Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 6343/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6343/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 6343/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 6343
Ședința publică din data de 08.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. V.
Grefier – C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor formulata de reclamantul B. N. M. în contradictoriu cu parata D. V. O. și cu Autoritatea Tutelara P. S. 3 BUCURESTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamantul, prin mandatar cu procura speciala aflata la dosar, cu și parata, personal.
Procedura de citare legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,
Instanța, potrivit art. 131, alin. 1 NCPC, art. 94 pct. 1 lit. a NCPC si art. 107 NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă general, material si teritorial in solutionarea pricinii.
Parata personal, arata ca a fost de acord cu actiunea formulata de reclamant, conform tranzactiei incheiata cu acesta.
Instanta incuviinteaza, in temeiul art. 254 rap la art. 258 C., proba cu inscrisuri constatand ca este admisibilă și poate duce la solutionarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat si probe de administrat, in baza art 392 Cod procedură civilă instanta declara cercetarea judecatoreasca inchisa, deschide dezbaterile si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin mandatar-avocat, solicita sa se ia act de tranzactie, sa se pronunte o hotarare de expedient, fara cheltuieli de judecata.
Parata, personal, pune aceleasi concluzii.
Instanta retine cauza spre pronuntare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 3 București la data de 17.03.2015, reclamantul B. N. M. în contradictoriu cu parata D. V. O. și autoritatea tutelara P. S. 3 BUCURESTI a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra fiicei sale B. M.-I. nascuta la data de 06.01.2001 și stabilirea locuintei acesteia la reclamant in statele Unite ale Americii, 9874 Nicova Ave, Las Vegas, Nevada_ in urmatoarele conditii: acesta isi asuma controlul si reponsabilitatea in ceea ce priveste cresterea si dezvoltarea personala și educationala a minorei, deciziile privitoare la evolutia și dezvoltarea minorei vor fi luate de comun acord cu parata prin intermediul postei electronice; reclamantul o va informa lunar pe parata in legatura cu toate aspectele importante privitoare la evolutia și dezvoltarea minorei insclusiv in privinta rezultatelor scolare obtinute; minora isi va petrece doua luni din vacanta de vara in Romania impreuna cu parata, cheltuielile de deplasare dus-intors pe distanta Statele Unite ale Americii urmand a fi suportate de catre reclamant.
În motivarea cererii, s-a arătat că din relatia partilor a rezultata minora M. I., iar dupa despartirea acestora minora a ramas sub cresterea si educarea paratei la domiciliul acesteia, reclamantul avand legaturi personale cu minora conform programului de vizitare stabilit de instanta de judecata. In prezent, arata ca fiica sa și-a exprimat dorinta de a studica in Statele Unite ale Americii și i-a solicitat sa intreprinda demersurile necesare pentru inscrierea acesteia la o pregistioasa institutie de invatamant, iar dupa contactarea Liceului Catolic Bishop Gorman a fost acceptata cererea sa, astfel ca a convenit de principiu cu mama minorei sa isi dea acceptul in vederea schimbarii locuintei fiicei sale in SUA și apreciaza ca este in interesul superior al fiicei sale sa-și stabileasca locuinta in SUA si sa urmeze cursurile liceale in aceasta tara. .
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 487, art. 496, 503, 506 C.Civ., art. 192 C.p.c.
In dovedirea actiunii au fost depuse la dosar inscrisuri: acceptare colegiu SUA, sentinta civila nr. 8979/28.10.2002 (f. 13-15) permis de rezidenta si pasaport reclamant (f. 16-17), certificat de nastere minora (f. 18), pasaport minora .
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 40 lei.
La data de 21.04.2015 partile au depus o tranzactie incheiata in 3 exemplare si au solicitat sa se ia act de aceasta in baza art. 438 Cod Procedură Civilă. La tranzactie a fost atasata procura speciala autentificata de Consulatul General al Romaniei .
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanta reține următoarele:
In fapt, din relația în uniune consensuală a părților a rezultat minora B. M. I., nascuta la 06.01.2001, fiica părțior, astfel cum rezultă din certificatul de naștere aflat la dosarul cauzei (f. 18).
Din raspunsurile date de minora cu ocazia ascultarii sale de catre instanta, in baza art. 29 alin. 2 din Legea 272/2004 actualizata, instanta retine ca aceasta isi doreste sa mearga in America la tatal sau si sa studieze acolo. Arata ca a mai calatorit inAmerica, fara sa fie insotita de mama, de 3 ori. Va veni in tara in vacantele de vara. Arata ca mama a fost de acord cu plecarea fiicei in America la tatal sau.
Având în vedere că la termenul de judecată de astăzi, părțile au depus la dosar un înscris intitulat “tranzacție” în temeiul art. 6 alin 5 din Noul Cod Civil, instanța va verifica condițiile de admisibilitate ale acesteia, după cum urmează:
Conform art. 2267 din Noul Cod civil, tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Prin tranzacție se pot naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părți.
De asemenea, sunt îndeplinite exigențele art. 2271 și 2272 din Noul cod civil cu privire la condițiile de fond și de formă ale tranzacției și anume deplina capacitate a părților de a dispune de drepturile care formează obiectul convenției, precum și încheierea acesteia în formă scrisă (f.50).
Instanta retine ca prin aceasta tranzactie au fost stabilite atata domiciliul minorei la tatal sau, in Statele Unite ale Americii, cat si exercitarea autoritatii parintesti asupra minorei in comun, de ambii parinti. In plus, a fost stabilit si un program de vizita al minorei in Romania, pe o periuoada de 2 luni, in timpul vacantei de vara si o modalitate de comunicare eficienta a partilor ( prin e-, mail) astfel incat parata mama sa cunoasca permanent situatia scolara si emotionala a fiicei sale, reclamantul obvligandu-se ca in caz de inadaptabilitate a minorei la noua viata din strainatate sa faca toate demersurile pentru revenirea acesteia in Romania.
In aceste conditii, instanta apreciaza, ca sunt respectate atat dispozitiile de principiu prevazute in Noul Cod ca reglementand autoritatea parinteasca, cat si vointa minorei si drepturiole acesteia, conform Capitolului II din Legea 272/2004 actualizata.
In consecinta, constatând că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art. 2267-2272 Noul Cod civil instanța va proceda conform art. 271-272 C.p.c., pronunțând o hotărâre de expedient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Admite actiunea precizata formulata de reclamantul B. N. M. CNP_ cu domiciliul procesual ales la CA „L. D. V.” in sector 5, București, .. 6, ., . cu parata D. V. O. CNP_ cu domiciliul in sector 3, București, FIRIDEI, nr. 1, ., . și cu Autoritatea Tutelara P. S. 3 BUCURESTI cu sediul București, .-4.
Ia act si consfiinteste tranzactia partilor cu urmatorul continut: „TRANZACȚIE
Subsemnații:
1.B. Nicușor-M., cetățean român, cu reședința în Statele Unite ale Americii,
9874 Nicova Av., Las Vegas, Nevada_, posesor al pașaportului . nr._,
eliberat de autoritățile din București la 09.01.2008 și posesor al vizei permanente
("Greencard") nr._, categoria IR6, eliberată de autoritățile competente din
Statele Unite ale Americii la 17.10.2012, CNP_, pe de o parte, în calitate de
reclamant, prin mandatar avocat V. L.-D., cetățean român, domiciliat în
București, .. 6, ., ., sector 5, posesor al CI .>
RR nr._, eliberată de Municipiul București la 09.03.2011, CNP_,
conform procurii speciale autentificate sub nr. 602/C-706 din 17.03.2015 de către consul
Ciortoloman M. V. G., din cadrul Consulatului General al României la Los
Angeles, Statele Unite ale Americii, anexată
Și
2.D. V.-O., cetățean român, domiciliat în București, ., ., ., sector 3, posesoare a CI . nr._, eliberată la
14.05.2008 de SPCEP S3 Biroul nr. 3, CNP_, pe de altă parte, în calitate de
Pârâtă, ambii în calitate de părți ale dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București, am convenit încheierea prezentei tranzacții, în baza art. 2267 și următoarele din Codul civil al României și art. 438 - 441 din codul de procedură civilă al României, prin care înțelegem să stingem în mod definitiv acest litigiu, în conformitate cu următoarele clauze:
Art. l. Subsemnații B. Nicușor-M. și D. V.-O. suntem de acord să exercităm împreună autoritatea părintească asupra fiicei noastre minore, B. M.-I., născută la 06.01.2001 în București, România, conform certificatului de naștere . nr._, eliberat la 20.09.2002 de Primăria Sectorului 5 București,CNP_, în conformitate cu prevederile art. 503 și 506 din Codul civil al României.
Art. 2.Subsemnații B. Nicușor-M. și D. V.-O. suntem de acord ca, începând cu 30.06.2015, locuința fiicei noastre minore, B. M.-I., să fie stabilită la tatăl acesteia, B. Nicușor-M., în Statele Unite ale Americii, 9874 Nicova Av., Las Vegas, Nevada_, în conformitate cu prevederile art. 496 din Codul civil al României, pentru a permite acesteia continuarea studiilor la școala Bishop Gorman - High School.
Art. 3.Subsemnatul B. Nicușor-M. îmi asum controlul și responsabilitatea în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea personală și educațională a minorei B. M.-I., începând cu 30.06.2015. Deciziile privitoare la evoluția și dezvoltarea fiicei noastre minore B. M.-I. vor fi luate de comun acord cu subsemnata D. V.-O..
Art. 4. Subsemnatul B. Nicușor-Mariusmă ma oblig să o informez lunar pe D. V.-O., prin intermediul poștei electronice, în legătură cu toate aspectele importante privitoare la evoluția și dezvoltarea minorei B. M.-I., inclusiv în privința rezultatelor școlare obținute.
Art. 5. Părțile convin ca toate cheltuielile necesare minorei B. M.-I., pe durata șederii acesteia în Statele Unite ale Americii, să fie suportate de subsemnatul B. Nicușor-M..
Art. 6. Părțile convin ca minora B. M.-I. să își petreacă anual două luni din vacanța școlară de vară în România, împreună cu mama acesteia, cheltuielile de deplasare cu avionul dus-întors pe distanța Statele Unite ale Americii - România urmând a fi suportate în integralitate de către subsemnatul B. Nicușor-M..
Art. 7. Părțile convin ca toate cheltuielile necesare minorei B. M.-I., pe timpul cât aceasta se află în România, mai exact în cele două luni de vacanță pe care minora le va petrece anual în România, să fie suportate de subsemnata D. V.-O., cu excepția cheltuielilor de deplasare cu avionul dus-întors pe distanța Statele Unite ale Americii - România, care vor fi suportate în integralitate de către B. Nicușor-M., conform celor convenite la art. 6 de mai sus.
Art.8 Având în vedere principiul interesului superior al copilului, subsemnații B. Nicușor-M. și D. V.-O. suntem de acord ca minora B. M.-I. să se reîntoarcă definitiv în România, în cazul în care aceasta nu se va adapta psihologic, social sau profesional în Statele Unite ale Americii. în situația de inadaptabilitate de orice fel a minorei la condițiile din Statele Unite ale Americii, subsemnatul B. Nicușor-M. mă oblig să întreprind toate acțiunile necesare revenirii minorei B. M.-I. în România.
Prezenta tranzacție reprezintă expresia completă a intențiilor celor două părți, iar acestea convin să asigure cooperarea deplină și să întreprindă toate acțiunile care pot fi necesare sau adecvate pentru ca obiectul și condițiile tranzacției să producă efecte.
D. V.-O. ss indescifrabil
B. Nicușor-M. prin L.-D. ss indescifrabil
încheiată astăzi, 21.04.2015, în 3 (trei) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară și unul pentru a fi depus la instanta de judecată.”.
Definitiva. executorie .
Cu recurs pentru motive procedurale, in 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecatoria S. 3 Bucuresti.
Pronunțată in sedință publică, azi, 08.05.2015.
P., Grefier,
M. V. C. B.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 3958/2015. Judecătoria... → |
---|