Plângere contravenţională. Sentința nr. 6084/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6084/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 6084/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6084
Ședința publică din data de 05.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte - N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petentul H. G. în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 21.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 05.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 04.08.2014 sub nr._, petentul H. G. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimata D. – B. RUTIERA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 19.07.2014 ca fiind netemeinic.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în data de 19.07.2015 s-a încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor menționat prin care a fost sancționat cu plata amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 55 pct. 3 lit. A din Legea 39/2003, acesta constatând că se „efectuează transport de persoane în regim taxi cu auto_ și a intervenit asupra componentelor aparatului de taxat în scopul neîncărcării în memoria fiscală contravaloarea curselor efectuate conform rolei jurnal.”
Petentul a arătat că la momentul efectuării controlului agentul constatator nu s-a legitimat, ci doar i-a cerut documentele, iar în momentul în care a ieșit din mașină pentru a le aduce, întrucât actele se aflau în portbagaj, agentul a intrat în mod abuziv în mașină procedând la emiterea raportului Z și ridicarea rolei jurnal.
Petentul a înțeles să depună la dosarul cauzei punctul de vedere oficial al instituției care are componențe conform prevederilor legale în vigoare să stabilească dacă asupra aparatului de taxat s-a intervenit, așa cum în mod netemeinic susține agentul constatator aparținând BPR. A anexat buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 16.01.2014, existent la bordul autoturismului în momentul controlului.
Așa cum rezultă din conținutul acestui înscris oficial, asupra aparatului de taxat nu s-a intervenit, acesta fiind calibrat și a fost admis pentru utilizare, conform normelor metodologice în vigoare.
La art. 1.1 lit. n) din Legea 38/2003, legiuitorul definește clar: „memoria electronică fiscală-componentă a aparatului de marcat electronic fiscal, care poate înmagazina, pe bază de program, date privind activitatea taxiului, conținute în bonul client, în condiții de neconvertibilitate, inaccesibilitate și securitate”, iar la lit. p) definește: „sigiliul fiscal – sigiliu aplicat pe carcasa aparatului de taxat sau a aparatului de marcat electronic fiscal, dacă acesta funcționează în carcasă separată, și pe memoria electronică fiscală, în scopul de a nu permite fără desigilare accesul la memoria electronică fiscală”.
Petentul a precizat că nu a înțeles care au fost rațiunile pentru care agentul de poliție din cadrul BPR a apreciat că s-a intervenit asupra aparatului de taxat, fără a fi deteriorate sigiliile de protecție, astfel încât să dispună sancționarea contravențională.
Art. 12 din OUG 28/1999 (1)Constatarea contravențiilor, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice și din unitățile sale teritoriale, precum și de către comisarii Gărzii Financiare.
Potrivit art. 21 alin.3 din OG 2/2001 – „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea plângerii contravenționale și să dispună anularea procesului verbal . nr._ din 19.07.2014, ca fiind netemeinic pentru aspectele învederate în prezenta cerere.
În subsidiar, în cazul în care instanța va considera că sunt îndeplinite toate condițiile de formă și fond pentru procesul verbal de constatare a contravențiilor, a solicita instanței să dispună înlocuirea amenzii cu avertismentul având în vedere că petentul a dat dovadă de bună-credință privind respectarea prevederilor legale aplicabile în speță.
În dovedire, petentul a solicita proba cu înscrisuri.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile OG nr. 2/2001.
Cererea a fost legal timbrata.
Prin serviciul Registratură, la data de 30.12.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că la data de 19.07.2014 contravenientul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 55 alin.3 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.07.2014.
În conformitate cu prevederile art. 55 alin.3 lit.a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, constituie obligație a transportatorilor autorizați: „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: 3.cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei: a) aplicabilă taximetriștilor pentru intervenții asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul majorării prețului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum și pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin.7 și art. 52 alin.3 lit. g), p), r), s) și v), precum și conducătorilor auto sau transportatorilor autorizați, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art. 25 alin.6 și, respectiv, art. 25 alin.7.
Din ana liza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, agent specializat în supravegherea traficului rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale în materia Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Polițiștii rutieri își desfășoară activitatea conform prevederilor Legii nr. 360/2002, prin care s-a realizat demilitarizarea poliției, gradele militate fiind înlocuite cu grade profesionale. Față de acest aspect, nu este necesar ca un agent de poliție să primească ordin de serviciu, atribuția ofițerilor și subofițerilor de poliție de a constata contravenții fiind atribuită prin lege, iar nu prin ordin al șefului ierarhic.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 și 16 din OG nr. 2/2001 mod. Complet., art. 55 alin.3 lit. A din Legea nr. 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata a arătat că se opune audierii în calitate de martori a persoanelor prevăzute de art. 315 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, prin procesul-verbal . nr._/19.07.2014 (f. 7), întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 55 punctul 3 lit. a din Legea nr.38/2003.
În cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției s-a reținut că la data de 19.07.2014, la intersecția dintre Piața A. I. si Bulevardul D., petentul efectua transport de persoane in regim de taxi cu auto nr._, si a intervenit asupra componentelor aparatului de taxat in scopul neincluderii in memoria fiscala a contravalorii curselor efectuate conform rolei jurnal in data de 19.07.2014.
Procesul-verbal a fost semnat de către petent, la rubrica ,,alte mențiuni,, consemnându-se că in auto se afla doar cel in cauza, recunoaște cele constatate.
Plângerea contravențională a fost depusă la serviciul de curierat la data de 01.08.2014(data plicului), cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art. 31 alin. 1 din O.G. nr.2/2001.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art. 55 alin.3 lit. a din Legea nr.38/2003 este contravenție si se sancționează cu cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei aplicabilă taximetriștilor pentru intervenții asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul majorării prețului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum și pentru nerespectarea prevederilor art.20 alin. (7) și art.52 alin. (3) lit. g), p), r), s) și v), precum și conducătorilor auto sau transportatorilor autorizați, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art.25 alin. (6) și, respectiv, art.25 alin. (7).
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, par. 28, Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, par. 113, 23 iulie 2002). Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Recent Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza N. G. contra României, 03 aprilie 2012, s-a pronunțat și a apreciat că procedura de contestare a acestuia intră în sfera de aplicare a art. 6 CEDO sub aspect penal, fiind pe deplin aplicabile garanțiile prevăzute de acest articol, inclusiv prezumția de nevinovăție. În cauza menționată, Curtea europeană a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri, fără a administra alte probe, respectiv proba testimonială, posibilitate oferită de lege.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției mai sus menționate reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată direct de către agentul constatator, instanța apreciază că faptele reținute de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Prin urmare, simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu sunt aduse probe ori nu se invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinice până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei personae de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. (cauza Bosoni contra Franței).
Instanța are în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza I. P. c României (28 iunie 2011) prin care a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
Astfel, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 249 C.pr.civ. potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că petentul nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal nereușind să combată în mod pertinent cele consemnate în cuprinsul actului de constatare a contravenției.
In privinta sustinerii petentului in sensul ca doar institutia ANAF ar fi fost abilitata sa constatate contraventia, instanta o apreciaza neintemeiata, in conditiile in care petentul a fost sanctionat contraventional pentru o fapta prevazuta de Legea nr.38/2003 care se completeaza cu dispozitiile dreptului comun in materie, OG nr.2/2001 care prevede in art.15 alin. 2 faptul ca pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.
În ceea ce privește buletinul de verificare metrologica nr._/16.01.2014 cu privire la aparatul de taxat, instanța reține că acest inscris probeaza faptul ca la data emiterii si pana la data urmatoarei verificarii tehnice, respectivul aparat indeplineste conditiile tehnice si legale de inregistrat, insa nu este apt sa dovedeasca faptul ca asupra aparatului de taxat nu s-a intervenit intre timp, acest aspect reiesind din constatarea personala a agentului de politie coroborat cu rola jurnal din ziua de 19.07.2014.
De asemenea, referitor la ruperea sigiliilor, instanta retine ca, in contrar sustinerilor petentului, intervenirea asupra aparatului de taxat nu presupune in mod necesar ruperea sigiliilor, putand exista si alte metode de alterare a memoriei fiscale in vederea neincluderii a contravalorii curselor efectuate.
De altfel, instanta retine ca petentul nu a depus nici un minim de suport probatoriu sensul sustinerilor sale.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina petentului respectiv cea prevăzută de Legea nr.38/2003, iar conduita acestuia situându-se în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că forța probantă a procesului verbal atacat nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Mai mult, orice sancțiune juridică inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate. Sancțiunile juridice reprezintă modalități de prevenire a săvârșirii de fapte ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
În acest sens, se reține că fapta săvârșită de petent, este sancționată de art. 55 pct.3 lit.a din Legea nr.38/2003, cu amenda de la 1000 lei la 5000 lei, petentului fiindu-i aplicată amenda în cuantum de 1000 lei, la limita inferioară prevăzută de lege.
În concluzie, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corect individualizată atât din punct de vedere al pericolului social abstract, cât și din punct de vedere al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune.
Față de considerentele expuse anterior, instanța, urmează ca în temeiul art.34 OG 2/2001, sa respinga plângerea contravențională ca neintemeiata, să mențină procesul-verbal de constatare a contravenției . CP nr._/19.07.2014 ca fiind temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravenționala împotriva procesului-verbal . nr._/19.07.2014 formulată de petentul H. G., CNP_, cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, cu sediul în București, .. 9-15, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2015.
Președinte Grefier
N. C. N. D.
C.N./D.N./
19.06.2015/4EX.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6068/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6081/2015. Judecătoria... → |
|---|
