Acţiune în constatare. Sentința nr. 4654/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4654/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 4654/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4654
Ședința publică din data de 27.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. E. M.
GREFIER: A. M. V.
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții civile, obligație de a face privind pe reclamanții V. C. și V. M. L. în contradictoriu cu pârâta B. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire al procedurii de citare.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București și reține cauza în vederea soluționării acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 17.09.2015 sub nr._, reclamanții V. C. și V. M. L. au chemat-o în judecată pe pârâta B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 4.3 din Contractul de credit ipotecar nr. HL2168/12.05.2006; obligarea pârâtei la respectarea Contractului de credit nr. HL2168/12.05.2006, în sensul recalculării dobânzii în funcție de valoarea indicelui de referință Euribor și marja băncii, care este 0 (astfel cum este prevăzut în art. 4.2); obligarea pârâtei la recalcularea și perceperea dobânzii începând cu data de 12.05.2007 în funcție de evoluția indicelui Euribor la 1 lună și valoarea marjei băncii, adică dobânda = Euribor 1M + M 0, 00%; constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prevăzute la art. 4.11 lit. a) privind comisionul de acordare și gestiune de 2, 00% și restituirea sumelor percepute cu acest titlu, în valoarea de 637, 5 euro, adică 2.817, 75 lei; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb BNR euro – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, respectiv 1 euro = 3, 52 lei; denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sal al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituție, art. 194 și urm. C.proc.civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din TFUE, iar în dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtei.
2. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 – 208 C.proc.civ., iar în dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La termenul din data de 27.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției necompetenței materiale, absolute și dilatorii, instanța reține următoarele:
Reclamanții V. C. și V. M. L. au sesizat JS2 cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale inserate în Contractul de ipotecă nr. HL2168 pentru garantarea creditului ipotecar acordat în baza prevederilor Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare autentificat sub nr. 999/12.05.2006 de BNPA G. T. și L. P. (filele 14 și urm.). La dosar a mai fost depus și Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 131/17.07.2009 de BNP L. Pitrel (filele 29 și urm), care însă nu formează obiectul pricinii pendinte.
Conform art. 99 alin. 2 C.proc.civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a) - j) C.proc.civ.
Or, cererea având ca obiect denominarea în moneda națională a plăților nu se încadrează în prevederile art. 94 pct. 1 lit. a) - j) C.proc.civ. și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Conform motivării acestui capăt de cerere, reclamanții solicită ca achitarea ratelor lunare să se facă în monedă națională, iar nu în euro. Or, schimbarea monedei de plată a creditului urmărită prin acest petit nu are valoare patrimonială ori, eventual, dacă s-ar încerca o evaluare [forțată], aceasta nu s-ar putea raporta decât valoarea sumei de plată [a cărui restituire se solicită a se face în lei, iar nu în euro], care este de 56.304,38 euro (fila 47).
Oricum, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul este instanță de drept comun, iar în ipoteza imposibilității de evaluare a unui capăt de evaluare [pretins] evaluabil, competența aparține instanței de drept comun.
Prin urmare, instanța reține că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 C.proc.civ., întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Față de considerentele expuse, instanța va reține că Judecătoria Sectorului 2 București nu a fost corect învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată pendinte, astfel încât va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții V. C. și V. M. L., ambii cu domiciliul în București, Șoseaua Giurgiului nr. 123, ., etaj 10, . domiciliul ales la C.A. C. M. V., cu sediul în București, Calea Rahovei nr. 266 – 268, corp 60, etaj 2, camera 8, Electromagnetica Business Park, în contradictoriu cu pârâta B. SA, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, înregistrată sub nr. J_, având CUI_/1992, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
M. E. SerenaVasile A. M.
Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./24.06.2015/5 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4620/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4626/2015.... → |
|---|








