Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7497/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7497/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 7497/2015
Dosar nr._
Romania
Judecatoria S. 3 Bucuresti
Sentinta civilă nr. 7497
Sedința publică din data de 27.05.2015
Instanta constituită din:
Președinte: G. C.
Grefier: C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulata de reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâta S. M.-M. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI SECTOR 3 BUCUREȘTI și din cadrul PRIMĂRIEI C. COSTEȘTII DIN V., având ca obiect “ordonanță președințială”.
La apelul nominal facut în ședință publică, la prima strigare a pricinii, pe lista de amânări fără discuții, au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și pârâta personal și asistată de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul Registratură la data de 14.05.2014 a fost depus la dosar raportul de anchetă psihosocială efectuat de către ATS3 iar la data de 14.05.2015 pârâta a depus întâmpinare, după care,
Reclamantul, prin avocat, arată că asolicitat dosarul pe lista de amânări fără discuții, pentru a-i fi comunicată întâmpinarea, pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia, până la strigarea dosarului la ordine.
Instanța comunică reclamantului, prin apărător, un exemplar al întâmpinării depusă la dosar de către pârâtă și dispune lăsarea dosarului la ordine, având în vedere că pricina nu se află în stare de amânare fără discuții.
La apelul nominal facut în ședință publică, la a doua strigare a pricinii, la ordine pe lista de ședință au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la a doua strigare, după care,
Instanța procedează la legitimarea părților, respectiv a reclamantului B. A. cu CI . nr._ CNP_ eliberată de SPCEP S3 și a pârâtei S. M.-M. cu CI . nr._ CNP_ eliberată de SPCEP S3.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 Cod proc.civ., pune în discuție stabilirea competenței de soluționare a cauzei.
Părțile, prin apărători, arată că Judecătoria Sector 3 București este instanța competentă să soluționeze pricina.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 Cod proc.civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București, față de disp. art. 997 Cod proc.civ., reținând că dosarul de fond se află în procedura administrativă, pe rolul Judecătoriei Sector 3 București.
La interpelarea instanței, pârâta, prin apărător, arată că excepția invocată, prin întâmpinare si anume a inadmisibilitatii, este o apărare de fond.
Instanta, retinand ca minorul locuieste in judetul Dâmbovita, ., ., pune in discutia partilor scoaterea din cauza a Autoritatii Tutelare Sector 3.
Partile, prin aparatori, avand cuvantul pun concluzii de scoatere din cauza a Autoritatii Tutelare Sector 3.
Instanta dispune scoaterea din cauza a Autoritatii Tutelare Sector 3.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamantul, prin avocat, solicită în susținere proba cu înscrisurile de la dosar și mai are de depus o . înscrisuri, respectiv adeverință în dovedirea faptului că reclamantul este medic și proba testimonială cu 1 martor, în dovedirea faptului că reclamantul este o persoană stabilă emoțional, psihic.
Pârâta, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri, cu respingerea solicitării de amânare a cauzei pentru a mai depune înscrisuri, față de obiectul cererii de chemare în judecată și în temeiul disp. art. 194 alin. 1 Cod proc.civ., respingerea probei cu martori, întrucât neindicarea în cerere atrage decăderea. Solicită în dovedire proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și testimonială cu 5 martori, respectiv cei indicați în întâmpinare, cu excepția martorului T. M.. Depune contract de muncă.
Reclamantul, prin avocat, arată că martorii indicați nu au legătura cu cauza.
Instanța, în temeiul disp. art. 258 coroborat cu art. 255 Cod proc. civ. încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, respinge proba testimonială pe situația de fapt, față de procedura urgentă și faptul că judecătorul trebuie doar să pipăie fondul, apreciază că nu se impune depunerea înscrisurilor menționate de către reclamant, în dovedirea faptului că este medic, avand in vedere raportul de ancheta psihosociala depus la dosar de catre Autoritatea Tutelara Sector 3 si fata de obiectul cererii de chemare in judecata, și respinge proba cu interogatoriu, ca nefiind utila cauzei, instanta retinand pozitia partilor din cererea introductiva si intampinare.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea cererii, ca inadmisibilă și neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 14.04.2015, sub nr._, reclamantul B. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâta S. M.-M. si cu Autoritatea Tutelara Sector 3 si Autoritatea Tutelara de pe langa P. Costestii din V., jud. Dâmbovița, să dispună stabilirea unui program de vizitare în favoarea acestuia cu minorul B. D. A., nascut la data de 02.05.2010, respectiv în prima și a treia săptămână din luna să ia minorul la domiciliul său de vineri orele 17.00 și până duminică orele 17.00, în vacanța de vară să ia minorul la domiciliul său în toată luna iulie, în vacanța de iarnă, în anii pari să ia minorul la domiciliul său în perioada 24-31 decembrie iar în anii impari să-l ia în perioada 01-07 ianuarie și de ziua de naștere a minorului, 2 mai, în intervalul orar 11-20, cu respectarea programului școlar, să ia minorul la domiciliul său, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că din relația de concubinaj a părților, a rezultat minorul B. D. A., nascut la data de 02.05.2010, iar în luna noiembrie 2014 pârâta a părăsit domiciliul conjugal, părinții pârâtei interzicându-i acestuia să vadă minorul.
A mai arătat reclamantul că minorul este foarte atașat de acesta si că în dosarul de fond a solicitat exercitarea autorității părintești în comun, cu stabilirea domiciliului minorului la tată.
În drept au fost invocate disp. art. 996 și urm. Cod proc.civ.
În dovedire s-a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, acte, proba testimonială și dacă se impune, ancheta socială.
Nu au fost depuse acte la dosar.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 20 lei.
La data de 13.05.2015 a fost depus la dosar raportul de anchetă psihosocială efectuat de către ATS3.
La data de 14.05.2015 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că cererea înaintată de reclamant este inadmisibilă raportat la condițiile impuse de lege pentru promovarea și admiterea unei asemenea acțiuni, reclamantul neindicând niciun argument și nu a invocat niciun motiv prin care să demonstreze că minorul la acest moment se află în pericol.
În ceea ce privește respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pârâta a arătat că, l-a cunoscut pe reclamant în februarie 2008 iar în anul 2009 a aflat că este însărcinată cu acesta, iar din acel moment reclamantul i-a interzis să mai comunice cu părinții săi. După naștere minorului, aceștia au locuit timp de trei luni de zile cu părinții reclamantului, timp în care a fost traumatizată de mama reclamantului, care prin comportamentul deviant a pus în pericol sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului.
A mai arătat pârâta că familia reclamantului acționează după un anumit tipar, conform căruia, mama reclamantului îndepărtează partenerii de viață ai copiilor ei pentru a crește nepoții, la comun, în familia extinsă, potrivit perceptelor specifice doctrinei de echilibrare energetică.
Începând cu toamna anului 2010 până în primăvara anului 2013, aceasta împreună cu copilul, au stat la părinții săi în Localitatea Costeștii din V., jud. Dâmbovița, perioadă în care a sesizat o schimbare gravă de comportament întrucât reclamantul o amenința la telefon să se întoarcă cu copilul.
Totul a culminat în aprilie 2011 când a fost amenințată de către reclamant că va fi contaminată cu antrax. În toată perioada în care a stat cu copilul la Costeștii din V., aceasta a desfășurat periodic activități remunerate.
În urma discuțiilor purtate cu reclamantul, la solicitarea acestuia, în aprilie 2014, a acceptat să reia legătura cu acesta și să se mute împreună.
Pe data de 06.11.2014 reclamantul a avut o răbufnire de mânie, a lovit-o și a lăsat-o afară doar în haine subțiri iar în data de 09.04.2015 a încercat să-l răpească pe minor, reclamantul având o personalitate oscilantă și instabilă emoțional.
A mai arătat pârâta că reclamantul, în trecut, a avut probleme cu Justiția, fiind acuzat de furt.
Minorul, are parte la locuința sa și a părinților săi de un mediu familial cald al unor oameni cuviincioși și gospodari de la țară, beneficiind de dragostea bunicilor și a mamei, având parte de o dezvoltare fizică și psihică normală, precum și de o alimentație sănătoasă.
Pârâta a mai arătat că minorul este foarte atașat de ea ca mamă, de părinții săi și de fratele său.
În drept au fost invocate disp. art. 505 alin. 2 cod civil raportat la art. 397 și art. 398 alin. 1 Cod civil, raportat la art. 996 și urm. Cod proc.civ.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantuui, proba testimonială cu 6 martori, proba cu anchetă psihosocială și proba cu mijloace materiale de probă, constând în CD cu înregistrări audio.
În susținere au fost depuse la dosar înscrisuri, în fotocopie, si anume: certificatul de nastere al minorului, cererea formulata in dosarul de fond, contractul de munca incheiat de catre parata, ordonanta penala din 30.08.2011 si raportul de ancheta psihosociala efectuat in cauza de catre Autoritatea Tutelara de pe langa ., judetul Dambovita.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Din relatia de concubinaj a partilor a rezultat minorul B. D. A., născut la data de 02.05.2010 (astfel cum rezulta din certificatul de naștere al minorului (fila 25 in dosar).
In prezent partile se afla in proces cu privire la exercitiul autoritatii parintesti, locuintei minorului si pensiei de intretinere, in dosarul nr._/301/2015 aflat pe rolul Judecatoriei S. 3.
Instanta a retinut ca relatia de concubinaj a partilor a inceput in martie 2008 si a durat pana in noiembrie 2014, cand partile s-au separat in fapt, parata parasind domiciliul conjugal, mutandu-se la parintii sai, minorul ramand sa locuiasca impreuna cu bunicii materni in judetul Dambovita, ., ..
Această situație derivă din neînțelegerile existente între părinții minorului, care au pe rolul Judecătoriei Sector 3 București înregistrat sub nr._/301/2015 un proces cu privire la locuinta minorului și care nu ajung la un consens cu privire la exercitarea autoritatii parintesti, locuintei minorului si pensiei de intretinere.
În conformitate cu prevederile art. 996 C.proc.civ. prin ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii, vremelnice, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Prin urmare, textul stabilește trei condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială care trebuie întrunite în mod cumulativ: urgența, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului.
Față de capatul de cerere privind programul de vizitare al minorului, instanța reține că este îndeplinită condiția urgenței.
Potrivit art. 401 Cod civil, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. Prin derogare de la regula conform căruia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături cu minorul este recunoscut în considerarea exclusivă a copilului. Acest drept al copilului este prevăzut și de Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care, la art. 14, prevede că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții. Art. 15 din aceeași lege prevede modalitățile prin care se pot realiza aceste relații personale, printre care: întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul.
Astfel, în ceea ce privește modalitatea de exercitare a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorul, instanța retine faptul că minorul a fost crescut de catre parti impreuna pana in noiembrie 2014, cand parata a parasit domiciliul conjugal si a dus minorul la parintii sai in ., judetul Dambovita.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”. Atunci când pronunță divorțul părinților minorului, instanța trebuie să aibă în vedere în mod automat și stabilirea programului de vizita al parintelui care nu locuieste cu minorul.
În cazul minorului din prezenta cauză, nu a fost stabilit modul de exercitare a autorității părintești, acest fapt urmând a se stabili prin soluția dată în procesul cu privire la stabilirea locuintei minorului pendite pe rolul acestei instanțe.
Având în vedere faptul că reglementarea dreptului parintelui de avea legaturi personale cu copilul lor este o condiție primordiala a satisfacerii interesului superior al copilului, instanța constată că este întrunită condiția urgenței în ceea ce privește pronunțarea unei ordonanțe președințiale având ca obiect stabilire program de vizitare minor pana la stabilirea locuintei minorului.
În ceea ce privește vremelnicia, instanța constată că stabilirea prin ordonanță președințială a programului de vizitare minor și-ar produce efectele până la soluționarea dosarului de fond având ca obiect stabilire locuinta minor si capete de cerere accesorii aflat pe rolul Judecătoriei S. 3 București.
Neprejudecarea fondului este o condiție care este, de asemenea îndeplinită în condițiile în care administrarea probelor pentru a se decide pe fondul cauzei cu privire la exercitarea autorității părintești față de minor si stabilirii domiciliului minorului si pensie de intretinere se vor face în dosarul nr._/301/2015 aflat pe rol la Judecătoria S. 3 București.
Din sustinerile parților si rapoartele de ancheta psihosociala efectuate in cauza la domiciliul partilor instanța a reținut ca minorul locuieste impreuna cu bunicii maternii, in ., ., nr. 450, . din 3 camere si dependinte, mobilate si dotate corespunzator, locuinta este curata si incalzita, familia paratei avand in curte diverse animale.
