Contestaţie la executare. Sentința nr. 1971/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1971/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1971/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1971

Ședința publică din data de 17.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. M. D.

Grefier: E. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR în contradictoriu cu intimatii ., . SRL și terții popriți S. M., B. C. R. SA, IN O. AV P. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LEX COMPANY IPURL, având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul, prin reprezentant convențional, consilier juridic, care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată și că s-a depus la dosarul cauzei dosarul de executare, după care:

Contestatorul, prin reprezentant convențional, consilier juridic, depune la dosarul cauzei dovada achitării cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare. La interpelarea instanței de judecată arată că înțelege să conteste doar executarea silită imobiliară.

Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și acordă cuvântul contestatorului, prin reprezentant convențional, consilier juridic.

Contestatorul, prin reprezentant convențional, consilier juridic, lasă la aprecierea instanței de judecată soluționarea excepției necompetenței teritoriale.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.05.2014 sub nr._, contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR în contradictoriu cu intimatii ., . SRL și terții popriți S. M., B. C. R. SA, IN O. AV P. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LEX COMPANY IPURL a formulat contestație la executare împotriva executării silite imobiliare ce face obiectul dosarului execuțional nr. 239/2014 al SCPEJ D., C. și Asociații, solicitând instanței, admiterea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, admiterea contestației la executare și anularea executării silite imobiliare.

În motivare, contestatorul a arătat că SCPEJ D., C. & Asociații, prin adresa înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr._/2014, în baza art.835, alin. 2, teza finală din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a adus la cunoștința Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri și B. Comercială Română SA Sucursala Sector 1, cu înștiințarea Ministerului Finanțelor Publice și a Băncii Comerciale Române SA, faptul că, la cererea creditoarei G. B. SA, s-a început, în dosarul execuțional nr. 239/2014, urmărirea silită a imobilului situat în București, ., ., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr._/7.12.2011.

S-a mai învederat că prin adresa menționată mai sus s-a precizat că, potrivit extrasului de carte funciară pentru informare nr._/11.04.2014, prin încheierea nr._/8.08.2011, a fost înscris dreptul de ipotecă legală de rang I, pentru suma de 57.000 euro (proporțional cu procentul de garantare) și notarea interdicției de grevare cu alte sarcini pe perioada finanțării, precum și notarea interdicției de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii.

De asemenea, în temeiul art.835, alin.3 din Legea nr.134/2010, prin încheierea întocmită la data de 6.05.2014 s-a dispus numirea unui expert, respectiv C. Pătrăncuș T., în vederea întocmirii unui raport de evaluare în scopul stabilirii valorii de circulație a imobilului care face obiectul executării silite.

Totodată, s-a mai menționat că debitorii împotriva cărora s-a început executarea silită sunt W. D. Services SRL în calitate de împrumutat, In O. Av P. SRL și Ș. M. în calitate de garanți, iar imobilului care face obiectul executării silite este proprietatea debitorului urmărit silit.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, contestatorul a arătat că actele de executare au fost emise de către SCPEJ D., C. & Asociații în dosarul execuțional nr. 239/2014 cu nerespectarea prevederilor legale în materie, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 835 și art. 629 din Legea nr. 134/2010 și a OUG nr. 60/2009, executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 239/2014 efectuându-se prin scoaterea la vânzare prin licitație publică a unui imobil inalienabil, insesizabil și asupra căruia S. Român prin Ministerul finanțelor Publice are drept de ipotecă de rang I, executarea silită fiind lipsită de interes, nefiind în măsură să conducă la satisfacerea creanței intimatei creditoare.

Contestatorul a mai precizat că verificarea legalității actelor de silită, primează în fața interesului de a executa o eventuală creanță, apreciind că suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare reprezintă calea care ar produce cel mai mic prejudiciu, dar care poate induce un echilibru între varietatea de interese divergente, ținând seama că obiectul acestui litigiu determină judecata cu celeritate, nefiind astfel afectată durata procedurilor, în scopul util, de altfel, tuturor părților implicate, de a fi în prezența unei executări silite conforme cu prevederile legale în vigoare. Mai mult, a menționat că prin admiterea cererii de suspendare, astfel cum a formulată, nu se creează niciun prejudiciu în patrimoniul intimatei, executarea creanței putând fi reluată după soluționarea contestației la executare, putându-se evita producerea unei pagube considerabile tuturor celorlalte părți dacă executarea începută de intimată s-ar finaliza, întrucât repunerea părților în situația anterioară este imposibilă.

Referitor la plata cauțiunii, contestatorul a invocat aplicarea disp. art. 7 din OG nr. 22/2002, care prevede că: „cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile si autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar si a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune."

Cu privire la fondul cauzei, contestatorul a reiterat că executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 239/2014 încalcă disp.art. 835 alin. 2 teza finală din Legea nr. 134/2010, precizând totodată că imobilul care face obiectul executării silite are un regim special, derogatoriu de la cel comun.

S-a mai arătat că, așa cum rezultă din adresa executorului emisă la data de 29.04.2014, potrivit extrasului de carte funciară pentru informare nr._/11.04.2014, prin Încheierea nr._/08.08.2011 a fost 2011 a fost înscris dreptul de ipotecă legală de rang I, pentru suma de 57.000 euro (proporțional cu procentul de garantare) și notarea interdicției de grevare cu alte sarcini pe perioada finanțării, precum și notarea interdicției de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii. S-a mai precizat că din documentația înaintată de Fondul Național de Garantare a creditelor pentru întreprinderi M. și Mijlocii SA (în continuare FNGCIMM) cu adresa nr._/2014, rezultă că imobilul care face obiectul litigiului a fost achiziționat de Ș. M. prin Programul „Prima Casă", fiind proprietate acestuia, sens în care a fost încheiat contractul de garantare pentru achiziția de locuințe PC4_7712/19.07.2011 între FNGCIMM în calitate de mandatar al statului reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (în continuare MFP), B. Comercială Română SA (în continuare BCR) în calitate finanțator și beneficiarul Ș. M..

Contestatorul a mai învederat că, în speță, Ministerul Finanțelor Publice a fost înștiințat cu privire la demararea executării silite în nume propriu, iar nu ca reprezentant al statului, așa cum prevăd dispozițiile legale aplicabile. Astfel, în contextul în care titularul dreptului de ipotecă asupra imobilului care face obiectul executării silite este S. Român, nu există niciun raport juridic al creditoarei cu mandatarul legal - Ministerul Finanțelor Publice, cele două persoane juridice fiind subiecte de drept distincte, motiv pentru care, înștiințarea în cadrul executării silite efectuată față de o altă persoană decât cea care este titularul dreptului de ipotecă, încălcându-se dispozițiile legale imperative ale art.835 din Legea nr.134/2010, ceea ce încalcă dispozițiile art.625, alin. 1 din Legea nr.134/2010, executarea silită efectuându-se numai cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.

Contestatorul a mai adăugat că art. 153 din Legea nr.134/2010 a instituit pentru instanță interdicția de a putea hotărî asupra unei cereri în lipsa citării părților sau a citării nelegale, în caz contrar actul astfel pronunțat fiind sancționat cu nulitatea.

În motivare s-a mai arătat că în situația în care s-a încălcat dispozițiile art.835, alin. 2 teza finală din Legea nr. 134/2010, având în vedere că executorul judecătoresc a nesocotit norme de ordine publică adresând procedură unei persoane care nu are calitatea de titular al dreptului de ipotecă legală, motiv pentru care executarea silită imobiliară efectuată în dosarul execuțional nr. 239/2014 este lovită de nulitate, considerent pentru care contestatorul a solicitat aplicarea sancțiunii prevăzute de din Legea nr. 134/2010.

Totodată contestatorul a mai învederat că executarea silită imobiliară care face obiectul dosarului execuțional nr. 239/2014 a fost efectuată cu încălcarea disp. art. 629 din Legea nr. 134/2010 și cu neîntrunirea cumulativă a celor 3 condiții, respectiv: bunul să aparțină debitorului, să fie urmăribil și să conducă la realizarea creanței.

Mai mult, a precizat că imobilul din litigiu nu aparține W. D. Services SRL, care are calitatea de debitor, executarea silită imobiliară fiind demarată la cererea acesteia, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/7.12.2011. de asemenea, a mai precizat că în actele de executare se specifică faptul că imobilul este grevat de dreptul de ipotecă legală de rang I, pentru suma de 57.000 euro (proporțional cu procentul de garantare) și notarea interdicției de grevare cu alte sarcini pe perioada finanțării, precum și notarea interdicției de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii, iar din adresa nr._/2014 emisă de FNGCIMM rezultă că imobilul care face obiectul executării silite a fost achiziționat de terțul garant Ș. M. în baza OUG nr. 60/2009, garanția creditului fiind acordată de FNGCIMM în calitate de mandatar al Statului Român reprezentat de MFP prin contractul de garantare nr.PC4_7712/19.07.2011 și intră sub incidența împărțirii riscurilor și pierderilor. Așadar, contestatorul a învederat faptul că în mod greșit s-a început urmărirea silită a imobilului, în condițiile interdicției legale de grevare de sarcini.

Totodată, s-a mai arătat că nu se justifică un interes al creditoarei în efectuarea executării prin vânzare a bunului, întrucât, ipoteca instituită în favoarea Statului Român conferă un drept de preferință acestuia în privința satisfacerii creanței sale față de G. B. SA, deci are prioritate la îndestularea creanței.

În concluzie a precizat că S. Român este ținut în virtutea obligației de garanție la plata soldului finanțării garantate, diferența urmând să fie suportată de cel de-al doilea creditor ipotecar - BCR SA, iar la momentul distribuirii sumei obținute prin vânzarea la licitație publică, prețul va fi împărțit între cei doi creditori ipotecari în cote egale, proporțional cu procentul de garantare, context în care creditoarea nu va ajunge să-și recupereze creanța, astfel că nu justifică un interes în efectuarea executării silite prin vânzarea imobilului ce face obiectul executării. Mai mult, a menționat că pe lângă faptul că executarea imobilului apartament este o măsură nejustificată, prin vânzarea la licitație publică a imobilului în cadrul executării efectuate în dosarul execuțional nr. 239/2014, se lezează grav drepturile Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. Din Legea nr. 134/2010.

În susținerea cererii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, precum și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

În temeiul art. 223 din Legea nr. 134/2010, contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 25.07.2014, intimata B. Comercială Română a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței de judecată admiterea contestației la executare formulată de MFP împotriva executării silite imobiliare care face obiectul dosarului de executare nr. 239/2014 aflat pe rolul SCPEJ D., Cosoreanu si Asociații in temeiul excepției lipsei de interes în realizarea executării silite solicitata de creditorul G. B. SA impotriva garantului ipotecar S. M..

Cu privire la excepția lipsei de interes, intimata a arătat că S. Român este ținut în virtutea obligației de garanție la plata soldului finanțării garantate, diferența urmând să fie suportată de cel de-al doilea creditor ipotecar BCR SA, iar la momentul distribuirii sumei obținute din vânzarea la licitație publică, prețul va fi împărțit exclusiv doar între cei doi creditori ipotecari (FNGCIMM și BCR SA) proporțional cu procentul de garantare, context în care creditoarea G. B. SA nu va ajunge să recupereze nimic din creanța urmărită în dosarul de executare nr. 293/2014, astfel încât nu se justifică un interes în continuarea realizării executării silite imobiliare.

S-a mai precizat că prin excepție de la prevederile art. 171 alin. 1 din OG nr. 92/2003, sumele încasate potrivit art. 10ind. 1 se distribuie proporțional cu procentul de garantare, stabilit potrivit alin. 31 , după deducerea cheltuielilor de orice fel, făcute de către organele competente ale ANAF, cu urmărirea și conservarea bunurilor al căror preț se distribuie. De asemenea, a mai învederat că soluția distribuirii sumelor rezultate din valorificarea ipotecii legale de rang I constituită în mod legal în favoarea Statului și în favoarea finanțatorului, în cotă de 50/50% rezultă explicit și din disp. art. 25 din Ordinul MFP și a Ministrului Intreprinderilor M. și Mijlocii, comerțului și mediului de afaceri nr._ .

În drept au fost invocate disp. OG nr. 60/2009.

În apărare, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 16.12.2014, intimatul S. M. a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de intimata BCR, prin intermediul căreia a achiesat integral la susținerile în fapt și în drept promovate prin întâmpinare, solicitând instanței admiterea contestației la executare formulată de MFP împotriva executării silite imobiliare ce face obiectul dosarului de executare nr. 239/2014 aflat pe rolul SPEJ D., C. și Asociații, în sensul admiterii excepției lipsei de interes în realizarea executării silite solicitată de creditorul G. B. Sa împotriva garantului ipotecar.

În motivare s-a arătat că G. B. SA isi exercita cu rea credința drepturile procesule prin incalcarea prevederileor art 12 din C. si mai mult decât atat este neechivoc faptul ca incalca prevederile art 6 din C. intrucat modalitatea vădit intenționata in care a procedat la executarea sa incalca dreptul de judecare la un proces echitabil. Totodată a mai precizat că la momentul distribuirii eventualei sumei obținute din vânzarea la licitatie publica, prețul va fi impartit exclusiv doar intre cei doi creditori ipotecari (FNGCIMM si BCR SA) proporțional cu procentul de garantare, context in care creditoarea G. B. SA nu va ajunge sa recupereze nimic din creanța urmărita in dosarul de executare nr. 293/2014, astfel încât nu justifică un interes în continuarea realizării executării silite imobiliare.

În drept au fost invocate disp. OG nr. 60/2009.

La termenul din data de 17.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 245 NCPC, excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente. De asemenea, instanța reține că potrivit art. 129 alin.2 pct.3 NCPC, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura ori în materia executării silite normele care reglementează competența instanței de executare au caracter absolut.

Prin cererea de chemare in judecată contestatorul a solicitat anularea executării silite imobiliare efectuate in dosarul de executare nr. 239/2014 al B. D., Cosoreanu și Asociații.

In conformitate cu prevederile art. 819 NCPC (in forma in vigoare la data introducerii prezentei contestatii) după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de indată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviintarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664-665 aplicându-se in mod corespunzător.

Potrivit art. 650 alin. 2 NCPC instanta de executare soluționează contestatiile la executare, precum și orice alte incidente apărute in cursul executării silite, cu excepția celor date de lege in competenta altor instanțe sau organe.

Având in vedere că imobilul supus executării silite a cărei anulare se solicită prin contestatia ce formează obiectul dosarului de față este situat in Bucuresti, ., ., instanța competentă să judece prezentul litigiu este Judecătoria Sectorului 4 Bucuresti, ca instanta de executare.

Prin urmare, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, invocată din oficiu de către instanță și va dispune declinarea competentei in favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, invocată din oficiu.

Declină competenta de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR, C._, cu sediul în sector 5, București, . în contradictoriu cu intimatii .> SA, J_, CUI RO_, cu sediul în sector 2, București, ., Business Centre Novo Park, nr. 5, .. 5-6, . SRL, J_, CUI_, cu sediul în Voluntari, ., ., jud. Ilfov și terții popriți S. M., CNP_, cu domiciliul în sector 4, București, Calea Vacaresti, nr. 182 NR 23, . C. R. SA, J_, CUI_, cu sediul în sector 5, București, .. 5, IN O. AV P. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LEX COMPANY IPURL, J_, CUI_, cu sediul în sector 3, București, Calea V., nr. 111, ., . Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti și dispune trimiterea dosarului la această instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. D. E. A.

Red./Dact.: A.M.D./E.A./11.03.2015/ 8 ex.

Comunicări:

Grefier.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

. SECTOR 5

Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._

DOSAR NR._

Emisă la: ….03.2015

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 1971 pronunțată la data de 17.02.2015 în dosarul cu nr._, având ca obiect contestație la executare-suspendare executare, formulată de contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR în contradictoriu cu intimatii ., . SRL și terții popriți S. M., B. C. R. SA, IN O. AV P. SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LEX COMPANY IPURL, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea dv., motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe (conținând 3 volume – 150+150+ … de file) spre competentă soluționare.

Vă mulțumim pentru colaborare!

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. D. E. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1971/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI