Plângere contravenţională. Sentința nr. 6883/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6883/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6883/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6883
Ședința publică din data de 19.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. C.
Grefier: N. D.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul F. N. L., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 21.08.2014 sub nr._, petentul F. N. L. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimata D. – B. RUTIERA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 19.08.2014, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 720 lei și anularea măsurii reținerii permisului de conducere.
În motivarea cererii, petentul a arătat că intimata a constatat că „petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliție competentă pe baza căreia s-a produs accidentul în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare”. Pentru această contravenție petentul a fost sancționat cu 6 puncte de amendă în valoare de 720 lei și sancționat cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile aplicându-se măsura de reținere a permisului de conducere.
Petentul a considerat nelegal și netemeinic procesul verbal având în vedere că a fost în imposibilitate de a declara în termen de 24 de ore accidentul în cauză pentru că nu a fost conștient de producerea lui. Autoturismul care se presupune a fi implicat în accident care face obiectul plângerii nu se află în proprietatea petentului.
Petentul a aflat de la agentul constatator că există formulată o plângere care deține martori cum că în accidentul produs de autoturismul Mercedes Benz cu nr._ au rezultat ca daune zgârieturi minore pe stopul și bara spate a mașinii avariate.
Petentul a considerat procesul verbal netemeinic și nelegal, întocmit abuziv, astfel refuză să semneze cu mențiunea că „nu este de acord cu cele consemnate în procesul verbal”. Aici agentul constatator face abuz în funcție și recurge la un gest nedemn pentru un organ de poliție chemând de pe hol un domn să semneze în calitate de martor că petentul nu este de acord să semneze cu mențiunea că nu va fi chemat nicăieri ulterior.
Nu a fost atașată copia procesului verbal pentru că nu o deține, însă a atașat copia dovezii de circulație
In probațiune a depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata.
Prin serviciul Registratură, la data de 22.01.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 19.08.2014, petentul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin.1 și art. 79 ain.1 lit. b) ambele din OUG nr. 195/2002, republicată, fiindu-i întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.08.2014.
Potrivit prevederilor art. 54 alin.1 din OUG nr. 195/2002 „conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta opri spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.”
De asemenea art.79 alin.1 lit. b) din OUG nr. 195/2002 prevede: „conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căreia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare”.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art.16 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale în materia Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
Întrucât petentul a refuzat să semneze procesul verbal, agentul constatator a apelat la numitul I. C. M. pentru a atesta voința petentului în calitate de martor asistent. Polițiștii rutieri sunt ofițeri și agenți de poliție specializați și anume desemnați să constate și să sancționeze abaterilor participanților la trafic, având obligația legală să sancționeze toate abaterile de la regimul circulației, sancțiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenția deja comisă cât și un rol preventiv, ce determină contravenientul să-și revizuie comportamentul în trafic.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 și 16 din OG nr. 2/2001 mod. complet., art. 55 alin.1 și art. 79 alin.1 lit.b, ambele din OUG 195/2002.
În probațiune, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata a arătat că se opune audierii în calitate de martori a persoanelor prevăzute de art. 315 alin.1 din Codul de procedură civilă.
A fost solicitată judecarea cauzei în lipsă conf. art. 223 Cod procedură civilă.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 19.08.2014 petentului i-a fost aplicat sancțiunea contravenționala constând in amenda în cuantum de 720 de lei, 3 puncte penalizare și sancțiunea complementară suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
În sarcina sa s-a reținut că la data de 27.07.2014, petentul a condus auto cu nr._ ELI pe . si nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi si a intrat in coliziune cu auto_ care afla parcat si nu s-a prezentat la politie pentru a declara accidentul în termenul legal de 24 ore, incalcand astfel art.79 alin.1 lit. b si art.54 alin.1 din OUG nr.195/2012, fapte care constituie contravenții prevăzuta de art.100 pct.3 lit. g, art.100/2 si art.108/1/b/3 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice .
Conform dispozițiilor art.34 din OG 2/2001 „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Plângerea a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca act administrativ, se bucură de o prezumție de valabilitate și de temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i petentului, care are obligația de a propune și a aduce probe care să dovedească netemeinicia actului de constatare a contravenției.
Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Analizând procesul verbal . nr._ din 19.08.2014 prin prisma condițiilor de legalitate instanța constată că acesta îndeplinește prevederile de art.16 și art.17 din O.G. nr.2 /2001, iar la secțiunea alte mențiuni este consemnat faptul că petentul nu este de acord.
Astfel, procesul-verbal conține in mod corespunzător data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea tuturor circumstanțelor în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Potrivit art. 79 alin.1 din OUG 195/2002 conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați: b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. (2) Se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b): a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii;
De asemenea, potrivit art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Nerespectarea acestei obligatii legale constituie contraventie si se sanctioneaza, potrivit art. 100 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. b pct 3 din acelasi act normativ, cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni (4-5 puncte amenda) si puncte penalizare, ca sanctiune complementara.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (decizia de admisibilitate în cauza Joost Falk v. Olanda, 19 octombrie 2004, plângere respinsă ca vădit neîntemeiată).
Totodată, trebuie avută în vedere și Hotărârea pronunțată în cauza N. G. c României în care Curtea a stabilit că ,, Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării,,.
Astfel, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 249 Cod pr. civil potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că petentul a învederat prin plângere că nu a savarsit contravenția reținuta in sarcina sa, susținând ca nu a fost conștient de producerea accidentului, autoturismul nu se afla in proprietatea petentului, ca s-a prezentat la politie după ce a primit instiintarea prin care i s-a solicitat sa declare cine a condus vehiculul, însa a fost nevoit sa revină a doua zi intrucat programul de munca al politiei s-a terminat.
De asemenea, petentul arata ca deși mașina prezintă zgârieturi minore pe stopul si bara spate a mașini, nu știe de producerea accidentului si nici de avariile produse.
Instanța retine ca petentul are o versiune oscilanta a modului in care s-a produs accidentul, in sensul ca din cuprinsul declarației din data de 19.08.2014(f.14) rezulta ca avut parcat auto cu nr._ pe . iar in jurul orei 10,15 a plecat cu auto dinspre Transilvaniei către P. T., intrucat un auto taxi a intrat dinspre . sensul interzis si a executat manevra de mers înapoi pentru a elibera . ca este posibil sa fi acroșat un autoturism aflat parcat pe . ca a intrat in coliziune, fapt pentru care nu a mers la politie.
Din probele administrate in cauza (declarațiile celor doi conducători auto f.14-15, a procesului verbal întocmit de agentul constatator, precum si din declarația martorului P. B. H., fila 16) rezultă că autoturismul cu nr._, un Mercedes Sprinter de culoare galbena, care a executat manevra de ieșire din parcare, a acroșat auto_ care era parcat, iar după impact, petentul nu a rămas la fata locului si a continuat deplasarea pe .>
Susținerea petentului în sensul că nu s-a prezentat la unitatea de poliție întrucât a fost a fost constient de producerea accidentului nu poate fi luată în considerare de către instanță ca fiind un caz de forta majora sau caz fortuit pentru a-l exonera pe petent de răspunderea contravențională, atât timp cât rezulta din materialul probator ca masina petentului prezinta avarii iar in calitate de conducator auto ar fi trebuit sa sesize coliziunea cu alt autoturism si avariile pe care prezinta propria masina, avand un timp rezonabil sa se prezinte la politie in cursul zilei de 25.07.2014, evenimentul petrecandu-se in jurul orei 9,30.
Rațiunea incriminării contravenției este de a nu exista accidente auto nedeclarate de către conducătorii implicați, dar și asigurarea condițiilor necesare pentru identificarea cu operativitate de către autorități a conducătorilor auto implicați în accidente, precum și păstrarea unei evidențe clare a evenimentelor rutiere soldate cu pagube material.
Așadar, întrucât pe parcursul judecății petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în cuprinsul procesului verbal de contravenție și întrucât în speță nu se poate reține existența unei cauze de nulitate absolută a acestuia, instanța constată că forța probantă a actului în litigiu nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cu privire la sancțiuni, instanța reține că agentul constatator a făcut o corectă încadrare a faptelor reținute în sarcina petentului și a aplicat sancțiunile prevăzute de art.100 alin. 2 si 3 lit.g si art. 108 alin.1 lit. b pct.3 din OUG nr.195/2002 în mod legal.
Pentru stabilirea acesteia, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 pct.3 din OG nr. 2/2001 care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste dispoziții legale și de datele cauzei, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile, stabilind numărul minim de puncte-amendă pentru clasa de sancțiuni aplicabilă contravenției reținute în sarcina petentului. Totodată, instanța reține că atât sancțiunea principala a amenzii aplicata cât și cea cu 3 puncte de penalizare si suspendarea dreptului de a conduce, sunt proporționale cu gravitatea faptei și pericolul social al acesteia, criterii legale prevăzute de art.98 alin. 3 din O.U.G. nr.195/2002.
Față de cele expuse anterior, instanța, în baza art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.08.2014 emis de către intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/19.08.2014 formulată de petentul F. N. L., CNP_, cu domiciliul în B., ., nr. 47, ., ., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015.
Președinte Grefier
N. C.N. D.
C.N./D.N./ 4EX./25.06.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3097/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4835/2015.... → |
|---|