La momentul vizitei minorul era imbracat adecvat anotimpului, curat si bine ingrijit.
De asemenea, instanta a retinut ca parata lucreaza ca operator retele de telecomunicatii la firma Competence Call Center S.R.L., de unde realizeaza un venit brut lunar de 1600 lei, pentru un program de lucru de 8 ore.
Raportul de ancheta psihosociala efectuat de catre Autoritatea Tutelara Sector 3 arata ca tatal-reclamant lucreaza ca si medic rezident de medicina interna la Spitalul Sf. P., de unde realizeaza un venit de 1900 lei pe luna si bonuri de masa.
Reclamantul locuieste in Bucuresti, sectorul 3, . din 3 camere si dependinte, frumos mobilat, curat intretinut, conditii bune de locuit, proprietatea mamei reclamantului, care locuieste la adresa.
Reclamantul este cunoscut ca fiind un om linistit si in relatii bune cu vecinii.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantului de a avea legaturi personale cu minorul, potrivit art. 401 Cod Civil, instanta va analiza interesul superior al copilului, luand in considerare si concluziile raportului de ancheta psihosociala, pornind de la prevederile acestui articol care stabileste ca parintele sau, dupa caz, parintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legaturi personale cu acesta. In caz de neintelegere intre parinti, instanta de tutela decide cu privire la modalitatile de exercitare a acestui drept.
Din relațiile primite a rezultat ca reclamantul este apreciat ca fiind o persoana serioasă si liniștită”, instanta retine ca ambii parinti au un comportament corespunzator, au contribuit la cresterea si educarea minorului, fiind atenti la nevoile de dezvoltare fizica, psihologica, de educatie si sanatate, de securitate si stabilitate si nu exista niciun motiv care sa puna la indoiala capacitatea fiecaruia de a veghea la interesul acestuia.
Astfel, instanta retine ca este in interesul superior al minorului ca acesta sa pastreze legatura cu tatal, in conditiile in care tatal isi doreste sa se implice mai mult in cresterea si educarea minorului.
Pentru aceste motive, instanta va admite in parte cererea si va incuviinta reclamantului sa aiba legaturi personale cu minorul B. D. A., nascut la data de 02.05.2010, in sensul ca îl poate lua in domiciliul sau, de doua ori pe luna, in prima si a treia saptamana din luna, de vineri orele 17 si pana duminica orele 17 si in vacanta de vara, in luna iulie, pana la soluționarea in mod definitiv a dosarului de fond nr._/301/2015.
Instanta nu a incuviintat tatalui un program de vizitare pentru data de 02.05, in conditiile in care ziua de nastere a minorului a trecut, si nici cu privire la vacanta de iarna, retinand ca pe acest program de vizita se va pronunta judecatorul fondului, dupa ce va administra mai multe probe.
Instanta va lua act ca reclamantul intelege sa solicite cheltuieli de judecata pe cale separata.
Conform art. 996 alin. 2 Cod pr.civ. ordonanta este provizorie si executorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE;
Admite in parte cererea formulată de reclamantul B. A., CNP_, domiciliat în București, sector 3, .. 1, ., . cu pârâta S. M.-M., CNP_, domiciliată în București, .. 1, ., ., sector 3, cu reședința în ., ., jud. Dâmbovița și cu domiciliul ales la C.. Av. C. C. situat în București, ., ., ., sector 1 și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI C. COSTEȘTII DIN V., cu sediul în ., jud. Dâmbovița.
Incuviinteaza reclamantului sa aiba legaturi personale cu minorul B. D. A., nascut la data de 02.05.2010, in sensul ca îl poate lua in domiciliul sau, de doua ori pe luna, in prima si a treia saptamana din luna, de vineri orele 17 si pana duminica orele 17 si in vacanta de vara, in luna iulie, pana la soluționarea in mod definitiv a dosarului de fond nr._/301/2015.
Ia act ca reclamantul intelege sa solicite cheltuielile de judecata pe cale separata.
Executorie.
Cu drept de apel în termen 5 zile de la comunicare, cu depunerea cererii de apel la aceeasi instanta.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 27.05.2015.
P., GREFIER,
G. C. C. B.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8650/2015.... | Tutelă. Sentința nr. 7504/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
---|