Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1837/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1837/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1837/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 1837

Ședința publica din data de 13.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. V.

Grefier – C. D. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. R. E. și pe pârâta D. I. O. si autoritatea tutelara din cadrul Primăriei Sectorului 3 București, având ca obiect ordonanța președințiala.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, personal, legitimat cu CI . nr._, și asistat de aparator, cu imputernicire avocatiala aflata la dosarul cauzei si parata, personal, legitimata cu CI . nr._, si asistata de aparator, cu împuternicire avocațiala aflata la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Partile invedereaza instantei ca nu au ajuns la o intelegere.

Parata, prin aparator, depune note de sedinta și adeverinta medicala, pe care sustine ca o detine de la Policlinica, și din care rezulta opinia medicului ORL-ist in sensul ca nu exista urgenta pentru operatia minorului, avand in vedere ca polipii nu au recidivat.

Reclamantul, sustine ca a incercat sa comunice cu parata pentru a se pune de acord cu operatia.

Instanta rectifica incheierea de la termenul anterior in sensul completarii acesteia cu raspunsurile paratei in urma interogatoriului luat din oficiu de instanta, respectiv: nu ma opun interventiei chirurgicale; am fost la medic; niciodata nici un medic nu mi-a spus ca minorul trebuie operat de polipi; medicul de familie a spus ca nu putea fi operat pentru ca este racit.

Instanta acorda cuvantul partilor asupra exceptiei inadmisibilitatii ordonantei preșidentiale invocata de catre parata prin intampinare.

Parata, prin aparator, solicita admiterea exceptiei invocate și sustine ca nu sunt indeplinite conditiile de admitere a ordonantei, avand in vedere ca prezenta actiune are un caracter definitiv prin admiterea ei, rezolva problema fondului, necesita cercetarea fondului și nu are caracter provizoriu. Astfel, raportat la art. 996 alin. 1, aceasta interventie nu are caracter provizoriu, ceea ce inseamna ca instanta prin ordonanta va rezolva fondul problemei, inadmisibil legal, ceea ce ar trebui rezolvat pe calea celuilalt dosar aflat pe rolul instantei.

Reclamantul, personal, arata ca parata a dorit sa faca operatia in vara, cand minorul se afla la ea, a fost și la consultatii insa pe el nu l-a anuntat.

Reclamantul, prin aparator, sustine ca minorul are probleme medicale, si nici parata nu contesta acest lucru, insa nu este de acord cu efectuarea operatiei și sustine ca nu exista urgenta. Exista riscul ca operatia sa se faca prea tarziu, avand in vedere ca minorul respira greu și mai arata ca doreste doar rezolvarea unei probeleme medicale a copilului.

Se depune chitanta reprezentand onorariu de avocat de catre parata.

INSTANȚA

Deliberând asupra ordonanței președințiale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2015 sub nr. de dosar_ reclamantul D. R. E. a solicitat instanței să dispună provizoriu suplinirea consimțământului pârâtei D. I. O. în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale (adenoidectomie) în privința minorului D. C., cu cheltuieli de judecata .

În motivarea actiunii a arătat că la data de 02.12.2014 în perioada în care minorul se afla la domiciliul reclamantului, acesta a observat să respiră cu dificultate, procedând astfel la un control ORL al acestuia, la care a asistat și pârâta. Diagnosticul pus de medicul specialist din cadrul SANADOR, dr. Hociota I. M., a fost cel de „adenoidită cronică”, fiindu-i recomandat insistent o intervenție chirurgicală care a fost programată pe data de 10.12.2014 care nu este extrem de grea și care nu necesită internare. În urma diagnosticului stabilit medicul de familie a eliberat la data de 03.12.2014 un bilet de trimitere în vederea efectuării operației.

Reclamantul a arătat că a solicitat acordul pârâtei care inițial a fost de acord, urmând ca în seara premergătoare efectuării intervenției să spună că nu mai este de acord cu efectuarea operației, pârâta având și o convorbire telefonică cu medicul specialist în care i s-a explicat în ce constă operația, cât durează și ce are nevoie.

Reclamantul a sustinut că motivul refuzului pârâtei a fost, pe de o parte, pentru că reclamantul s-a ocupat de aceste intervenții medicale, iar pe de altă parte, pentru că operația era programată întâmplător în perioada în care minorul s-ar fi aflat la domiciliul reclamantului pe programul de legături personale.

Reclamantul a precizat că urgența este dată de prisma interesului superior al copilului, fiind o situație ce ține de sănătatea copilului, urgența persistând până la efectuarea operației, fiind astfel îndeplinită condiția specifică procedurii ordonanței președințiale în sensul în care urgența trebuie să persiste pe tot parcursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Arată că urgența specifică situației este pe deplin îndeplinită dat fiind faptul că în ciuda demersurilor de a ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă cu pârâta pentru efectuarea intervenției, aceasta a refuzat să-și dea acordul fără a avea un motiv întemeiat.

Totodată reclamantul a arătat și caracterul provizoriu al cererii întrucât măsurile dispuse de instanță își vor produce efectele doar provizoriu, precum și caracterul neprejudicierii fondului întrucât în această procedură nu se analizează în detaliu și aprofundat fondul problematicii în litigiu, pârâta neputând supune propriul drept analizei instanței, putând doar aduce critici relative la aparența dreptului afirmat de reclamant.

În drept a invocat dispozițiile art. 996 și următoarele NCPC, art. 486 C.Civ., Legea nr. 272/2004.

Cererea a fost timbrata cu 20 lei taxa judiciara.

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar raport medical și inscrisuri medicale privind minorul.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială cu doi martori, înregistrări audio-video, corespondența electronică, precum și altă probă a cărei utilitate sau necesitate va reieși din dezbateri.

La termenul de judecata din 08.01.2015 parata a depus la dosar întâmpinare (f. 20-29) prin care solicită respingerea Ordonanței Președințiale ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.

Totodată a invocat excepție inadmisibilității prezentei ordonanțe întrucât operația de polipi nu mai poate face obiectul unei restabiliri a situației de fapt, așadar o astfel de măsură nu poate fi luată pe cale de ordonanță președințială, neputându-se dispune provizoriu asupra unei operații care este o acțiune ireversibilă. Pentru o astfel de procedură a arătat că se impune efectuarea unei expertize medicale care să ateste urgența, însă în procedura ordonanței președințiale nu sunt admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat.

Pârâta a precizat că niciodată nu a spus că nu este de acord cu această operație, aceasta solicitând și o a doua opinie medicală cu care reclamantul nu a fost de acord. Arată totodată că motivele care au dus la amânarea intervenției chirurgicale au fost urmatoarele:

- un procent de 33% din rezultatul analizelor copilului erau in afara parametrilor normali,

- lipsa unor investigatii paraclinice complete,

-necesitatea diagnosticarii și a interventiei chirurgicale de catre un medic specializat in chirurgie ORL pediatric;

-nestabilirea oportunitatii interventiei chirurgicale;

-timpul rece, aferent periadei de iarna;

- necesitatea a cel putin 2 opinii medicale;

- starae fizica si psihica a copilului, pre si post operatorie, care necesita prezenta acesteia ca mama, alaturi de copil, 24 de ore din 24, fiind firesc ca minorul sa fie ingrijit de mama sa, care si doreste acest lucru, in locul unei persoane straine care este actuala prietena a reclamantului .

De asemenea, considera ca nu sunt indeplinite cele trei conditii de admisibilitate ale ordonantei președintiale, respectiv, urgenta, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului iar o atare hotarare a instantei prin care –ar suplini acordul paratei cu privire la efectuarea operatiei de polipi, ar duce la judecarea fondului problemei, ceea ce contravine institutiei ordonantei presedintiale.

In privinta deciziei paratei de a amana aceasta interventie chirurgicala arata ca se circumscrie prevederilor art. 35 alin 3 din Legea 272/2004 care dispun faptul ca „parintii copilului au dreptul sa primeasca informatiile și asistenta de specialitate necesare in vederea ingrijirii, creșterii și educarii acestuia.” precum și prevederilor art. 36 alin 4 din aceiasi lege.

In drept, a invocat art. 996 și urm. NCPC, art. 205 și urm. NCPC, art. 483 și urm, legea 272/2004.

În susținerea cererii, parata a depus la dosar inscrisuri medicale care privesc starea de sanatate a minorului, raport de expertiza psihologica, corespondenta electronica.

In cauza s-a administrat si proba cu interogatoriul paratei, din oficiu.

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, instanța retine următoarele:

In fapt, minorul D. C. nascut la data de 28.01.2009 este fiul partilor, rezultat din casatoria acestora, desfacuta prin divort prin acord. Autoritatea parinteasca asupra minorului este exercitata in comun de ambii painti si domiciliul minorului a fost stabilit al mama.

Din inscrisurile medicale depuse la dosar rezulta ca minorul are probleme de respiratie, avand nasul infundat, racind des. La controlul medical efectuat in perioada cand minorul se afla in programul de vizitare acasa la reclamant, la data de 02.12.2014, acesta a fost diagnosticat cu adenoidita cronica, fiind recomandata insistent interventia chirurgicala.

Parata s-a opus efectuarii acestei interventii la clinica mentionata de reclamant si la data stabilita de acesta fara acordul ei.

Din diagnosticul stabilit la ultima consultatie ORL a minorului- 10.02.2015, astfel cum rezulta din inscrisul medical depus la dosar de catre parata, eliberat de Dr. U. M. ( medic primar ORL pediatrie ) rezulta ca minorul prezinta adenoidita cronica, se recomanda adenoidectomie pe cale endoscopica insa aceasta interventie „nu se impune de urgenta „.

În drept, instanța constată că potrivit art. 996 din codul de procedură civilă „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii in cazuri grabnice grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Potrivit art. 996 alin 4 și alin. 5 din Codul de procedură civilă, ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului, pe cale de ordonanță presedințială neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. „

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, iar alineatul al treilea al aceluiași articol prevede că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Astfel, instanța constată că pentru soluționarea cererii reclamantului potrivit

procedurii ordonanței președințiale, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții:

-existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantului,

-urgența care sa justifice luarea masurii,

-măsura saumăsurile dispuse să aibă caracter provizoriu

- măsura sau măsurile dispuse să nu prejudece fondul.

Raportând aceste condiții legale la situația de fapt din dosar, instanța constată în

ceea ce privește condiția existenței aparenței de drept în favoarea reclamantului, că aceasta

este îndeplinită, întrucât reclamantul este tatăl minorului, calitate in care a verificat starea de sanatate a acestuia, rezultand ca minorul are „adenoidita cronica „, diagnostic confirmat prin toate actele medicale depuse la dosar.

Referitor lacondiția caracterului provizoriu al măsurii dispuse, instanța constată că nu

este îndeplinită, întrucât această condiție are un dublu sens și anume ca măsura dispusă să

aibă caracter temporar, iar pe de altă parte, ca această măsură să aibă caracter reversibil. Nici una din aceste doua cerinte nu este respectata in cauza, in sensul ca interventia chirurgicala pentru care se solicita suplinirea acordului paratei reprezinta o operatie definitiva, cu efecte definitive asupra starii de sanatate a minorului .

În ceea ce privește caracterul urgent al situatiei care sa justifice luarea masurii, instanța constată că nici aceasta conditie nu este îndeplinită, intrucat mediocul specialist ORL mentioneaza ca operatia nu se impune de urgenta. Reclamantul nu a facut dovada prin inscrisuri ca operatia reprezinta la momentul investirii instantei, o urgenta medicala. Din intampinarea formulata de parata-mama instanta retine ca ulterior diagnosticarii adenoiditei in decembrie, minorul a fost in tabara de schi, si in preeznt minorul are un program normal, astfel incat chiar evolutia ulterioara a starii de sanatate a minorului a dovedit ca operatia nu se impunea de urgenta.

În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, instanța constată că nici această

Condiție nu este îndeplinită, prin raportare la obiectul prezentei ordonanțe președințiale, masura slicitata avand caracter definitiv.

In consecinta, pentru aceste motive, instanta urmeaza sa admita exceptia inadmisibilitatii ordonantei președintiale si sa respinga cererea ca inadmisibila.

IN baza art. 451 si urmatoarele C. proc. Civ., instanta va obliga reclamantul, aflat in culpa procesuala, sa plateasca paratei cheltuielile de judecata avansate de aceasta in preeznta cauza, constand in onorariu de avocat, pe care il reduce in raport cu durata cauzei si complexitatea acesteia, la suma de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite exceptia inadmisibilitatii ordonantei președintiale.

Respinge actiunea formulata de reclamant D. R. E. cu domiciliul in CORNETU, SALCAMILOR, nr. 13B, J. ILFOV, CNP_, impotriva paratei D. I. O. cu domiciliul in - sector 3, București, NERVA T., nr. 5, ., ., CNP_, și Autoritate Tutelară P. S. 3 BUCURESTI - sector 3, București, PARFUMULUI, nr. 2-4, ca inadmisibila.

Obliga reclamantul sa plateasca paratei cheltuieli de judecata 1000 lei onorariu redus avocat.

Cu apel in 5 zile de la pronuntare. Apelul se depune la JUdecatoria Sectorului 3 BUcuresti.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.02.2015.

Președinte,Grefier,

M. V. C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1837/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI