 23.01.2015, a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea instanței dumneavoastră, astfel că vă înaintăm alăturat dosarul nr._, având ca obiect pretenții, constatare clauze abuzive, privind pe reclamanta B. O. R. în contradictoriu cu pârâta . dintr-un volum, conținând ……. file, cusute și numerotate.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 755/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI