Contestaţie la executare. Încheierea nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 10094/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

INCHEIERE

Ședința publică din data de 24.06.2015

Instanța constituita din:

Președinte –M. Z.

Grefier –K. V.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către contestatorul N. C. în contradictoriu cu intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care,

Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și rămâne în pronunțarea asupra acesteia.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE,

Amâna pronunțarea la 08.07.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

M. Z.

K. V.

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

INCHEIERE

Ședința publică data de 08.07.2015

Instanța constituita din:

Președinte – M. Z.

Grefier –K. V.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către contestatorul N. C. în contradictoriu cu intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 08.07.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE,

Amâna pronunțarea la 15.07.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

M. Z.

K. V.

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

INCHEIERE

Ședința publică din data de 15.07.2015

Instanța constituita din:

Președinte – M. Z.

Grefier –K. V.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către contestatorul N. C. în contradictoriu cu intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 08.07.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 15.07.2015 în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE,

Amâna pronunțarea la 22.07.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

M. Z.

K. V.

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

HOTĂRÂRE NR._

Ședința publică data de 22.07.2015

Instanța constituita din:

Președinte – M. Z.

Grefier –K. V.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către contestatorul N. C. în contradictoriu cu intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 08.07.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 15.07.2015 când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 22.07.2015 în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la data de 03.03.2015 sub nr. _ contestatorul N. C. a chemat în judecată pe intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării silite și reducerea cheltuielilor de executare silită, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin încheierea din data de 20.02.2015 pronunțată în dosarul de executare nr. 241/2015 de B. M. G. a fost obligat la plata sumei de 366,95 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, sumă ce o consideră vădit disproporționată raportzat la suma ce face obiectul executării silite, respectiv 121,35 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 451, art. 669 și urm. C.pr.civ.

În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri (f. 5-11).

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 40 lei (f.11).

La data de 01.04.2015 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nelegală, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. L. și M., în baza titlului executoriu și continuarea executării silite, fără suspendarea și fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 și Cod procedură civilă.

La data de 05.05.2015 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din cererea principală, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării silite și reducerea cheltuielilor de executare silită, cu cheltuieli de judecată. A mai precizat că procesul verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitate absolută întrucât a fost emis electronic, a fost transmis persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie și nu a fost semnat olograf de către agentul contestator astfel cum prevede legea.

La termenul din 24.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând actele si lucrările dosarului cu privire la exceptia de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, invocată de insanta, o va admite, avand in vedere urmatorele:

Cererea de executare silita a fost inregistrata la executorul judecatoresc la data de 19.02.2015 iar, prin aplicarea art. 3 alin 1 din Legea pentru punerea in aplicare a Codului de procedura civila coroborat cu art. 622 alin 2 C.proc.civ., este competenta instanta determinata de disp. art 650 C.proc.civ., astfel cum au fost modificate prin Legea 138/2014.

Astfel, este competenta sa solutioneze prezenta contestatie instanta de la domiciliul ori sediul debitorului, respectiv Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pentru aceste motive, va admite exceptia necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată de instanta si va declina competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul N. C. în contradictoriu cu intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul N. C., CNP_, domiciliat în sector 2, București, ., ., . cu intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI, cu sediul în sector 6, București, .. 401A în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.07.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

M. Z.

K. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI