Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 18084/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR._

Ședința publica din data de 15.12.2015

Instanța constituita din:

P. - C. D. Z.

Grefier - L. C.

Pe rol judecarea cererii de completare dispozitiv formulata de catre creditorii T. E., S. S., T. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de completare dispozitiv.

INSTANȚA,

Prin cererea depusa la data de 30.10.2015 în cadrul dosarului nr._, creditorii T. E., S. S., T. I. au solicitat completarea dispozitivului sentintei civile nr._/20.10.2015 pronunțată de Judecatoria Sectorului 3 B. in dosarul nr._ în sensul obligării pârâtei si la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, creditorii au arătat că instanța a dispus respingerea cererii ca ramasă fara obiect, fara a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată, deși a fost depusă la dosar dovada achitării onorariului de avocat de 100 lei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin sentinta civila nr._/20.10.2015 pronunțată de Judecatoria Sectorului 3 B. in dosarul nr._ a fost respinsă cererea ca ramasa fara obiect.

Cu toate ca creditorii au solicitat si obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu avocat, instanta a omis sa se pronunte asupra acestui capat de cerere.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea părții care a câștigat, sa îi plătească acesteia cheltuielile de judecata.

Potrivit art. 444 alin. 1 Cpr.civ. cererea de completare a hotararii se poate face atunci cand instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, in termenul in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari, iar in cazul hotararilor date in fond dupa casarea cu retinere, in termen de 15 zile de la pronuntare.

In speta cererea de completare a hotararii este intemeiata, intrucat instanta a omis sa se pronunte asupra capatului de cerere prin care creditorii au solicitat obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecata, motiv pentru care, vazand si prev art. 453 C.pr.civ., instanta va admite cererea, urmand sa dispuna in consecinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de completare dispozitiv formulată de creditorii T. E. CNP_, S. S. CNP_ și T. I. CNP_ toți creditorii cu domiciliul în sector 5, București, PROGRESULUI, nr. 134-138, . contradictoriu cu debitorul M. B. cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 291-293.

Se vor trece în dispozitivul sentinței civile nr._/20.10.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București următoarele: ” Obligă debitorul să plătească creditorilor 100 lei, cheltuieli de judecata”.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2015.

P., Grefier,

C. D. Z. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI