Pretenţii. Sentința nr. 1459/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1459/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1459/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1459
Ședința publică din data de 06.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. V.
Grefier: A. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul D. S., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. . ca obiect anulare act+ pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal și pârâta, prin reprezentant convențional, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuția părților competența instanței de a soluționa prezenta cauză.
Reclamantul, personal, arată că instanța e competentă să soluționeze prezentul litigiu.
Parata, prin avocat, lasă la aprecierea instanței competența de soluționare a prezentei cauze.
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Reclamantul, personal, depune la dosar un set de înscrisuri.
Instanța ia act că se depune de către reclamant un set de înscrisuri, inclusiv hotărârea contestată prin prezenta cerere.
La interpelarea instanței privind motivele de nulitate ale hotărârii, reclamantul, personal, arată că hotărârea adunării este nelegală, deoarece Adunarea generală a fost reconvocată, iar valabilitatea acesteia există doar în cazul în care toți proprietarii ar fi fost prezenți. Modalitatea de plată nu a fost înscrisă în ordinea de zi, iar ordinea de zi nu a fost completată. Astfel, hotărârea nu a fost adoptată de către Adunarea generală, nefiind supusă votului proprietarilor și a fost anulată de Comitetul executiv.
Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probatoriului.
Reclamantul, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Parata, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și arată că nu se opune probelor solicitate de reclamant.
La interpelarea instanței, reclamantul arată că nu se opune probelor solicitate de parată.
Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 și art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru reclamant și pârâtă proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.
Reclamantul, personal, învederează instanței că parata a menționat că există o hotărâre, dar nu există și solicită admiterea acțiunii, acordarea unor daune morale.
Reclamantul, solicită instanței să aibă în vedere că hotărârea nu a existat și a fost indus in eroare de administrator.
Parata, prin avocat, solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și apreciază că daunele morale solicitate de reclamant nu sunt dovedite.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, retine următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante la data de 20.05.2014 reclamantul D. S. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. . solicitat anularea hotararii adunarii generale din 06.04.2014 obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecata.
In motivare a aratat ca pârâta a respins nejustificat propunerea executorului judecătoresc I. R. de a fi compensat debitul de 3089,30 lei cu cotele de întreținere repartizate creditorului, începând cu lista de plată a lunii noiembrie 2013, hotărâre care a fost luată prin acordul scris al majorității proprietarilor, pe bază de tabel nominal la 20.02.2014.
A mai arătat că hotărârea din 06.04.2014, de a-i fi achitat creditorului numai suma de 1784,50 lei nu ține seama de somația din 19.09.2013 a B. către debitoarea pârâtă, de încheierea din 10.06.2013 a Judecătoriei Sector 3 București prin care s-a încuviințat executarea silită a creanței în cuantum de 1784,50 lei plus cheltuieli de executare, precum si faptul că pârâta nu a contestat cuantumul cheltuielilor de executare-1304,80 lei calculate de B. prin Încheierea din 18.07.2013.
In drept a invocat dispozitiile art 16 din Constitutia Romaniei si ale Legii nr. 230/2007.
La cerere a anexat in copie înscrisuri (filele 5-28).
La data de 04.08.2014 reclamantul a depus precizari prin care a aratat că din suma stabilită prin sentința penală 263/06.04.2011, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în ds._/301/2010 nu a fost recuperată nici un leu.
A mai arătat că hotărârile adunărilor generale ale proprietatarilor asociației . 08.12.2013, 20.02.2014 si 06.04.2014 de a amâna sine die achitarea debitului de 3089,30 lei i-au adus mari prejudicii, materiale si morale si i-au subminat iremediabil sănătatea inclusiv psihică.
A anexat cererii precizatoare înscrisuri (filele 32-35).
La data de 16.09.2014 parata A. de P. . depus intampinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii.
În motivare s-a arătat că la data de 20.03.2014 a fost afișat la avizierul asociației convocatorul cuprinzând ordinea de zi si data la care urma a avea loc Adunarea Generală si anume 30.03.2014.
S-a mai arătat că la data de 30.03.2014 a fost întocmit un proces verbal în care se consemna că nu s-a întocmit cvorumul de jumătate plus unu din membrii asociației si sedința a fost reprogramată pe data de 06.04.2014, dată la care s-a hotărât a se plăti suma din titlul executoriu în mod eșalonat, prin includerea pe listele de întreținere a sumei de 5 lei pe apartament până la acoperirea întregului debit, începând cu luna mai 2014.
Pârâta a mai menționat că reclamantul din noiembrie 2013 a refuzat să mai plătească cotele de întreținere aferente apartamentului pe care îl deține în proprietate, refuzul acestuia fiind justificat că trebuie să își recupereze debitul aferent titlului executoriu.
S-a învederat că asociația nu deține venituri proprii iar acoperirea sumei datorate reclamantului nu se poate face decât prin acordul tuturor proprietarilor din asociație.
În continuare, pârâta a arătat că reclamantul nu a arătat considerentele pentru care hotărârea din 06.04.2014 este nelegală si netemeinică pentru a atrage anularea ei.
Cu privire la daunele morale de 5000 de lei, s-a susținut că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu care să justifice o astfel de cerere.
In susținerea cererii a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
In drept s-au invocat dispozitiile art 205 C.proc.civ. si ale Legii 230/2007.
La data de 07.10.2014, reclamantul a depus Răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că Hotărârea adunării generale din 06.04.2014 este nelegală întrucât a fost reconvocată contrar prevederilor art. 24 alin. 3 din legea nr. 230/2007 în absența unui tabel convocator semnat de toți proprietarii.
A mai arătat că hotărârea adunării generale de a se plăti suma de 1784,50 lei în mod eșalonat, prin includerea în listele de întreținere a sumei de 5 lei/apartament, a fost anulată de comitetul executiv al pârâtei care a decis ca în listele de plată ale lunii mai 2014 să se repartizeze integral debitul de 3089,30 lei.
Reclamantul a învederat că la 30.09.2014 din totalul de 3089,30 lei repartizati în listele de plată pe martie, aprilie, mai 2014, asociația a încasat 1337,21 lei, restanțele însumând 1752,09 lei.
A anexat înscrisuri (filele 44-65).
Reclamantul a depus Concluzii scrise prin care a reiterat în esență susținerile din cererile depuse.
În plus a a mai arătat că modalitatea de plată a titlului executoriu nu a fost inclusă în ordinea de zi, ordinea de zi anunțată si aprobată de adunarea generală din 06.04.2014 nu a fost completată prin hotărâre a adunării generale, hotărârea nu a fost adoptată de adunarea generală din 06.04.2014 nefiind supusă votului proprietarilor, contrar prevederilor art. 25 alin. 2 din legea nr. 230/2007.
Analizând materialul probator administrat instanta retine urmatoarele:
Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat anularea Hotătârii Adunării Generale a Asociației de proprietari din data de 06.04.2014 invocând ca motive de nulitate:
- Reconvocarea adunării generale contrar prevederilor art. 24 alin. 3 din legea nr. 230/2007 în absența unui tabel convocator semnat de toti cei 40 de proprietari
- Modalitatea de plată a sumei din titlul executoriu nu a fost inclusă pe ordinea de zi
- Ordinea de zi anunțată si aprobată de adunarea generală din 06.04.2014 nu a fost completată prin hotărârea adunării generale
- Hotărârea nu a fost adoptată de Adunarea generală din 06.04.2013 nefiind supusă votului proprietarilor
- Hotărârea Adunării generale din 06.04.2014 a fost anulată de Comitetul executiv al pârâtei
In drept, potrivit art. 26 din legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari, „Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia”.
Instanța constată că la data de 06.04.2014 a fost încheiat PROCESUL VERBAL nr. 32/06.04.2014 de Adunarea Generală a Asociației de proprietari. Se reține că în preambulul Procesului verbal s-a motivat împrejurarea încheierii procesului verbal, în sensul că „întrucât nu s-a întrunit cvorumul de jumătate plus unul din nr. de 40 de proprietari, s-a incheiat procesul verbal de amânare la data de 06.04.2014”.
Prin urmare, la data de 06.04.2014, nu s-a adoptat, in lipsa cvorumului, nici o hotărâre de către Adunarea Generală, ci s-a încheiat Procesul verbal antemenționat, prin care nu s-a luat nici o masură privind pe reclamant, ci doar s-a votat darea de seamă privind activitatea comitetului Asociației de proprietari si Raportul Comisiei de cenzori.
Astfel, în lipsa unei Hotărâri a Adunării generale, toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu pot fi analizate raportat la Procesul verbal din data de 06.04.2014, prin care nu s-a adoptat nici o măsură privind pe reclamant.
Mai mult, însuși reclamantul a învederat că hotărârea a fost anulată de comitetul executiv al pârâtei.
Cu privire la celelalte suțineri ale reclamantului privind titlul executoriu pe care il deține împotriva Asociației de proprietari, instanța apreciază că exced analizei instanței, învestite cu o cerere prin care se solicită anularea unei hotărâri a Adunării Generale, care de fapt nu a fost adoptată.
Cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, instanța reține că nu s-a făcut dovada acestora.
În acest sens, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel că, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, reclamantului îi revine sarcina probei privind toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate concretă dintre faptă și prejudiciu.
Faptul ca parata nu a procedat la legalizare Sentintei penale nr.263/06.04.2011 pronuntata in Dosarul nr._/301/2010 nerecuperand nici o suma de bani din debitul in cuantum de_,29 lei precum si faptul ca in perioada 01.03._13 noul administrator cu aprobarea Comisiei de cenzori si a presedintelui D. S. a efectuat plati in valoare de_,76 lei pe care nu le-a recuperat, nu pot fi retinute de instanta ca reprezentând o faptă ilicită.
Fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, este definita ca fiind orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane. Principiul de drept obiectiv care este incalcat este acela ca nimanui nu-i este permis sa aduca, prin fapta sa, vreo vatamare unei alte persoane, drepturilor subiective ale acesteia.
Atunci cand este examinata fapta ilicita, se are in vedere obiectivarea unei atitudini de constiinta si vointa a unei persoane, fara a interesa atitudinea subiectiva a persoanei fata de fapta sa ori, mai ales, fata de urmarile acestei fapte, facandu-se astfel abstractie de factorul vinovatie.
Nici susținerile privind afectarea stării de sănătate si prejudicierea vieții de familie nu au fost dovedite.
Or, în cauză reclamantul nu a făcut dovada faptei ilicite, fiind superfluu a se analiza celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale.
F. de cele mai sus retinute instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata cererea dedusa judecatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge capătul de cerere având ca obiect anulare Hotărâre a Adunării Generale din data de 06.04.2014, formulat de reclamantul D. S., CNP_, cu domiciliul în București, SERG.M. B., nr. 2, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta A. DE P. .>, Cod fiscal RO_, cu sediul în București, SG.MJ.B. M., nr. 2, ., sector 3, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 06.02.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. V. A. B.
Red. A.C.V./A.B.
07.04.2015/4 Ex.
← Evacuare. Sentința nr. 1467/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Pretenţii. Sentința nr. 1391/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|