Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 16780/2015

Dosar nr._ /2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA S. 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr._

Ședința publică din data de 25.11.2015

Instanța constituita din:

P. – M. M.

Grefier – A. C.

Pe rol judecarea cauzei civile de față, formulată de reclamantul –pârât N. A. R. în contradictoriu cu parata –reclamantă V. I. I., având ca obiect „exercitare autoritate parintească”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamantul-pârât, personal si asistat de apărător, cu imputernicire avocațială la dosar si pârâta-reclamantă personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, dupa care:

In camera de Consiliu a fost ascultat minora A. M., procesul-verbal încheiat cu această ocazie fiind atașat la dosar.

La interpelarea instantei, parata declară că în urmă cu o lună și două săptămâni a dat naștere unui copil rezultat din actuala relație.

Reclamantul-parat, personal, confirmă sustinerile pârâtei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul-pârât, prin apărător, solicita admiterea cererii principale, admiterea în parte a cererii reconventionale, exercitarea autorității părintești fata de minora in mod exclusiv, de către tată, stabilirea la reclamant a locuintei minorei, urmând a se lua act de renunțarea partilor la plata pensiei de intretinere, stabilirea programului de legături personale cu minora în favoarea pârâtei, in zilele de sambata si duminică intre orele 10-12, la locuinta tatalui, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta-reclamantă, personal, solicită admiterea cererii, exercitarea în comun a autorității părintești fata de minoră, stabilirea locuinței minorei la tata, urmând a se lua act de renunțarea la pensia de intretinere, stabilirea programului de legături personale cu minora in zilele de sambata si duminică intre orele 10-12, la locuinta tatalui, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 5 București la data de 17.09.2014, sub nr._, reclamantul N. A.-R., in contradictoriu cu pârâta V. I.-I., a solicitat exercitarea autorității părintești privind pe minora N. A.-M., în mod exclusiv, de către tată, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că din relația de concubinaj a părților, a rezultat minora N. A.-M., născută la data de 04.09.2004. Reclamantul a arătat că părțile au locuit împreună de la începutul relației de concubinaj și până in anul 2012, când pârâta s-a mutat la o altă adresă. Reclamantul a învederat că minora se află la domiciliul său, ocupându-se împreună cu bunicii paterni de creșterea și educarea minorei. Intrucât pârâta nu a avut loc de muncă datorită handicapului pe care il are, doar tatal este cel care a contribuit material la cresterea si educarea copilului. In timp, pârâta si-a schimbat atitudinea fata de acesta si copil, devenind nepăsătoare si lipsită de afectiune.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 398, art. 402 C.civ, art. 194 și urm. C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei.

Au fost atașate la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: certificatul de naștere . nr._, cartea de identitate a reclamantului, certificatul de încadrare in grad de handicap nr. 345/05.02.2013, cartea de identitate a pârâtei, adeverința nr. 1490/05.01.2015 eliberată de Școala Gimnazială nr. 71, caracterizarea reclamantului de la locul de muncă, adeverință de salariat, adeverință eliberată de Centrul de Zi pentru Copii Sf. Muceniță S. .

Pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând ca minora să-i fie încredințată spre creștere și educare, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

Cererea reconventională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei.

Au fost atașate întâmpinării cartea de identitate a reclamantei, diplomă de absolvire a școlii profesionale, talon de pensie, certificatul de încadrare in grad de handicap.

La data de 06.01.2015, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Au fost atașate la dosar referatele de anchetă psihosocială efectuate la locuințele părților ( f. 68-69 dosar Judecătoria S. 5).

Prin sentința civilă 1717/27.02.2015 pronunțată de Judecătoria S. 5 București, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sector 3 București, dosarul fiind înregistrat la data de 12.06.2015.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, testimonială; pârâta a fost citată cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu și nu s-a conformat, reclamantul solicitând aplicarea disp. art. 358 C... Minora a fost ascultată în Camera de Consiliu(f. 18).

Prezente în fața instanței, părțile au solicitat în consens stabilirea locuinței minorei la reclamant, programul de legături personale dintre minoră și pârâta-reclamantă și au solicitat, totodată, ca instanța să ia act de înțelegerea părților în sensul ca pârâta-reclamantă să nu fie obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din relatia in uniune consensuala a părților a rezultat minora N. A.- M., născută la data de 04.09.2004, astfel cum rezulta din certificatul de nastere aflat la dosarul cauzei (f. 4 dosar Judecătoria S. 5).

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că de cca. doi ani părintii copilului au locuințe diferite (f. 68,69 dosar Judecătoria S. 5), că părțile au locuit împreună la adresa de domiciliu a reclamantului, că acest mediu este păstrat de la nașterea minorei până în prezent, aceasta fiind crescută de mică de bunici (f. 13,18). Pârâta a lăsat copilul la rudele paterne și nu s-a mai interesat de situația minorei, nu a trimis bani pentru copil în afară de alocație. Martorul a mai arătat că pârâta vinde flori pe timp de noapte la un chioșc în zona magazinului Unirea iar reclamantul lucrează fără întrerupere de 14 ani, fiind ajutor de bucătar, fără a avea un program fix, în lipsa acestuia minora rămânând în grija bunicii paterne care este pensionară. Martorul a menționat că pârâta are probleme de sănătate, că suferă de schizofrenie și uneori își schimbă dispoziția brusc, se roșește la față și începe să vorbească urât.Martorul a arătat că pârâta nu s-a înfățișat la ultimul termen pentru că în urmă cu două zile a dat naștere unui copil, despre care reclamantul spune că este al lui, că acesta o caută disperat, iar pârâta nu îi răspunde.

La dosar au fost prezentat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 345/05.02.2013 și nr. 291/04.02.2014 care atestă încadrarea pârâtei în gradul doi de handicap, cu valabilitate 12 luni, respectiv permanent (f.14, f. 21,22 dosar Judecătoria S. 5).

Din ancheta psihosocială reiese că mama minorei, absolventă de școală profesională, este casnică și locuiește la frate într-un imobil la curte compus din trei camere și dependințe, proprietatea acestuia, împreună cu familia fratelui formată din soție și doi copii (f.68). Aceasta a păstrat legătura cu minora și participă financiar la întreținerea copilului în limita posibilităților.

În privința tatălui minorei, din ancheta psihosocială rezultă că este neșcolarizat, lucrând ca muncitor și având un venit lunar de 500 lei; minora se bucură de o bună îngrijire din partea acestuia, apreciat ca un om serios, în relații de bună vecinătate, cu o conduită morală corespunzătoare și atașat de minoră.

Minora este elevă în clasa a Va la Școala Gimnazială nr. 71 și a arătat că nu are o relație apropriată cu mama, că în aproximativ un an de zile a fost vizitată de mamă doar o dată iar în trecut o lovea, o insulta și nu se purta frumos cu ea.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 397 cod.civ. și art. 503 cod.civ. regula este că autoritatea părintească asupra copilului se exercită de către ambii părinți, sub acest aspect fiind consacrat principiul egalității părinților.

În mod excepțional, autoritatea părintească poate fi exercitată în condițiile art. 398 sau 399 C.civ. dar aceste situații de excepție ( care derogă de la principiul egalității și de la regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți) trebuie să fie argumentate și probate ( art. 398 are ca situație premisă „ pentru motive temeinice”, iar art. 507 cod.civ. menționează cazurile în care autoritatea părintească se poate exercita de către un singur părinte).

Faptul că pârâta-reclamantă este încadrată în gradul doi de handicap și diagnosticarea pârâtei-reclamante cu o afecțiune care, conform codului de boală, ar putea fi încadrată în categoria bolilor psihice, ca tulburare mentală, retard mental, nu poate conduce automat la concluzia necesității încredințării exercițiului autorității părintești către celălalt părinte, față de art. 398 alin.1 C.civ..

Sub acest aspect, reclamantul și-a motivat cererea privind încuviințarea exercitării de către el a autorității părintești prin schimbarea atitudinii pârâtei față de el și fiica părților, aceasta devenind nepăsătoare și lipsită de afecțiune, spulberând orice speranță a-și întemeia un cămin împreună.

Pârâta-reclamantă a dovedit stăruință și interes pentru soluționarea cauzei de față, prin cererea formulată solicitând exercitarea autorității părintești de către ambele părți în comun, stabilirea locuinței minorei la tatăl său și a unui program de vizită convenit cu reclamantul-pârât.

Pentru aceste consideratii, fata de disp. art. 505 al.2, 397, 400 al.1 C.civ., instanța va admite în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională, va stabili ca autoritatea părintească în ceea ce privește minora N. A.-M., născută la data de 04.09.2004, să se exercite în comun de către ambii părinți, va stabili locuința minorei la reclamantul-pârât și în raport de prevederile art. 402 și art. 499, 506 cod.civ., va încuviința înțelegerea părților în sensul ca pârâta-reclamantă să nu fie obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, reținând din actele medicale de la dosar că aceasta este o persoană fără venit, beneficiara sumei de 234 lei reprezentând drepturi bănești pentru persoane cu handicap (f. 37, 38 Judecătoria S. 5).

În ceea ce privește dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit art.401 NCC, părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar art. 2 alin. 2, 3 din Legea nr. 272/2004 statuează că exercitarea drepturilor părintești se realizează numai în interesul superior al copiilor.

Având in vedere interesul superior al copilului de a menține relații personale firesti, cu parintele nerezident, constatând că ambele părți au solicitat stabilirea unui program de legături personale agreat de acestea, având în vedere și concluziile anchetelor psihosociale efectuate de reprezentanții autoritătilor tutelare, instanța va încuviința pârâtei-reclamante să mențină relații personale cu minora în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10-12 la locuința reclamantului-pârât.

In raport de disp. art. 453 C.p.c., va lua act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul N. A.-R. CNP_- sector 3, București, .. 5, în contradictoriu cu pârâta V. I.-I. – CNP_-sector 5, București, .. 39, Autoritatea Tutelară P. S. 3 - sector 3, București, PARFUMULUI, nr. 2-4.

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă V. I.-I..

Stabilește ca autoritatea părintească în ceea ce privește minora N. A.- M., născută la data de 04.09.2004, să se exercite în comun de către ambii părinți.

Stabilește locuința minorei la reclamantul-pârât.

Încuviințează înțelegerea părților în sensul ca pârâta-reclamantă să nu fie obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.

Încuviințeaza pârâtei-reclamante să aibă legături personale cu minora în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10-12 la locuința reclamantului-pârât.

Executorie.

Ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea cererii de apel la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015.

Președinte, Grefier,

M. M. A. C.

Red. MM/AC

28.12.2015- 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI