Contestaţie la executare. Sentința nr. 9255/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9255/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 9255/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR. 9255

Ședința publică din data de 24.06.2015

Instanța constituita din:

Președinte – M. A. C.

Grefier – C. L.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea S. S. M. în contradictoriu cu intimata C. P. DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare + SUSPENDARE EXECUTARE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 17.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, în aceeași compunere hotărând următoarele:

INSTANTA,

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatorul S. S. M. în contradictoriu cu intimatul C. SA P. DRDP BUCURESTI a solicitat instanței să anuleze executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 589/2014 al B. T. G..

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat, că procesul-verbal de contravenție este nul față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, fiind semnat doar electronic, și a invocat dispozițiile Legii 144/2012.

În drept, a invocat art. 711 NCPC.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, apreciind că actele de executare au fost legal întocmite.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Intimatul C. SA s-a adresat B. T. G. cu cerere de executare silită împotriva contestatorului, în baza titlurilor executorii constând în procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011, solicitând recuperarea tarifului de despăgubire stabilit în baza art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Cererea a fost înregistrată pe rolul B. T. G. sub nr. 589/2014 (numărul dosarului de executare).

După obținerea încuviințării executării silite, dispusă de instanța de executare (Judecătoria Sectorului 3 București), executarea silită împotriva contestatorului s-a realizat prin stabilirea cheltuielilor de executare, emiterea somației către contestator și poprire.

Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Potrivit Deciziei nr.6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un Recurs în Interesul Legii, la data de 16.02.2015, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.1 lit.a, alin.2 și 3 din acest act normativ transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Obligatorie potrivit art.517 alin.4 din Codul de procedură civilă.”

Din verificarea proceselor-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011, instanța constată că acestea nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, lipsind astfel una dintre condițiile de formă necesare pentru ca acest proces-verbal să constituie titlu executoriu.

De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 25 alin. (1) din OG nr.2/2001 procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. (2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.

În speță, procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011 au fost comunicate contestatorului prin afișare la domiciliul acestuia.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. (art.37 din OG nr.2/2001).

Pentru a beneficia de putere executorie și a putea constitui suportul declanșării procedurii execuționale, este necesar ca procesul-verbal de contravenție să nu fie contestat, așa cum prevede art. 37 din OG 2/2001.

P. urmare, procesul verbal poate deveni, prin sine, titlu executoriu, sub rezerva neatacării sale în termenul legal de 15 zile, care, potrivit art.31 alin.1 din OG 2/2001, curge alternativ, de la data comunicării sau de la data înmânării sale.

Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

P. Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, intimatul nu a făcut dovada că a încercat să comunice procesele-verbale de contravenție prin poștă cu aviz de primire. Din înscrisurile depuse rezultă că s-a procedat direct la comunicarea proceselor-verbale prin afișare la domiciliul contestatorului contravenient.

Or, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sunt subsidiare una față de cealaltă, comunicarea prin afișare fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Comunicarea prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancționată contravențional, deși avizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea corespondenței, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.

P. urmare, instanța apreciază că în lipsa comunicării proceselor-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011 prin postă cu aviz de primire, nu s-a realizat în fapt o comunicare valabilă a acestora, iar termenul de introducere a unei posibile plângeri contravenționale despre care se face referire în art. 31 din OG nr.2/2001, în fapt, nu a început să curgă.

În măsura în care doar procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu și cum în lipsa unei comunicări valabile, termenul de introducere a plângerii contravenționale nu a început să curgă, instanța apreciază că procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011 nu constituie titluri executorii, nefiind împlinit termenul de 15 zile de la comunicare, în care se poate formula plângere.

Potrivit art. 632 alin. (1) NCPC, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Întrucât, în speță, procesele-verbale de contravenție . nr._/26.07.2011 și . nr._/26.07.2011 nu constituie titluri executorii, iar executarea silită s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate, instanța va anula executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 589/2014 al B. T. G..

În baza art. 716 alin. 2 Cod proc. civ., instanța va obliga contestatorul (persoana interesată) la plata către B. T. G. a sumei de 24,8 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. S. M. CNP_ cu domiciliul în sector 5, București, CALEA RAHOVEI, ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266-268, .. 2, . contradictoriu cu intimatul C. P. DRDP BUCURESTI cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 589/2014 al B. T. G..

Obligă contestatorul la plata către B. T. G. a sumei de 24,8 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.

Președinte, Grefier,

M. A. C. C. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9255/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI