Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 16788/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr._

Ședința publică din data de 25.11.2015

Instanța constituita din:

P. – M. M.

Grefier – A. C.

Pe rol judecarea cauzei civile de față, formulată de reclamanta I. N. si pârâtul G. D. A., având ca obiect „partaj bunuri comune”.

La apelul nominal făcut in ședința publică, au răspuns reclamanta-pârâtă personal, legitimata pe baza CI- CNP_ si asistată de apărător, cu imputernicire avocatiala la dosar si pârâtul-reclamant, personal, legitimat pe baza CI – CNP_.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, dupa care:

Ambele părti, personal, invederează instantei că au incheiat o tranzactie pentru stingerea litigiului. Depun la dosar trei exemplare ale acesteia .

In fata instantei, ambele părti, semnează cele trei exemplare ale tranzactiei si sustin că tranzactia reprezintă vointa lor, liber exprimată.

Instanta înmânează părților câte un exemplar al tranzactiei.

Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Ambele parti, prin apărători, solicita să se ia act de tranzactia încheiata, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.10.2014 sub nr._, reclamanta I. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. D. A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că in timpul căsătoriei au dobândit in proprietare . București, sector 3 .. 6, ..1, ., evaluat la suma de 221.707 lei, să se constate că are o cota de contribuție de 85 % iar pârâtul de 15 % la dobândirea bunului, să se dispună atribuirea definitivă a apartamentului către reclamantă, cu obligarea la plata sultei in favoarea pârâtului, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei părtile au dobândit cu credit ipotecar imobilul-apartament nr. 11 situat in sector 3, București, .. 6, ..1, . fost desfăcută prin divort, sentinta ramânând definitivă la data de 22.09.2014:. Din pretul apartamentului de 126.000 euro, in timpul convietuirii s-au achitat avansul in sumă de 55.000 euro si 11.295 euro reprezentând rate conform contractului de credit. De la data despărtirii in fapt intervenită la data de 09.09.2013, când pârâtul a părăsit domiciliul conjugal, ratele aferente creditului ipotecar au fost achitate prin contributia exclusivă a sa, atat pana la introducerea actiunii de divort, 20.01.2014 cât și ulterior, pana in prezent. De altfel, chiar si in timpul convietuirii, plata ratelor aferente contractului de credit a fost suportata in cea mai mare parte de către reclamantă. Reclamanta a arătat că la stabilirea cotelor de contributie la dobândirea bunului comun trebuie ca instanta să aibă în vedere si veniturile fiecăruia din analiza cărora se va constata că aceasta a avut permanent venituri mult mai mari decât cele ale pârâtului, tot aceasta fiind cea care s-a ocupat si de indeplinirea treburilor gospodăresti, evitând astfel efectuarea unor cheltuieli pentru sustinerea menajului, împrejurare care, la randul ei trebuie să fie retinută ca si contributie suplimentară din partea sa la dobândirea bunului. Aceste imprejurări, alaturi de administrarea bunului si achitarea impozitelor aferente chiar si pentru cota pârâtului, constituie motive temeinice pentru ca instanta să îi atribuie bunul direct, stabilind totodată sulta cuvenită pârâtului.

In drept, reclamanta a invocat art. 385 C.Civ. art. 979-995 C.pr.civ.

Reclamanta a depus la dosar în xerocopii, următoarele înscrisuri: sentinta civila 5941/30.04.2014 pronuntata de Judecătoria Sector 3 București in dosarul_, antecontract de vânzare cumpărare, contract de credit, contract de credit ipotecar, certificat atestare fiscală, decizii de impunere, extrase de cont.

Pârâtul a formulat intâmpinare si cerere reconventională prin care a solicitat stabilirea intregii mase a bunurilor partajabile, să se constate că părțile au avut o cotă de contributie de 50 % la dobândirea bunurilor comune, să se dispună atribuirea bunurilor comune către reclamanta cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, pârâtul-reclamant a arătat că in masa bunurilor devălmașe intră și bunurile mobile aflate in imobilul-apartament nr. 11 care au fost achiziționate de către acesta din speze proprii, acestea ridicându-se la suma de 15.000 euro, contul de depozit deschis la Banca Transilvania pentru care s-a convenit ca economiile ambelor părti să fie depuse pe numele reclamantei-pârâte si pentru care reclamanta nu a inteles pana la data despărtirii in fapt să ii comunice soldul. Avansul pentru achiziționarea bunului imobil a fost achitat din surse proprii, respectiv cu ajutorul părinților săi, contribuția sa reală fiind de 40 % din valoarea bunului, restul sumei fiind plătită in comun, pana la data despărtirii in fapt, in cote egale. Bunurile mobile precum si renovarea imobilului, respectiv zugrăveala si reconditionarea apartamentului, montarea ferestrelor din termopan, ușile, parchetul si gresia, achizitionarea mobilierului de lux pentru baie si bucătărie, aparatura electronică, au fost suportate în exclusivitate de acesta. Pârâtul a mai arătat că si contul deschis în timpul căsătoriei la Banca Transilvania pe numele reclamantei-pârâte reprezintă bun comun și acesta avea la momentul despărtirii în fapt, după stiinta sa, suma de 200.000 lei.

Cererile de partaj au fost timbrate cu taxa de timbru în valoare de 11.085 lei, 5205 lei, 4900 lei.

Prin încheierea din 25.03.2015 instanța a admis excepția lipsei de obiect a cererii reconvenționale privind partajul bunurilor mobile comune (f.148).

In cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatorii reciproce, testimonială si expertiza tehnică imobiliară, expertiza imobiliară nefiind o probă însușită de părți, acestea prezentând instanței tranzacția prin care au solicitat stingerea litigiului.

La termenul de astăzi, ambele părti, personal, au invederat instantei că au încheiat o tranzactie si că astfel înteleg să stingă litigiul de față, solicitând ca instanța să ia act de tranzacția încheiată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la cererile de partaj bunuri comune, având în vedere disp. art. 979 și urm. C., art. 2267 și urm. CC, coroborat cu art. 339 si urm.CC, art. 667-668, 669 și urm. CC, instanța va lua act de înțelegerea părților privind stingerea litigiului dintre ele conform tranzacției pe care au infațișat-o instanței, pe baza căreia va pronunța o hotărâre de expedient.

În acest sens, instanța reține că părțile au făcut dovada dobândirii în timpul căsătoriei, cu titlu de bunuri comune, a bunurilor cu privire la care au tranzacționat, astfel cum sunt indicate și cum sunt identificate în actele de proveniență atașate la dosar (f. 34-41,20-33), că potrivit învoielii părților bunurile – apartamentul și disponibilitățile din contul bancar - sunt atribuite reclamantei lotul pârâtului fiind compus exclusiv din sulta convenită de părți.

Referitor la bunurile comune din masa de partaj părțile au convenit stingerea tuturor pretențiilor izvorâte din comunitatea de bunuri, asupra bunurilor atribuite reclamantei aceasta devenind proprietar exclusiv și preluând în plată toate obligațiile aferente, taxe, impozite, inclusiv eventuale obligații rezultând din contractul de credit pentru achiziționarea apartamentului încheiat cu Banca Millenium nr._ din 19.05.2011, restituirea fiind garantată cu ipotecă asupra imobilului.

Astfel, părțile au prevăzut că prin tranzacția încheiată înțeleg să stingă toate obligațiile pe care le aveau unul împotriva celuilalt cu privire la bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, declarând că nu mai există nicio creanță și nicio datorie a unuia față de celălalt, născute în timpul căsătoriei.

Având in vedere și disp. art. 427 al.2, 928 al.4 C.p.c., 35 al.5 din Legea nr. 7/1996, art. 77 ind. 1 din Legea nr. 571/2003, hotărârea definitivă se comunică autorităților prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de înțelegerea părților, reclamanta-pârâtă I. N.- CNP_ LA CA S. D. L. - sector 1, București, CALEA VICTORIEI, nr. 155, ., . si paratul G. D. A.- CNP_-LA CA S. R. - sector 2, București, MASINA DE PAINE, nr. 2, . litigiului dintre ele conform tranzacției cu următorul conținut: “TRANZACTIE JUDICIARA Prezenta Tranzactie se incheie in cadrul dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, intre partile litigante, respectiv: I. N., domiciliata in Bucuresti, .. 75, ., ., sector 2, identificata cu CI ., nr._, eliberata de S.P.C.E.P. Sector 2, la data de 28.10.2014, valabila pana la 06.12.2024, CNP_, avand calitatea procesuala de reclamanta-parata Si G. D.-A., domiciliat in Bucuresti, sector 2, .. 108, ., . identificat cu CI ., nr._, eliberata de SPCEP Sector 2, la data de 18.12.2014, valabila pana la 05.04.2024, CNP_, avand calitatea procesuala de parat-reclamant Prezenta Tranzactie este incheiata in conditiile art. 438 – 440 din Noul cod de procedura civila coroborate cu dispozitiile art. 2267-2278 din Noul Cod Civil, in scopul stingerii pe cale amiabila a litigiului ce face obiectul prezentului dosar.

Preambul: Avand in vedere: Situatia de fapt a folosintei exclusive a bunului imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11 de catre reclamanta-parata I. N.; Vointa clar exprimata a partilor de a stinge in mod amiabil, printr-o tranzactie, litigiul prin stabilirea definitiva si irevocabila a dreptului de propietate asupra bunului imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11, in mod absolut si exclusiv in favoarea reclamantei-parate I. N.; Vointa clar exprimata a partilor de a stinge in mod amiabil, prin tranzactie, pretentiile de natura financiara cu privire la contul bancar deschis pe numele reclamantei-parate I. N. la banca Transilvania, precum si orice alte pretentii de natura financiara rezultate din starea de coporporietate asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei; Noi, partile din dosar intelegem sa stingem litigiul intervenit intre noi prin incheierea prezentei tranzactii, hotararea care se va pronunta urmand sa stinga litigiul care a intervenit intre noi. Hotararea de expedient va reprezenta titlu de proprietate asupra bunului imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11 in proprietatea exclusiva si absoluta a reclamantei-parate I. N.. Noi, I. N. si G. D.-A., in calitate de coproprietari ai bunului imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11, declaram ca suntem de acord sa stingem starea de coproprietate nascuta din devalmasie conform celor de mai jos: Dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11 va apartine in mod exclusiv si absolut reclamantei-parate I. N.. De asemenea, prin prezenta tranzactie partile reglementeaza si stingerea dreptului de creanta pe care paratul-reclamant G. D.-A. il pretinde impotriva reclamantei-parate I. N. cu privire la disponibilitatile banesti existente la data separarii in fapt in contul bancar nr. 544RONCRT00R9452601 deschis la Banca Transilvania, in valoare de 168.550 (unasutasaizecisioptmiicincisutecincizeci) lei, astfel cum rezulta din extrasul de cont numarul 7 depus la dosarul cauzei la termenul de judecata din data de 30.09.2015. In sarcina reclamantei-parate I. N. va exista obligatia de a achita o sulta corespunzatoare cotei detinute de G. D.-A. din dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11, precum si dreptului de creanta al paratului-reclamant G. D.-A. in ce priveste sumele existente in contul bancar nr. 544RONCRT00R9452601 deschis la Banca Transilvania, in valoare de 168.550 (unasutasaizecisioptmiicincisutecincizeci) lei. Sulta in suma de 151.579 (unasutacincizecisiunumiicincisutesaptezecisinoua) lei, reprezentand echivalentul in lei al sumei de 34.298 (treizecisipatrumiidouasutenouazecisiopt) Euro, la cursul leu/euro publicat de BNR in data de 06.10.2015 (4,4194 lei/euro) va fi achitata de reclamanta-parata I. N., integral, in moneda RON, cel mai tarziu in data de 21.12.2015, prin transfer bancar in contul nr. RO50INGB_3639 (RON), deschis la banca ING BANK, pe numele paratului-reclamant G. D.-A.. I. N. ramane proprietar exclusiv si absolut asupra bunului imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11.

G. D.-A., declara ca sulta sus-mentionata acopera si cota sa parte din dreptul asupra disponibilitatilor banesti existente in contul nr. 544RONCRT00R9452601 deschis la Banca Transilvania, in valoare de 168.550 (unasutasaizecisioptmiicincisutecincizeci) lei, astfel cum rezulta din extras numarul 7 depus la dosarul cauzei si nu mai are nici o pretentie cu privire la sumele din acest cont bancar. Orice act ulterior necesar la orice institutie sau autoritate in legatura cu bunul imobil care face obiectul prezentei tranzactii, va fi efectuat de catre I. N. in calitate de proprietar exclusiv si absolut asupra imobilului. Avand in vedere ca litigiul care face obiectul dosarului nr._ figureaza notat in cartea funciara a imobilului situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11, precum si faptul ca litigiul s-a solutionat in mod amiabil, prezenta hotarare de expedient va fi prezentata de reclamanta-parata I. N. Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti in vederea radierii notarii privind litigiul asupra imobilului sus mentionat. Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti, va avea obligatia de a radia notarea din cartea funciara a imobilului cu privire la existenta litigiului. Cu toate acestea, in ipoteza in care Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti va refuza radierea notarii privind existenta litigiului asupra imobilului exclusiv in baza hotararii de expedient si va solicita prezentarea unei declaratii autentice din partea paratului-reclamant, G. D.-A. se obliga ca in maximum 10 zile lucratoare de la data solicitarii primite din partea reclamantei-parate I. N. sa predea acesteia declaratie autentificata de notar prin care isi exprima acordul in sensul radierii notarii cu privire la existenta litigiului, declaratie care urmeaza a fi utilizata la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti. De asemenea, G. D.-A. se obliga sa furnizeze reclamantei-parate I. N. orice documente necesare in vederea radierii notarii litigiului din cartea funciara a imobilului. Subsemnata I. N. sunt de acord să primesc în proprietate următoarele bunuri mobile și imobilul, aflate în posesia mea: apartamentul nr. 11, situat în Bucuresti .. 6, ., sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11 și bunuri mobile: contul bancar nr. 544RONCRT00R9452601 deschis la Banca Transilvania, in valoare de 168.550 (unasutasaizecisioptmiicincisutecincizeci) lei ; Subsemnatul G. D. A. sunt de acord ca I. N. să primească în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Bucuresti .. 6, ., sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11 și suma de 168.550 (unasutasaizecisioptmiicincisutecincizeci) lei consemnată în contul bancar nr. 544RONCRT00R9452601 deschis la Banca Transilvania . Subsemnata I. N. sunt de acord ca G. D. A. să primească sulta in suma de 151.579 (unasutacincizecisiunumiicincisutesaptezecisinoua) lei, reprezentand echivalentul in lei al sumei de 34.298 (treizecisipatrumiidouasutenouazecisiopt) Euro, la cursul leu/euro publicat de BNR in data de 06.10.2015 (4,4194 lei/euro) si ma oblig sa achit integral sulta până la termenul din 21.12.2015 in contul nr. RO50INGB_3639 (RON) deschis la ING BANK, pe numele paratului-reclamant G. D.-A.. Odata cu incheierea prezentei tranzactii intelegem sa nu mai avem niciun fel de pretentii trecute, prezente sau viitoare in legatura cu bunurile dobandite in timpul casatoriei. Avand in vedere ca odata cu incheierea prezentei tranzactii, dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11 apartine absolut si exclusiv reclamantei-parate I. N., care devine astfel unicul proprietar al imobilului, toate taxele si impozitele aferente bunului trec, incepand de astazi 25.11.2015, in sarcina reclamantei-parate I. N.. Eu, G. D.-A., asistat de avocat, sunt de acord cu prezenta tranzactie asa cum este ea redactata intelegand ca prin respectarea obligatiilor de mai sus de catre I. N. sa las in deplina proprietate si posesie bunul imobil situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11. De asemenea, declar ca nu mai am nici un fel de pretentii cu privire la disponibilitatile banesti existente la data separarii in fapt in contul bancar 544RONCRT00R9452601 deschis la Banca Transilvania, in valoare de 168.550 (unasutasaizecisioptmiicincisutecincizeci) lei. Eu, G. D.-A., in schimbul sultei de 151.579 (unasutacincizecisiunumiicincisutesaptezecisinoua) lei, renunt la orice drept cu privire la: imobilului situat in Bucuresti, .. 6, ., etaj 3, apartament 11, sector 3, inscris in cartea funciara individuala nr. 4405 (numar nou_-C1-U11), sub numar cadastral 1416/11, disponibilitatile banesti existente la data separarii in fapt in contul bancar 544RONCRT00R9452601 deschis la Banca Transilvania, in valoare de 168.550 (unasutasaizecisioptmiicincisutecincizeci) lei, bunurile dobandite in timpul casatoriei cu reclamanta-parata I. N.. Noi, partile in prezenta Tranzactie, declaram ca intelegem sa stingem in acest mod orice litigii trecute, prezente sau viitoare in legatura cu proprietatea asupra bunului imobil descris mai sus, a contului bancar mentionat in prezenta tranzactie, precum si a bunurilor dobandite in timpul casatoriei si declaram expres ca nu mai avem nici un fel de pretentii reciproce. Noi, părțile, înțelegem ca prin prezenta tranzacție să stingem toate obligațiile ce le aveam unul împotriva celuilalt cu privire la bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei și declarăm că nu mai există nici o creanță si nici o datorie a unuia față de celălalt, născute în timpul căsătoriei. Solicităm ca în temeiul art. 438 și următ. C.proc.civ. și art. 2267 și următ. C.civ. să luați act de învoiala noastră și să o reproduceți în dispozitivul hotărârii, pronunțând o hotărâre de expedient. Redactata in 3 exemplare, din care unul pentru instanta si unul pentru fiecare parte, ss indescifrabile“.

Executorie.

Cu drept de recurs pentru motive procedurale în termen de 30 de zile de la comunicare, cu depunerea cererii la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015.

Președinte, Grefier,

M. M. A. C.

Red. MM/AC

22.12.2015- 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI