Pretenţii. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 16380/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică din 19.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta P. M. D. în contradictoriu cu pârâta I. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.
INSTANȚA,
Constatând ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 25.09.2014, când cauza a fost suspendata in baza art. 242 NCPC, si ca, de la aceasta data, dosarul a rămas in nelucrare din culpa reclamantei care nu a făcut niciun demers pentru continuarea judecății și nu si-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță.
Văzând ca in conformitate cu dispozițiile art. 416 NCPC orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a rămas in nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 NCPC, perimarea se constata si din oficiu, instanța urmează să admită excepția si sa constate perimata prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite excepția de perimare.
Constata perimata de drept cererea de chemare în judecata formulată de reclamanta P. M. D., cu domiciliul in sector 3, București, . în contradictoriu cu pârâta I. C. cu domiciliul in sector 1, București, .. 26, ., ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. A. C. N.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2015.... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 10-09-2015,... → |
---|