Pretenţii. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 11001/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 04.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D.-F. L.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamantul V. G. A., în contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul, prin avocat si chematul in garantie S. D., personal legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind parata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție.
Reclamantul, prin avocat lasă la aprecierea instanței.
Chematul in garantie S. D. se opune.
Instanța, față de prev. art. 74 C.p.c., admite în principiu cererea de chemare în garanție a numitului S. D., formulată de pârâtă, având în vedere că a fost formulată în termen și justifică un interes prin formularea unei astfel de cereri.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat, solicită în susținerea cererii, încuviințarea probei cu înscrisuri.
Chematul in garantie solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța,în baza art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă incuviinteaza proba cu inscrisuri pentru părți, această probă fiind admisibila si ducand la solutionarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat si probe de administrat, in baza art 392 Cod procedură civilă instanta declara cercetarea judecatoreasca inchisa, deschide dezbaterile si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și a cererii de chemare in garanție, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariul de avocat.
Chematul in garantie solicită respingerea cererilor, fără cheltuieli.
Instanța socotindu-se lamurita, in baza art. 394 C. procciv., declara dezbaterile inchise si retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2014, sub nr. de mai sus, reclamantul V. G.-A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B. DE POLIȚIE RUTIERĂ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2902,70 lei reprezentand cheltuieli de judecata achitate in dosarul nr._/301/2012 și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.
În motivare, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr._/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._/301/2012, intanța a admis cererea sa, pârâta căzând în pretențiile reclamantului, astfel că este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în dosarul menționat mai sus. A mai arătat că în dosarul nr._/301/2012 și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separata. A precizat că suma solicitată prin prezenta cerere este compusă din onorariu avocat, onorariu expert și cheltuieli poștale, conform chitanțelor și înscrisurilor anexate.
În drept art, 274 C.,.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. De asemenea, pârâta a chemat în garanție pe intervenientul Șchipu D.
În motivare, pârâta a arătat că onoraiul avocațial în valoare de 2000 lei este format din două sume, respective suma de 1300 lei onorariu avocațial pentru reprezentarea în dosarul de fond și suma de 700 lei onorariu avocațial pentru reprezentarea reclamantului în recurs. A solicitat reducerea onorariului avocațial, învederând și faptul că onorariul în valoare de 700 lei nu este datorat de pârâtă, motivat de faptul că recursul a fost promovat de intevenient, și nu de pârâtă. A precizat că cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, pentru situația admiterii cererii, ar trebui suportate în solidar de pârâtă și de chematul în garanție .
În drept, au fost invocate prevederile C.proc.civ.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că onorariul avocațial în valoare de 2000 lei nu este unul exagerat de mare și nu exonerează pârâta de plata acetuia, chiar și în ipoteza în care nu aceasta a formulat recursul. A solicitat respingerea cererii pârâtei de chemare în garanție a intervenientului S. D..
În drept, art. 274 C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 04.09.2015, instant a admis în principu cererea de chemare în garanție a intervenientului Schipou D. formulate de pârâtă.
În cauză a fost administrate proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. „partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere părții care a câștigat să plătească acesteia cheltuielile de judecată”. În cazul de față, prin admiterea plângerii formulate de reclamantul V. G. A. conform Sentinței Civile nr._/25.09.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 pronunțată în dosarul nr._/301/2012, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B. DE POLIȚIE RUTIERĂ a pierdut procesul în sensul art. 453 alin. 1 C.proc.civ.
Analizând conținutul Sentinței Civile nr._/25.09.2013 a Judecatoriei Sectorului 3, instanța reține că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, pârâta nefiind obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1235/28.04.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/301/2012, instanța a respins recursul declarat de intervenientul Schipou D. împotriva sentinței civile nr._/25.09.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 pronunțată în dosarul nr._/301/2012, ca nefundat.
Astfel, suma solicitat prin prezenta, conform înscrisurilor depuse reprezintă onorariul de avocat (2000 lei) plătit de către reclamant în vederea pregătirii și soluționării dosarului nr._/301/2012, precum și onorariu expert (902,70) achitat de reclamant pentru efectuarea raportului de expertiză în dosarul menționat mai sus.
Instanța constată întemeiată cererea reclamantului și întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin.(1) C.proc.civ., însă numai în privința onorariului avocat achitat pentru reprezentarea în dosarul de fond (1300 lei), precum și în privința onorariului de expert (902,70 lei).
Instanța reține că onorariul avocațial în valoare de 700 lei solicitat de reclamant a fost achitat pentru reprezentarea sa în dosarul menționat mai sus în etapa recursului, recurs ce a fost exercitat de intervenientul Schipu D., și nu de intimată, astfel că, aceasta achiesând la hotărârea pronunțată în dosarul de fond, nu se află în culpă procesuală, neexistând temei pentru obligarea sa la plata acestor cheltuieli. Este adevărat că procesul-verbal încheiat de intimată și contestat de petent a fost anulat de instanță, pârâta aflându-se în culpă procesuală pentru încheierea procesului-verbal în mod nelegal și netemeinic, însă, pârâta a achiesat la hotărârea pronunțată de instanța de fond prin neexercitarea căii de atac a recursului, astfel că nu se află în culpă procesuală pentru exercitarea căii de atac de către intervenient.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2202,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat (1300 lei ) și onorariu expert (902,70 lei ) efectuate în cadrul dosarului nr._/301/2012, urmând a respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 700 lei reprezentând onorariu de avocat achitat de acesta pentru etapa recursului, ca neîntemeiată.
Reținând că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat achitat de reclamant pentru etapa recursului a fost respinsă, instanța va respinge și cererea pârâtei de chemare în garanție a intervenientului S. D., ca lipsită de obiect, pârâta necăzând în pretențiile reclamantului în privința obligării sale la plata acestei sume.
În temeiul art. 451-453 C.proc.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 759,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 159,18 reprezentând taxă de timbru achitată de reclamant pentru pretențiile admise, și suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat. Instanța va acorda reclamantului onorariul de avocat in integralitate, valoarea onorariului nefiind nejustificata fata de valoarea obiectului cererii și fata de munca depusa și timpul investit in vederea recuperării de către reclamant a unei creanțe care era recunoscuta de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul V. G. A., CNP_, cu domiciliul in sector 1, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERA cu sediul in sector 3, București, .. 9-15.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2202,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat (1300 lei) și onorariu expert (902,70 lei) efectuate în cadrul dosarului nr._/301/2012.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat, ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtei D. B. RUTIERA cu sediul in sector 3, București, .. 9-15 de chemare în garanție a intervenientului S. D., cu domiciliul in București, sector 1, ., nr. 28, ca lipsită de obiect.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 759,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 159,18 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 600 lei cu titlu de onorariu avocat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2015.
Președinte, Grefier,
D. – F. L. D. M.
Red./Dact. LDF și MD/5 ex/26.10.2015
Comunicat părților, 3 ex., azi,……………
← Pretenţii. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Uzucapiune. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|