Validare poprire. Sentința nr. 7325/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7325/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 7325/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7325
Ședința publică din data de 26.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. O. E.
GREFIER –P. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect validare poprire, privind pe creditorul N. SA (F. MKB ROMEXTERRA BANK SA), în contradictoriu cu intimata N. G. A. și cu terțul poprit S. SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la sfârșitul ședinței de judecată potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin Serviciul registratură, a data de 20.05.2015, de către B. O. M., a dosarului de executare nr. 199/2013, după care,
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, deliberând asupra probatoriului, față de dispozițiile art. 258 și art. 260 C.pr.civ., apreciază ca fiind legală, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei de față, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și, nefiind alte probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București sub nr._ la data de 25.02.2015, reclamanta N. SA în contradictoriu cu intimata N. G. A. și cu terțul poprit S. SRL, solicită validarea popririi înființate de B. O. M. în dosarul nr. 199/2013 asupra tuturor sumelor de bani, titlurilor de valoare și a oricăror alte bunuri mobile incorporale pe care terțul le datorează debitorului până la concurența sumei de 3.176,74 lei reprezentând credit restant, dobânzi și comisioane restante, sume ce se vor calcula în continuare până la achitarea integrală a creanței și a sumei de 346,30 lei reprezentând cheltuieli de executare datorate reclamantei la 16.08.2013 și obligarea terțului poprit la plata cotei de 1/3 din veniturile lunare ale debitorului poprit, la plata din surse proprii terțului poprit a sumelor datorate reclamantei de către debitorul poprit și neconsemnate din culpa exclusivă a terțului poprit, de la data înființării popririi (26.01.2015) și până la rămânerea definitivă a sentinței, sume la care se vor adăuga dobânzile și cheltuielile de executare până la achitarea integrală a creanței.
Cu cheltuieli de judecată în sarcina terțului poprit.
În esență, se arată că în cadrul dosarului de executare nr. 199/2013 instrumentat de B. O. M. s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani obținute de debitorul poprit până la concurența sumelor de bani sus menționate.
Terțul poprit a primit adresele de înființare a popririi la data de 26.01.2015, refuzând să-și îndeplinească obligația legală ce-i revenea potrivit art. 786 Cod Pr. civ.
În drept: art. 728 și urm. Cod Pr. Civ.
Probe propuse prin acțiune: înscrisuri.
S-au atașat înscrisuri.
Cerere legal timbrată. (20 lei – f. 3)
Intimata și terțul poprit, deși au fost legal citați nu au depus întâmpinări și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 199/2013 al B. O. M..
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul nr. 413/20.06.2007 s-a pornit executarea silită împotriva debitorului, în cadrul căreia s-a decis înființarea popririi asupra veniturilor acestuia de către B. O. M. în Dosarul de executare nr.199/2013.
Adresa de înființare a popririi emisă la data de 23.01.2015 în dosarul nr. 199/2013 al executorul judecătoresc a fost comunicată terțului poprit la data de 26.01.2015, așa cum reiese din înștiințarea aflată la fila 11 a dosarului.
Terțul poprit nu s-a conformat cererii creditorului de înființare a popririi.
Conform art. 789 alin. 4 C.pr.civ daca din probele administrate rezulta ca terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit sa plătească creditorului, in limita creanței.
Terțul poprit este angajatorul debitorului, astfel cum reiese din relațiile comunicate de Casa Națională de Pensii Publice executorului judecătoresc (fila 15)
Ca urmare, instanța va admite cererea de validare a popririi în limita cererii formulate de petent adică suma de până la concurența sumei de până la concurența sumei de 3176 lei reprezentând debit restant și cheltuieli de executare cu respectarea dispoziției art. 728 C.proc.civ.
În temeiul art. 453 C.p.c., va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 de lei, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect validare poprire privind pe creditorul N. SA (fosta MKB Romexterra Bank SA) cu sediul în Voluntari, . Center, nr. 1B, . în contradictoriu cu intimata N. G. A. identificată cu CNP -_, cu domiciliul în sector 1, București, Calea Griviței, . terțul poprit S. SRL cu sediul în sector 1, București, ., nr. 32.
Validează poprirea înființată prin adresa din data de 23.01.2015 în dosarul de executare nr. 199/2013 al B. O. M. până la concurența sumei de 3176 lei reprezentând debit restant și cheltuieli de executare cu respectarea dispoziției art. 728 C.proc.civ.
Obligă pe terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare depus la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2015.
Președinte, Grefier,
P. O. E. P. D.
Red.dact.jud. OEP/5ex/14.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4626/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 7328/2015. Judecătoria... → |
|---|








