Ordin de protecţie. Sentința nr. 1958/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1958/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1958/2015
Dosar nr. 3914/301/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila nr. 1958
Ședința din camera de consiliu de la 16.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. M.
Grefier – A. C.
Ministerul Public-P. de pe langa Judecătoria Sector 3 Bucuresti a fost reprezentat de procurer E. E..
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordin de protectie, privind pe reclamanta P. A. G., in contradictoriu cu pârâtul P. N..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se prezintă la prima strigare a cauzei, reclamanta personal, legitimata pe baza cartii de identitate- CNP_ si paratul personal, legitimat pe baza CI- CNP_, asistat de apărător din oficiu,cu imputernicire avocatiala la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință dupa care: se invederează instantei depunerea relatiilor solicitate IGPR Directia Arme, Munitii si Explozibil, potrivit cărora paratul nu figureaza in evidente ca detonator de arme.
La interpelarea instantei, reclamanta arată că duplicatul certificatului de căsătorie nu contine CNP ul partilor. In dovedire, prezintă instantei originalul.
Reclamanta, personal, arată că stăruie in cererea formulata. Sustine că paratul a impins-o, a amenintat-o si jignit-o prin telefon pentru ca a plecat din domiciliul conjugal, ultimul incident de acest fel petrecându-se in urma cu 1 saptamana. De cand si-a schimbat domiciliul si paratul a aflat noua locuinta, acesta a continuat cu apelurile la distanta de aproximativ 2 zile, cate 5-6 apeluri zilnic, pentru a-i solicita să se intoarca acasa, continuând să jignească spunându-i “curva”. In urma cu aproximativ o luna, in timp ce era pe . casa, l-a intalnit pe parat ocazie cu care aimbrâncit-o pcu intentia de a merge impreună spre locuință.
Pârâtul personal declară că a sunat-o pe reclamantă intrucat aceasta a plecat de acasa in urmă cu aproximativ 1 an impreună cu un alt bărbat, părăsindu-l pe acesta si pe copil, reprosându-i sotiei că ar fi putut pleca dar procedand legal si să nu refuze să se intereseze de copilul major. Sustine că si reclamanta l-a contactat telefonic pentru a-i solicita să accepte situatia si să nu mai producă scandal.
Instanta ia act de sustinerile partilor si acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanta personal solicit incuviințarea probei cu inscrisuri si redarea mesajelor transmise de către parat pe telefonul acesteia. Prezintă instantei originalul bonului de inregistrare a plangerii formulate impotriva paratului la Sectia 13 Politie, aceasta fiind inregistrata sub nr._/04.02.2015.
Paratul prin apărător din oficiu, solicita incuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, nu se opune probelor solicitate.
Instanța incuviintează pentru reclamanta proba cu inscrisuri si redarea continutului mesajelor transmise de către parat si stocate in memoria telefonului personal si pentru parat proba cu interogatoriul reclamantei.
Instanta lasă cauza la a doua strigare pentru ca reclamanta să depună la dosar redarea continutului mesajelor transmise de către parat si stocate in memoria telefonului personal.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reclamanta personal si paratul personal si asistat de apărător din oficiu, av. T. I., cu imputernicire avocatiala la dosar.
Reclamanta, personal, depune la dosar inscrisuri reprezentând redarea continutului mesajelor transmise de către parat si stocate in memoria telefonului personal.
Instanta procedează la confruntarea inscrisurilor cu mesajele stocate in memoria telefonului reclamantei.
Pârâtul personal recunoaste că mesajele prezentate ii apartin si renunță la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, isi cere scuze pentru telefoanele si mesajele transmise reclamantei.
Instanta ia act de renunțarea paratului la administrarea interogatoriului reclamantei.
Reclamanta, personal, arată că renunță la judecata cererii dacă paratul isi va schimba atitudinea.
Paratul personal, arată că este de accord cu renuntarea la judecată, precizând că isi va schimba comportamentul fata de reclamantă.
Reclamanta personal solicit a se lua act de renunțarea la judecata cererii.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul solicit a se lua act de renunțarea la judecata cererii privind emiterea ordinului de protectie.
Instanta retine cauza in pronunțare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 06.02.2015 sub nr. _ , reclamanta P. A. G., in contradictoriu cu pârâtul P. N., a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna, emiterea unui ordin de protectie pentru o perioadă de 6 luni, prin care să se dispună, obligarea pârâtului la păstrarea unei distante minime fata de victima si fata de resedinta si locul de muncă al acesteia, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic prin corespondenta sau orice alt mod cu victim.
In motivarea cererii, reclamanta arată că paratul este sotul său iar de la data plecării din domiciliul conjugal, in mod continuu acesta exercită violenta verbala si fizică asupra sa prin transmiterea de mesaje cu un continut vulgar, fiind astfel maltratata psihologic.
Cererea nu a fost motivata in drept, insa a fost formulata prin completarea formularului – ANEXA 2 la Legea 217/2003 actualizata.
Reclamanta a depus la dosar redarea continutului mesajelor transmise de către parat si stocate in memoria telefonului personal .
Paratul, legal citat, nu a formulat intampinare dar s-a prezentat in fata instantei la termenul din 16.02.2015.
La data de 16.02.2015 reclamanta, personal, a declarat că renunță la judecata cererii.
Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, in tot sau in parte, fie verbal în ședință de judecata, fie prin cerere scrisă.
În lumina acestor considerente instanța făcând aplicarea principului disponibilității, în baza art. 406 Cod procedură civilă, urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecata cererii.
Totodată, reținând că reclamanta are culpă procesuală o va obliga pe aceasta la plata onorariului parțial al avocatului din oficiu desemnat pârâtului, suportat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București, respectiv a sumei de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act de renunțarea la judecata cererii privind pe reclamanta P. A. G. - CNP_ -sector 3, București, SERGENT P. D., ., ., in contradictoriu cu pârâtul P. N. - CNP_- sector 3, București, PREVEDERII, nr. 21, ., ..
Obliga reclamanta la plata catre stat a sumei de 200 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu al paratului suportat din fondurile MJ către Baroul Avocați.
Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare cu depunerea cererii de recurs la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.
Președinte,Grefier,
M. M. A. C.
Red. 17.02.2015
MM/AC- 5 ex.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1820/2015. Judecătoria... → |
---|