Pretenţii. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 14254/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 21.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. I.

Grefier: M. P.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI ADMINISTRATIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN . în contradictoriu cu pârâta S. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței neîndeplinirea de către contestatoare a obligațiilor de a preciza, în concret, care este valoarea pretențiilor pentru care își menține acțiunea și pentru ce perioadă sunt datorate, respectiv cât din acestea reprezintă chirie și cât penalități, după care,

Instanța, față de fișa de evidență persoane existentă la fila 23 dosar, extrasul din baza de date a instanței, din care reiese că pârâta S. M. a decedat la data de 29.05.2014, anterior introducerii acțiunii, invocă, din oficiu, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, în raport de dispozițiile art. 35 C.civ. coroborat cu art. 32 și 40 C.pr.civ., și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 15.01.2015, sub nr._, reclamanta C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI ADMINISTRATIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN . a chemat in judecata pe pârâta S. M., solicitand obligarea sa la plata sumei de 1823,76 lei reprezentand contravaloarea chiriei restante și a penalităților de intarziere aferenta perioadei ianuarie 2014-noiembrie 2014.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 4225/2006 pentru suprafețele locative cu destinația de curte ca urmare a cumpărării de către pârâtă în baza Legii 112/1995 a locuinței pe care o deținea la adresa din ., corp B, sector 3. Pentru supeafața închiriată pârâta datora chiria lunară în valoare de 23,38 lei, chirie pe care a încetat să o mai achite începând cu luna ianuarie 2014.

In drept, cererea se intemeiaza pe disp.art. 1817, 1830, 1831 c.civ.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

La termenul de astazi instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratului pe care o va analiza cu prioritate cf. art. 248 C.p.civ si cu privire la care retine urmatoarele:

Asa cum rezulta din fișa de evidență existentă la fila 23 din dosar, pârâta a decedat la data de 29 mai 2014, decesul fiind înregistrat sub nr. 2333/2014 în Registrul de stare civila .

In prezenta cauza, instanta a fost sesizata la data de 15.01.2015,, deci ulterior decesului pârâtei.

Potrivit art. 35 C.civ, în cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinta începe la nasterea lor si înceteaza prin deces.

Constatand ca în cauza a fost chemata în judecata o persoana fara capacitate de folosinta, instanta urmeaza sa admita exceptia invocata si în temeiul art. 32 și 40 C.pr.civ sa respinga actiunea, fata de lipsa capacitatii de folosinta a pârâtei .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția .

Respinge cererea formulată de reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI ADMINISTRATIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN ., cu sediul în București, sector 3, ., parter, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO64RNCB_00001, în contradictoriu cu pârâta S. M., decedată la data de 29.05.2014, cu ultimul domiciliu în București, sector 3, ., . formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință

Cu apel care se depune la Judecătoria Sectorului 3, în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.10.2015.

Președinte, Grefier,

B. I. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI