Contestaţie la executare. Încheierea nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 9372/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 12.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. A.-M.
Grefier – E. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS în contradictoriu cu intimata C. M., având ca obiect contestație la executare- suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța conform art. 131 Cod procedură civilă isi verifica din oficiu competența si constată ca este competentă general, material și teritorial sa judece prezenta acțiune conform art. 713, alin. 1 rap. la art. 650, alin. 1 din Cod procedură civilă.
Instanța, potrivit art. 238. C. proc. civ, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de aproximativ 1 zi.
Instanța ia act că s-a invocat de intimată prin intampinare excepția tardivității contestației.
Instanța, în baza art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă incuviinteaza proba cu inscrisuri pentru contestatoare și intimată, aceasta probă fiind admisibila si ducand la solutionarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, in baza art. 392 Cod procedură civilă instanța declara cercetarea judecătoreasca închisă, deschide dezbaterile și, socotindu-se lămurită, in baza art. 394 Cod procedură civilă declara dezbaterile închise și reține cauza in pronunțare cu privire la excepția tardivității contestației la executare invocata de intimata si pe fondul cauzei.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 396 Cod procedură civilă, va amâna pronunțarea, sens în care,
DISPUNE:
Amâna pronunțarea la 26.06.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.
Președinte, Grefier,
I. A.-M. E. C.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9372
Ședința publică din data de 26.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. A.-M.
Grefier – E. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS în contradictoriu cu intimata C. M., având ca obiect contestație la executare- suspendare executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 12.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 26.06.2015 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 22.10.2014 sub nr. dosar_ contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS în contradictoriu cu intimata C. M. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. S. A. - E. constând in: înștiințarea de poprire nr. 97/2014 efectuata conform art. 782, alin. 1 Cod procedura civila, in baza titlului executoriu reprezentat de Sentința penala nr. 423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a-II-a Penala in dosarul nr._/3/2006, rămasa definitiva prin Decizia Penala nr. 2098/04.06.2009 a I.C.C.J. si prin care se solicita plata sumei de 84.692,40 lei (suma ce va fi actualizata pana la data plații efective) și încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silita incheiata in data de 13.10.2014, solicitând suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației la executare irevocabil, in conformitate cu art.718 NCPC, admiterea contestației la executare si anularea actelor de executare și întoarcerea executării in conformitate cu art. 722 si urm. NCPC, in situația admiterii contestației le executare si anularea actelor de executare contestate.
In motivare, contestatoarea a solicitat admiterea suspendării executării silite pana la soluționarea contestației la executare formulata, conform art. 718 NCPC, având în vedere că în cazul în care se vor executa sumele cerute se va produce un prejudiciu greu de recuperat pentru AAAS, prin faptul ca instituția ar ramane fara fondurile de bani necesare funcționarii și că in condițiile in care s-ar ajunge la admiterea contestației si intoarcerea executării silite, nu poate fi garantata in viitor solvabilitatea creditorului persoana fizica, ceea ce ar ingreuna posibilitatea AAAS de recuperare a sumelor ce au constituit obiectul procedurii de executare silita.
Contestatoarea a mai solicitat admiterea excepției prescripției dreptului de a cere și a efectua executarea silita in temeiul Sentinței penale nr.423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2006, având in vedere ca in cauza se pune in executare silita o hotărâre judecătoreasca pronunțata într-o cauza penala, termenul de prescripție începând sa curgă de la data de 04.06.2009 (data rămânerii irevocabile a sentinței penale), fiind culpa creditorilor ca nu au înțeles sa stăruie in executarea titlului executoriu, astfel ca hotărârea a cărei executare au solicitat-o si-a pierdut puterea executorie.
Contestatoarea a învederat instanței că începerea executării este nelegala fata de dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013, toate actele de executare întocmite asupra debitoarei CNVM fiind nule de drept, ca urmare a încetării calității de debitoare a acesteia.
De asemenea, contestatoarea a arătat ca înțelege sa conteste valoarea despăgubirii stabilite prin poprire având în vedere că executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare si stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penala nr. 164 A, decizia pronunțata de Curtea de Apel, in sensul ca a stabilit valoarea la zi a sumei investite la data de 24 mai 2000, in loc de sumele efectiv investite la data achiziționării, așa cum a impus Curtea de Apel, instanța de apel statuând ca valoarea despăgubirii urmează a se calcula la valoarea efectiv investita la data achiziționării, nu la data de 24 mai 2000 si aceasta valoare a sumei efectiv investite urmând sa se actualizeze cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000. A precizat că nu se poate verifica daca executorul a ținut cont si de unitățile de fond care au fost răscumpărate.
Contestatoarea a mai arătat că executorul judecătoresc a stabilit in sarcina AAAS, plata unor cheltuieli de executare destul de mari, care nu se justifica, fara a lua in considerare faptul ca, in interiorul termenului 6 luni prevăzut de dispozițiile speciale, plata debitului poate fi făcuta de buna voie. De asemenea, a solicitat anularea încheierii întocmite in dosarul de executare nr. 97/2014, ca fiind nelegala, deoarece executorul judecătoresc nu a aplicat corect, pentru a determina cuantumul onorariului sau, dispozițiile art. 37, alin. 1 din Legea 188/2000 si cele ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2561/2012, precum si cele ale Codului Fiscal cu privire la TVA, încheierea fiind întocmita cu încălcarea dispozițiile Ordinului Ministerului Justiției nr. 1561/2012.
Totodata contestatoare a solicitat anularea Procesului verbal încheiat in data de 15.03.2012 privind cheltuielile de executare in dosarul de executare silita nr. 674/2012, arătându-se că în afara onorariului executorului judecătoresc aferent activității de executare silita se solicita si alte cheltuieli de executare in suma de 1.457,19 lei din care 50 lei taxe poștale si taxe de timbru, care sunt de asemenea nelegale si nejustificate, stabilindu-se in sarcina AAAS sume de plata forțate cu titlu de cheltuieli de executare, fara a lua in considerare faptul in interiorul termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile speciale, plata debitului poate făcuta de buna voie.
A mai aratat ca AAAS urmeaza dispozitiile derogatorii ale OG nr. 22/2002 si nu dispozitiile dreptului comun, in ceea ce priveste executarea obligatiilor de plata ale institutiilor sale.
În drept, au fost invocate disp. art. 700, art.711, 722 si urm. NCPC, Legea nr. 116/2013, Legea nr. 92/2011, O.G. nr. 22/2002/R, O.U.G. nr. 51/1998/R si toate celelalte dispoziții legale menționate in textul contestației la executare.
În dovedire, a solicitat incuviintarea probei cu înscrisuri (filele 13-21).
La data 03.03.2015 intimata a depus întâmpinareprin care a solicitat respingerea contestației ca fiind tardiv formulata fata de disp. art. 399 si art. 401 Cod procedura civila, texte care prevad un termen de 15 zile de la data la care debitorul a luat cunostinta de actul de executare, contestatia fiind formulata peste acest termen, iar in subsidiar, ca fiind neîntemeiată și nelegală.
In motivarea intampinarii, intimata a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite în principal, datorită nemotivării sale și a neîntrunirii condițiilor impuse de Codul de procedură civilă, în sensul că nu a fost indicat pericolul iminent ce se va produce și nici prejudiciul cauzat care s-ar dovedi greu de recuperat, iar pe de altă parte, a solicitat să se țină seama că din creditorii FNI arătați în sentința penală niciunul nu a recuperat nicio sumă de bani.
Intimata a învederat instanței că în dosarul de executare silită aflat pe rolul B. Sersca A. - E. s-a obținut încuviințarea executării silite, că sentința penala nr._/2004 a rămas definitivă si irevocabila prin Decizia Curții de Apel București nr. 2098/iunie 2009 redactata abia in 2010, astfel că se află in interiorul termenului de prescripție, cu atât mai mult cu cat termenul de plata pentru aceste creanțe ale statului a fost amânat succesiv prin acte normative, astfel încât termenul de prescriptive a fost întrerupt.
Cu privire la argumentatia contestatoarei potrivit careia actele de executare intocmite in contra CNVM nu isi mai produc efectele fata de AAAS, intimata a solicitat respingerea acesteia ca fiind neîntemeiata, având în vedere că AAAS se subroga in drepturile CNVM astfel încât orice act întocmit fata de CNVM ii este opozabil.
De asemenea, a arătat că A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (CNVM) nu a făcut dovada lipsei de fonduri, pentru a fi incidente dispozițiile OG nr. 22/2002, desi aceasta dovada ii incumba potrivit dispozițiilor Cod civ. și ținând cont ca titul executoriu reprezentat de sentința penala nr. 423/20.03.2007, pronunțata de Tribunalul București, secția a II a penala, cu modificări atat in recurs cat si in apel-prin decizia penala nr. 164/A/18.06.2008, pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penala si pentru Cauze cu Minori si Familie, a rămas definitiva prin decizia penala nr. 2098, pronunțata de ICCJ, Secția Penala la data de 04.06.2009, se constata faptul ca AAAS nu a efectuat demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata, cu toate ca de la rămânerea definitiva a titlului executoriu au trecut mai bine de 2 ani. De asemenea, a arătat că A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (CNVM) pana la aceasta data nu a făcut dovada ca a solicitat ordonatorilor principali de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Intimata a solicitat respingerea capătului de cerere privind neprezentarea de către executorul judecătoresc a unui mod de calcul detaliat cu privire la sumele solicitate ca si cheltuieli de executare, având in vedere ca executorul judecătoresc in cuprinsul dosarului de executare si a actelor de executare contestate a arătat in mod expres ce reprezintă fiecare suma solicitata la plata. In ceea ce privește onorariul de avocat a solicitat să se aibă în vedere faptul ca acesta este datorat pentru mai mulți creditori fata de care s-au efectuat, toate formalitățile in vederea recuperării creanței, inclusiv asistare si reprezentare juridica in contestațiile la executare. A arătat că suma datorata de către A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în dosarele de executare contestate a fost stabilita prin Raport de Expertiza, raport întocmit cu respectarea dispoziției date de către Curtea de Apel București prin pronunțarea deciziei penale nr. 164A /18.06.2008.
Intimata a solicitat respingerea capătului de cerere privind întoarcerea executării, având in vedere ca nu s-a procedat încă la o executare propriu-zisa, în sensul de încasare a vreunei sume de bani astfel încât sa fie posibila întoarcerea executării.
În drept, au fost invocate disp.art. 205 Cod. proc. civ..
In sustinerea intampinarii, intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate actele din dosarul de executare nr. 97/2014. (f. 32-55)
La termenul din 12.06.2015 instanta a pus in discutia partilor excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimata prin întâmpinare, a incuviintat pentru contestatoare si intimata proba cu inscrisuri si a ramas in pronuntare pe aceasta exceptie si pe fond.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutilă, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimata prin întâmpinare, instanta retine urmatoarele:
În fapt, prin încheierea din data de 13.10.2014 emisă în dosarul de executare nr. 97/2014 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. A. E. s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 1457,19 lei (fila 38), iar prin instiintarea emisă la aceeași dată contestatoarei i s-a adus la cunostinta ca s-a luat masura popririi conturilor sale existente la tertul poprit Trezoreria Municipiului Bucuresti pana la concurenta sumei de 8765,19 lei în baza titlului executoriu, reprezentat de Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 (fila 39).
Înștiințarea, la care s-a anexat și încheierea cheltuielilor de executare, titlul executoriu, adresa de infiintare a popririi si incheierea de incuviintare a executarii silite, a fost comunicată contestatoarei la data de 14.10.2014 astfel cum rezultă din dovada de comunicare depusă la fila 36.
În drept, potrivit art. 714 alin. 1 pct. 3 și alin. 2 din Codul de procedura civila „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație. (2) Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.”
În ce priveste excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014 emisă în dosarul de executare nr. 97/2014 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc S. A. Eugene, invocată de intimata prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel se observă că prezenta contestație la executare a fost depusă la posta la data de 21.10.2014 (f.22) după expirarea termenului de 5 zile prevăzut în mod imperativ de disp.art. 714 alin. 2 din Codul de procedura civila, care a început să curgă la data comunicăriiîncheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014, anexată înștiințării, respectiv la data de 14.10.2014, termenul de 5 zile împlinindu-se la data de 20.10.2014.
Față de cele expuse, în temeiul art. 714 alin. 2 din Codul de procedura civila va admite excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014, invocată de intimata prin întâmpinare și va respinge ca tardivă contestația la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014.
În ceea ce priveste excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executarii insasi, invocată de intimata prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiata față de disp. art. 714 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedura civila și o va respinge ca atare, in condițiile in care incheierea de incuviintare a executarii silite a fost comunicată contestatoarei la data de 14.10.2014, termenul de 15 zile, împlinindu-se la data de 30.10.2014, or prezenta contestație impotriva executarii silite insasi a fost depusă la posta la data de 21.10.2014, anterior împlinirii termenului de 15 zile.
Față de cele expuse, în temeiul art. 714 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedura civila va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executării silite însăși, invocată de intimată prin întâmpinare
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 (filele 46-50), pe latura civilă alăturată laturii penale, s-a dispus, în baza art. 14 alin. 3 lit. a raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, art. 998 și urm. din Codul civil, obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, între altele și Comisia Națională de Valori Mobiliare, la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.789 părți civile constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia.
Prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în același dosar, s-a admis apelul, iar asupra acțiunilor civile ce compun latura civilă, a dispus obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, între altele și Comisia Națională de Valori Mobiliare, la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000, către părțile civile menționate în dispozitivul sentinței apelate. Totodată a înlăturat dispozițiile privind numărul unităților de fond și a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.
Prin Decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală a fost admis recursul si s-a dispus rejudecarea cauzei in ce priveste latura civila a cauzei cu privire la părțile vătămate constituite părți civile in faza de urmărire penală și necitate la instanta de fond si respectiv in instanta de apel, insa printre aceste persoane nu se află și intimata C. M..
Prin cererea înregistrată de intimata, la data de 08.07.2014, la B.E.J. S. A. E., s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 împotriva debitoarei AAAS, fiind format dosarul de executare nr. 97/2014. (f. 44). Intimata a anexat la cererea formulată carnetul de investitor (f. 54, 55)
Prin încheierea din data de 29.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014 (f. 40) a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatoarei A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
In cadrul dosarului de executare nr. 97/2014 la data de 13.10.2014 au fost întocmite Încheierea privind cheltuieli de executare stabilindu-se un total de cheltuieli de 1457,19 lei (f. 38), adresa de înființare a popririi pentru creanta in cuantum de 8765,19 lei comunicata tertului poprit Trezoreria Municipiului Bucuresti (f. 37 ) și înștiințarea cu privire la luarea măsurii popririi (f. 39).
În drept, conform art. 711 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
1) Referitor la incidența prescripției dreptului de a cere executarea silita, instanța reține următoarele:
Prealabil a se trece la analiza incidenței prescripției dreptului de a cere executarea silita, instanța urmează a reține ca fiind aplicabile dispozițiile în materie de prescripție a executării silite din codul de procedură civilă din 1865, întrucât la momentul soluționării litigiului penal prin care au stabilite despăgubirile civile în vigoare era Codul de procedură civilă din 1865, iar executarea dispozițiilor privind despăgubirile era suspusă legii procesuale in vigoare de la data pronunțării hotărârii ce constituie titlu executoriu.
Astfel, se va reține că potrivit art. 446 Cod procedura penală dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile, iar potrivit art. 376 alin.1 C.pr.civ., hotărârea judecătorească este executorie din momentul în care a devenit definitivă. De asemenea, în conformitate cu art. 377 alin.1 pct. 3 C.pr.civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel.
Deși legea nu precizează data la care hotărârile date în apel devin definitive, din economia art. 377 alin.1 C.pr.civ., rezultă că definitivarea acestor hotărâri intervine în momentul pronunțării.
În cauză, în temeiul textelor legale susmenționate, se constată că sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, este definitivă și executorie de la data de 18.06.2008, data pronunțării deciziei din apel.
Astfel, se observă că prin Decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală nu s-a modificat soluția pronunțată cu privire la acțiunea civilă inițiata de intimata, sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală fiind definitivă și executorie de la data de 18.06.2008.
Dreptul de a cere executarea silită este supus prescripției extinctive, în conformitate cu disp. art. 405 C.pr.civ. în termen de 3 ani, în cazul drepturilor de creanță, și în termen de 10 ani în materia acțiunilor reale imobiliare, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv, în cazul hotărârilor judecătorești, data când acestea au devenit definitive și executorii.
Litigiul dintre părți care s-a finalizat prin sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală a avut ca obiect o acțiune personală cu privire la recuperarea despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000.
Prin urmare, instanța apreciază că în cauză, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a sentinței penale nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală este termenul de 3 ani, care a început să curgă de la data de 18.06.2008 și s-a împlinit la data de 18.06.2011, anterior formulării cererii de executare din data de 08.07.2014 de către intimata.
Potrivit art. 405 ¹ Cod procedura civila cursul prescripției se suspendă: a)în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune; b)pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent; c)cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire; d)în alte cazuri prevăzute de lege, iar potrivit art. 405 ² din același act normativ cursul prescripției se întrerupe: a)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei; b)pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; c)pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condițiile art. 453 alin. (2); d)pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; e)pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 3716 alin. (1); f)în alte cazuri prevăzute de lege.
D. fiind principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța urmează a analiza cererea doar prin prisma susținerilor contestatoarei și a apărărilor intimatei, însă intimata nu a invocat existența niciunei cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție dintre cele enumerate mai sus.
Astfel, trebuie mentionat ca motivul referitor la imprejurarea ca Decizia Curții de Apel București nr. 2098/iunie 2009 ar fi fost redactata abia in 2010, nu reprezinta un caz de suspendare sau incetare astfel cum acestea sunt indicate in textele legale sus menționate.
De asemenea, instanta constata ca intimata a invocat existenta unor acte normative prin care termenul de plata pentru creanța detinuta a fost amânat succesiv, insa nu a indicat in concret la ce acte normative se refera astfel, ca nu pot fi avute in vedere aceste sustineri.
Având în vedere că potrivit art. 405 alin.3 C.pr.civ. prin împlinirea termenului de prescripție titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată la data de 18.06.2008 de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și-a pierdut puterea executorie la data de 18.06.2011 și constatând că în baza acestei hotărâri au fost efectuate acte de executare, instanța va dispune anularea executării silite și a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc.
P. aceste motive, instanța în temeiul art. 711 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va admite contestația la executare si va anula înștiințarea de înființare a popririi din data de 13.10.2014, precum și actele de executare subsecvente emise de către B. S. A. E. în dosarul de executare 97/2014 ca urmare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită
2) Referitor la nerespectarea disp. art. II din Legea nr. 113/2013 conform cărora A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții, instanța le apreciază neîntemeiate în condițiile în care executarea silită a fost demarată împotriva Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului și nu împotriva Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare cum invocă contestatoarea.
3) Referitor la nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 22/30.01.2002, cu modificările ulterioare (Legea nr. 110/2007, Legea nr. 92/2011 și Legea nr. 116/2011), amânarea și eșalonarea plăților neconstituind, în opinia contestatoarei, ingerințe în drepturile creditorilor, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind respectat, instanța reține următoarele:
Sub acest aspect, se reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. De asemenea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002 (cu modificările ulterioare, astfel cum au fost precizate de contestatoare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Instanta mai retine, astfel cum a susținut și contestatoarea că, prin Deciziile nr.529/11.10.2005, nr. 161/22.04.2003., Curtea Constituțională a României a statuat ca dispozitiile OG 22/2002 sunt constitutionale, reținând că acest act normativ are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor, precum și faptul că OG nr. 22/2002 consacră, în materia executării creanțelor față de instituțiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea că instituie restricții în urmărirea fondurilor bănești ale acestora, cât și pentru că limitează o atare urmărire exclusiv la fondurile bănești. Prin Decizia nr. 127/2008, instanța de contencios constituțional a constatat că procedura de executare a obligațiilor de plată apaținând instituțiilor publice se desfășoară într-un termen rezonabil, iar prin Decizia Decizia nr.188/2010 si nr. 190/2010, Curtea Constituțională a României a statuat, cu privire la acte normative similiare, edictate în materia executării creanțelor față de stat și instituțiile publice, că eșalonarea plății creanțelor este impusă de rațiuni economice.
Însă, aceste dispozitii trebuie interpretate nu numai prin raportare la normele constitutionale, ci si la cele ale Convenției europene, avand in vedere că, potrivit art. 11 și 20 din Constituție, tratatele privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, nu satisfac cerința termenului rezonabil.
De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza D. P. contra României (2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art.8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea OG nr 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative care prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr.22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Pe de altă parte, instanța reține că și interpretarea dată de contestatoare art. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea-contestatoare se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
În speță, contestatoarea nu a comunicat și nici nu a dovedit executorului în dosarul de executare menționat aspectele învederate.
4) Referitor la valoarea despăgubirilor solicitate de intimata, contestatoarea a apreciat că executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin Decizia penală nr. 164A. Totodată a arătat că intimata a depus la dosarul de executare numai certificatul de investitor, fără a depune și înscrisurile doveditoare ale achiziționării unităților de fond.
Contrar susținerilor contestatoarei, astfel cum rezultă din Decizia nr. 164A pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare. Din textul menționat rezultând că despăgubirile se acordă pe baza unuia sau a altuia dintre înscrisurile enumerate de decizie, fără a fi limitativ. Astfel, „despăgubirile se acordă „conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor (...) altor acte doveditoare”, de unde rezultă în mod clar că este vorba despre o enumerare de acte pe baza cărora se acordă despăgubiri și nu numai pe baza carnetelor de investitor. Cum intimata a depus carnetul de investitor (f. 53-55) rezultă că executarea respectă întocmai titlul contestat, cuantumul despăgubirilor fiind calculat întocmai cu dispozițiile cuprinse în hotărârile judecătorești menționate anterior, nefiind necesară depunerea unor documente suplimentare.
De asemenea, contrar celor susținute de către contestatoare, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă extrajuiciară efectuat de catre . (f. 51) rezultă că actualizarea despăgubirilor s-a realizat pentru perioada mai_14 în conformitate cu criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin Decizia penală nr. 164A.
5) În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanta observă că acestea au fost stabilite prin încheierea din 16.07.2014, or astfel cum s-a arătat mai sus contestația îndreptată împotriva acestei încheieri a fost tardiv formulată, motiv pentru care nu va analiza pe fond aspectele criticate de contestatoare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 Cod procedură civilă ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”. Avand in vedere ca cererea dedusa judecatii a fost solutionata, instanta in temeiul art 718 alin 1 Cod procedură civilă urmeaza sa respinga aceasta cerere ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, deoarece la dosar nu există nicio dovadă cu privire la faptul că patrimoniul contestatoarei s-a diminuat ca urmare a executării ce face obiectului dosarului nr. 97/2014 al B. S. A. E..
Față de principiul disponibilității și față de disp. art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014, invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge ca tardivă contestația la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare silită din data de 13.10.2014.
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executării silite însăși, invocată de intimată prin întâmpinare.
Admite contestația la executare împotriva executării silite însăși privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS, cu sediul în sector 1, București, CPT.AV.A..S., nr. 50 în contradictoriu cu intimata C. M. CNP _, cu domiciliul în comuna TURBUREA, ..
Anulează înștiințarea de înființare a popririi din data de 13.10.2014, precum și actele de executare subsecvente emise de către B. S. A. E. în dosarul de executare 97/2014 ca urmare a prescrierii dreptului de a cere executarea silită.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Respinge capătul de cerere privind întoarcerea executării silite ca neîntemeiat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică de la 26.06.2015.
Președinte, Grefier,
I. A.-M. E. C.
← Întoarcere executare. Încheierea nr. 29/2015. Judecătoria... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|