Anulare act. Sentința nr. 2801/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2801/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2801/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2801

Ședința publica din data de 27.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. C.

Grefier – L. G. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtii P. A. SI D. S., având ca obiect acțiune revocatorie.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 20.02.2015, 27.02.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2014, sub nr. de dosar_ reclamanta S.C. " D. - T. " S.A. în contradictoriu cu pârâții P. A. și D. S., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliara încheiat intre parata DĂLALAU S. in calitate de imprumutator- creditor ipotecar, pe de o parte si P. LIREZA in calitate de împrumutat -garant ipotecar, autentificat sub numărul 2960/06.11.2012 la Birou Notarial „ M. P. SI ASOCIAȚII", având ca obiect suma de 35.000 euro, garantat cu dreptul de ipoteca asupra apt. nr. 30 situat in București, . (fosta ., ., sector 3.

În fapt,se susține ca la data de 04.05.2012 reclamanta a încheiat cu S.C. S & D VOPET COMERȚ IMP EXP S.R.L, al cărei administrator era numitul P. A., contractul de vanzare-cumparare cu numărul 232/04.05.2012 ce are ca obiect furnizarea de materii prime. Conform prevederilor contractuale de la art. 6, ca si garanție a fost emis Biletul la Ordin . in suma de 150.000,00 lei avalizat de numitul P. A..

In urma datoriilor acumulate de către S.C. S & D VOPET COMERȚ IMP EXP S.R.L, reclamanta a inteles sa se foloseasca de garanția pe care o avea, astfel ca, 1a data de 02.08.2012 a introdus la plata biletul la ordin avalizat, insa acesta a fost refuzat pe motiv de „ lipsa totala disponibil in cont|". Ulterior, a investit B.O cu formula executorie in vederea inceperii procedurilor pentru recuperarea creanței prin intermediul executorului judecătoresc.

Reclamanta a susținut ca la data de 03.09.2012 a solicitat B. Sahlian D. inceperea procedurii de executare impotriva debitorului S.C. S & D VOPET COMERȚ IMP EXP S.R.L si a avalistului P. A.. In acest sens, la data de 07.09.2012, B. Sahlian D. a solicitat Judecătoriei Sector 3 incuviintarea executării silite a titlului executoriu- B.O. . asupra debitorului P. A..Ca urmare a incuviintarii executării silite, la B. se deschide dosarul executional 173/2012 si se efectuează primele acte de procedura. La data de 06.11.2012, B. Sahlian D. trimite către paratul P. A. o somație cambiala prin care acesta era somat ca in termen de 1 zi de la primirea acesteia sa achite suma de 157.397,30 lei compusa din debitul de 150.000,00 si cheltuieli de executare.

Menționează că potrivit procesului-verbal de predare din data de 07.11.2012, somația cambiala a fost predata de către agentul procedural numitului P. Reza, astfel ca procedura a fost realizata iar paratul de la aceasta data avea cunoștința de executarea inceputa impotriva sa in calitatea de avalist al biletului la ordin pentru S.C. S & D VOPET COMERȚ IMP EXP S.R.L.

Mai arata reclamanta ca în urma adreselor trimise de către executor la Primăriile de sector ale Capitalei cat si către A.N.A.F pentru a afla ce bunuri mobile sau imobile pot fi urmărite in vederea îndestulării creanței noastre, la data de 23.10.2012 a primit de la Primăria Sector 3- Direcția Impozite si Taxe locale un răspuns prin care era anunțata ca numitul P. A. figurează cu un imobil situat in București, ., ., .; si un autoturism marca Ford Focus.

Dupa emiterea somației cambiale din data de 06.11.2012, ca urmare a răspunsului primit de la primăria sector 3, B. Sahlian D. a emis somația nr. 173/2012 către O.C.P.I.- București, B.C.P.I.- Sector 3 prin care se solicita notarea somație de plata, bunul intrând astfel in faza de indisponibilizare.

Au fost continuate procedurile de executare asupra imobilului din . evaluarea acestuia in data de 01.02.2013 precum si instiintarea terților interesați, urmând a fi stabilita data la care sa aibe loc prima procedura de scoatere la vânzare prin licitație.

Precizează reclamanta ca la data de 15.02.2013 a fost contactata de către B. Sahlian D. care ne anunța ca in urma procedurii de înștiințare a terților interesați, la sediul sau s-a prezentat numita D. S. care le-a prezentat un contract de imprumut garantat cu ipoteca tocmai pentru imobilul ce se afla in faza de executare pentru indestularea creanței, solicitând ca si in ceea ce o privește, paratul P. A. nu si-a repectat obligațiile si ca intelege sa adjudece bunul in cuantumul creanței sale.

De asemenea, susține că în lămurirea acestei situații a fost scos un nou extras de carte funciara pentru imobilul din .-a constatat ca la data de 16.11.2012 a fost intabulat un drept de ipoteca in favoarea paratei D. S., cu doar trei zile inainte de înregistrarea somației imobiliare din data de 19.11.2012 a B. Sahlian D..

In mod evident, acest drept de ipoteca a fost inscris in scopul de a face imposibila executarea pentru indestularea creanței, fiind creat un prejudiciu prin atragerea unei stări de mărire a insolvabilității a debitorului P. A..

Contractul de imprumut garantat cu ipoteca autentificat sub numărul 2960 a fost încheiat la data de 16.11.2012, la 9 zile dupa ce paratul P. A. a primit prin intermediul agentului procedural somația cambiala, având astfel cunoștința de procedura de executare ce se desfășura asupra bunurilor din patrimoniul sau.

Reclamanta apreciază ca nu sunt întrunite conditiile art. 1562 Cod Civil, intrucat contractul de imprumut garantat cu ipoteca dintre parații P. A. si D. S. este Încheiat intre momentul luării la cunoștința de executarea silita prin primirea somației cambiale si momentul notarii la Cartea Funciara de către B. Sahlian D. a somației 173/2012, întimp ce parații au de fapt domiciliul comun in București, in ., sector 3.

De asemenea, arata ca respectivul contract de imprumut este incheiat pentru suma de 35.000 euro care transformata in lei este echivalentul creanței pentru care a cerut executarea. Susține că încheierea unui contract de imprumut intre doua persoane ce au același domiciliu, pentru o suma in euro echivalenta cu suma cu care una dintre parti urma sa fie executata si incheiat in perioada desfășurării procedurilor de executare silita, dovedește in mod clar o încercare de diminuare a bunurilor debitorului care pot fi urmărite, fraudandu-se astfel dreptul unui creditor de a-si îndestula creanța in condițiile art. 2324 Cod Civil.

In drept, invoca art. 1562, 2324 Cod Civil

Odata cu cererea de chemare în judecata a depus un set de înscrisuri, respectiv Contractul de iprumut garantat cu ipoteca, Extras de carte funciara, somație cambiala, p-v de predare somație cambiala, somație imobiliara, cerere de incuviintare a executării silite, Răspuns primăria Sector 3

La data de 13.05.2013 pârâtul P. A., a formulat Întâmpinare solicitand respingerea cererii ca neintemeiata.

Pârâtul susține că pentru ca acțiunea pauliana sa fie admisibila, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții cumulative, lipsa uneia atrăgând caracterul neîntemeiat al cererii de chemare in judecata: actul întocmit de către debitor cu un tert sa fie prejudiciabil pentru creditor, prin actul incheiat debitorul sa isi fi mărit ori sa isi fi creat o stare de insolvabilitate iar aceasta imprejurare sa fi fost cunoscuta de către subdobanditorul bunului (cu alte cuvinte, sa existe o complicitate la frauda a terțului achizitor ori cocontractant, in virtutea principiului fraus omnia corrumpit, actul intocmit având un caracter fictiv si drept unic scop sustragerea debitorului de la urmărirea bunurilor de către creditorul ce are impotriva sa o creanța).

Arata ca intre reclamanta S.C. D. T. S.A. si S.C. S&D VOPET COMERȚ IMP EXP S.R.L. a fost incheiat contractul de vânzare cumpărare si furnizare de mărfuri nr. 232/04.05.2012, creditoarea având calitatea de vânzător furnizor. In baza art. 6 din contractul sus-amintit beneficiarul a constituit in favoarea furnizorului o garanție imobiliara prin ipoteca de rangul I in valoarea de cel puțin 30.000 Euro si interdicție de grevare si instrainare, obligandu-se sa se păstreze o singura ipoteca pe imobil si sa suplimenteze garanțiile la cererea furnizorului. De asemenea, tot ca si garanție a fost emis biletul la ordin . in suma de 150.000 lei, emis la data de 13.03.2012, având data scadenta la 02.08.2012 si avalizat de către paratul P. A..

Prin urmare, astfel cum rezulta si din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare si furnizare de mărfuri nr. 232/04.05.2012, eventualele datorii comerciale decurgând din aceasta convenție au fost garantate, potrivit art.6, prin constituirea unei garanții imobiliare - ipoteca de rangul I -

In acest sens, a fost incheiat contractul de ipoteca imobiliara autentificat sub nr. 1758/04.05.2012 la BNP Veritas, reclamanta acceptând in garanție imobilul situat in localitatea Z., ..1.15, jud. Teleorman pentru garantarea obligației asumate de către S.C. S&D VOPET COMERȚ IMP EXP S.R.L. conform contractului de vânzare cumpărare si furnizare de mărfuri nr. 232/04.05.2012.

Asa fiind, susținerile reclamantului din acțiunea introductiva sunt inexacte întrucât creanța derivând din acest contract nu a fost garantata numai cu biletul la ordin avalizat de către paratul P. A. ci si cu imobilul situat in localitatea Z., ..115, jud. Teleorman, îndestulător pentru acoperirea creanței pe care o invoca S.C. D. T. S.A..

Susține paratul că în fapt reclamanta nu se poate îndrepta, pentru indestularea creanței sale, cu prioritate impotriva avalistului P. A., fara a incerca, mai intai, sa recupereze creanța pe calea garanției reale imobiliare (in cazul de fata, ipoteca de rangul I instituita asupra imobilului situat in localitatea Z., ..115, jud. Teleorman). Cu atat mai mult, contractul de ipoteca asupra apartamentului nr.20 situat in București, . (fosta .), ., . nu reprezintă un act fraudulos, intocmit in scopul sustragerii paratului de la executarea obligației ce deriva din raporturile contractuale amintite anterior intrracat acesta nu reprezintă un act fictiv, fiind intocmit in forma autentica iar suma de bani a fost remisa cu titlu de imprumut in fata notarului, actul autentic având rol inclusiv de chitanța descarcatoare.

De asemenea, arata ca simpla incheiere a unui act de dispoziție asupra unui bun imobil (in cazul de fata constituirea unei ipoteci in baza unui contract de imprumut al cărui caracter fictiv nu a fost dovedit) nu este apta sa conducă sine qua non la concluzia evidenta si indubitabila ca scopul real a fost micșorarea patrimoniului debitorului si sustragerea acestuia de la urmărire silita, cu atat mai mult cu cat asupra imobilului ipotecat prin contractul a cărui anulare se solicita mai apasă o sarcina (numita N. M. având un drept de abitatie viagera).

Pâratul arata ca în fapt, reclamanta este beneficiara unui contract de ipoteca valabil încheiat, având drept obiect imobilul situat in localitatea Z., ..115, jud. Teleorman, imobil care depășește cu mult valoarea creanței invocate (35.000 Euro), iar prin contractul de ipoteca nou-incheiat drepturile si interesele patrimoniale ale reclamantei nefiind lezate in niciun fel.

Odata cu Întampinarea s-a depus un set de înscrisuri, respectiv imputernicire avocațiala, contractul de ipoteca imobiliara autentificat sub nr. 1759/04.05.2012 la BNP Veritas, declarație de suport tehnic si financiar autentificata sub nr. 1758/04.05.2012 la BNP Veritas.

La data de 19.05.2013 pârata D. S. a formulat întâmpinare solicitand instanței sa respinga ccererea ca neîntemeiata aratand ca in luna decambrie 2012 paratul Pormand A. i-a solicitat un imprumut de_ Euro care i-a acordat-o cu constituirea unei garanții imobiliare, suma urmana a-i fi restituita de către acesta la data de 16.11.2013 potrivit convenției.

In acest sens s-a incheiat contractul de imprumut cu garanție imobiliara autentificat sub nr. 2960/16.11.2012 de B.N.P. M. P. si Asociații, constituindu-se o ipoteca asupra apartamentului nr. 30 situat in București, . ( fosta . ) . sect. 3, proprietatea paratului Pormand A., ipoteca care a fost inscrisa Cartea Funciara a imobilului ipotecat.

La data încheierii contractului de imprumut apartamentul nr. 30 nu era grevat de sarcini, servituti sau creanțe asa cum rezulta din extrasul de carte funciara pentru autentificare nr._/12.11.2012 eliberat de B.C.P.I. București sect. 3 si nici de creanțe fiscale asa cum rezulta din certificatul de atestare fiscala nr._ din data de 15.11.2012 emis de către Consiliul Local Sector 3 București - D.I.T.L., atat extrasul de carte funciara pentru autentificare cat si certificatul de atestare fiscala facand parte integranta din contractul de imprumut incheiat.

In consecința, susține parâra ca nu-i poate fi imputata lipsa de diligenta a reclamantei S.C. D. T. S.A. de a solicita si obține notarea in Cartea Funciara a dreptului sau de creanța sau cel puțin instituirea unei interdicții de instrainare sau grevare cu sarcini asupra apartamentului nr. 30 situat la adresa de mai sus ; in condițiile in care, cu mult timp înainte de încheierea contractului de imprumut, debitorul S.C. S & D Vopet Comerț Impex Exp S.R.L. începuse sa acumuleze datorii fata de reclamanta S.C. D. T. S.A., lucru recunoscut de altfel de către reclamanta S.C. D. T. S.A. chiar prin cererea de chemare în judecata. Astfel încat este culpa reclamantei S.C. D. T. S.A. ca, din momentul în care si-a dat seama ca debitorul S.C. S & D Vopet Comerț Impex Exp S.R.L. a devenit rau platnic, nu a depus diligente pentru a-si asigura îndestularea creanței sale de la debitor sau de la avalistul Pormand A. si de a face cunoscut terților ca are o creanța impotrîva debitorul S.C. S & D Vopet Comerț Impex Exp S.R.L. si a avalistului Pormand A. .

Cu privire susținerea reclamantei referitoarea la faptul ca la data încheierii contractului de imprumut pâarata si paratul Pormand A. aveau același domiciliu ar dovedi încercarea de fraudare a dreptului de creanța al acesteia, părata susține ca suma împrumutata este de_ Euro, o suma foarte mare pe care a împrumutat-o pâratului tocmai pentru ca î1 cunoștea ca fiind un om serios si care are o proprietate care sa-i permită recuperarea creanței in situația unei eventuale nerestituîri la termen a sumei împrumutate, cu atat mai mult cu cat pârâta domicilia efectiv in orașul Voluntari, .. Ilfov, iar paratul Pormand A. nu mai domiciliază la adresa din București, . sect. 3 de aproximativ 2 ani, acesta mutandu-se la o alta adresa .

Mai mult decât atat, contractul de împrumut cu ipoteca a fost întocmit in forma autentica, iar suma de_ Euro a fost remisa, cu titlu de împrumut în fata notarului, actul autentic având rol inclusiv de chitanța descarcatoare .

Apreciaza ca reclamanta S.C. D. T. S.A. ar trebui sa-si precizeze acțiunea introductiva de instanța.întrucât desi solicita sa se dispună anularea contractului de imprumut, in motivarea in fapt face vorbire, pe de o parte de inopozabîlitatea contractului de imprumut, iar pe de alta parte vorbește de existenta simulatiei in prezenta cauza, pentru ca dupa aceea sa-si intemeieze in drept acțiunea pe dispozițiile art. 1562 si ale art. 2324 NCC .

Astfel, reclamanta ar trebui sa arate daca intelege sa solicite anularea contractului de imprumut ca urmare a simulatiei contractului de imprumut încheiat si atunci sa arate care este actul simulat, sau înțelege sa solicite constatarea inopozabilîtatîi acestuia, intrucat fiecare dintre acestea are un alt temei juridic, cauze si obiect diferite si administrarea unor probatorii diferite sub aspectul tezei probatorii, solicitand instanței sa-i puna in vedere reclamantei sa-si precizeze acțiunea sub aspectul obiectului cererii de chemare in judecata pentru ca si eu sa-mi pot formula apărările corespunzătoare .

In drept, isi intemeieza prezenta cerere pe dispozițiile art. 205 si următoarele cod proc. civ.

La data de 13.05.2013 pârâtul P. A. a depus raspuns la Intampinarea depusa de parata D. S. prin care recunoaste apărările formulate parata, solicitand instanței sa puna în vedere reclamantei sa-si precizeze acțiunea deoarece desi aceasta solicita anularea contractului de imprumut, in motivare vorbește de inopozabilitatea contractului de imprumut cat si de existenta simulatiei, pentru ca sa indice ca temei de drept dispozițiile art. 1562 si ale art. 2324 NCC .

La data de 13.05.2013 pârata D. S. a depus raspuns la Intampinarea depusa de paratului P. A. parata prin care recunoaste susținele acestuia formulate prin întâmpinarea depusa la dosar.

La data de 16.05.2013 reclamanta S.C. D.- T. S.A. A. a depus cerere precizatoare solicitand instanței ca prin hotararea pe care o va pronunța sa admita acțiunea introductiva astfel cum este precizata, si in consecința sa stabileasca ca fiind inopozabil fata de reclamanta Contractul de imprumut cu garanție imobiliara autentificat sub nr. 2960/06.11.2012 la Biroul Notarial "M. P. si Asociații" incheiat intre debitorul P. A. in calitate de imprumutat-garant ipotecar, pe de o parte, si terțul D. S. in calitate de imprumutator- creditor ipotecar, pe de alta parte si sa dispuna înscrierea in Cartea funciara Nr._-C1-U3 București, Sectorul 3, a declarației de inopozbilitate a acestui contract, fata de subscrisa. Cu cheltuieli de judecata.

In fapt, a aratat ca sunt indeplinite in mod cumulativ condițiile acțiunii pauliene prevăzute prin art. 1.562-1.563 C. civ., întrucat creanța reclamantei in calitate de creditor- in cuantum de 150.000 lei-materializata in Biletul la Ordin . 3BT3350273 din 13.03.2012, avalizat de debitorul P. A., este certa, lichida si exigibila- in sensul dispozițiilor art. 1.563 C. civ, fiind irelevant faptul ca potrivit art. 6 din Contractul de vanzare-cumparare si furnizare de mărfuri nr. 232/04.05.2012 a fost incheiat intre parti contractul de ipoteca nr. 1758/2012 privind imobilul din loc. Z., dat fiind faptul ca in primul rand, creanța ce deriva din executarea acestui contract, a fost garantata inclusive cu acest bilet la ordin.

De asemenea, susține ca în fapt, creanța creditorului este anterioara încheierii Contractului de imprumut cu garanție imobilara din 06.11.2012 incheiat de debitor cu terțul, respectiv al actului a cărui inopozabilitate o solicitam, la data incheierii acestui contract, titlul de creanța fiind pus in executare silitasi constituind obiectul dosarului executonal nr. 173/2012 al B. D. Sahlian.

Actul incheiat de debitor cu terțul -Contractul de imprumut cu garanție imobiliara autentificat sub nr. 2960/06.11.2012- este de natura a creea un prejudiciu reclamantei, in calitate de creditor-reclamant, in sensul art. 1.562 alin. 1 C. civ.

Totdata, apreciaza că debitorul nu poate contesta opțiunea subscrisei de a-si recupera creanța prin urmărirea averii imobiliare a avalistului debitor.

În susținerea fraudei debitorului, reclamanta menționeaza ca prin incheierea Contractului de imprumut al cărui inopozabilitate o solicita, debitorul P. A. a avut cunoștința ca in acest mod isi creaza o stare de insolvabilitate iar sub acest aspect, nu este necesar ca atitudinea sa subiectiva sa imbrace forma intenției de pagubire a debitorului sau a dolului.

Cu privire la complicitatea terțului la frauda debitorului (art. 1562 alin. 2 C. civ.) precizează ca terțul D. S., la data incheierii Contractului de imprumut cu garanție imobiliara a cărui inopozabilitate o solicitam, cunoștea faptul ca prin incheierea acestui contract, se creaza ori se mărește starea de insolvabilitate a debitorului, iar terțul, a reușit sa procure suma de 35.000 euro care face obiectul împrumutului . de scurt.

In drept, a invocat dispozițiile art. 1.562-1.565 C. civ.

La data de 03.06.2013 reclamanta a depus raspuns la intampinarile paraților Pormand A. si D. S., învederand faptul ca cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la instanța la data de 11.03.2013, aceasta indeplinind cerințele prevăzute de art. 194-197 C. pr. civ. . Prin cererea adiționala inaintata la dosarul cauzei la data de 13.05.2013, reclamanta si-a precizat petitul acțiunii pauliene si a argumentat starea de fapt, inclusiv condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestei acțiuni, răspunzand intampinarii formulate de parați.

Mai susține reclamanta ca cele doua intampinari comunicate reprezintă răspunsul paratului Pormand A. la întâmpinarea paratei D. S. si răspunsul paratei D. Sivia la întâmpinarea paratului P. A..

De asemenea, solicita sa se aiba in vedere lipsa de sinceritate si caracterul fictiv al

răspunsurilor paraților si sa se retina astfel complicitatea terțului la frauda debitorului.

In probatiune, solicita prezumțiile judiciare, incuvintarea interogatoriului paraților, mărturisirea judiciara a paraților, proba cu inscrisuri.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile reciproce și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii, U. V. I. D., G. I. A. și L. C..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta . și firma . Comert Imp Exp SRL s-au desfășurat o . relații comerciale, având ca obiect vânzare-cumpărare de produse alimentare (carne), concretizate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.232/04.05.2012.(f.128-129 vol.I).

Executarea obligațiilor asumate de către firma . Comert Imp Exp SRL a fost garantată prin emiterea biletului la ordina . în sumă de 150.000 lei avalizat de pârâtul P. A.. (fila 125 vol.I)

În același timp, la data de 04.05.2012, între . și V. S.-I. prin mandatar P. A., s-a încheiat contractul de ipotecă imobiliară prin care s-a instituit ipotecă imobiliară până la concurența sumei de 30.000 euro,, în favoarea creditorului ipotecar, asupra imobilului situat în Z., ..115, jud. Teleorman (filele 37-38 vol.I) pentru garantarea obligației asumate de către . Comert Imp Exp SRL conform contractului de vânzare-cumpărare și furnizare de mărfuri înregistrat sub nr.232/04.05.2012, încheiat cu creditoarea ..

Conform extrasului Oficiului Național al Registrului Comerțului pârâtul P. A. are calitatea de asociat în cadrul firmei . Comert Imp Exp SRL.

Din declarația martorului U. V. I. D., rezultă că o perioadă destul de lungă de timp, pârâtul P. A. s-a aflat în relații bune cu domnul C. care este directorul general al societății reclamantei. O perioadă relațiile au decurs normal, . Comert Imp EXp Srl îndeplinind obligațiile financiare față de societetea reclamantă, iar la un moment dat refuzul . Comert Imp Exp SRl de a plăti marfa livrată a devenit evident.

În vederea punerii în executare silită a biletului la ordin . în sumă de 150.000 lei, creditoarea . s-a adresat Judecătoriei Sectorului 3 București pentru a se pronunța încuviințarea executării silite.

La data de 06.11.2012 se emite de către B. D. SAhlian somația cambială împotriva debitorului P. A., aceasta fiind comunicată personal la data de 07.11.2012 (filele 13-14).

La data de 16.11.2012, între pârâta D. S., în calitate de împrumutător-creditor ipotecare și pârâtul P. A., în calitate de împrumutat-garant ipotecare, a fost încheiat contractul de împrumut cu garanție imobiliară pentru suma de 35.000 Euro, împrumut ce a fost garantat cu dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.30 situat în București, . (fostă .), ., .>

În drept, conform art.1562 alin.(1) C.civ., dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creeză sau își mărește o stare de insolvabilitate, iar conform alin.(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.

Pentru a putea, insa, intenta aceasta actiune trebuie sa fie implinite mai multe conditii si anume, creditorul sa fi suferit un prejudiciu, constând în faptul ca, prin actul pe care-l ataca, debitorul si-a cauzat sau si-a mărit o stare de insolvabilitate, frauda debitorului, constând în aceea ca debitorul a avut cunostinta de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, sa existe o creanta certa, lichida si exigibila a creditorului, anterioara actului atacat si complicitatea tertului la frauda.

Conditiile privind actul implica un element material si unul moral – prejudiciul si frauda – ce trebuie dovedite in cadrul procedurii judiciare de catre reclamant, respectiv de creditorul fraudat, astfel ca in vreme ce elementul prejudiciu, ca element material, poate fi in mod facil dovedit prin orice mijloc de proba, elementul frauda (elementul moral) ce reprezinta un element de natura psihica (format in mintea debitorului) este mai dificil de probat, si oricum imposibil prin mijloace de proba directe (pentru ca ar presupune o introspectie). Acest element se va dovedi prin orice mijloc de proba (indirecta) ce va evidentia acele imprejurari care sa formeze convingerea ca debitorul la data facerii actului (sau anterior) cel putin cunoaste ca prin aceasta creeaza un prejudiciu creditorului.

În speță, prejudiciul pretins de către reclamantă constă în faptul că prin încheierea la o distanță de 9 zile după primirea somației cambiale, a unui contract de împrumut garantat cu ipotecă imobiliară, debitorul P. A. și-a mărit starea de insolvabilitatea, grevând cu o sarcină un imobil care ar putea fi supus executării silite începute.

Sub acest aspect, instanța reține că deși reclamanta invocă un prejudiciu eventual ce l-ar putea suporta, în fapt, deși s-a instituit o garanție reală asupra unui imobil din patrimoniul debitorului urmărit, în concret, acesta nu a ieșit din acea sferă.

Această împrejurare este dovedită prin faptul că pârâta Dalălău S. deși a intervenit în faza executării silite pornite de reclamanta ., reclamanta nu este împiedicată să urmărească un bun asupra căruia o altă persoană are garanție reală imobiliară.

Reclamanta își poate valorifica propria garanție reală asupra imobilului din Z., garanție instituită de V. S., iar cu respectarea art.564 din codul de procedură civilă de la 1865 poate proceda și la urmărirea bunului garantat în favoarea pârâtei D. S..

Potrivit art. 564 C.proc.civ de la 1865 dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepuri de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi plătite înainte creanțelor prevăzute la art. 563 alin.(1) lit.b.

Sub același aspect, instanța reține că în baza aceluiași bilet la ordin reclamanta se putea îndrepta împotriva debitoarei principale . Comert Imp Exp SRL, până la . putându-se înscrie la masa credală în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006. Instanța remarcă și faptul că de la data scadenței biletului la ordin 02.08.2012 și până la deschiderea procedurii insolvenței, 22.10.2014, au trecut mai mult de doi ani de zile în care reclamanta putea face demersuri în vederea executării silite.

Instanța apreciază deci, că reclamanta nu a facut pe deplin dovada pozitiva a acestei conditii, nefiind suficient sa se probeze obligatia paratului de plata a unor sume de bani (restituiriea împrumutului), ci fiind obligatorie cu necesitate dovedirea insolvabilitatii patrimoniului paratului. Or, reclamanta nu a administrat dovezi concludente si pertinente in acest sens, creanța sa fiind garantată cu un alt imobil, iar pârâtul P. A. are în proprietate un bun mobil- fila 15 vol I.

Referitor la cerinta existentei in patrimoniul reclamantei a unei creante certe, licgide si exigibile, instanta retine ca fiind dovedit acest element, prin existența biletului la ordin ._ emis la 13.03.2012 cu scadență la 02.08.2012.

In ceea ce priveste a treia conditie, aceea a fraudei debitorului, instanta retine ca, esential in determinarea acesteia este elementul intentional care l-a condus pe parat sa-si creeze starea de insolvabilitate mentionata. In acest sens, instanta retine ca la câteva zile după primirea somației cambiale, pârâtul a contractat un împrumut de la pârâta D. S..

Probele administrate în cauză relevă faptul că pârâta D. S. dispunea de suma de bani împrumutată, înstrâinând anumite imobile, în acest sens este răspunsul la interogatoriu, fila 137 vol.I și înscrisurile aflate la filele 138-144 vol.I.

De altfel, din declarația martorului L. C.-fila 50 vol.II, rezultă că acesta a împrumutat pârâtului P. A. suma de 7000 euro în luna aprilie 2012, sumă ce a fost restituită în luna noiembrie a aceluiași an, exact în luna contractării împrumutului de către pârât.

Din aceste împrejurări instanța apreciază că împrumutul nu a avut un caracter formal, iar cel puțin, parțial, acesta a fost folosit în alte scopuri, cum ar fi stingerea unor datorii.

În concluzie, instanța constată că nu s-a dovedit în cauză frauda debitorului P. A. în contractarea unui împrumut pe care ar intenționa să nu-l restituie și astfel pârâta D. S. să procedeze la executarea silită a garanției sale.

Relativ la cea de-a patra cerinta a actiunii revocatorii, aceea a complicitatii tertului la frauda, instanta retine ca aceasta presupune ca tertul a cunoscut ca debitorul a devenit insolvabil prin incheierea actului atacat

Într-adevăr, pârâtul P. A. și D. S. se află într-o relație strânsă, fiind fiul soțului său, însă esențial ar fi fost să fie dovedită intenția de a participa la mărirea stării de insolvabilitate. Instituirea unei ipoteci ca și o garanție pentru restituirea împrumutului nu poate fi reproșată pârâtei D. S., fiind la libera apreciere a părților întinderea și garantarea obligațiilor, acesta manifestând doar un comportament diligent care nu intră în sfera noțiunii de fraudă în detrimentul altor creditori ai pârâtului.

Din declarația martorului G. I. A., rezultă într-adevăr că pârâtul P. A. a solicitat ajutorul financiar al pârâtei D. S., și deși se poate prezuma că o persoană care solicită împrumut o sumă de bani, are nevoi financiare, prezumția nu poate conduce spre concluzia, că s-a intenționat din partea pârâtei D. S., crearea stării de insolvabilitate.

Manifestarea de vointa a părtilor la incheierea unui act juridic are un caracter intuitu personae si nimanui nu-i este ingaduit sa intervina, fara acordul partii, in procesul formarii si exteriorizarii vointei individuale. Imprejurarea ca paratul P. A., proprietar al imobilului in litigiu, a inteles sa contracteze o sumă relativ mare de bani ce a fost garantată cu o ipotecă asupra imobilului în discuție, nu indreptateste reclamanta sa conteste respectivul act juridic de grevare cu ipotecă a bunului urmărit, atata vreme cat mijlocul procedural ales, respectiv actiunea revocatorie nu intruneste cerintele pentru promovarea unui asemenea demers judiciar.

Instanța apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile alin.(2) din art.1562 C.civ., terțul contractant- pârâta D. S. trebuind să cunoalscă că debitorul P. A. își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.

Contractul de împrumut de consumație care are ca obiect o sumă de bani, până la proba contrară conform art.2159 alin.(2) C.civ., se prezumă a fi cu titlu oneros.

Într-adevăr, așa cum a menționat și reclamanta contractul de împrumut transferă dreptul de proprietate asupra lucrului, adică asupra sumei de bani, nu asupra garanției imobiliare și este un contrat unilateral din prisma faptului că dă naștere la obligații numai pentru împrumutat, împrumutătorul neavând obligații întrucât predarea lucrului a făcut parte din momentul încheierii contractului. Astfel, împrumutătorul era legitim îndreptățit la constituirea unei garanții în vederea asigurării restituirii sumei de bani împrumutate.

In plus, instanta retine ca recurgerea la prezumtiile judiciare, simple nu este posibila in cauza, intrucat, prezumtia simpla, spre deosebire de cea legala relativa, nu duce la rasturnarea sarcinii probei, astfel incat, pentru ca judecatorul sa poata face rationamentul pe care se fundamenteaza prezumtia simpla, partea care face propunerea inaintea judecatii trebuie sa-si dovedeasca pretentiile. Intrucat imprejurarile dovedite de reclamanta nu au greutatea si puterea de a naste probabilitatea, nefiind temeinice, adica suficiente prin ele insele in dovedirea faptului vecin si conex, instanta nu poate uza de prezumtia simpla in dovedirea faptului generator de drepturi, nefiind indeplinita una din conditiile instituite de art. 329 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta ., inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J_, CUI_ cu sediul în A., .. 9, . și pe pârâtii P. A., CNP_, cu domiciliul ales la SCPA „B. B. și Asociații” din Bucureti, . nr.9, ., parter, . D. S., CNP_, cu domiciliul în VOLUNTARI, . ILFOV ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.

Președinte, Grefier,

L. C. L. G. P.

LC 5 ex. 23.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2801/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI