Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3900/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3900/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3900/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Sectia Civila
Sentința civilă nr. 3900
Sedinta publica din data de 20.03.2015
Instanta constituita din:
P.: S. L.
Grefier: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere cu valoare redusă privind pe reclamanta R. in contradictoriu cu pârâta A. R. ASTRA SA și intervenientul S. V. G..
La apelul nominal facut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu disp. art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la dis part. 1025, 1027 Cod Procedură Civilă coroborat cu art. 107 și art. 94 lit. j Cod Procedură Civilă constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În conformitate cu disp. art. 238 C.pr.civ., instanța estimează durata cercetării prezentei cauze la o perioadă de 3 luni.
Instanța ia act de precizarea reclamantei, prin care-și restrânge pretențiile, în sensul că solicită obligarea pârâtei doar la plata sumei de 50 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată(taxa judiciară de timbre), ca urmare a achitării de către pârâtă a debitului restant în cuantum de 1483,82 lei în data de 16.10.2014.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 255, 258 coroborat cu art. 237 pct. 7 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind-o admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 C. proc. civ., instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând aspra cauzei, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 01.10.2014, sub nr._, reclamanta R. in contradictoriu cu pârâta A. R. ASTRA SA și intervenientul S. V. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1483,82 lei reprezentând despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivare, a arătat că în data de 04.08.2011, în jurul orelor 11.00, pe .. 11-16, circulația a 14 tramvaie din linia 32 aparținând R.-RA a fost întreruptă din cauza unui accident de circulație cu vătămare de persoană pe linia de tramvai, în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigura RCA la pârâtă, condus de intervenit, și motociclul cu numărul de circulație_, condus de numitul P. M., accident soldat cu vătămarea acestuia din urmă. Pentru deblocarea circulației la fața locului s-au deplasat două autovehicule specializate (remorcherul 32 și intervenția 3), aparținând Regiei Autonome de Transport București – RA, iar la ora 11.30 circulația tramvaielor a fost reluată.
Accidentul rutier a constituit obiectul dosarului penal nr. 4264/P/2012, iar în vederea recuperării prejudiciulu, R.-RA s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu suma de 1483,82 lei, reprezentând contravaloarea pierderilor la încasări (venit nerealizat – 1052,39 lei conform notei de calcul) și contravaloarea deplasării autovehiculelor specializate aparținând R. pentru deblocarea circulație (431,43 lei conform devizului post calcul).
Prin adresa nr._/TC/17.05.2012 emisă de Brigada Rutieră reclamanta a fost informată de faptul că dosarul penal se află în lucru la Biroul Cercetări Infracțiuni Rutiere Sector 4 și declarația de constituire parte civilă a fost depusă dosarului de bază și va fi avută în vedere la soluționarea dosarului.
Ulterior, prin adresa emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București la data de 06.02.2013 reclamanta a fost informată că dosarul penal se află în curs de cercetare la Brigada Rutieră, în cauză fiind începută urmărirea penală la data de 23.04.2012 față de numitul S. V. G.. P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus clasarea cauzei, reținându-se, în motivare, că fapta reținută în sarcina numitului S. V. G., respectiv vătămare corporală din culpă, a fost dezincriminată.
În situațiile când se blochează circulația, R.-RA are obligația să intervină imediat pentru deblocarea mijloacelor de transport în comun, pentru fluidizarea circulației și pentru ca prejudiciul regiei, constând în pierderi din încasări, să fie cât mai mic. Pierderile la încasări reprezintă veniturile nerealizate prin lipsa de folosință a vehiculelor de transport în comun ca urmare a blocării circulației produsă din diferite motive de către terți. Calculul pierderilor la încasări se efectuează prin înmulțirea numărului de vehicule blocate cu tariful orar pentru lipsa de folosință a vehiculului și durata blocării. Tariful orar pentru lipsa de folosință a vehiculului din dotarea regiei implicat în evenimente de circulație în car vina aparține terților, a fost stabilită la 124 lei pe oră. Tarifele aplicate în cadrul devizului postcalcul au fost aprobate prin HCA din data de 28.07.2011 privind stabilirea tarifelor pentru prestațiile executate cu mijloacele de transport și utilajele din dotarea parcului intern al R.-RA.
A arătat că, având în vedere că la momentul producerii accidentului rutier, respectiv 04.08.2011, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, beneficia de polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă valabilă, încheiată cu societatea pârâtă A. R. Astra SA, în temeiul art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorii sunt obligați să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii.
A menționat că s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă prin notificarea pârâtei, însă aceasta nu a dat curs notificării.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 998-999 C.civ., Legea nr. 136/1995, art. 107, art. 453 C.proc.civ.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri (filele 12-94) și proba testimonială cu martorul N. I..
La data de 06.11.2014 reclamanta a depus precizare în sensul restrângerii pretențiilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 50 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru), ca urmare a achitării contravalorii prejudiciului de către pârâtă.
Pârâta și intervenientul nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit celor menționate în Ordonanța din data de 30.06.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, in data de 04.08.2011 a avut loc un accident de circulație produs de intervenientul forțat in timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, respectiv acesta a acroșat la efectuarea manevrei de mers înapoi motociclul cu nr. de înmatriculare_ . În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motociclului. Prin Ordonanța de mai sus s-a dispus clasarea cauzei penale.
Din verificările efectuate în baza de date CEDAM, f. 68 a reieșit că autovehiculul condus de intervenientul forțat era asigurat la pârâtă în data accidentului.
Astfel cum rezultă din notele, declarațiile și foile de parcurs, depuse la dosar, f.12-43, datorită accidentului din data de 04.08.2011 mai multe mijloace de transport ale R. au fost imobilizate și de asemenea, au fost necesare efectuarea unor operațiuni de remorcare ale acestora. Operațiunile de remorcare și deblocare au fost efectuate de către utilajele reclamantei, în acest sens fiind întocmite rapoartele de activitate f. 44-47.
Potrivit Notei de calcul f.55-59, pierderile datorate indisponibilizării mijloacelor de transport se ridică la suma de 1.052,39 lei, iar cele necesare pentru deblocarea și remorcarea mijloacelor de transport se ridică la suma de 431,43 lei.
Potrivit disp. art. 26 alin. 1 lit.c) din Ordinul CSA nr. 14/2011 se prevede că “asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat”
În aceste condiții, raportat și la disp. art.45 pct.1 din Ordinul CSA, se va reține că prejudiciul suportat de către reclamantă generat de lipsa de folosință a autovehiculului s-a ridicat la suma de 1.483,82 lei.
Față de cele reținute, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2223 alin. 1 N.C.civ, potrivit cărora „In cazul asigurarii de raspundere civila, asiguratorul se obliga sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde potrivit legii fata de tertele persoane prejudiciate si pentru cheltuielile facute de asigurat in procesul civil.” și dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, care prevede că „Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”.
În temeiul acestor texte legale, prejudiciul în cuantum de 1.483,82 lei produs de intervenientul forțat trebuia acoperit de către societatea pârâtă, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto obligatorie.
De asemenea, potrivit art. 2210 alin. 1 N.C.civ „In limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane.”
Situația reglementată de art. 2210 alin. 1 N.C.civ, fiind un caz de subrogație, pentru existenta dreptului asiguratorului este necesar ca asiguratul despăgubit sa aibă împotriva celui chemat în judecata o acțiune în răspundere civila, ceea ce înseamnă implicit îndeplinirea cumulativa a condițiilor acestei forme de răspundere prev. de art. 1349 N.C.civ. Totodata, potrivit art. 249 C.proc.civ, cel care face o susținere în curul procesului trebuie să o dovedească, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, reclamantei îi revine sarcina probei privind toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate concretă dintre faptă și prejudiciu, astfel cum rezultă acestea din dispozițiile art. 1349 N.C.civ.
Astfel, cum rezultă din precizarea depusă de către reclamantă la data de 06.11.2014 și extrsul de const atașat, pârâta a achitat debitul principal la data de 16.10.2014 .
Față de cele reținute mai sus, dat fiind că după introdecerea cererii de chemare în judecată pârâta a achitat întreg debitul solicitat de către reclamantă pe primul capăt al cererii, instanța urmează a respinge acțiunea ca rămas fără obiect.
În temeiul art. 453 si art. 451 C.proc.civ, instanța urmează a obliga pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea, astfel cum a fost precizată, de reclamanta R., cu sediul în București, sector 1, .. 1, identificată prin C. RO_ și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ în contradictoriu cu pârâta A. R. ASTRA SA, cu sediul în București, sector 3, .. 3, . CUI:_ și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului, J_ și intervenientul S. V. G., (CNP:_) domiciliat în București, sector 4, ., ., ., ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel, la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2015.
P., Grefier,
S. L. M. P.
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 915/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3807/2015.... → |
---|