Obligaţie de a face. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 12262/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică din 24.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. A.

Grefier: C. N.

Pe rol judecarea cauzei civile formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâții S. M. și S. O., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin avocat, pârâții, personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, la data de 08.09.2015 s-a depus raportul de expertiză, după care:

Având cuvântul, apărătorul reclamantei depune precizări cu privire la obiectul acțiunii și arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.

La interpelarea instanței,, pârâții arată că nu au cunoștință de raportul de expertiză.

Instanța comunică pârâților un exemplar de pe raportul de expertiză și lasă cauza la a doua strigare, când aceștia vor preciza dacă au sau nu au obiecțiuni la raportul de expertiză. Pune în vedere părților că raportul a fost depus în termenul legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns reclamanta, prin avocat, pârâții, personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

La interpelarea instanței, pârâții arată că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța ia act că pârâții nu au obiecțiuni la raportul de expertiză. Întrucât nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în baza art. 392 din Noul C.pr.civ. instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicită instanței să ia act că acțiunea a rămas fără obiect și în baza art. 54 NCPC să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru, onorariu de avocat și onorariu de expert. Depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.

Pârâtul S. M., personal, arată că a adus apartamentul la starea inițială și că nu are bani să plătească cheltuielile de judecată. Pârâta S. O., personal, arată că are o pensie mică și nu are de unde să plătească cheltuielile de judecată.

Instanța socotindu-se lămurită, în baza art. 394 din N.C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2014, cu numărul de mai sus, reclamanta Asociația de proprietari ., în contradictoriu cu pârâții S. M. și S. O., să se dispună obligarea pârâților la readucerea spațiului proprietatea comună a asociației la stadiul inițial, spațiu integrat în apartamentul proprietatea pârâților și obligația acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, Asociația de Proprietari a arătat că deține la etajul 10 al fiecărei scări o cameră de aproximativ 2 mp în care se află scara de acces pe terasa blocului, cablul și priza pentru antena comună care se află pe terasa blocului. La etajul 10, în fața apartamentului pârâților și a camerei în care se află camera cu scara de acces pe terasa blocului se află un hol proprietatea comună a asociației care a fost îngrădit de către pârâți. Prin îngrădirea spațiilor mai sus menționate, membrilor asociației le este restricționat accesul la terasa blocului și la antena colectivă. A menționat că pârâții nu au acordul asociației pentru folosința exclusivă a spațiului comun al asociației de proprietari. A notificat pârâții de mai multe ori și răspunsul a fost că nu vor readuce spațiul la stadiul inițial decât în condițiile în care instanța va dispune în consecință.

Pârâții au fost notificați în data de 29.09.2005 și 01.02.2010 și, urmare a răspunsului primit de la pârâți, s-a adresat Primăriei sector 3 care i-a răspuns că lucrările efectuate de către pârâți sunt lucrări executate fără autorizație de construire, însă este prescris dreptul de a le aplica vreo amendă.

În opinia reclamantei, chiar și în atare condiții, Primăria Sectorului 3 putea să le pună în vedere readucerea spațiului la stadiul inițial chiar dacă aplicarea unei amenzi contravenționale era prescrisă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1516 și urm. din Codul Civil.

Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare, dar s-au prezentat în instanță și au susținut că au avut autorizație pentru schimbarea poziției ușii.

În cauză, au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză construcții.

Analizând cerere, prin prisma probelor administrate, instanța reține

În drept, potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 230/2007 „Schimbarea destinației locuințelor, precum si a spatiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinata inițiala, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate tace numai cu avizul comitetului executiv si cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal si vertical, spațiul supus schimbării."

În fapt, așa cum au recunoscut și pârâții în ședințe și cum rezultă și declarația martorului C. N. (f. 34, 33) pârâții au schimbat amplasamentul ușii propriului apartament și au acaparat astfel o parte din spațiul comun al Asociației de proprietari, blocând și accesul la terasa blocului așa cum apare reprezentată pe schița de plan aferentă raportului de expertiză efectuat în cauză (f. 51).

Pârâții nu au făcut dovada și, de altfel, nici nu au susținut că ar fi avut avizul comitetului executiv al Asociației anterior schimbării destinației spațiului comun sau acordul proprietarilor direct vizați. Contrar susținerilor din ședința de judecată și deși li s-a acordat și termen în acest scop încă din luna aprilie 2015 (f. 34), pârâții nu au făcut nici dovada că ar fi primit autorizație de la Primăria sector 3 pentru modificarea amplasamentului ușii apartamentului. Prin urmare, aceste lucrări au fost efectuate de pârâți în mod nelegal astfel că se impunea demolarea lor.

Având în vedere că, așa cum a recunoscut reclamanta și cum a rezultat și din expertiza efectuată la fața locului, pe parcursul procesului, pârâții au readus imobil la starea inițială, instanța va respinge prezenta cerere ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 451 NCPC, instanța va obliga pârâții să plătească reclamantei sumele de 20 de lei, 1.800 de lei, 1203,60 de lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu de avocat, onorariu expertiză, pârâții fiind în culpă procesuală și implicit răspunzători delictual pentru obligarea reclamantei la promovarea prezentei acțiuni.

Executarea obligațiilor de către pârâți pe parcursul procesului nu este de natură să îi exonereze de la plata cheltuielilor de judecată, art. 454 NCPC prevăzând posibilitatea exonerării de cheltuieli numai în cazul în care un pârât nu este de drept în întârziere, iar în materie de răspundere delictuală (cum sunt pârâții) un debitor este de drept în întârziere și numai dacă recunoașterea deplină, totală a susținerilor reclamantului se realizează până la primul termen de judecată – situație, de asemenea, neincidentă în cauză, pârâții recunoscând efectuarea lucrărilor la primul termen, dar susținând că le-ar fi efectuat legal cu autorizație chiar de la PS3. Nici pretinsa stare materială a pârâților nu este de natură să îi exonereze de la plata cheltuielilor de judecată. Pe lângă faptul că această pretinsă stare materială nu a fost dovedită în cauză, în plus, reclamanta a făcut dovada că situația spațiului comun acaparată de pârâți a constituit obiect de preocupare pentru reclamantă din 2008 când a formulat sesizare la PS3, și în 2010 când i-a notificat pârâtului încălcarea legii (f. 13, 8-9). Prin urmare, este culpa pârâților pentru încălcarea continuă a dispozițiilor legale pentru această perioadă lungă de timp. Pârâții puteau evita suportarea cheltuielilor legale prin readucerea imobilului la starea inițială, anterior obligării reclamantei la promovarea prezentei acțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. BLOC 60 (C._) cu sediul în București, ., ., in contradictoriu cu pârâții S. M. și S. O., ambii cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâții să plătească reclamantei sumele de 20 de lei, 1.800 de lei, 1203,60 de lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria sector 3 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. A. C. N.

DA/CN/5ex/26.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI