Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 18055/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 15.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M.-M. Ț.
GREFIER – M.-R. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta D. R. ANTIFRAUDA FISCALA BUCUREȘTI – D. GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA-AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA , având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta, prin avocat, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constata ca parata nu a formulat intampinare si acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul art. 998 alin. 3 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamantă, aceasta fiind concludentă și ducând la soluționarea procesului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, având în vedere faptul că măsura suspendării activității la punctul de lucru creează un prejudiciu prin neîncasarea niciunei sume de bani, ce nu s-ar mai putea repara. A mai precizat că plata salariilor pe o lună este în cuantum de 7000 lei. Referitor la suma găsită în minus, a precizat că reprezintă un avans plătit de director pentru un angajat ce avea nevoie de bani iar în momentul controlului a prezentat documente justificative în acest sens. Mentioneaza ca va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2015 sub nr._ , reclamanta . a chemat în judecată pârâta D. R. ANTIFRAUDA FISCALA BUCUREȘTI – D. GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA- AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună suspendarea măsurii dispuse prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 06.12.2015, ce face parte integrantă din procesul verbal nr. 9268/05.12.2015, încheiat în București, respectiv suspendarea activității societății la punctul de lucru din București, .-42, Unitatea 6, parter și mezanin, sector 3, până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale.
În fapt, reclamanta a precizat că la data de 05.12.2015, echipa de control din cadrul Direcției Regionale Antifrauda Fiscala București s-a deplasat la punctul de lucru și sediul social al acesteia, în vederea efectuării unui control, desfășurat prin sondaj, privind respectarea prevederilor OUG nr. 28/1999 republicată.
Referitor la măsura suspendării activității timp de 30 de zile și obligația de plată a amenzii contraventionale în cuantum de 17.500 lei, a precizat că este o măsura netemeinică și neegală.
Totodată, a învederat faptul că a prezentat documente justificative pentru lipsa sumei de 341,26 lei, întrucât la momentul retragerii, s-a întocmit olograf un dispozitiv de plată, asumat prin semnătură și ștampilă, însă în procesul verbal s-a reținut cu totul altă faptă.
Prin fapta constată, reclamanta nu a creat niciun prejudiciu fiscal, având în vedere că pentru toate produsele vândute s-au emis bonuri fiscale.
În ceea ce privește calificarea înscrisului olograf prezent în aparatul de marcat electronic fiscal la momentul controlului ca fiind document justificativ, a motivat prin faptul că, legea nu stabilește nicio condiție de formă pentru valabilitatea documentelor justificative.
În drept, a invocat dispozițiile art. 992 alin. 2 Noul cod de procedură civilă și art. 997 și urmatoarele Cod de procedură civilă.
Instanta a incuviintat pentru reclamanta proba cu inscrisuri.
Analizând probele administrate, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea cererea de chemare in judecata s-a solicitat pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea masurii complementare a suspendarii activitatii . la punctul de lucru si sediul social al acesteia din Bucuresti, sector 3, .-42, unitatea 6, parter si mezanin, dispusa de catre parata D. Generala Antifrauda Fiscala Bucuresti prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr._/ 06.12.2015.
Cu privire la admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala, instanta constata ca temeiul de drept al cererii rezida în dispozitiile art. 996 C. proc. civ.: "instanta va putea sa ordone masuri provizorii, în cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari."
In ceea ce priveste urgenta luarii masurii, instanta retine în raport de obiectul de activitate al societatii- restaurante cod CAEN 5610- ca se justifica solicitarea ca instanta sa dispuna asupra cererii formulate, în scopul de a preveni un prejudiciu greu de reparat.
În acest sens, instanta are în vedere ca marfurile alimentare ce fac obiectul activitatii prestate de reclamanta sunt perisabile, iar solutionarea cu întârziere a plângerii contraventionale în procedura de drept comun, în mod cert va conduce la crearea un prejudiciu material prin expirarea termenului de valabilitate.
Pe de alta parte, instanta are în vedere ca reclamanta este angajata în raporturi contractuale cu furnizorii de marfa, precum si în raporturi de locatiune pentru spatiul de constituie punct de lucru, iar aceste obligatii devin imposibil de executat în masura în care scopul pentru care s-a constituit agentul economic (scop lucrativ) nu mai poate fi atins pentru o perioada de 30 zile.
În egala masura, instanta are în vedere angajatii de la acest punct de lucru, care se vor regasi în mod subit si temporar în imposibilitatea de a presta activitatea remunerata, fara a avea posibilitatea ca într-un termen rezonabil sa ia o hotarâre în ceea ce priveste locul de munca.
Totodata, instanta retine ca prin prezenta cerere nu se prejudeca fondul plângerii contraventionale, întrucât masura dispusa de instanta îsi produce efectele pâna la solutionarea definitiva a plangerii contraventionale formulata în temeiul O.G. nr. 2/ 2001.
Instanta retine ca, desi prin dispozitiile art. 12 din O.U.G. nr. 28/1999 se arata ca plângerea formulata în cazul contraventiilor prevazute de art. 10 lit. b, c, d, e, c nu suspenda de drept executarea, acest text de lege nu împiedica urmarea procedurii jurisdictionale prevazute de art. 996 si urmatoarele C. proc. civ.
În acest sens, este asigurat controlul din partea unei instante independente si impartiale în acord cu art. 6 CEDO, care în raport de cazul concret dedus judecatii poate aprecia asupra necesitatii suspendarii provizorii a executarii acestor masuri, ce nu se mai aplica de drept.
Instanta subliniaza astfel ca suspendarea de drept nu echivaleaza cu suspendarea pe cale judiciara, iar aceasta din urma nu este interzisa de lege.
Referitor la conduita contraventionala care ar fi încurajata în situatia admiterii acestor categorii de cereri, instanta retine ca nu s-a dovedit ca reclamanta ar avea o conduita de acest gen, ca a perseverat în activitatea ilegala, în ciuda sanctiunilor aplicate anterior.
Prin urmare, câta vreme nu se dovedeste o astfel de conduita, aceasta nu se poate presupune si nici generaliza, iar gradul de pericol al unei fapte trebuie analizat în concret si nu în abstract, fiind foarte relevante circumstantele savârsirii faptei, cuantumul prejudiciului si alte aspecte care pot forma convingerea asupra pericolului social existent.
Cu privire la prejudiciul produs reclamantei prin sanctiunea complementara aplicata, instanta apreciaza ca acesta este cert la momentul pronuntarii instantei, masura suspendarii activitatii agentului economic fiind aplicata chiar din 05.12..2015.
De asemenea instanta apreciaza ca scopul legii poate fi atins si prin executarea masurii complementare dupa solutionarea plângerii contraventionale, sanctiunea complementara aplicata fiind susceptibila în acest caz de a crea prejudicii însemnate pentru activitatea petentei pâna la solutionarea pe fond a cererii deduse judecatii.
Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca cererea este admisibila si este întemeiata în raport de circumstantele concrete ale spetei, urmând a fi admisa cu consecinta suspendarii executarii sanctiunii contraventionale complementare de suspendare a activitatii la punctul de lucru pâna la solutionarea definitiva a cauzei înregistrate sub nr._/301/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ., CUI –_, ONRC – J_, cu sediul procesual ales la SCA Raducan, Licari, G. și Asociații, din București .. 62, .-4, sector 5, în contradictoriu cu pârâta D. R. ANTIFRAUDA FISCALA BUCUREȘTI – D. GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA-AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul în București, Piata Presei Libere, Nr. 1, corp B3 . 1, sentinta urmand a se comunica si in Bucuresti . Sector 5.
Dispune suspendarea executarii sanctiunii complementare a suspendarii activitatii reclamantei, dispusa prin procesul verbal . nr._/ 06.12.2015 de catre parata, pana la solutionarea definitiva a plangerii contraventionale ce face obiectul dosarului nr._/301/2015.
Cu apel in 5 zile de la pronuntare, acesta urmand sa se depuna la Judecatoria Sector 3 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
M.-M. Ț. M.-R. N.
Red. Tehnored. TMM/MNR 17.12.2015 /4 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria... | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
---|