Contestaţie la executare. Sentința nr. 875/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 875/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 875/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI – SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 875
Ședința publică din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A.
Grefier: Rădița P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea A. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații Z. R. și Z. D. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus înscrisurile solicitate de la SCPEJ D., Cosoreanu și Asociații, după care, instanța declara inchisa cercetarea procesului si reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de fata retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 02.04.2014 sub nr._, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR a chemat in judecata pe intimații Z. R. și Z. D. A., solicitand anularea executarii silite dispusa prin dosarul nr.676/2014 al B. D., Cosereanu & Asociatii.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat ca prin hotararea nr.115/15.10.2001 Comisia Judeteana Constanta pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, care a fost validata prin Ordinul Sefului Cancelariei Primului Ministru nr.3647/20.07.2005, s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de_,25 lei. Executarea silita incalca si dispozitiile OG nr.22/2002, deoarece procesul executarii silite a sumelor datorate de catre institutiile publice trebuie urmata o procedura de derogare, in sensul ca se prevede un termen de 6 luni in care institutia publica este obligata sa dispuna toate masurile ce se inpun pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titlurile executorii. Conform dispozitiilor art.5 din HG 286/2004 compensatiile banesti se achita beneficiarilor in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie din bugetul de stat, ceea ce inseamna ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie in limita sumelor aprobate anual cu aceasta dectinatie din bugetul de stat, ceea ce inseamna ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie. In absenta disponibilitatilor banesti ale statului, raportat la dificultatile prin care trece economia tarii, s-ar stabili in momentul de fata in sarcina contestatoarei o obligatie imposibil de realizat, care este de natura sa afecteze principiul egalitatii de tratament. In privinta modalitatii de plata, aplicabile sunt dispozitiile HG nr.1277/2007, care prevad o plata esalonata a despagubirilor Ignorarea acestor prevederi legale duce la crearea unor angajamente de plata fara acoperire bugetara si are ca efect acordarea despagubirilor cu prioritate anumitor persoane, in detrimentul celor aflati la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminarii si egalitatii de tratament. In data de 12.03.2014 a fost publicata in Monitorul Oficial OUG nr.10/2014 prin care in art 2 s-a dispus ca se suspenda pe o perioada de 6 luni plata voluntara a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a Municipiului Bucuresti pentru Aplicarea Lg. nr.290/2003, prin ordinele emise de catre Seful cancelariei Primului ministru in temeiul Lg. nr. 9/1998 si, respectiv, prin deciziile de plata emise de catre vicepresedintele ANRP care coordoneaza aplicarea Lg. nr.9/1998, Lg. nr.290/2003 si Lg. nr.393/2006. Actualizarea s-a facut in functie de indicele de crestere a preturilor de consum in perioada ianuarie 2002 - februarie 2014. Aceasta metoda de actualizare incalca prevederile art.38 alin.5 lit.a din din HG nr.753/1998. Onorariul de avocat in cuantum de 1000 lei solicitat pentru indeplinirea formalitatilor de executare este exagerat de mare fata de muncaindeplinita de avocat.
În drept contestatoarea a invocat prevederile art.650 alin.1 si 2, art.700 alin.1 si 3, art.711 si urm. C.proc.civ., Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, OG 22/2002, OUG nr.10/2014.
In dovedirea cererii contestatoarea a depus la dosar fotocopiile unor acte din dosarul de executare silita.
La termenul din data de 28.01.2015 instanta a incuviintat partilor administrarea probelor cu inscrisuri.
Analizând inscrisurile depuse la dosar, instanța reține ca prin Ordinul Sefului Cancelariei Primului Ministru nr.3647/20.07.2005 s-a validat hotararea nr. 115/15.10.2001 Comisia Judetului Ilfov pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, si s-a stabilit cu titlu de compensatie in favoarea autorului intimatilor suma de_,25 lei.
Avand in vedere ca nu a fost platita compensatia, intimatii a inregistrat la B. D., cosereanu & Asociatii cerere de executare silita in vederea recuperarii debitului actualizat, formandu-se astfel dosarul de executare nr.676/2014.
Prin incheierea din data de 25.03.2014 de executorul judecatoresc a stabilit ca datoreaza contestatoarea debitoare suma de_,6 lei, din care suma de_,1 lei reprezentand creanta si suma de 8042,5 lei reprezinta cheltuieli de executare, din care suma de 1000 lei reprezinta onorariul avocatului.
Se constata ca intimatul creditor detine un titlu executoriu, reprezentat de hotararea nr.115/15.10.2001 Comisia Judetului Ilfov pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, astfel cum a fost validata prin Ordinul Sefului Cancelariei Primului Ministru nr.3647/20.07.2005.
Conform art.38 al.5 lit.b din HG nr.1277/2007 titluri precum cel al intimatilor, urmau a fi achitate eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, cuantumul despăgubirilor incadrandu-se între 50.001 lei și 100.000 lei.
Contestatoarea nu a facut dovada ca ar fi achitat intimatilor vreo parte din despagubire, cu toate ca aceasta ar fi trebuit sa fie platite integral, dreptul intimatilor nascandu-se in anul 2005.
Intimatii detin cel putin un „interes patrimonial” constatat prin hotararea nr.115/15.10.2001 Comisia Judetului Ilfov pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, astfel cum a fost validata prin Ordinul Sefului Cancelariei Primului Ministru nr.3647/20.07.2005, suficient de bine stabilit in dreptul intern, cert, irevocabil si exigibil astfel incat se poate considera ca intra in sfera de aplicare a notiunii de bun in sensul art.1 din Protocolul 1 la Conventie.
Exista o ingerinta, constand in neexecutarea unei hotararii, aceasta fiind prevazuta de lege – art.38 alin.5 lit.a din HG nr.1277/2007 in care se dispune achitarea compensatiilor banesti catre beneficiari „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” dar siin OUG 10/2014, urmand a analiza daca s-a pastrat justul echilibru intre cerintele interesului general ale comunitatii si imperativele apararii dreptului la respectarea bunurilor intimatului.
F. de momentul la care s-a emis titlul executoriu – anul 2007, si avand in vedere dispozitiile art.18 alin5 lit.b din HG nr, 1277/2007, conform carora compensatiile se achită beneficiarilor, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei, nu se poate retine ca asemenea intarziere in efectuarea unei plati ar face sa se fie mentiut justul echilibru avut in vedere de dispozitiile Conventiei. In privinta art.2 din OUG nr.10/2014, prin care se dispune suspendarea, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, se constata ca nu se mentine justul echilibru avut in vedere de dispozitiile Conventiei, cu atat mai mult cu cat acest act normativ a fost emis dupa declararea ca fiind neconstitutionala a OUG nr.10/2013 prin care platile respective arau esalonate timp de 10 ani, ceea ce denota intentia manifestata consecvent de a se intarzia in continuare plata drepturilor rezultand din hotararile respectivelor autoritati publice.
In cauza D. impotriva Romaniei a Curtii Europene a Drepturilor Omului nu existau dovezi in sensul ca autoritatile statului nu ar avea intentia sa respecte calendarul de plati. In acea hotarare Curtea a retinut a fost respectat mecanismul de esalonari, desi acesta a suferit mai multe modificari, autoritatile statului platind in temeiul titlului executoriu mai multe transe catre reclamanti si astfel dand dovada de diligenta in executare, ceea ca a determinat Curtea sa considere ca nu a fost afectata insasi substanta drepturilor reclamantilor
In prezenta cauza se constata ca autoritatile statului nu au respectat calendarul de plati, astfel cum acestea au fost esalonate prin HG 1277/2007 si a creat noi instrumente prin care sa justifice neexecutarea obligatiilor rezultand din titlurile executorii.
In prezenta cauza obligatia isi are temeiul . reparatie, iar in cauza P. impotriva Romaniei s-a statuat ca atunci cand principiul restituirii proprietatilor confiscate in mod abuziv a fost deja adoptat de un stat, incertitudinea cu privire la punerea in practica a acestui principiu, fie ea de ordin legislativ, administrativ sau legat de practicile aplicate de autoritati, poate genera atunci cand persista in timp si in lipsa unei reactii coerente si rapide din partea statului, o omisiune a acestuia de a-si indeplini obligatia de a asigura exercitarea efectiva a dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Nu se retine nici sustinerea contestatoarei, in sensul ca actualizarea creantei nu este corect facuta, avand in vedere ca prin recursul in interesul legii pronuntat prin decizia nr.XXI pronuntat la data de 19.03.2007 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a decis ca data stabilirii compensatiilor este cea a emiterii hotararii comisiei judetene, respectiv a Municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr.9/1998, iar validarea de catre Cancelaria Primului Ministru a hotararilor comisiilor teritoriale, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut in art.7 alin.3 din aceeasi lege, atrage actualizarea intregii sume in raport cu indicele de crestere a preturilor. Fiind inlaturata aplicarea OUG 10/2014, actualizarea facuta incepand cu luna urmatoare aceleia in care s-a emis titlul, potrivit dreptului comun, este cea corecta.
In baza dispozitiilor art.669 alin.4 rap. la art.451 alin.2 C.p.c. instanta apreciaza ca suma de 100 lei cu titlu de onorariu de avocat este rezonabila pentru munca depusa si complexitatea activitatilor desfasurate de acesta, asa incat nu o va cenzura.
F. de aceste considerente, in baza art.711 C.p.c., va fi respinsa contestatia la executare.
F. de solutionarea contestatiei la executare si avand in vedere ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.718 C.p.c., va fi va respinsa cererea de suspendare a executarii ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestatia la executare formulată de contestatoarea A. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, CUI:_, cont bancar RO80TREZ__ deschis la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Mun. București în contradictoriu cu intimații Z. R., CNP_, cu domiciliul în Voluntari, .. 24, J. Ilfov și Z. D. A., CNP:_, cu domiciliul în Voluntari, ., nr. 24, J. Ilfov, ca neintemeiata.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea urmand a fi depusa la aceasta instanta.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. A. Rădița P.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1454/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria... → |
---|