Contestaţie la executare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 10016/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică din 21.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A.
Grefier: C. N.
Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B. E., în contradictoriu cu intimații M. A. NATIONALE reprezentat prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, C. E., M. T., L. S., O. N., P. E., P. A. M., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns contestatorul, prin avocat, intimatul M. A. Nationale - Statul M. Al Fortelor Terestre - UM_ Bucuresti, prin consilier juridic cu împuternicire la dosar, intimatul C. E., personal, lipsind fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul contestatorului depune la dosarul cauzei cerere, care este comunicată și părților prezente la termenul de astăzi, prin care solicită modificarea denumirii intimatului din M. A. Nationale - Statul M. Al Fortelor Terestre - UM_ Bucuresti în M. A. Nationale, deoarece în hotărârea ce reprezintă titlu executoriu este menționat doar ministerul. În aceeași cerere mai solicită modificarea în sistemul Ecris, a adresei sediului intimatului M. A. Nationale, în sensul că acesta se află la adresa din . și nu .-5.
Având cuvântul, reprezentantul intimatului M. A. Nationale - Statul M. Al Fortelor Terestre - UM_ Bucuresti apreciază că nu poate fi făcută o asemenea modificare, având în vedere că M. A. Nationale este titulatura generală a instituției și în materialitatea sa instituția este reprezentată de către structurile sale din care face parte și Statul M. Al Fortelor Terestre. Arată că Statul M. Al Fortelor Terestre unde s-a înregistrat paguba, și unde contestatorul și ceilalți intimați au fost angajați, face parte din M. A. Nationale și nu are personalitate juridică. M. A. Nationale este reprezentat de structurile juridice ale ministerului. Nu se poate spune M. A. Nationale fără a indica care structură din cadrul ministerului este reprezentată.
La interpelarea instanței, reprezentantul intimatului M. A. Nationale - Statul M. Al Fortelor Terestre - UM_ Bucuresti arată că în dosarul penal, a cărei hotărâre reprezintă titlu executoriu, a fost parte M. A. Nationale, dar toate actele în materialitatea lor sunt făcute de către Statul M. Al Fortelor Terestre.
Având cuvântul, apărătorul contestatorului arată că intimatul M. A. Nationale a depus o cerere precizatoare în data de 11.03.2015 prin care spune foarte clar că M. A. Nationale este reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică. Deci este foarte clar că în judecată trebuie să stea intimatului M. A. Nationale, care este reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică. Nici Statul M. Al Fortelor Terestre, nici UM_ București nu au personalitate juridică.
Instanța ia act de modificarea cadrului procesual în sensul că, intimat-creditor în prezenta cauză este M. A. Nationale reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, astfel cum rezultă din titlul executoriu.
Reprezentantul intimatului M. A. Nationale arată că este de acord cu modificarea cadrului procesual.
Contestatorul, prin avocat, învederează instanței că la termenul din data de 11.03.2015 s-a dispus prorogarea pronunțării excepțiilor.
La interpelarea instanței, apărătorul contestatorului depune la dosarul cauzei hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în contestația la titlu. Atât apărătorul contestatorului cât și reprezentantul intimatului M. A. Nationale precizează că hotărârea a rămas definitivă.
La interpelarea instanței cu privire la faptul că în contestația la titlu s-au invocat o parte din motivele care au fost invocate și în prezenta cauză, apărătorul contestatorului arată că așa este, dar în acea hotărâre se menționează faptul că a solicitat lămurirea dispozitivului inițial. A pornit cu contestația la Tribunalul București, care a declinat competența către Înalta Curte de Casație și Justiție, la Înalta Curte de Casație și Justiție, a precizat acțiunea în sensul că dorește lămurirea dispozitivului acestei hotărâri, iar instanța s-a pronunțat și a spus că se soluționează contestația potrivit dispozițiilor art. 597 și următoarele Cod procedură penală.
Reprezentantul intimatului M. A. Nationale consideră că se impune să se arate ce a mai rămas de judecat din contestația la executare și din cererea precizatoare. Somația privind vânzarea la licitație face obiectul altui dosar. Constatarea pagubei a fost catalogată de către instanță ca fiind acțiune în constatare.
Instanța învederează părților prezente că ultima cerere precizatoare a fost depusă la data de 29 octombrie 2014.
La interpelarea instanței in legatura cu probatoriul si anume dacă în afara probei cu înscrisuri se mai solicită și alte probe, apărătorul contestatorului arată că solicită și proba cu expertiză tehnică – specialitatea evaluare bunuri mobile, având în vedere faptul că bunurile intrate în patrimoniul Ministerului A. Nationale, respectiv anvelopele, nu au fost niciodată evaluate. În titlul executoriu, în expertiza respectivă, s-a luat în calcul TVA-ul, iar intimatului M. A. Nationale nu este plătitor de TVA.
Reprezentantul intimatului M. A. Nationale arată că se opune la administrarea probei cu expertiză tehnică - specialitatea evaluare bunuri mobile.
Contestatorul, prin avocat, menționează că M. A. Nationale nu poate primi prejudiciul civil de două ori.
Instanța învederează părților prezente că va rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate și acordă cuvântul asupra lor.
Privind exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, contestatorul, prin avocat, arată că a făcut contestație la adresa infiintare poprire nr. 623/08.05.2013, sentinta penala nr. 1657/07.12.2011, decizia nr. 169/29.06.2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procesul verbal privind cheltuielile de executare nr. 623/22.04.2013 si sustine ca data inregistrarii contestatiei la executare este 27.05.2013, comunicarea s-a facut in 13.05.2013, astfel ca s-a conformat termenului legal de 15 zile. Prin incheierea din 17.09.2014, instanta i-a pus in vedere sa precizeze cererea de chemare in judecata si sa individualizeze actele de executare pe care le contesta, motiv pentru care a depus cererea precizatoare in data de 29.10.2014. Pentru aceste motive solicita respingerea exceptiei tardivitatii formularii contestatiei la executare. Privind autoritatea de lucru judecat, solicita respingere acestei exceptii, aratand ca a formulat capete de cerere privind o acțiune în constatare pentru care a fost invocata aceasta exceptie. Consideră că nu este putere de lucru judecat având în vedere că prin cererea introductivă și prin cererea precizatoare a făcut vorbire de faptul că M. A. Nationale nu poate primi prejudiciul de două ori. Totodată, consideră că nu este putere de lucru judecat, având în vedere că a solicitat prin acțiunea în constatare să se evalueze bunurile care au intrat în patrimoniul Ministerului A. Nationale și care nu au fost scăzute din prejudiciu, nu au fost niciodată evaluate, respectiv anvelopele care au intrat în patrimoniul Ministerului A. Nationale și care a fost un contract de schimb. Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat categoric expertiza pe care au solicitat-o inculpații, expertiza fiind făcută doar de către expertul DNA-ului. În titlul executoriu dat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în expertiza respectivă s-a aplicat TVA-ul, iar în cererea de constatare a precizat că M. A. Nationale nu este plătitor de TVA, TVA-ul fiind inclus în prejudiciu. Privind excepția inadmisibilității, solicită instanței să aibă în vedere concluziile puse în ședința din data de 11.03.2015.
Reprezentantul intimatului M. A. Nationale, privind exceptia tardivitatii formularii cererii precizatoare, solicită admiterea acesteia, având în vedere că la data formulării cererii trecuseră deja nouă termene de judecată, părțile fiind legal citate. Privind autoritatea de lucru judecat solicită instanței să se aibă în vedere considerentele și dispozitivul titlului executoriu, în care sunt stabilite sumele ce trebuie achitate instituției militare și modalitatea de achitare, respectiv prin răspundere solidară. Privind excepția inadmisibilității, precizează că hotărârea și motivele din întâmpinare spun totul despre inadmisibilitatea capetelor de cerere invocate de către instituție prin întâmpinare.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității, excepției autorității de lucru judecat și excepției inadmisibilității.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2013 pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr._, contestatorul B. E. a solicitat în contradictoriu cu intimații M. APĂRĂRII NAȚIONALE STATUL M. AL FORȚELOR TERESTRE-UM_ BUCUREȘTI, P. M., C. E., M. T., L. S., O. N. ca instanța să constate că valoarea totală a bunurilor intrate in patrimoniul M. Apărării Naționale în baza contractului de schimb L3535/01.06.2000 încheiat cu .; să stabilească suma efectiv datorată cu titlu de prejudiciu adus Ministerului prin contractul de schimb după scăderea prin compensare a valorii bunurilor intrate in patrimoniul Ministerului; să stabilească suma efectiv datorată cu titlu de prejudiciu cauzat de reclamant Ministerului ca urmare a faptelor pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1657/2011 pronuntata de ICCJ; să dispună deducerea din valoarea totală a despăgubirilor solicitate la executarea silită a cotei de TVA aferentă acestor bunuri, neachitată în fapt de creditor, acest fiind scutit legal de plata TVA, cota aceasta fiind inclusă in mod nejustificat în cuantumul despăgubirilor solicitate de creditor și să dispună suspendarea executării silite în dosarul nr. 623/2012 al B. B. C..
În motivarea cererii, contestatorul a aratat ca, in dosarul de executare silită nr. 623/2013 al B. B. C., creditorul M. A. Nationale a început executarea silită împotriva sa pentru întreaga sumă de 2.670.967, 45 RON, sumă la care acesta a fost obligat solidar cu ceilalți inculpați prin sentința penală nr. 1657/07.12.2011 pronuntata de Inalta Curte de Ccasatie si Justitie în dosarul nr._/2007, fără a lua in calcul valoarea totală a bunurilor intrate in patrimoniul M. A. Nationale în baza contractului de schimb L 3535/01.06.2000 încheiat cu .. Prin urmare se impune a se stabili, prin raportare la derularea contractului, contributia efectiva a fiecaruia dintre inculpati la savarsirea faptelor pentru care au fost condamnati.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.399 si urm. C.p.c.
La data de 27.06.2013, prin serviciul Registratura, contestatorul a depus o precizare a cererii, in care a aratat că înțelege să conteste titlul executoriu, respectiv sentința penală nr.1657/2011 pronuntata de de Inalta Curte de Ccasatie si Justitie in dosarul nr._/1/2007, având in vedere că, prin punerea in executare a acestui titlu, contestatorul in solidar cu ceilalți debitori ar fi prejudiciați de către creditor, in sensul că din valoarea totală de despăgubirilor in sumă de 2.670.967,45 lei nu s-a dedus TVA-ul aferent acestei sume neachitate de creditor, acesta fiind scutit in mod legal de plata TVA, însă a fost inclus in mod nejustificat in cuantumul despăgubirilor solicitate de creditor. Un alt motiv este faptul că prin contractul de schimb L 3535/01.06.2000 încheiat intre M. A. Nationale și ., creditorul a primit bunuri, însă aceste bunuri nu au calculate și nici scăzute din valoarea prejudiciului, ori in cazul în care creditorul ar primi in totalitate suma stabilită ca prejudiciu, acest lucru ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză, potrivit art. 992 C. Civ. Cererea de executare silită a fost formulată de unitatea Militară_ Bucuresti, ori prin sentința penală nr. 1657/2011, inculpații printre care și contestatorul au fost obligați la plata despăgubirilor către partea civilă M. A. Nationale și nu către unitatea militară, asa incat cererea de executare silită înregistrată sub nr. 623/2012 nu este formulată de partea civilă constituită în dosarul penal. În ceea ce privește valoarea obiectului cererii, se arată că prin sentința penală nr. 1657/2011, ontestatorul și intimatii O. N., M. T. C. E. și L. S. au fost obligați in solidar la plata sumei de 2.670.967, 45 RON, modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori fiind raportul de expertiză efectuat in cadrul procesului penal. În ceea ce privește valoarea bunurilor intrate in patrimoniul MApN in baza contractului de schimb, aceasta nu se poate stabili decât printr-o expertiză financiar contabilă in cadrul acestui dosar, iar prin acest bunuri creditorul a fost despăgubit de două ori, operând îmbogățirea fără justă cauză cf. dispozițiilor art. 992, 993 și 1092 C. Civ. În ceea ce privește suspendarea executării silite, se invocă prev. art. 403 alin.1 C. pr.civ. (f.14-16, vol.I).
În dovedirea cererii s-a depus fotocopia sent. pen. nr. 1657/2011.
La data de 23.07.2013, prin serviciul Registratura, intimații L. S., C. E. ȘI M. T. au depus intampinare, prin care au solicitat admiterea contestației la executare, arătând că achiesează la susținerile contestatorului, fiind necesar să se clarifice aspectele legate de contribuția fiecăruia, raportat la derularea contractului, atribuțiile funcției avute pe timpul derulării contractului, actele semnate de fiecare parte și calitatea in care a semnat coroborat cu actele normative care reglementează domeniul fiecăruia de activitate. Prejudiciul a fost stabilit pentru tehnica predată în cadrul contractului, ignorând complet faptul că M. A. Nationale a primit anvelope la schimb, ceea ce conduce la îmbogățirea fără justă cauză a celui din urmă întrucât patrimoniul creditorului a fost reîntregit. D. urmare, se impune efectuarea unei expertize tehnice și financiar contabile bunuri mobile care să stabilească valoarea anvelopelor și a celorlalte bunuri care au reîntregit patrimoniul M. A. Nationale, luând in calcul prețurile la anvelope din data de 14.09.2004 așa cum s-a calculat și la tehnica predată. In plus, valoarea prejudiciului cuprinde și TVA, acesta fiind inclus in prețurile deșeurilor de la data de 14.09.2004, care au fost avute in vedere la calculul prejudiciului deși acesta nu a fost plătit de M. A. Nationale fiind scutit de plata TVA. În drept, sunt invocate prev. art. 205-208 C.p.c. (f.61-63).
Prin întâmpinarea înregistrată prin serviciul Registratura la data de 25.07.2013, intimatul O. N. a solicitat admiterea contestației la executare, aratand ca în privința sa instanța a stabilit prin sentință răspunderea solidară în legătură cu despăgubirile referitoare la capătul de prejudiciu înregistrat prin depășirea valorică a contractului de schimb, in valoare totală de 2.637.930, 07 RON către partea civilă MAPN. Prin punerea in executare nu s-au respectate dispozițiile concrete ale instanței penale, prin care reclamantul și o parte dintre pârâți erau obligați in solidar la plata despăgubirilor, dispunând explicit corespunzător contribuției fiecăruia la producerea prejudiciului prin raportare la derularea contractului, iar admiterea acțiunii reclamantului ar permite îndreptarea acestei erori și delimitarea certă a valorii totale a prejudiciului raportat la contribuția fiecăruia. Astfel, solicitarea privind constatarea valorii bunurilor intrate la schimb, scăderea acestei valori și stabilirea pe această bază a sumei efectiv datorate de reclamant cu titlu de prejudiciu sunt întemeiate. Raportat la îmbogățirea fără justă cauză, prin scrisoarea DLS -2321 din 31.03.2011, partea civilă a confirmat că in urma derulării contractului de schimb L3535/2000, din datele certe ale contabilității proprii, nu rezultă o diminuare a patrimoniului său contabil ci dimpotrivă o creștere a lui, din acest punct de vedere acțiunea reclamantului fiind întemeiată. Având in vedere că există diferențe majore in evaluarea prejudiciului și pe cale de consecință a despăgubirilor stabilite fără luarea in calcul a bunurilor intrate la schimb în patrimoniul MAPN, solicită admiterea acțiunii și evaluarea exactă în limitele și temeiul de drept stabilit, conținutul titlului executoriu și implicit a despăgubirilor ce urmează a fi executate in sarcina reclamantului. În drept, sunt invocate prev. art. 205-208 C. pr.civ. Solicită încuviințarea probei privind efectuarea unei expertize financiare contabile, conform obiectivelor indicate de reclamant (f.65-68).
La data de 04.08.2013, la solicitarea instantei, executorul judecatoresc a depus dosarul de executare silita (f.94-283, vol.1).
La termenul din data de 26.02.2014, instanța a luat act de renunțarea contestatorului la cererea privind suspendarea executării silite.
La data de 05.05.2014, prin serviciul Registratura, contestatorul a modificat actiunea, solicitand in plus anularea actelor de înființare a popririi asupra veniturilor sale din pensie, deoarece a fost executat pentru întreaga creanță stabilită prin titlul executoriu, fără a se stabili partea ce ii revine spre plată din aceasta. A mai aratat ca pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie este inregistrat dosarul nr._ avand ca obiect contestatie la titlul executoru reprezentat de sent. pen. nr.1657/_, iar pana cand nu se va stabili in acel dosar intinderea prejudiciului datorat, contestatorul nu va putea fi executat silit pentru intreaga suma in cuantum de 2.686.275,74 RON, asa incat solicita anularea popririi. Contesta si procesul verbal de cheltuieli de executare nr.623/22.04.2013 deoarece aceste cheltuieli au fost calculate la intregul prejudiciu (f.36, 37, vol.II).
La termenul din data de 21.05.2015, având in vedere decesul intimatului P. M., s-a dispus introducerea in cauză a moștenitorilor acestuia, P. E. și P. A. M..
La acelasi termen intimatul M. APĂRĂRII NAȚIONALE a formulat întâmpinare, prin care a a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Sectorului 3 București, având in vedere faptul că executorul duce la îndeplinire titlul executoriu prin modalitatea popririi asupra veniturilor contestatorului rezultate din drepturile de pensie ale acestuia, iar in materia popririi, instanța de executare este cea de la sediul terțului poprit. Astfel, Casa de Pensii Sectorială a M. Apărării Naționale are conturile poprite pe raza sectorului 6 și ca urmare solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti. S-a invocat si excepția inadmisibilității față de capetele de cerere 1, 2 și 3, având in vedere temeiurile juridice de drept invocate, deoarece in temeiul dispozițiilor art. 399 și art. 400 C. pr.civ. acestea nu pot constitui cereri cu care să fie investită prezenta instanță, în cazul unei hotărâri judecătorești ca titlu executoriu, neputând fi formulate apărări de fond. Operațiunile de regularizare/compensare sau deduceri TVA reprezintă chestiuni care vizează fondul cauzei și al raporturilor juridice dintre părți, care nu mai pot fi readuse in analiza instanței de executare. In ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. În ceea ce privește celelalte susțineri, se arată că instanța penală a pronunțat o hotărâre de condamnare care include și o latură civilă, în sensul că reclamantul a fost obligat in solidar cu ceilalți codebitori la plata despăgubirilor, iar in cazul răspunderii solidare, creditorul poate cere urmărirea silită a debitorului solvabil pentru întreaga sumă, urmând ca ulterior debitorii să se desocotească pe calea unei acțiuni separate. Astfel, in mod corect, instanța a stabilit recuperarea prejudiciului în baza principiului solidarității pasive legale, ca rezultat al raportului juridic de obligații cu pluralitate de subiecte, creditorul fiind îndreptățit să ceară oricărui debitor solidar executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației. Prin urmare solicită respingerea contestației la executare. În drept, sunt invocate prev. art. 115-118 C. p.c. (f.53, 54, vol.II).
La termenul din data de 08.07.2014 instanta a respins exceptia necompetentei teritoriale privind contestatia la executare formulata impotriva executarii silite imobiliare si a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestata la executare formulata împotriva executării silite prin poprire efectuata de B. B. C. in dosarul de executare nr.623/2012, fiind format dosarul nr._/301/2014. In acest din urma dosar a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti prin sent.civ. nr.9575/08.07.2014 si a fost declinata competenta de solutionare in favoarea Judecatoriei Sector 6 Bucuresti. Prin sentinta civila nr. 7016 din data de 26.09.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a acesteia, s-a declinat competenta de solutionare a dosarul nr._/301/2014 in favoarea Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, s-a constatat conflictul negativ de competenta si a fost sesizat Tribunalul Bucuresti pentru a solutiona conflictul negativ de competenta, iar prin sentinta civila nr 1530/17.11.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._/3/2014 a fost stabilita competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sector 3 Bucuresti. Dosarul nr._/301/2014 a fost conexat la prezentul dosar prin incheierea din data de 11.03.2015.
F. de cererea modificatoare depusa la data de 05.05.2014, la termenul din data de 29.10.2014 instanta a pus in vedere contestatorului sa precizeze actele de executare a caror anulare o solicita, prin raportare la termenele in carer se poate formula contestatie la executare.
La termenul de judecata din data de 29.10.2014, contestatorul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a sustinut ca cererea de chemare in judecata reprezinta o contestatie la executare silita si impotriva actelor de executare efectuate de executorul judecatoresc, anume adresa de infiintare a popririi asupra pensiei,somatia de plata 623/25.06.2013, procesul verbal privind cheltuielile de judecata silita; a solicitat anularea incheierii prin care a fost dispusa investirea cu formula executorie, considerand ca este data fara indeplinirea conditiilor legale, motivand ca din actele de executare silita ar rezulta ca nu UM_ Bucuresti este partea vatamata constituita ca parte civila in dosarul penal, ci MapN. Cererea de executare silita si formarea dosarului de executare de catre executorul judecatoresc, s-au facut in mod nelegal de catre o persoana care nu a avut calitate in procesul penal. Astfel toate actele de executare efectute de catre executorul judecatoresc sunt nule de drept, deoarece au fost efectuate la cererea unei terte persoane, care nu se regasesc in dispozitivul titlului executoriu mentionat. In cazul respingerii acestor sustineri, a sustinut ca intelege sa conteste actul de executare silita adresa nr. 623/08.05.2013 de instituire a popririi, considerand ca a fost executat silit pentru intreg prejudiciul existent in titlul executoriu, instanta obligand in solidar pe toti inculpatii la plata despagubirilor civile. Somatia de plata nr. 623/25.06.2013 nu este legala deoarece apartamentul in cauza este bun comun al contestatorului si al sotiei sale in cote de ½, iar pentru a putea fi executat silit pentru cota sa, ar fi trebui sa se faca iesirea din indiviziune si partajarea bunului, iar executorul nu poate proceda la vanzarea prin licitatie publica a apartamentului de la adresa mentionata. In legatura cu procesul verbal privind cheltuielile de executare, a considerat ca executorul judecatoresc le-a aplicate in mod gresit. Cu privire la termenul de formulare a contestatiei, a sustinut ca adresa i-a fost comunicata la data de 13.05.2013 si a depus contestatia la data de 27.05.2015 (f.134-138).
La termenul din data de 14.01.2015 instanta a luat act de modificarea cererii initiale in sensul contestarii adresei de infiintare a popririi si a procesului verbal prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silita din data de 22.04.2013 si fata de dispozitiile art.132 C.p.c., nu s-a considerat investita cu cererea avand ca obiect anularea incheierii de investire cu formula executorie a titlului executoriu. (f.150, 151, vol.II).
In termenul din data de 11.03.2015, contestatorul a depus o cerere de renuntare la judecata in legatura cu anularea somatiei din data de 25.06.2013 privind vanzarea la licitatie a imobilului din Bucuresti, ., ., motivand ca pe rolul Judecatoriei Sector 3 mai exista un dosar cu acelasi obiect, aceeasi cauza si aceleasi parti, respectiv dosarul nr._/301/2014, instanta luand act de aceasta renuntare.
Prin incheierea din data de 11.03.2015 instanta a conexat dosarul nr._/301/2014 la dosarul_ .
La termenul din data de 21.07.2015 instanta a luat act de precizarea cadrului procesual, conform silicitarii contestatorului, in sensul ca intimat in cauza este M. A. Nationale reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică.
Va fi respinsa exceptia inadmisibilitatii avand in vedere ca la termenul din data de 14.01.2015 instanta a calificat capetele de cerere mentionate initial la pct.1-4 din cererea de chemare in judecata si care au fost reiterate in finalul cererii precizatoare depusa la dosar la termenul din data de 29.10.2014, ca fiind actiune in constatare, iar nu contestatie la executare, astfel incat nu sunt aplicabile dispozitiile art.399 alin.3 C.p.c.
Privitor la exceptia autoritatii de lucru judecat in legatura cu capetele de cerere avand ca obiect actiune in constatare, instanta retine ca prin acestea se urmareste sa se stabileasca o alta valoare a prejudiciului rezultat in urma savarsirii infractiunilor pentru care au fost condamnati contestatorul si intimatii persoane fizice prin sent.pen. nr.1657/07.12.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr._._, in care acea instanta a retinut in considerente care sunt motivele pentru care a stabilit prejudiciul in cuantum de 176.475,67 RON, mentionand intre altele la fila 46 verso si ca « isi insuseste cuantumul si modalitatea de calcul a prejudiciului din raportul de expertiza contabila intocmit in cauza, la care va adauga suma de 209.513,0610 RON prejudiciu cauzat prin […] » (f.17-40). In dec.civ. nr.169/29.06.2012 pronuntata in dosarul nr._ prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul s-a mentionat la f.77 verso ca « instanta de control judiciar va inlatura apararile inculpatilor sub aspectul stabilirii gresite a prejudiciului, intrucat mijloacele de proba administratein calea de atac exercitata, cu respectarea completga a dreptului de aparare, au fost de natura sa lamureasca conceptele ce au fost utilizate[…] fiind insusite concluziile expertului desemnat si in consecinta inlaturate opiniile exprimate de expertii parte» (f.122-163, vol.I).
Mai mult decat atat, contestatorul a formulat contestatie la titlul reprezentat de sent.pen. nr.1657/07.12.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr._._, in care s-au invocat aceleasi argumente ca in prezenta actiune in constatare, acea contestatie la titlu fiind solutionata in dosarul nr.880/02.10.2014 in care s-a pronuntat sent. nr.880/02.10.2014 prin care a fost respinsa contestatia la executare ca inadmisibila cu mentiunea ca « si in ce priveste dispozitiile civile dintr-o hotarare penala de condamnare exista autoritate de lucru judecat, cu exceptia situatiilor reglementate expres de prevederile art.27 C.pr. pen. ». S-a mai retinut in acea hotarare judecatoreasca si faptul ca « in calea de atac a recursului devolutiv, a fost dispusa efectuarea unui supliment de expertiza, ocazie cu care contestatorii din prezentacauza au avut posibilitatea sa formuleze si obiectiuni si, ulterior, sa isi faca aparari de fond asa cum au considerat de cuviinta » (f.179-187).
Prin urmare se constata ca aspectul legat de modul in care s-a stabilit valoarea prejudiciului si care face obiectul actiunii in constatare din prezentul litigiu, a fost analizat de Inalta Curte de Casatie si Justitie in cadrul solutionarii hotararii ce constituie titlu executoriu, in cadrul recursului formulat fata de acea hotarare si in contestatia la titlu, acele considerente ale respectivelor hotarari reflactandu-se in dispozitivele lor.
Jurisprudenta anterioara intrarii in vigoare a Lg. nr.134/2010 privind Codul de Procedura Civila a considerat ca exista identitate de obiect, chiar daca acesta este diferit formulat in cele doua cereri, cand rezulta ca scopul final urmarit este acelasi, iar considerentele unei hotarari intra in puterea lucrului judecat atata vreme cat acestea se reflecta in dispozitiv si il explica.
In acest sens a fost pronuntata si Curtea Europeana de Justitie atunci cand a statuat ca « notiunea de autoritate de lucru judecat in dreptul Uniunii nu se refera numai la dispozitivul hotararii judecatoresti in cauza, ci se extinde si la motivarea acesteia, care constituie suportul necesar al dispozitivului sau si din aceasta cauza nu poate fi disociata de aceasta din urma ».
In cauza D. împotriva României, Curtea Europeană a statuat: "(..) Curtea reamintește că motivarea unei hotărâri are același efect obligatoriu ca și dispozitivul dacă, precum în prezenta cauză, aceasta constituie baza ei fundamentală (Hotărârea din 7 februarie 2012). În același sens, Hotărârea P. împotriva Franței, 2004.
Prin dispozitiile art.430 alin.2 din Lg. nr.134/2010 privind Codul de Procedura Civila, conform carora autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa, a fost confirmata jurisprudenta in materie de pana la data intrarii in vigoare a acestui act normativ.
Prin urmare chestiunea privind latura civila a hotararii penale, cu privire la prejudiciul suferit de intimatul creditor M. A. Nationale, a fost stabilita in mod definitiv, asa incat repunerea ei in discutie in cadrul prezentului dosar duce la incalcarea autoritatii de lucru judecat de care se bucura acea decizie definitiva.
Prin urmare va fi admisa exceptia autoritatii de lucru judecat si va respinge cererea avand ca obiect actiune in constatare constatand existenta autoritatii de lucru judecat.
In privinta exceptiei tardivitatii formularii contestatiei la executare fata de procesul verbal din data de 22.04.2013 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare si fata de adresa de infiintare a popririi din data de 08.05.2013, instanta constata ca in cererea de chemare in judecata contestatorul nu a solicitat anularea vreunui act de executare silita, singurele capete de cerere fiind cele care au fost mai apoi calificate a fi actiune in constatare, precum si capatul de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executarii silite (f.5,6, vol.I). Ulterior, prin cererea precizatoare depusa de contestator la data de 27.06.2013, acesta a aratat ca intelege sa conteste titlul executoriu si cererea de executare silita (f.14-16, vol.I).
Abia prin cererea depusa la data de 05.05.2014 contestatorul a aratat ca intelege sa conteste actele de executare silita – adresa de infiintare a popririi asupra pensiei nr.623/08.05.2013 si procesul verbal de cheltuieli de executare nr.623/22.04.2013 (f.36, 37, vol.II). Prin urmare acesta este momentul la care s-a formulat contestatie la executare fata de respectivele acte de executare silita. Nu se va retine argumentul contestatorului, in sensul ca la solicitarea instantei ar fi formulat cererea precizatoare in care a indicat actele de executare contestate. Instanta a cerut contestatorului sa precizeze punctual actele de executare contestate, insa ulterior datei la cere acesta si-a modificat actiunea si anume la termenul din data de 17.09.2014, precizarea fiind depusa la termenul din data de 29.10.2014 (f.120,_, vol.II), iar la termenul din data de 14.01.2015 instanta a luat act de modificarea actiunii (f.150, 151).
Se constata ca adresa de infiintare a popririi nr.623/08.05.2013 si procesul verbal prin care s-au stabilit cheltuielile de executare nr.623/22.04.2013, care sunt contestate in prezentul dosar, dar si titlul executoriu i-au fost comunicate contestatorului de catre executorul judecatoresc la data de 14.05.2013 (f.264, vol.I).
Avand in vedere ca actele de executare contestate au fost comunicate contestatorului la data de 14.05.2013, iar acesta a formulat contestatia la executare prin care a solicitat anularea lor la data de 05.05.2014, cu depasirea termenului prevazut de art.401 lit. a si b C.p.c.va fi admisa exceptia tardivitatii si pe cale de consecinta va fi respinsa ca tardiv formulata contestatia la executare fata de procesul verbal din data de 22.04.2013 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare si fata de adresa de infiintare a popririi din data de 08.05.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge exceptia inadmisibilitatii.
Admite exceptia autoritatii de lucru judecat fata de capetele de cerere avand ca obiect actiune in constatare.
Admite exceptia tardivitatii formularii capatului de cerere avand ca obiect contestatie la executare fata de procesul verbal din data de 22.04.2013 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare si fata de adresa de infiintare a popririi din data de 08.05.2013.
Respinge cererea avand ca obiect actiune in constatare constatand existenta autoritatii de lucru judecat.
Respinge contestatia la executare fata de procesul verbal din data de 22.04.2013 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare si fata de adresa de infiintare a popririi din data de 08.05.2013, formulată de contestatorul B. E. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimații M. A. NATIONALE reprezentat prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, cu sediul în București, ., sector 5, C. E. cu domiciliul în București, .. 1, ., ., M. T. cu domiciliul în București, .. 12, ., ., L. S. cu domiciliul în București, ., .. 4, sect.1, O. N. cu domiciliul în București, ., ., ., P. E. cu domiciliul în București, .. 26-30, ., sector 1, P. A. M. cu domiciliul în București, .. 26-30, ., sector 1.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 21.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. C. N.
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 18/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1833/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|