Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 10655/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 25.08.2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. I.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea D. V., în contradictoriu cu intimata G. U. SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin reprezentant convențional, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează instanței faptul că, la data de 24.06.2015, prin serviciul Registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare, precum și neîndeplinirea de către contestatoare a obligației de a achita taxa judiciară de timbru, după care,
Contestatoarea, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 984 lei.
Instanța, acordă cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, invocată din oficiu de instanță față de actele existente la dosar, și a cărei discutare a fost prorogată pentru prezentul termen.
Contestatoarea, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței, având în vedere că nu a avut posibilitatea de a studia în detaliu toate actele existente la dosarul de executare. Față de sediul angajatorului care este în Afumați, județul Ilfov, unde a fost înființată poprirea, apreciază că instanța competentă este Judecătoria Cornetu.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față retine următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul instanței la data de 04.06.2015, contestatoarea D. V. în contradictoriu cu intimata G. U. SA a solicitat anularea actelor de executare din dosarul nr. 149/2011 al B. P. V., respectiv a procesului verbal emis la data de 14.10.2014 și a somației emise la data de 05.05.2015 către PEP CONSTRCUT privind înființarea popririi și indisponibilizarea sumelor obținute cu titlu de salariu.
În susținerea contestației s-a precizat că a primit o parte documentele din dosarul de executare de la angajator și, deși a luat legătura cu executorul, nu a obținut toate actele, neavând posibilitatea reală de a formula apărări concrete.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. c.p.civ.
Au fost atașate actele din dosarul de executare nr. 149/2011 al B. P. V..
Prin întâmpinare intimata a invocat excepția tardivității, iar pe fond a apreciat cererea ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 10.06.2015 instanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 3 București cu privire la care retine urmatoarele:
Potrivit art. 400 C.p.civ contestatia la executare se introduce la instanta de executare, iar potrivit art. 373 C.p.civ instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se face executarea.
In cauza de fata, astfel cum reiese din actele de executare, executarea silita pornita impotriva contestatoarei s-a realizat prin poprirea veniturilor acesteia obținute de la tertul poprit PEPE CONSTRUCT cu sediul în Afumați, jud. Ilfov, așadar executarea silită se efectuează în circumscripția Judecătoriei Cornetu .
Pentru considerentele expuse, cum competenta teritoriala reglementata prin dispozitiile art. 373 si 400 C.p.civ este o competenta exclusivă, prin coroborare cu dispozitiile art. 159 alin. 3 C.p.civ, instanta apreciaza exceptia invocata ca fiind intemeiata astfel ca o va admite si va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale .
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatoarea D. V., cu domiciliul în AFUMATI, .. 37, J. ILFOV, în contradictoriu cu intimata G. U. SA, cu sediul în P., ., ., în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă .
Pronunțată în ședință publică azi, 25.08.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. M. P.
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
., sector 5
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._
Către,
JUDECĂTORIA CORNETU
Comuna Cornetu, ., județ Ilfov
Având în vedere că prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 25.08.2015 în dosarul cu nr. _ privind pe contestatoarea D. V., în contradictoriu cu intimata G. U. SA, având ca obiect contestație la executare, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr. _, conținând un volum (….. file), spre competentă soluționare.
Președinte, Grefier,
B. I. M. P.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 875/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2015.... → |
---|