Contestaţie la executare. Sentința nr. 3200/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3200/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 3200/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 3200
Ședința publică din 06.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. T.
Grefier: S. G. I.
Pe rol judecarea cauzei Civile formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații M. D., M. O. C. prin mandatar M. D., V. M. G. prin mandatar M. D., P. M., A. N. ROZITA și D. F. M., având ca obiect contestație la executare + suspendare executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 20.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 06.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 15.04.2014 sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților in contradictoriu cu cu intimații M. D., M. O. C. prin mandatar M. D., V. M. G. prin mandatar M. D., P. M., A. N. ROZITA și D. F. M., a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna: suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr. 95/2014, în temeiul art. 700 alin. (1) și (3) Cod proc. Civ. până la soluționarea prezentei cauze; suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București; anularea încheierii din data 31.03.2014 întocmită de B.E.J. RAPORTORU G. si anularea executării silite dispusă prin dosarul nr. 95/2014.
In motivare, contestatoarea arata ca prin somația emisă în dosarul nr. 95/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr. 9367DJC/07.04.2014, B.E.J. RAPORTORU G. a înștiințat-o că are de achitat creditorilor suma de_,11 lei (din care_,76 lei reprezentând creanță reactualizată și 8322,35 lei cheltuieli de executare), titlul executoriu invocat fiind Hotărârea nr. 513/23.09.2002 emisă de către Comisa pentru Aplicarea Legii 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T. validată ulterior prin Decizia nr. 521/07.04.2008 emisă de A.N.R.P.
De asemenea, arata ca Somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 în sensul că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Invedereaza instanței faptul că, înțelegerea procedurii de realizare de unei creanțe împotriva statului sau a unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a obligațiilor stabilite în sarcina statului, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică care trebuia să execute ori să depună toate diligentele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (conform art. 1, din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligentele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii.
Mentioneaza contestatoarea ca, în cazul în care diligentele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituției, ci și de a executa silit bunuri mobile și imobile ale instituției publice.
Astfel, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii ,,dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începem sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului".
Prin urmare, executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile legale menționate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu.
In consecință, în vederea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este obligatorie emiterea unei somații de către executorul judecătoresc, în cadrul procedurii de executare silită, în cauză executorul judecătoresc procedând direct la înființarea popririi, omițând să emită somația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
De asemenea în jurisprudență sa constată, Curtea Constituțională a statuat că acest act normativ (O.G. nr. 22/2002) are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.
Cu privire la modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin Deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aceasta este prevăzută de art. 38 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 753/1997 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr.1277/2007, potrivit căruia „(..) compensațiile bănești se achită astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b )eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei.
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează potrivit prevederilor art.5 din H.G.nr.286/2004".
Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 conform cărora achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice, fiind publicate pe site-ul anrp.gov.
Totodată. învedereaza instanței că, în data de 12.03.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Cu privire la actualizarea sumei de_,50 lei reprezentând compensațiile propuse prin Hotărârea 513/23.09.2002 s-au învederat următoarele:
Avându-se în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Ordinului de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998".
Astfel, legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
Mentioneaza că, potrivit art. 30 din Ordonanța de Urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, este scutita de plata taxei judiciare de timbru și a cauțiunii.
Avandu-se in vedere toate aceste consideratii, solicită admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare silită dispuse prin dosarul de executare nr. 95/2014, precum și suspendarea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare.
Menționeaza că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu înțelege să se judece și cu terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
In temeiul art. 223 alin.3 C.pr.civ., a solicitat judecarea si in lipsa.
In drept, au fost invocate disp. art. 650 alin.(1) și (2), art. 700, art. 711 și următoarele C.proc. civ, Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013.
In dovedire, au fost depuse inscrisuri (filele 7-17).
La data de 03.11.2014 intimata M. D. în nume propriu și în calitate de mandatară a intimaților M. O. C. li V. M. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a menționat în esență, că Judecătoria sectorului 3 București în mod corecta dispus la data de 24.03.2014 încuviințarea executării silite.
s-a arătat că OUG 10/2014 nu este aplicabilă intimaților, întrucât art. 2 se referă la plata voluntară, iar în cazul e față este vorba de o plată ce va fi efectuată pe calea executării silite. De asemenea, actul normativ se referă la o suspendară temporară a plăților, iar nu la exigibilitatea creanței. S-a mai învederat că executarea silită a fost demarată anterior intrării în vigoare a legii 112/2014, respectiv anterior datei de 16.07.2014, astfel încât în virtutea principiului neretroactivității legii noi, nu poate fi aplicabilă.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la încălcarea OG 22/2002, s-a arătat că nu a fost făcută dovada lipsei de fonduri, contestatoarea având un buget anual alocat pentru despăgubirile acordate în baza Legii 9/1998 și Legii 290/2003 și lunar achită o parte din aceste despăgubiri raportat la acest buget.
În ceea ce privește încheierea emisă de executorul judecătoresc la data de 31.03.2014 s-a arătat că actualizarea a fost efectuată în mod corect, cu respectarea dispoz. art. 5 din HG 286/2004 și a dispozițiilor Deciziei nr. XXI din data de 19.03.2007 pronunțată de ÎCCJ în RIL pentru perioada septembrie 2002-februarie 2014, suma menționată în cuprinsul încheierii fiind chiar mai mică decât suma reală.
La data de 29.10.2014 a fost înaintat la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare nr. 95/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 513/23.09.2002 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii 9/1998 s-a propus acordarea către M. I., P. M., A. N., D. F.-M. în calitate de succesori legali a sumei de_,043 lei cu titlu de compensații privind casa și anexe, terenuri și recolte rămase neculese la data aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, deținute de N. Valtezar în ..
Prin Decizia nr. 521/07.04.2008 emisă de Vicepreședintele ANRP, s-a validat Hotărârea nr. 513 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului T. la data de 23.09.2002 și s-a dispus plata de compensații în cuantum de_,50 lei către M. I., P. M., A. N. ROZITA, D. F. M..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 102/28.11.2011, moștenitori ai defunctului M. I. sunt intimații din prezenta cauză: M. D., M. O. C. li V. M. G..
Prin cererea formulată la data de 24.02.2014, intimații a solicitat B. RAPORTORU G. executarea silită în baza titlului anterior menționat până la concurența sumei de_,50 lei actualizată cu rata inflației (f. 41), fiind deschis dosarul de executare nr. 95/2014.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 24.03.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită împotriva contestatoarei pentru recuperarea creanței în cuantum de_,50 lei în favoarea intimaților (f. 73).
Prin încheierea din data de 31.03.2014 emisă de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 95/2014, creanța în cuantum de_,50 lei a fost actualizată în funcție de rata inflației (indicele de creștere a prețurilor de consum) începând cu data de septembrie 2002 la zi, respectiv pentru perioada septembrie 2002- februarie 2014 și s-a stabilit că suma datorată de către contestatoare se ridică la suma de_,76 lei.
La data de 31.03.2014, a fost emisă somație către contestatoare prin care i se punea în vedere să procedeze la achitarea sumei de_,76 lei reprezentând debit și suma de 8322,35 lei cheltuieli de executare. De asemenea, contestatoarei i s-a pus în vedere că, în cazul în care se află în situația premisă prevăzută de art. 2 din OG 22/2002, să prezinte executorului judecătoresc dovezile în acest sens, în termen de 15 zile de la primirea somației.
Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Examinand motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.
În ceea ce privește prima critică a contestatoarei privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede că dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin urmare, procedura de executare este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația comunicată prin executorul judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., rezultă că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale reglementează în favoarea creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în situația în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Însă, beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, și art. 20 alin. 2, care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, dispoziții care atrag prioritatea, în soluționarea cauzei de față, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, instanța reține că dreptul creditorilor la acordarea de despăgubiri a fost stabilit la data de 23.09.2002 prin Hotărârea nr. 513 ce a fost validată prin Decizia 521/07.04.2008, iar creanța ar fi trebuit achitată până la finele anului 2009 conform dispoz. art. 38 alin. 5 din HG 1277/2007. Cu toate acestea până la data formulării de către intimați a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu la scadența sa, iar, în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități învederată în contestația la executare, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Instanța reține că intimații sunt titulari al unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene, iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate acestora astfel cum a fost reliefat în jurisprudența constantă a Curții (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României).
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală, a recunoscut în patrimoniul intimaților un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimaților și, prin urmare, neconvențională, câtă vreme plata creanței „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație” reprezintă o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimați la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat. Prin aceasta se constituie o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimaților.
În ceea ce privește lipsa disponibilităților bănești instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
În consecință, instanța apreciază că nu poate fi primită nici această critica de nelegalitate formulată de contestatoare.
Referitor la aplicabilitatea O.U.G. nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 și din Legea nr. 290/2003, instanța reține că dispozițiile acestui act normativ au intrat în vigoare la data de 14.03.2014, ulterior formulării cererii de executare silită de către intimați. Pe de altă parte, în conținutul actului normativ este indicat faptul că, începând cu data intrării în vigoare, se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, emiterea hotărârilor prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 și de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, precum și emiterea de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a deciziilor de validare sau invalidare a hotărârilor comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, și plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Este vorba de plata voluntară a despăgubirilor. Or, intimații au înregistrat cerere de executare silită, fiind demarată executarea silită, astfel că nu mai este vorba de executarea voluntară a obligației de plată.
In ce priveste actualizarea creantei, instanța reține că potrivit Deciziei XXI din 19.03.2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite s-a reținut că „În aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, precum și ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, stabilesc: Data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998. Validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.”
Or în prezenta cauză, intimaților li s-a recunoscut dreptul la plata despăgubirilor prin Hotărârea nr. 513/23.09.2002 a Comisiei pentru aplicarea Legii 9/1998, ce a fost validată cu depășirea termenului de 60 de zile, respectiv după aproximativ 6 ani prin Decizia nr. 521/07.04.2008, astfel încât actualizarea creanței solicitate de la data emiterii titlului apare ca justificată în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Față de toate cele de mai sus arătate, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
În ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța urmează să o respingă ca rămasă fără obiect, având în vedere că această măsură poate fi dispusă și produce efecte numai până la soluționarea contestației la executare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 718 alin. 1 C.pr.civ.
În baza art. 9 C., instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR(CUI_) cu sediul in sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimații M. D., M. O. C. prin mandatar M. D., V. M. G. prin mandatar M. D., P. M. A. N. ROZITA și D. F. M., toti cu domiciliul ales în TIMISOARA, EUGENIU DE SAVOYA, nr. 7, ..
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite ca rămas fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 3 București și se soluționează de Tribunalul București.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. T. G. I. S.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3278/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Actiune in regres. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
