Acţiune în constatare. Sentința nr. 2732/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2732/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2732/2015
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2732
Ședința publică din data de 27.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. E. M.
Grefier – D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul L. G. în contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ R. SA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 13.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrală din prezenta, când instanța, in vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.02.2015.
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentei cauze, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București, la data de 31.07.2014, în dosarul cu nr. de mai sus, reclamantul L. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ R. SA, ca instanța constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 9 lit. g) din contractul de credit bancar nr. 1063/2007 și pct. 3.8 din condițiile generale de creditare și anularea acestei clauze, precum și obligarea paratei la plata sumei de_, 5 lei reprezentând plata nedatorata efectuata în temeiul contractului de credit în perioada 25.10._14 și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat ca intre părți s-a încheiat la data de 18.10.2007, contractul de credit nr. 1063, prin care reclamantul a împrumutat suma de_ lei pe o perioada de 120 luni, în vederea acoperirii unor cheltuieli personale și refinantarii unui alta credit.
Cf. art. 9 lit. g) din contract, s-a prevăzut un comision de risc de 149, 50 lei lunar, respectiv un procent de 0, 23 % din valoarea creditului contractat, fiind definit modul de calcul în conditiile generale ale contractului.
Din modul de redactare al contractului rezulta ca acesta este un contract de adeziune, debitorul neavand un rol activ în negocierea clauzelor, iar clauza privind comisionul de risc a fost inserata unilateral în contract de către banca.
După aparitia OUG 50/2010, reclamantul a notificat banca în vederea eliminaii acestei clauze, actul aditional aferent fiind încheiat la data de 30.04.2014.
Arata ca sunt indeplinite conditiile prev. de art. 4 din legea 193/2000, respectiv clauza nu a fost negociata direct cu reclamantul și a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligatiile partilor. În domeniul bancar, dobanda este cea care asigura bancilor, recuperarea cheltuielilor necesare, acoperirea riscurilor și realizarea unui profit. Astfel, dacă functia comisionului de risc este aceea de acoperi riscurile suportate de banca, atunci aceasta este identica cu aceea a dobanzii, fiind în realitate o dobanda mascata.
În ceea ce privește restituirea sumei de_, 50 lei a arătata ca aceasta este o plata nedatorata și sunt îndeplinite cerințele pt. a se dispune restituirea sa.
În probațiune, s-a solicitat proba prin inscrisuri. În drept, au mai fost invocate și prev. art. 194 C., legea 193/2000, art. 993 și 1092 c.civ.
Prin intampinarea înregistrată la data de 05.09.2014, parata a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la ambele cereri și excepția inadmisibilității acestora și a solicitat și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiata.
Excepția prescripției de a solicitat constatarea caracterului abuziv este întemeiata pe aceea ca este vorba de o nulitate relativa care trebuia invocata în termenul de 3 ani cf. art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958. De asemenea, cererea în restituirea prestațiilor este prescrisa fiind supusa aceluiași termen, în ceea ce privește sumele achitate cu mai mult de 3 ani înaintea introducerii cererii.
De asemenea, cererea este inadmisibila având în vedere prev. art. 969 C. civ și ale art. 4 alin. 6 din legea 193/2000, fiind vorba de o cerere care privește intervenția instanței asupra pretului contractului.
Cererea de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de risc este inadmisibila deoarece în cayul contractelor cu executare succesiva ca în cazul contractelor de credit bancar, nu se poate produce efectul retroactiv al nulității respectiv restitutio în integrum.
Cu privire la temeinicia cererii, a arătat că banca a respectat obligațiile de transparenta și de a nu stipula clauze abuzive, cf. art. 1 alin. 1 din legea 193/2000.
Astfel, toate clauzele, din partea specială și din condițiile generale, au fost redactate într-un mod clar și evident, fiind definit comisionul în cauza la rat. 9 alin. 1 lit. e) din condițiile speciale iar cuantumul a fost defalcat în graficul de rambursare.
În ceea ce privește condițiile stipulate de art. 4 din legea 193/2000, s -a arătat ca posibilitatea de negociere a contractului exista întotdeauna iar inițiativa încheierii contractului revenind reclamantului, acesta avea oricând opțiunea de a antama discuții de modificare a anumitor elemente ale contractului, iar o nemulțumire sau contraoferta din partea reclamantului nun a fost formulata astfel ca a avut loc acceptarea condițiilor propuse de banca.
Mai mult dezechilibrul contractual nu a fost indicat de către reclamant, iar fiecare banca are posibilitatea de a-si aprecia propriul grad de expunere prin raportare la diverse criterii, iar riscurile care ar putea apărea pe parcursul derulării unui contract de credit trebuie administrate de banca, din momentul acordării creditului. În contractele de credit fără garanții, cum este cele de fata, perceperea comisionului de risc are rolul unei măsuri suplimentare de protecția importiva riscului de neplata, aspect reținut de instanțele de judecată cât și de ANPC în adresa nr. 1455/2013.
Astfel pe lângă obligația de a constitui provizioane, cf. Regulamentului BNR 5/2002, băncile au și obligatia de a lua numeroase măsuri pt. a se proteja împotriva riscurilor,.
În plus, din studiul cererii introductive rezulta o vadita rea credința din partea reclamantului care deși a executat obligațiile sale pe o perioada de 7 ani înțelege acum să se erijeze în rolul unui consumator neavizat. În practica judiciara s-a reținuta faptul ca și consumatorilor le revine o obligație de minima diligenta de a citi aceste clauze preformulate.
În probațiune, s-a solicitat proba prin inscrisuri și interogatoriul reclamantei.
În drept, a invocat prevederile la care s-a făcut referire mai sus.
La data de 29.09.2014, a fost depus răspuns la întâmpinare de către reclamant.
În ședința din data de 21.11.2014, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri și xcepția inadmisibilității cererii cu privire la constatarea caracterului abuziv al cauzelor referitoare la comisionul de urmărire riscuri, parte a prețului contractului, iar in temeiul art. 248 alin. 4 C. pr.civ. a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea privind restituirea comisionului achitat și excepția inadmisibilității cererii privind restituirea sumelor plătite in temeiul clauzelor abuzive.
În cauza, a fost încuviințata și administrata proba prin inscrisuri și proba prin interogatoriul reclamantului, acesta fiind administrat în ședința din data de 13.02.2015.
Instanța, analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a excepțiilor invocate, constată următoarele:
Cu privire la situația de fapt, instanța reține căprin contractul de credit bancar nr. 1063/18.10.2007, reclamantul în calitate de împrumutat a primit cu titlu de împrumut suma de 65.000 Lei, din partea instituției bancare pârâte, pe o perioadă de 120 luni, de la data primei trageri din credit – filele 8-17.
La art. 9 au fost stipulate comisioanele percepute de banca în cuantum variabil în funcție de evoluția pieței financiar bancare, fiind vorba de comisioane de rambursare anticipata, comision de acordare credit, comision de administrare, comision de transformare la prima solicitare și la următoarele solicitări și la lit. g) fiind stipulat comisionul de urmărire riscuri reprezentând un procent de 0, 23% din valoarea creditului contractat. Cf. prevederilor art. 3.8 din condițiile generale de de creditare - anexa la contractul nr. 1063/18.10.2007, s-a stipulat ca perceperea comisionului de urmărire riscuri se realizează flat prin aplicarea unui procent la valoarea creditului, urmând a fi achitat integral inclusiv pt. fracțiunile din luna. La data de 30.04.2014, prin actul adițional încheiat intre părți, la pct. 1.2 au fost reglementate comisioanele percepute de banca, respectiv comisionul lunar de administrare, comisionul de rambursare anticipata, comisionul unic în suma de fixa de 90 lei – f. 18-19.
Sumele plătite de reclamant în perioada indicată prin cererea introductiva în suma de_, 50 lei au fost confirmate de banca prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei la f. 4-7, vol. II.
În ceea ce privește cererea de restituire, instanța reține ca obiecția paratei legată de neaplicarea principiului restitutio în integrum nu este întemeiat.
La nivel principial, instanța reține că acțiunea directă a reclamanților consumatori împotriva comerciantului bancă este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea 193/2000 care stipulează posibilitatea consumatorilor prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi de a se adresa organelor judecătorești in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila. În conformitate cu interpretarea dată în Decizia Curții Constituționale a României nr. 1535/17.11.2009, în cazul acțiunii directe întemeiate pe dispozițiile Legii 193/2000, răspunderea comerciantului are natură civilă delictuală. Prin urmare, temeiul restituirii este dat de existența unei plata nedatorate și/sau a îmbogățirii fără justa cauza si nicidecum efectul nulității clauzelor contractuale.
În plus, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3, 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care stipulează că termenul de prescripție este de 3 ani cu privire la drepturile de creanță. Restituirea sumelor achitate de reclamanți de la data intrării in vigoare a convenției de credit cu titlu de comision de risc are ca temei îmbogățirea fără justă cauză, ce a operat în favoarea pârâtei. În această materie, dreptul de creanță se prescrie de la data nașterii dreptului la acțiune,conform art. 8 alin.2 din Decretul 167/1958, respectiv de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea, acest moment fiind dat de constatarea caracterului abuziv al clauzelor invocate în fata instanței.
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța va respinge atât excepția inadmisibilității cererii privind restituirea sumelor reprezentând comisionul de risc achitat de reclamant cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește sfera de aplicare a art. 4 alin.2 din Directiva CEE 13/93, care stipulează că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Textul art. 4 alin. 2 este redat de o manieră identică în legea de transpunere națională, respectiv Legea 193/2000, la art. 4 alin.6
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa recentă, a statuat că dispozițiile art. 4 alin.2 și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației pe de o parte față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (hotărârea din data de 03.06.2010, pronunțată în cauza Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid v. Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios -Ausbanc C‑484/08). De asemenea, Curtea a reținut că directiva nu a realizat decât o armonizare parțială și minimală a legislațiilor interne referitoare la clauzele abuzive, recunoscând totodată statelor membre posibilitatea de a asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protecție decât cel pe care aceasta îl prevede.
Două concluzii decurg de aici:
- statele membre au posibilitatea de a acorda o protecție mai eficientă consumatorului, peste dispozițiile art. 4 alin.2 din Directivă cu privire la domeniul său de aplicare;
- în lipsa unei astfel de reglementări naționale mai favorabile consumatorilor, obiectul principal al contractului, sau elementele sale componente sunt supuse controlului jurisdicțional în temeiul directivei și legilor naționale de transpunere numai în condițiile în care clauzele referitoare la acestea nu sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Raportat la clauzele privind comisionul de risc, din punctul de vedere al constatării caracterului abuziv, în conformitate cu prevederile art. 4 alin.1 și alin.2 din Legea 193/2000, instanța reține necesitatea analizării următoarelor condiții: lipsa posibilității de negociere a clauzelor și crearea unei dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților prin această clauză sau împreună cu alte prevederi în contract în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe. Această a doua condiție presupune un element subiectiv – acțiunea de rea credință a comerciantului, în cauză banca și un element obiectiv - producerea unui dezechilibru semnificativ.
Având în vedere răspunsul reclamantului la interogatoriu, instanța constată că efectiv nu a existat o posibilitatea de negociere a clauzelor contractuale – f. 9-13, vol. II. Reclamantul a formulat cererea iar încheierea contractului s-a realizat într-un termen foarte scurt, acesta fiind presat în vederea încheierii contractului din motive personale, dar la solicitările sale de asemenea i s-a răspuns ca reprezentanții băncii erau foarte ocupați. La semnarea contractului, reclamantul s-a declarat mulțumit de cuantumul ratei lunare pe care o putea suporta din salariu și perioada de creditare. Contractul nu a putut fi lecturat și nici analizat înaintea semnării, parțial din culpa recunoscuta a reclamantului.
Este adevărat ca reclamantul nu și-a manifestat obligația de diligenta la încheierea contractului, însă aceasta nu absolvă banca de respectarea obligațiilor sale, lipsind efectiv și din partea reprezentanților acesteia orice posibilitate de negociere. Simpla punere la dispoziție a contractului în vederea cunoașterii clauzelor sale fără a exista o posibilitate de modificare a acestuia din partea cocontractantului nu înseamnă negociere, ci suntem încă în prezenta unui contract de adeziune, redactat si conceput unilateral de către banca.
Mai mult, însă instanța reține ca simpla lecturare a dispozițiilor contractuale nu era de natură a genera îndoieli sau nelămuriri cu privire la acestea, fiind necesara o diligenta sporita în acest sens. Consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea clauzei privind comisionul de urmărire riscuri în cuprinsul contractului, fiind folosit un limbaj aparent inteligibil, cu toate acestea, fără să fie indicată o motivare în ceea ce privește necesitatea perceperii acestui comision raportat la situația concreta a reclamantului și nici cu privire la riscurile pe care contractul de credit le prezenta pt. banca.
În ceea ce privește posibilitatea de negociere, sunt elocvente dispozițiile art. 3 alin. 2 din Directiva 13/1993 ( în legea de transpunere fiind vorba de art. 4 alin.2 ), care stipulează ca „se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.”
Mai mult la aprecierea posibilității de negociere, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților pentru a se putea constata dacă profesionistul a acționat în mod corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină seama. Or, în condițiile în care reclamantul se află într-o poziție de inferioritate față de profesionist atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare, în condițiile unui contract de adeziune, cu clauze preformulate, instanța retine ca nu s-a făcut dovada contrara din partea profesionistului.
Chiar și pentru o persoana avizata din punct de vedere juridic, ceea ce reclamantul nu era, aceasta clauza pune o . probleme de înțelegere în sensul ca riscul, înțeles ca posibilitatea unei pierderi, reprezintă un element specific contractelor aleatorii (actelor juridice cu titlu oneros în care toate părțile au în vedere posibilitatea unui câștig și riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare și incerte, de care depinde întinderea sau chiar existența obligației); contractul de credit însă are caracter comutativ, întinderea și existența obligațiilor asumate de părți fiind precis determinate încă de la realizarea acordului de voință.
În ceea ce privește crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că numai după o analiza temeinică a contractului inclusiv a graficului de rambursare devine evident faptul ca exista un dezechilibru semnificativ în defavoarea reclamantului. Astfel, acesta avea obligația de a achita o rata lunara de aprox. 1125 lei, din care valoarea comisionului de risc era de 149, 40 lei/luna. Mai mult de la data încheierii contractului 25.10.2007 și pana la data de 25.04.2014, reclamantul a achitat cu titlu de comision de risc, înainte de expirarea duratei contractului suma de_, 50 lei, în condițiile în care suma împrumutată a fost de 65.000 lei, adică 18, 17% din valoarea sumei împrumutate. Modul de calcul indicat în contract la art. 9 lit. g) și respectiv art. 3. 8 din condițiile generale nu prefigurează un astfel de dezechilibru, suma indicată de 149, 50 lei lunar, neavând aparent un impact semnificativ asupra ratei lunare stabilite în sarcina reclamantului. De asemenea, nu s-a oferit în contract, în condițiile speciale sau condițiile generale nicio justificare de către banca pt. perceperea unui astfel de comision sau indicarea riscurilor suportate de banca și care se doreau a fi acoperite prin plata acestui comision. Mai mult, din lămuririle furnizate de reclamant cu privire la modalitatea de încheiere a contractului rezulta ca cererea sa fost aprobata cu o celeritate deosebita, banca neidentificând niciun impediment pt. neacordarea creditului, analiza de bonitate a clientului fiind evident favorabila acestuia, din moment ce nu s-a solicitat nici măcar constituirea unei garanții personale – fidejusiune sau garanția reala mobiliara. Prin urmare, dacă creditul a fost acordat în condițiile în care banca nu a prefigurat în niciun mod insolvabilitatea clientului său, devine neclar ce riscuri legate de acest contract trebuia sa acopere prin comisionul de urmărire riscuri. Mai mult, riscurile suportate de instituțiile bancare în general, sunt acoperite atât ca urmare a perceperii dobânzii stipulate în contract, cât și ca urmare a constantei adaptări a ofertei de creditare la condițiile economice, sau prin constituirea unor garanții. Faptul ca nu a fost solicitata nicio garantie din partea băncii atestă faptul ca raportat la cerințele de bonitate și solvabilitate pe care le îndeplinea reclamantul, acestea nu erau necesare, acesta neprezentând niciun risc din acest punct de vedere, fiind totuși necesar ca reclamantul sa plătească o suma lunara pt. acoperirea printre altele tocmai a acestor riscuri.
Contrar celor susținute de reclamant, care nici la acest moment nu a manifestat o diligenta minima de studiu, comisioanele, în general nu pot reprezenta dobânzi mascate ci sunt elemente care fac parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă (inclusiv de OUG 50/2010), cât și de cea europeană, și cad în mod uzual în sarcina împrumutatului. Nici comisionul de risc perceputa de banca nu are aceasta natura.
Cu toate acestea, instanța reține ca perceperea de către instituțiile bancare a acestui tip de comision tocmai din cauza faptului ca nu avea o justificare economica sau juridica rezonabila a fost oprita prin eliminarea sa din categoria comisioanelor ce pot fi puse în sarcina consumatorilor prin contractele de credit, cf. art. 36 din OUG 50/2010. Instituția bancara a acceptat eliminarea acestui comision prin încheierea actului adițional din anul 2014, fiind implicita recunoașterea faptului ca acesta nu avea o justificare legala și nici economica, nefiind dovedit de exemplu ca riscurile ce s-au dorit a fi acoperite de acest comision în anul 2007 în anul 2014 au încetat pur și simplu sa mai existe astfel încât contractul de credit încheiat cu reclamantul putea sa continue în condiții echitabile pentru toate părțile și fără perceperea acestui comision.
Exigențele bunei credințe sunt analizate din perspectiva vătămării intereselor legitime, patrimoniale ale reclamantului prin majorarea considerabilă a ratei lunare ca urmare a inserării comisionului de urmărire riscuri. Potrivit considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Raportat la cele enunțate mai sus, instanța apreciază că, prin inserarea comisionului de risc, pârâta a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul părții reclamante, care a a condus în fapt și în drept la un dezechilibru contractual. Actul adițional din anul 2014, vine sa recunoască tocmai acest comportamente de rea credința al instituției bancare parate.
Prin urmare, instanța va admite cererea formulata, urmând a constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prev. la art. 9 lit. g) din contractul de credit bancar nr. 1063/18.10.2007 și art. 3.8 din condițiile generale de creditare –anexa la contractul nr. 1063/18.10.2007.
Pe cale de consecința va fi admisa, instanța constata ca a operat în favoarea bancii o îmbogățire fără justa cauza, deoarece aceasta în mod abuziv a încasat de la reclamant sumele de bani cu titlu de comision de riscuri și va obliga pârâta să restituie sumele încasate cu titlu de comision de urmărire riscuri cf. contractului nr. 1063/18.10.2007, în perioada 25.10.2007 – 25.04.2014, reclamantului, fiind vorba de suma de_, 50 lei, modul de calcul ale acesteia nefiind contestat de către parata.
În temeiul art. 451-453 C., parata aflata în culpa procesuala, va fi obligata la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 1000 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat cf. chitanței nr. 220/14.11.2014, către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii in restituirea prestațiilor.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea prestațiilor.
Admite cererea formulată de reclamantul L. G., CNP_, cu domiciliul in sector 2, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ R. SA, J_, CUI_, cu sediul ales in București, .. 1A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prev. la art. 9 lit. g) din contractul de credit bancar nr. 1063/18.10.2007 și art. 3.8 din condițiile generale de creditare –anexa la contractul nr. 1063/18.10.2007.
Obligă pârâta să restituie sumele încasate cu titlu de comision de urmărire riscuri cf. contractului nr. 1063/18.10.2007, în perioada 25.10.2007 – 25.04.2014, reclamantului.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 1000 lei către reclamant.
Cu drept de a formula apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se înregistrează la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.02.2015.
Președinte Grefier
D. E. M.D. Ș.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2730/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2800/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
