Plângere contravenţională. Sentința nr. 2089/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2089/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2089/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2089

Ședința publică din data de 18.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. I.

Grefier: M. P.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petenta M. G. în contradictoriu cu intimata R., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, verificându-și din oficiu competenta, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul OG 2/2001, art. 94 C.proc.civ.

Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ., apreciind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 28.07.2014 sub nr._ , petenta M. G., in contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT BUCURESTI, a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie nr._/15.07.2014 prin care a fost sanctionată cu 150 lei amenda contraventionala pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.7 pct.a din HCGMB nr.156/2001, modificata prin HCGMB nr.267/2003, retinandu-se ca la data de 15.07.2014 a fost depistată circuland cu un mijloc de transport apartinand intimatei, fara a poseda titlu de călătorie. Petenta a solicitat anularea procesului verbal de contraventie.

In motivarea plangerii, petentul a aratat ca la data de 15.07.2014 a calatorit cu un mijloc de transport al R., iar la controlul efectuat de agentii R. a prezentat legitimația de serviciu nr._, emisa de PMB- ca angajat al RADET, despre care i s-a spus că nu mai este valabilă și nu îi mai conferă gratuitate. Petenta a precizat ca beneficiază de gratuitate cf. HCGMB 33/2011, însă i s-a replicat ca acest act normativ nu se mai aplică.

In dovedirea plangerii, petenta a depus la dosar, in copie, procesul verbal de contraventie, legitimația de serviciu si cartea de identitate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 din OG 2/2001, art. 8 din Legea 51/2006, art. 2 din OUG 109/2011, art. 34 din OUG 94/2011.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii, precizând ca, în urma demersurilor întreprinse pentru lămurirea situației, PMB i-a comunicat lista reactualizata cu instituțiile si serviciile publice ce intră sub incidența HCGMB 33/2011, între care nu se regăsește și RADET. .

Din analiza probelor administrate, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie nr._/15.07.2014 petenta a fost sanctionată in temeiul art.7 lit.a din HCGMB nr.156/2001, modificata prin HCGMB nr.267/2003, cu 150 lei amenda contraventionala, intrucat la data de 15.07.2014 a fost surprinsa de agentii de control ai R. calatorind cu un mijloc de transport in comun fara a detine titlu de calatorie .

Petenta a depus in termen legal plangere impotriva actului de constatare si sanctionare, invederand adevarata situatie de fapt si dovedind cu inscrisurile depuse la dosar ca la acea data poseda legitimatia se serviciu din care reiese ca activa in cadrul unei insituții de interes public local, respectiv RADET, invocând beneficiul dreptului la transport gratuit, în baza acestei legitimații, pe mijloacele de transport în comun de suprafață ale R., cf. HCGMB nr.33/2011.

Potrivit disp. art.7 lit.a din HCGMB nr.156/2001, este interzis calatorilor sa calatoreasca fara bilet ori cartela magnetica la tariful in vigoare la data efectuarii calatoriei sau sa calatoreasca fara abonament sau legitimatie de calatorie valabile.

Din interpretarea dispozitiilor legale de mai sus prin coroborare cu celelalte norme legale, rezulta ca fapta concreta constituie contraventie, aceasta consumandu-se la data controlului, calatorul avand obligatia sa prezinte pe loc agentului constatator documentele de calatorie cerute de lege. Deși petenta a atașat legitimația de serviciu, instanța are în vedere că pârâta a atașat la rândul său adresa emisă de PMB înregistrată sub nr. 291/17.04.2013, în cuprinsul căreia nu este enumarată sin instituția la care este anagajata petnta. În aceste condiții, instanța apreciază că petentei îi revenea obligația de a face diligențele necesare pentru lămurirea situației.

În aceste condiții, instanta apreciaza insa ca plangerea petentei este in parte intemeiata, numai in ceea ce priveste dozarea sanctiunii aplicate de agentul constatator, sanctiunea avertismentului fiind de natura sa asigure scopul preventiv-educativ urmarit de legiuitor, in conditiile in care fapta acesteia prezenta un grad de pericol social redus.

F. de aceste considerente, in raport de disp. art.31 al.1, 34 si art.5,6,7 din OG nr.2/2001, instanta va admite in parte plangerea si va dispune modificarea procesului verbal de contraventie, inlocuind sanctiunea amenzii contraventionale cu avertismentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petenta M. G., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimata R., cu sediul în București, sector 1, .. 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO50BRDE410SV_.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Cu apel care se depune la Judecătoria Sectorului 3, in 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2015.

Președinte, Grefier,

B. I. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2089/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI