Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 16366/2015
DOSAR NR._/301/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședinta publică din data de 18.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. M.
Grefier: Rădița P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect divorț, privind pe reclamantul-pârât K. I. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Merișcă L., cu participarea Autorității Tutelare-Primăria Sector 3.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 11.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 C., a amânat pronunțarea la data de 18.11.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, depusă la data de 15.12.2014, reclamantul KOCKU I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta MERIȘCĂ L., exercitarea autorității părintești asupra minorei KOCKU SABIR, născută la data de 09.09.2004, exclusiv de către el, iar în subsidiar, în cazul respingerii acestui capăt de cerere, stabilirea locuinței minorei la domiciliul acestuia.
În motivare, reclamantul a arătat că în anul 2003 a început o relație cu pârâta, în urma căreia, un an mai târziu, s-a născut minora K. SABIR, conviețuind cu acestea din anul 2004. Însă, începând cu luna februarie a anului 2014, atitudinea pârâtei față de minoră s-a schimbat, după cum susține reclamantul, lăsând-o deseori nesupravegheată în casă, în timpul în care el se află la serviciu. În luna mai a anului 2014, reclamantul a fost dat afară din casă, pârâta schimbând yala ușii și din acel moment fiindu-i interzise și întâlnirile cu fiica sa.
Pârâta pleacă deseori de acasă în timpul nopții, lăsând-o pe minoră singură, nu se interesează de educația fiicei sale, toate acestea denotând un profund dezinteres față de creșterea minorei, punând astfel în pericol creșterea și dezvoltarea acesteia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 398 alin.1 și 2, art. 488 alin.1 și 2, art. 496 alin.3 și 505 alin.2 C.civ., precum și pe art. 194 și urm. C.proc.civ.
În susținerea pretențiilor sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depuse la dosar și a probei testimoniale cu un martor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 40 de lei (f.14 dosar atașat).
La data de 16.03.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei și obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei raportată la veniturile lunare acestuia.
Prin întâmpinare, pârâta-reclamantă a solicitat respingerea în tot a cererii reclamantului-pârât și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, față de împrejurarea că minora locuiește împreună cu ea în București, sector 3, ..11, ., ..
În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că nu a locuit niciodată cu reclamantul-pârât la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, încă de la nașterea minorei ea locuind în sectorul 3, ., iar prezent având reședința în sector 3, ..11. Reclamantul-pârât venea doar ocazional, în vizită, pentru o perioadă scurtă de timp (o oră), contribuția lui la creșterea minorei în primii doi ani de la nașterea acesteia fiind modică spre inexistentă. Tatăl fiicei lor nu a manifestat niciodată interes pentru copil, nu a participat niciodată la serbările școlare și la nici un eveniment din viața acesteia. Nici în perioadele în care pârâta era internată la spital împreună cu fata lor (aceasta având o stare de sănătate precară), reclamantul nu se interesa de soarta copilei, nefăcând vizite la spital ori contribuind în vreun fel la cheltuielile ocazionate de tratamentele medicale. Pârâta-reclamantă a mai susținut că ajutor primește din partea surorii sale și a unei verișoare din Italia, care trimite pachete cu haine și uneori bani. În prezent, pârâta-reclamantă este angajată la o societate, pe post de vânzătoare, administratorul acestei societăți fiind însuși reclamantul-pârât.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, 505 alin.2, art. 496, art. 529 și art.530 alin.2 C.civ.
În dovedire, pârâta-reclamantă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a interogatoriului reclamantului-pârât, audierea minorei, efectuarea unei anchete sociale și proba testimonială cu doi martori.
La 19.05.2015, reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care, în esență, a reluat cele indicate în cererea de chemare în judecată, arătând, în plus, că în prezent se vede cu minora în fața blocului unde locuiește aceasta, că domiciliul său este situat foarte aproape de Școala nr.82, unde învață fiica sa și că el a fost cel care a asigurat resursele materiale necesare creșterii și educării fetiței lor.
La termenul din data de 19.05.2015, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția competenței teritoriale invocată de pârâta-reclamantă prin întâmpinare și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
La data de 20.07.2015, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 14.10.2015, instanța a admis pentru reclamantul-pârât proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor și proba cu interogatoriul pârâtei-reclamante, iar pentru aceasta din urmă, proba cu înscrisuri, proba testimonială cu un martor și interogatoriul reclamantului-pârât.
La termenul din 11.11.2015, a fost ascultată minora K. SABIR în Camera de Consiliu și au fost administrate probele încuviințate.
Analizând probele administrate în dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 503 alin.1 C.civ. Părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, dispoziție ce se aplică și în cazul în care copilul este din afara căsătoriei, cu filiația stabilită față de ambii părinți, iar aceștia conviețuiesc (art. 505 alin.1 C.civ.).
În cazul în care copilul este din afara căsătoriei, cu filiația stabilită față de ambii părinți, însă aceștia nu conviețuiesc, instanța de tutelă vă stabili modul de exercitare a autorității părintești, aplicând, în mod asemănător, dispozițiile privitoare la divorț (art. 505 alin.2 C.civ.).
În cauză, minora este rezultată din relația în uniune consensuală a părților, conform recunoașterilor reciproce ale părților, născută la data de 09.09.2004, fapt dovedit cu certificatul de naștere depus la dosar (f 6 dosar atasat), care atestă în același timp și filiația acesteia față de părțile din prezenta cauză.
Din răspunsurile părților la interogatorii, precum și din susținerile martorilor audiați în cauză KERIM A. M. și F. RONDELA N. reiese împrejurarea că reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă nu conviețuiesc, astfel încât instanța va face aplicarea dispozițiilor referitoare la exercitarea autorității părintești în caz de divorț, potrivit art. 505 alin.2 C.civ.
Astfel, în conformitate cu art. 397 C.civ. După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazurile în care instanța decide altfel. Numai în cazul unor motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului, instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, potrivit art. 398 alin.1 C.civ.
Pentru aceste motive, instanța urmează a analiza existența unor motive întemeiate care ar putea lăsa fără substanță regula stabilită în materie, respectiv exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei K. SABIR, având în vedere și dispozițiile art. 36 alin. 7 din Lege nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Potrivit acestei norme legale, se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, nu au rezultat împrejurări de natura celor expuse mai sus ori de o gravitate similară, care să susțină ipoteza necesității ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată exclusiv, doar de unul dintre părinți.
Exercitarea autorității părintești în comun implică participarea ambilor părinți la luarea deciziilor importante care privesc minora, îngrijirea zilnică, de zi cu zi revenind în exclusivitate părintelui la care locuiește copilul.
Instanța are în vedere disp. art. 36 al. 3 și 4 din Legea nr. 272/2004, conform cărora: (3) în situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți; (4) în situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Afirmațiile reclamantului-pârât în sensul că pârâta-reclamantă pleca noaptea de acasă, lăsând-o pe minoră nesupravegheată nu au fost probate în nici un fel, după cum nici ideea că aceasta nu se interesează de educația fiicei sale, existând la dosar (f 32 dosar atașat) o caracterizare de la învățătoarea fiicei celor doi care afirmă că pârâta-reclamantă este cea care a ținut legătura cu școala ori de câte ori a fost necesar (a participat la ședințe, la consultații cu părinții) și a asigurat rechizitele de care eleva K. SABIR avea nevoie.
Minora a locuit constant cu pârâta-reclamantă, fiind supravegheată și îngrijită cu caracter de continuitate, de către aceasta.
Nici motivele invocate de pârâta-reclamantă în susținerea pretențiilor sale cu privire la exercitarea, în mod exclusiv de către ea, a autorității părintești nu sunt în măsură să ducă la această soluție; faptul că reclamantul-pârât nu s-ar fi interesat de creșterea și educarea minorei, nu ar fi participat la serbările școlare, nu ar fi contribuit material în situațiile în care copilul ar fi avut nevoie de tratament medical nu reprezintă motive întemeiate pentru ca instanța să dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată altfel decât în comun de ambii părinți. Dimpotrivă, prin recunoașterea acestui drept și reclamantului-pârât se va putea realiza responsabilizarea tatălui cu privire la nevoile fiicei sale și s-ar crea fundamentul pentru consolidarea relației dintre cei doi.
Situația materială a părinților nu este, în sine, un motiv pentru scindarea autorității părintești; împrejurarea că unul dintre ei are venituri mai mari decât ale celuilalt ar trebuie să constituie un argument în plus pentru ca drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile și persoana copilului să aparțină în mod egal ambilor părinți, fiecare contribuind în funcție de posibilitățile sale; în acest fel s-a asigura minorului un nivel de trai cât mai apropiat de nevoile sale, specifice vârstei, fără a resimți în mod vădit lipsa unuia dintre părinți din preajma sa.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite în parte atât cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât, cât și cererea reconvențională a pârâtei-reclamante, și va stabili ca autoritatea părintească asupra minorei KOCKU SABIR, născută la data de 09.09.2004, să fie exercitată în comun, de către ambii părinți.
Cu privire la stabilirea locuința minorei, instanța urmează a ține cont de interesul superior al copilului, care va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești (art. 2 alin. 4 Legea 272/2004), dar și de criteriile enumerate cu titlu exemplificativ de art. 21 alin.1 din același act normativ.
La evaluarea interesului copilului, instanța poate avea în vedere aspecte precum disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă, disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale, situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte, istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane, distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.
În plus, în determinarea interesului superior al copilului, instanța va trebuie să aibă în vedere și nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie, opinia copilului, capacitatea părinților de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia și menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament (art. 2 alin.6 Legea nr.272/2004).
După cum reiese din probele administrate în cauză, respectiv din depoziția martorei propusă de reclamantul-pârât, coroborată cu adeverința emisă de asociația de proprietari . dosar atașat), pârâta-reclamantă a locuit împreună cu fiica sa, KOCKU SABIR, și cu celălalt fiu dintr-o căsătorie anterioară, P. D., în imobilul din ., din anul 2003 până în anul 2010. Aceste două probe, împreună, fac neverosimilă astfel afirmația reclamantului-pârât din cererea introductivă de instanță, în sensul că cele două părți au locuit împreună în apartamentul situat în . 3, București.
Instanța poate concluziona că minora a locuit, încă de la naștere împreună cu mama ei, în ., și mai apoi, după cum reiese din depoziția martorei KERIM A. M., s-au mutat în apropiere (5-10 minute de mers), pe .>
Astfel, o schimbare a locuinței de la domiciliul mamei ar însemna scoaterea minorei din mediul în care aceasta a crescut și care reprezintă pentru ea mediul familial. Argumentul reclamantului-pârât privitor la apropierea locuinței sale de instituția de învățământ frecventată de fiica sa nu poate reprezenta un criteriu determinant în sensul stabilirii locuinței minorei la tată, cu atât mai mult cu cât, din verificarea carnetului de elev depus la dosar (f. 33 dosar atașat) reiese că Școala nr.82 este situată pe aceeași stradă pe care locuiește în acest moment pârâta-reclamantă cu fiica sa (.>
Instanța nu poate ajunge la concluzia că este în interesul superior al copilului mutarea locuinței minorei de la mamă și stabilirea acesteia la tată, cu atât mai mult cu cât și locuința situată în . actual al pârâtei-reclamante prezintă condiții bune de locuit, este curat întreținut și corespunzător utilat, după cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză (f 12 dosar atașat).
Față de aceste împrejurări, considerând că stabilirea locuinței minorei la tată ar constitui o schimbare în viața copilului ce nu ar fi în interesul său superior, ea nelocuind nici un moment în imobilul ce constituie domiciliul actual al tatălui său, instanța urmează să admită cererea pârâtei-reclamante în acest sens și să respingă pe cea a reclamantului-pârât, motiv pentru care va stabili locuința minorei K. SABIR la mamă.
Cu privire la obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, instanța va admite cererea pârâtei-reclamante, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 499 C.civ. Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională (art. 530 alin.1 C.civ.).
Raportat la faptul că locuința minorei urmează a fi stabilită la domiciliul mamei, instanța constată că aceasta își va executa obligația de întreținere în natură, asigurând cele necesare traiului și educației fiicei sale zi de zi.
În aceste condiții, instanța urmează să îl oblige pe celălalt părinte, reclamantul-pârât, la plata, către minoră, a unei sume de bani cu titlu de obligație de întreținere, ce va fi calculată prin raportare la veniturile debitorului și la nevoile creditorului, potrivit art. 529 alin.2 C.civ.
În privința veniturilor debitorului, instanța urmează a da eficiență juridică mărturisirii extrajudiciare făcută de reclamantul-pârât și consemnată în ancheta socială efectuată în cauză (f 12 dosar atașat) și va stabili cuantumul obligației de întreținere prin raportare la venitul declarat de 6.000 de lei iar nu la venitul mai mic pentru care a prezentat dovezi pro causa la ultimul termen (de cca. 400 lei net lunar, reclamantul-pârât fiind administratorul firmei și 1.200 lei lunar de la Asociația Kurzilor), reținând și răspunsurile acestuia la interogatoriu, în alt context, cum că merge și la brutărie.
Cât privește întinderea întreținerii, instanța, având în vedere limita maximă stabilită de art. 529 alin.2 C.civ. (1/4 din venitul net lunar pentru un copil), dar în special nevoile specifice vârstei la care se află minora K. SABIR, care presupun cheltuieli cu haine, rechizite, hrană dar și pentru acoperirea activităților extrașcolare, de recreere și dezvoltare personală, va obliga reclamantul-pârât la plata către fiica sa a unei sume de 1.000 de lei lunar cu titlu de obligație de întreținere, începând cu data cererii (reconvenționale), 16.03.2015 până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, cel mai târziu până la majoratul copilului, sumă ce va fi indexată de drept, trimestrial, cu rata inflației, potrivit art. 531 alin.2 C.civ..
Instanța are îîn vedere disp. art. 532 al.1 CC, neputând considera drept executarea obligației de întreținere acele cheltuieli mărunte efectuate cu ocazia întâlnirilor în fața blocului, de exemplu pentru „meniu pui”, „shaorma” etc., pentru care reclamantul-părât a atașat bonuri fiscale.
Instanța mai reține că reclamantul-pârât a prezentat bonuri fiscale neînsoțite de nici un fel explicații, care privesc mai ales perioada anterioară procesului (oct.2014-febr.2015). Aceste documente nu dovedesc, prin ele însele, că acele cumpărături au fost efectuate pentru copil, că au fost predate efectiv pentru întreținerea minorei, înscrisurile nefiind prezentate ca dovezi în sprijinul unei liste de cheltuieli care să poată fi analizate de instanță din perspectiva necesităților de consum ale unui copil de vârsta minorei pentru o anumită perioadă, simpla depunere de bonuri fiscale nevalorând automat probă pentru îndeplinirea obligației, mai ales că printre pretinsele cumpărături pentru minoră se regăsesc și produse pentru adulți (cafea, whisky, obiecte de uz casnic, decorative etc.).
Instanța nu se va orienta la maximum legal, de ¼ din venitul debitorului obligației, luând în considerare și cheltuielile de întreținere ale minorei cu prilejul legăturilor personale tată-fiică, care este necesar a fi menținute și consolidate.
În raport de disp. art. 453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având în vedere că cererile ambelor părți au fost admise în parte, instanța urmează a face aplicarea alin.2 al art. 453 C.proc.civ., urmând a compensa cuantumul cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză, de valoare echivalentă, constând în taxe de timbru și onorarii de apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul-pârât K. I., CNP:_, cu domiciliul ales la Av Dr.P. M. din sector 1, București, .. 121, ., . cu pârâta-reclamantă MERIȘCĂ L., CNP:_, cu domiciliul în sector 3, București, Jean Seriadi, nr. 11, ., . cu participarea Autorității Tutelare-PRIMĂRIA SECTOR 3, cu sediul în sector 3, București, .-4.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă MERIȘCĂ L..
Stabilește ca autoritatea părintească în ceea ce privește minora K. Sabir, născută la data de 09.09.2004, să se exercite în comun de către ambii părinți.
Stabilește locuința minorei la pârâta-reclamantă.
Obligă reclamantul-pârât să plătească în favoarea minorei suma de 1.000 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, de la data de 16.03.2015 până la majoratul copilului, sumă indexabilă de drept trimestrial cu rata inflației.
Executorie.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea cererii de apel la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. Rădița P.
22.12.2015/MM/5 ex
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria... | Curatelă. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
|---|
