Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 14329/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică din 22.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei formulată de petentul L. V., in contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI SATU M. POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 04.09.2015 petentul a depus răspuns la întâmpinare și la data de 13.10.2015 petentul a depus înscrisuri, după care:
Având cuvântul, petentul, personal, depune la dosar cerere prin care indică domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură și solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța ia act de alegerea de domiciliu și de judecarea cauzei în lipsă.
Instanța acordă cuvântul pe excepția necompetenței teritoriale a instanței, respectiv pe necesitatea declinării cauzei în favoarea Judecătoriei Satu M..
Petentul, personal, arată că este de acord cu declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Satu M..
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a instanței.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2015, cu numărul de mai sus, petentul L. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. L. al Municipiului Satu M. Poliția Locală, anularea procesului verbal . nr._/09.02.2015.
La data de 29.06.2015, intimatul C. L. al Municipiului Satu M. Poliția Locală a formulat întâmpinare (f. 20) prin care a solicitat admiterea excepțiilor necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 3 și tardivității formulării plângerii, iar pe fond, respingerea plângerii ca nefondată, cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție legal încheiat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 NCPC.
La data de 04.09.2015, petentul L. V. a depus răspuns la întâmpinare (f. 27) prin care a solicitat instanței să respingă excepțiile invocate de intimat prin întâmpinare și apărările pe fondul cauzei invocate de acesta ca neîntemeiate.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține că, potrivit OUG 195/2001, prin derogare de la prevederile OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competenta de soluționare a plângerilor contravenționale împotriva proceselor verbale întocmite în condițiile OUG 195/2001 revine judecătoriei în a cărei circumscripție a fost constatată contravenția.
Pentru aceste motive, având în vedere că pretinsa contravenție a fost constatată în Satu-M., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența în favoarea Judecătoriei Satu-M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei teritoriale a instanței.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul L. V. (CNP_) cu domiciliul în București, .. 42, sector 3 și cu domiciliul procedural ales în București, .-198, ., ., în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI SATU M. POLIȚIA LOCALĂ cu sediul în Satu M., .-7, județ Satu M., în favoarea Judecătoriei Satu M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. A. C. N.
DA/CN/4ex/28.10.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria... → |
---|