Obligaţie de a face. Sentința nr. 1817/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1817/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1817/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1817
Ședința publică din data de 13.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. M.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul M. G. S., în contradictoriu cu pârâta B. L. IFN SA, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc in ședința publica de la data de 30.01.2015 fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 C.p.c, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015.
INSTANTA
Deliberând asupra prezentei cauze, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București, la data de 02.06.2014, reclamantul M. G. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. L. IFN SA, ca instanța sa dispună obligarea paratei la predarea cărții de identitate a autoturismului Mercedes Benz, model CF320, cu nr. de înmatriculare NT059858, . caroserie WDD2040891F132839 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, s-a arătat că prin decizia penala nr. 1435/R/2013 a CA Cluj in ds. Nr._ s-a dispus restituirea către M. G. a autoturismului indicat mai sus, care a fost furat de inculpatul H. P. din posesia sa împreuna cu actele mașinii, in noaptea de 05/06.02.2011. S-a mai reținut ca autoturismul s-a aflat in posesia parții civile in baza unui contract de vânzare - cumpărare sub semnătura privata încheiat cu numitul R. Elemer, autoturismul fiind dobândit la schimbul din ianuarie 2011, când reclamantul a primit o cheie de la autoturism si certificatul de înmatriculare. Autoturismul era achiziționat in baza unui contract de leasing financiar încheiate de . si parata B. leasing IFN Bucuresti. Administratorul societatii i - a data autoturismul lui H. Peavel pt. a a-l repara si pt. a –i găsi un cumpărător care sa preia si restul contractului de leasing, acesta predând autoturismul mai departe lui M. E. care plătit suma de 2700 EUR inculpatului urmând ca diferența sa i-o dea după vânzarea autoturismului, aceasta a dus autoturismul in Ungaria la R. Elemer cu care a contractat reclamantul.
Cf. probelor administrate in dosarul penal, reclamantul a achiziționat acest autoturism in mod public fiind un posesor de buna credință, iar soluția dată in dosarul penal are autoritate de lucru judecat atât sub aspectul laturii penale cat și al laturii civile.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1909 alin. 1 C. Civ. fiind îndeplinite condițiile prev. de acest text, respectiv proprietarul s-a desesizat voluntar de bun, acesta fiind incredințat unui detentor precar, detentorul l-a înstrăinat unui tert fara sa aibă consimțământul proprietarului, terțul a dobândit bunul mobil cu buna credință, posesia terțului de buna credință este utila, efectiva de buna credință.
Astfel reclamantul este proprietarul acestui autoturism însa nu poate proceda la transcrierea autoturismului pe numele sau întrucât nu se afla in posesia cărții de identitate originale a mașinii, cf. art. 8 lit. c) din ordinul MAI 1501/2006.
In drept, au fost invocate prev. art. 1909 alin.1 C. Civ, iar in probațiune, s-a solicitat proba prin interogatoriu și înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată la data de 01.09.2014 – f. 68 -71, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In motivare, s-a arătat că, nicăieri in dispozitivul deciziei penale nu se regăsește o mențiune cu privire la calitatea de proprietar a reclamantului, mai mult in considerente s-a precizata că „ celelalte aspecte de drept civil invocate in considerentele hotărârii atacate se vor avea in vedere cu siguranța in cadrul unui proces civil privind dreptul de proprietate a autoturismului. „ In aceste condiții, vânzarea cumpărarea lucrului altuia in cunoștință de cauză este o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și este nula absolut, in baza art. 948 C. Civ. iar daca vânzarea s-a încheiat de catre vânzător in frauda dreptului proprietarului.
Partea și-a onorat obligația pt. achiziționarea bunului de la furnizorul autoturismului Auto . achitând valoarea de intrare de 43.000 EUR +TVA și a cedat dreptul de folosință catre utilizatorul Ospaso Impex SRL urmând ca acesta sa restituie către B. finanțarea acordata eșalonat timp de 48 de luni, astfel dreptul de proprietate aparține finanțatorului B. leasing.
Potrivit art. 5.13. din contractul de leasing, utilizatorului ii era interzis sa cedeze sub orice maniera dreptul de folosința si cu atât mai mult dreptul de proprietate. De asemenea, din data de 23.12.2010, contractul de leasing a fost reziliat pt. neplata ratelor de leasing nr. 24-28 iar de la aceasta dată utilizatorul a pierdut și dreptul de folosință având obligația de a restitui vehiculul.
Posesia reclamantului este viciată și nu este caracterizată cu bună credință deoarece cesta cunoștea ca nu tratează cu un proprietar așa cum rezultă din declarațiile date la organele de poliție.
In plus, cf. art. 1 din HG 610/1992, cartea de identitate a vehiculului este documentul care atestă pt. persoana care o deține dreptul de proprietate asupra acestuia, parata fiind cea menționată la rubrica proprietar in careta de identitate.
In drept, au mai fost invocate și prev. art. 984 și 966 C. Civ. iar in probațiune s-a solicitat proba prin înscrisuri și interogatoriul parților.
In cauză, în ședința din data de 28.11.2014, a fost încuviințată pt. părți proba prin înscrisuri și proba prin interogatoriul paratei, raspunsul acesteia fiind depus la f. 129 din dosarul cauzei.
Analizând cererea prin prisma materialului probator administrat și a dispozițiilor legale incidente, instanța constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 221/2013, inculpatul H. P. și profire V. I. au fost condamnați pt. infracțiuni de complicitate la tentativa de înșelăciune, tăinuire și furt calificat respectiv tentativă la înșelăciune, reținându-se ca inculpatul H. P. a sustras în noaptea de 05/06 02.2011 autoturismul cu nr. de înmatriculare_ din posesia parții vatamate M. G. S. in scopul de și-l însuși pe nedrept. In ceea ce privește autoturismul s-a dispus confiscarea acestuia, reținându-se ca partea civila M. G. a știut din momentul in care s-a hotărât sa meargă in Ungaria după autoturism ca acestea aparține unei societăți de leasing, având ca utilizator pe Ospasco Impex SRL – f. 72-85.
Prin decizia penală nr. 1435/R/2013, pron. in dosarul nr._, s-a dispus înlăturarea măsurii confiscării și restituirea autoturismului catre partea civila M. G., fiind stabilit ca ”Infracțiunea de furt calificat protejează posesia și nu proprietatea ori in speța de față M. G. a fost ultimul posesor al autoturismului sustras acesta fiind îndreptățit pe calea acțiunile civile accesorie acțiunii penale să solicite restituirea sa, existând posibilitatea restabiliri situației anterioare comiterii infracțiunii. Celelalte aspecte de drept civil invocate in considerentele hotărârii atacate se vor avea in vedere cu siguranță in cadrul unui proces civil privind dreptul de proprietate a autoturismului obiect material al infracțiunii de furt in cazul in care bineînțeles se va promova o astfel de acțiune.„
Contractul de leasing încheiat la data de 18.08.2008 între parata si ., prin care a ceasta a dobândit dreptul de folosință al autoturismului in cauză cu obligația de achita a fost reziliat cu obligația de a achita ratele de leasing pe o perioada de 48 luni – f. 102-110, a fost reziliat la data de 23.12.2010- f. 112. In careta de identitate a vehiculului parata figurează înscrisă la rubrica deținător, precum și in certificatul de înmatriculare – f.113-115, acesta fiind achiziționat la data de 19.08.2008, cf. facturii pro forma de la f. 111.
Prin declarația dată la data de 07.02.2011, la IPJ Salaj, reclamantul a arătat că deținea autoturismul, fiind împrumutat de la o doamnă E., contra sumei de 1000 EUR pana la data de 01.03.2011, nefiind încheiat nici un document scris intre parti – f. 133. Din declarația sa din data de 18.08.2011, rezultă că reclamantului i-au fost predate in cursul lunii ianuarie 2011, o cheie, copie de pe buletinul administratorului firmei care utiliza mașina, copie color de pe certificatul de înregistrare a firmei asigurarea autoturismului și talonul acestuia in original cazând de acord cu Elemer R. sa facă transferul leasingului pe firma sa.
Deși obiectul cauzei este dat de o acțiune in realizare, instanța trebuie să analizeze pe cale incidentală aplicarea prev. art. 1909 alin.1 C. Civ. in baza cărora reclamantul își întemeiază dreptul al acțiune.
Așa cum a arătat și pârâta niciunde in decizia penală nr. 1435/R/2013, nu se face vreo referire la dreptul de proprietate al autoturismului, iar referire la posesie nu este suficientă in acest sens, deoarece prin incriminarea infracțiunii de furt este protejată atât posesia de bună credință cât și cea de rea credință.
In cf. cu prev. art. 1909 alin.1 C. Civ. beneficiul este acordat unui terț dobânditor care cu buna credință dobândește bunul de la un detentor precar căruia adevăratul proprietar i l-a încredințat de buna voie. In acest context, posesia terțului dobânditor trebuie sa fie reala, sa fie utilă și de buna credință în mod evident, nu poate exista buna credință atât timp cat reclamantul a cunoscut tot timpul ca nu a dobândit bunul de la adevăratul proprietar și a cunoscut inclusiv existența contractului de leasing. Atât timp contractul de leasing era reziliat din anul 2010, dreptul utilizatorului încetase. Chiar in condițiile in care contractul de leasing ar fi fost in vigoare, cf. prevederilor contractuale utilizatorul nu avea nici un drept sa dispune de bunul respectiv, fara acordul proprietarului - art. 5.13. Faptul că proprietarul nu a formulat cerere de restituie in procesul penal, nu înseamnă că acesta a renunțat la dreptul de proprietate și nici neexercitarea acestuia pe o perioada mai mare de timp, in contextul din cauză nu atrage pierderea dreptului de proprietate, nefiind îndeplinite condițiile art. 1909 alin.1 C..
Titlul cu care reclamantul a dobândit vehiculul, este unul neclar, acesta a arătat că era vorba de un împrumut, apoi a dorit sa transcrie autoturismul pe firma sa neputându-se stabili daca acesta a avut în vedere un drept de proprietate sau numai un drept de folosință. Mai mult, în cazul în care s-a avut în vedere un contract de vânzare - cumpărare, sunt incidente, prev. in materie de vanzarea lucrului altuia, care fiind realizată de părți in absența unui drept de proprietate al vânzătorului, aspect cunoscut, are valoarea unei operațiuni cu cauză ilicită, acest act juridic, neîncheiat in forma scrisă, fiind astfel lovit de nulitate absolută, cf. prev. art. 966 și 968 C. Civ.
Prin urmare, având în vedere prev. art. 1 din HG 610/1992, numai proprietarul este cel care deține cartea de identitate a vehiculului, iar în cauză, nu s-a făcut dovada deținerii de către reclamant a unui drept opozabil proprietarului care îi confere posibilitatea de a deține cartea de identitate a vehiculului ajuns in posesia sa. Astfel, având in vedere toate aceste aspecte, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
Instanța reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea formulată de reclamantul M. G. S., cu domiciliul în Zalau, ., ., J. S., CNP_, în contradictoriu cu pârâta B. L. IFN SA, cu sediul în București, sector 3, Piata A. I., nr. 8, . Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO13795308, ca neîntemeiată.
Cu drept a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se înregistrează la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.02.2015.
Președinte, Grefier,
D. E. M. M. P.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6765/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 749/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
