Contestaţie la executare. Sentința nr. 2423/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2423/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2423/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2423
Ședința publică din data de 23.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – jud. A. C. M.
Grefier – C. R.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul O. P. SA în contradictoriu cu intimații G. D., H. T. și cu terții popriți I. B., B. G., O. B., având ca obiect contestație la executare și suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatorul O. P. SA în contradictoriu cu intimații G. D., H. T. și cu terții popriți I. B., B. G., O. B. a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 182/2014 al S. M. și Asociații; anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 07.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul civil nr._/301/2014; suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat, în esență, că în dosarul de executare nr. 182/2014 al S. M. și Asociații creditori sunt G. D., H. T., debitor este contestatorul, iar titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 238/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul civil nr._ *, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 266/2014 a Curții de Apel Oradea. În dosarul de executare nr. 173/2012 al B. L. V., creditor este BCR SA, debitor este G. D., iar contestatorul a dobândit calitatea de terț poprit tocmai în virtutea sumelor de bani pe care contestatorul le datorează lui G. D. conform sentinței civile nr. 238/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul civil nr._ *. În aceste împrejurări, contestatorul a susținut că orice eliberare de sume de bani în favoarea creditorului G. D. ar fi contrară dispozițiilor art. 786 și art. 789 NCPC. A mai arătat contestatorul că titlul executoriu de care se prevalează creditorii intimați este supus verificării instanței de recurs, respectiv ÎCCJ. În condițiile în care contestatorul a formulat recurs împotriva deciziei nr. 266/2014 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost menținută soluția instanței de fond (dată prin sentința civilă nr. 238/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor – titlu executoriu), recursul nefiind soluționat încă, iar contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite a deciziei contestate, contestatorul a apreciat că nu poate fi executat silit în mod legal. Contestatorul a învederat că motivele de recurs vizează chiar existența îndoielnică a obligației de plată către intimați, mai precis chiar perioada de valabilitate a brevetului de invenție în cauză, efectele neplății taxelor anuale de menținere în vigoare a acestuia și efectele încetării protecției juridice a invenției. În cazul în care recursul contestatorului se va admite astfel cum a fost formulat, consecința va fi respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție formulate de intimați în dosarul civil nr._ *. Totodată, contestatorul a criticat cuantumul cheltuielilor de executare silită.
În drept, a invocat art. 711 și urm. NCPC.
Legal citați, intimații și terții popriți nu au formulat întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 238/C/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul civil nr._ *, contestatorul a fost obligat la plata către intimați a sumei de_ lei cu titlu de recompense pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție nr._/1987 de către contestator, pentru perioada 01.01.1999 – 31.05.2007, sumă actualizată la data de 30.04.2012. Contestatorul a mai fost obligat la plata către intimați a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data introducerii cererii principale și a cererii de intervenție și până la plata efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7000 lei.
Prin decizia civilă nr. 266/2014 – A/21.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul civil nr._ *, instanța de apel a respins ca nefondate apelurile declarate de intimați și de contestator împotriva sentinței civile nr. 238/C/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul civil nr._ *.
În baza sentinței civile nr. 238/C/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul civil nr._ *, rămasă definitivă și devenită titlu executoriu, intimații au înaintat la S. M. și Asociații cerere de executare silită împotriva contestatorului, pentru recuperarea creanțelor stabilite prin această sentință. Cererea de executare a fost înregistrată pe rolul S. M. și Asociații sub nr. 182/2014 – numărul dosarului de executare.
Prin încheierea din 07.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul civil nr._/301/2014, instanța a încuviințat executarea silită, iar executarea în dosarul de executare nr. 182/2014 al S. M. și Asociații a început prin înființarea popririi asupra disponibilităților bănești ale contestatorului.
Cu privire la primul motiv de contestație, respectiv faptul că, pe lângă calitatea de debitor în dosarul nr. 182/2014 al S. M. și Asociații, contestatorul are și calitatea de terț poprit în dosarul de executare nr. 173/2012 al B. L. V. tot în baza creanțelor datorate intimatului G. D. conform sentinței civile 238/C/14.10.2013 a Tribunalului Bihor, instanța apreciază că acesta nu reprezintă un motiv de nulitate a actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 182/2014 al S. M. și Asociații. Contestatorul nu a făcut dovada că, în calitatea sa de terț poprit, a avansat sume de bani în contul B. L. V. și că astfel a fost silit să plătească de două ori aceleași sume de bani prevăzute în sentința civilă 238/C/14.10.2013 a Tribunalului Bihor (o data în calitate sa de debitor în dosarul nr. 182/2014 al S. M. și Asociații și o dată în calitatea sa de terț poprit în dosarul nr. 173/2012 al B. L. V.).
Cu privire la criticile aduse de contestator modalității de stabilire a cheltuielilor de executare silită în dosarul nr. 182/2014 al S. M. și Asociații, instanța apreciază că aceste critici sunt nefondate. În acest sens, instanța reține că cheltuielile de executare au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 39 al. 1 din Legea 188/2000, ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și ale Hotărârii Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 19/03.09.2010, in limitele stabilite de actele normative in discuție. De asemenea, instanța apreciază că aceste cheltuieli sunt proporționale și rezonabile față de valoarea creanței deținute de intimații creditori.
Cu privire la recursul promovat de contestator împotriva deciziei civile nr. 266/2014 – A/21.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și efectele admiterii acestui recurs, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă irevocabilă nr. 538/20.02.2015 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ **, instanța a respins ca nefondat recursul declarat de intimați împotriva deciziei civile nr. 266/2014 – A/21.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Prin aceeași decizie irevocabilă, instanța de recurs a admis recursul formulat de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 266/2014 – A/21.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Instanța de recurs a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului formulat de contestator împotriva sentinței civile 238/C/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul civil nr._ *.
Având în vedere dispozițiile art. 374 alin. 1, art. 376 alin. 1 și art. 377 alin. 1 Cod proc. Civ. 1865, precum și faptul că decizia civilă nr. 266/2014 – A/21.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în faza apelului a fost desființată în parte și cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului formulat de contestator împotriva sentinței civile 238/C/14.10.2013 a Tribunalului Bihor, instanța apreciază că sentința civilă 238/C/14.10.2013 a Tribunalului Bihor (pronunțată în domeniul proprietății intelectuale) nu reprezintă un titlu executoriu pentru creanțele stabilite în favoarea intimaților, această sentință nefiind definitivă.
De asemenea, instanța reține următoarele dispoziții relevante ale NCPC aplicabile pentru verificarea legalității executării silite începute sub imperiul NCPC:
Art. 632
(1)Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Art. 637
(1)Punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.
Art. 642
Dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la întoarcerea executării.
Art. 665
(5)Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
2.hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Raportând situația de fapt la dispozițiile legale anterior menționate și constatând că sentința civilă 238/C/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul civil nr._ * nu reprezintă titlu executoriu, instanța va admite contestația la executare și, în conform art. 711 alin. 3 și art. 719 alin. 1 NCPC, va anula executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 182/2014 al S. M. și Asociații, precum și încheierea de încuviințare a executării silite din 07.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul civil nr._/301/2014.
Asupra cererii de suspendare a executării silite, instanța reține că solicitarea este rămasă fără obiect, în condițiile în care cauza se află la momentul procesual al soluționării pe fond a contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, din redactarea cărora rezultă că instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul O. P. SA, cu sediul în sector 1, București, CORALILOR, nr. 22, număr în registrul comerțului J_, CUI RO_, în contradictoriu cu intimații G. D. – CNP_, H. T., ambii cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații în București, SPLAIUL UNIRII nr. 223, ., și cu terții popriți I. B., cu sediul în sector 1, București, ., nr. 48, B. G., cu sediul în sector 1, București, .. 1-7, . B., cu sediul în sector 1, București, BUZESTI, nr. 66-68.
Anulează executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 182/2014 al S. M. și Asociații.
Anulează încheierea de încuviințare a executării silite din 07.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul civil nr._/301/2014.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. M. C. R.
← Cereri. Sentința nr. 2371/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2425/2015.... → |
---|