Pretenţii. Sentința nr. 1813/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1813/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1813/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1813
Ședința publică din data de 13.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. M.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul M. S.-M. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat P. LELIOARA, în contradictoriu cu pârâta A. DE P. . obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc in ședința publica de la data de 30.01.2015 fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat, în mod succesiv, pronunțarea conform art. 260 C.p.c. pentru termenul din 06.02.2015 și 13.02.2015.
INSTANTA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 19.02.2012, reclamantul M. S.-M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. DE P. . nr. 44 BIS,. instanța sa dispună obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin inundarea . 2000 lei –evaluare provizorie și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, s-a arătat că reclamantul este proprietarul . la data de 6 dec. 2011 . inundat. Aceasta s-a produs din cauza ca țeava . pe coloana bucătarii a scării nr.1 din blocul P7, s-a înfundat la etajele inferioare . urmare, apa a refulat in apartamentul său provocând următoarele stricăciuni: sufrageria a fost inundată iar parchetul s –a deteriorat in proporție de 100%, dormitorul a fost inundat, mobilierul de bucătărie a fost deteriorat, mobilierul din hol a fost deteriorat parțial, ușile de la sufragerie s-au umflat, zugrăveala din imobil a fost afectată. Daunele acestea au fost constatate de mandatarul reclamantului prin încheierea unui proces in prezenta a trei martori fata de refuzul paratei de a participa la o constatare a prejudiciului.
Prejudiciul trebuie plătit de parata care nu a luat masurile corespunzătoare pt. evitarea unor astfel de incidente prin întreținerea țevei comune, cf. prev. artt. 4 alin.1, și alin. 2, art. 34 din legea 230/2007.
Reclamantul a solicitata asociației sa stabilească o comisie prin care sa se constate producerea daunelor, solicitare transmisă de cateva ori, primind un răspuns prin care i s-a adus la cunoștință ca proprietarii au obligația de a menține proprietatea individuală pe propria cheltuială.
In drept, au fost invocate și prev. legii 114/1996, Legii 230/2007, HG 1588/2008.
In probațiune, s-a solicitat proba prin înscrisuri, interogatorul, martori și expertiză tehnică.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 07.09.2012, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
In motivare, s-a arătat că toți proprietarii au obligația sa mentina in bune condiții proprietatea individuală pe proprie cheltuială si sa repare stricăciunile ori sa plătească cheltuielile de reparații, cf. art. 12 pct. II din HG 1588/2008. In conformitate cu prev. legii 230/2007 și ale HG 1588/2008 asociația și-a îndeplinit obligațiile legale cu privire la curățenia și întreținerea instalațiilor comune ale condominiului.
In plus, reclamantul nun a indicat defecțiunea care s-a produs si daca ar fi fost vreo defecțiune la conducta comună ar fi trebuit sa existe reclamații și din partea altor locatari. Raportat la datele prezentate de reclamant, defecțiunea poate privi numai conducta de evacuare a apelor uzate menajere din interiorul apartamentului său.
Reclamantul a făcut evaluări discrepante asupra prejudiciului produs.
Procesul verbal semnat unilateral de reclamanta și persoane din anturajul faca dovada ca este vorba de constatări premeditate, data la care s-ar fi produs prejudiciul fiind fabricată. Mai multa la data respectivă, mandatarul reclamantului nu avea nicio calitate in raport cu asociația procura fiind depusa la data de 10.01.2012.
In plus, la toate solicitările reclamantului prin mandatar, asociația a răsăuns prin adresa nr. 680/19.01.2012. reclamantul a dobândit calitatea de membru al asociației la data de 24.10.2012.
De asemenea, s-a arătat că înscrisurile depuse de reclamanta in sprijinul cererii nu respectă prev. art. 112 pct. 5 alin.1 și 3 Cpcp
In drept, au mai fost invocate și prev. art. 115-188 C., fiind anexate înscrisuri in probațiune.
La f. 44 din dosar, s-au depus note de ședință de către reclamant.
In ședința din data de 19.12.2013, s-a respins excepția lipsei calității procesual active invocate de parată – f. 55.
In ședința din data de 18.01.2013, au fost încuviințate proba prin înscrisuri pt. ambele părți, proba prin interogatoriul pârâtei, proba testimonială pt. ambele părți, iar in ședința din data de 20.09.2013 a fost încuviințată și proba prin expertiza tehnică construcții civile pt. reclamant.
In ședința din data de 28.02.2014, a fost încuviințată proba prin contraexpertiză pt. pârâtă.
La data de 06.02.2015, respectiv 13.02.2015, s-au depus concluzii scrise de catre părți.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat in cauză, constată următoarele:
Reclamantul este coproprietar devălmaș al apartamentului nr. 6, situat in .. 44 bis, ., sectorul 3, cf contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6541/12.12.1996 – f. 42-43, reclamantul fiind membru al asociației de proprietari pârâte.
Incidentul reclamat a avut loc la data de 06.12.2011, ocazie cu care mandatarul reclamantul a încheiat in prezența a doi portari ai condominiului și a martorei S. N. un proces verbal prin care s-a consemnat inundația . cauza tevii comune de scurgere de pe coloana de la bucătarii, fiind înfundată la etajele inferioare, fiind menționat și faptul că s-a procedat la desfundarea coloanei comune care a refulat in apartament. – f. 9. La întocmirea acestui proces verbal nu a fost prezent nici un reprezentant al asociației de proprietari.
Reclamantul, prin mandatar s-a adresat asociației prin 3 adrese, cf. dovezilor de la f. 10-12, răspunsul asociației datând din data de 19.01.2012 - f. 13. Asociația a răspuns cu indicarea prev. art. 12 pct. II lit. a și e din HG 1588/2008, ca nu s-a produs nicio avarie deoarece instalația de alimentare cu apă și evacuare a apelor reziduale menajeze nu a fost oprită și in plus s-au efectuat verificările necesare cf. normativelor in vigoare.
Parata a făcut dovada verificărilor la coloana de ape uzate menajere cf. contractului de prestări serviciu din data de 31.05.2011 - f. 31.
Din răspunsul la interogatoriu, rezultă că președintele asociației a avut acces limitat numai in holul de la .-i permis accesul in bucătărie sau in alte spații, acest aspect fiind confirmat de martorul M. S. C. G. – f. 96, președintele asociației de proprietari. De asemenea, martorul M. I. - f. 97 - a precizat că președintele asociației a intrat in ziua incidentului in apartamentul respectiv, fara putea preciza detalii, ceea ce denotă o poziție de rea credință din partea reprezentantului asociației, care a contestat inclusiv producerea inundației in ziua respectivă. Martorul M. I., unul dintre cei doi portari care a semnat procesul verbal a arătat că apa era de la țeava de evacuare care era înfundată, apa scursă in apartament fiind pe alocuri neagră plină de mizerie. Apa era cam de 2 cm si a curs in bucătărie, pe hol si in sufragerie. Declarația acestui martor a fost confirmată și de martorul propus de reclamant care este concubina mandatarului său in ceea ce privește apa care curgea de aprox. 2-3 cm și era îmbibată de mizerie precum și cu privire la prezența președintelui asociației de proprietari. Aceasta a precizat însă că nu era inundație de la teavă ci refulare la chiuveta din bucătărie, apa venind dedesubt de chiuvetă, din țeava comună. - f. 95. Din clișeele fotografice de la f. 36 și 37, rezultă faptul că apa era îmbibată de mizerie.
Atât această martoră cât și martorul M. I. au arătat că a doua zi s-a procedat la desfundarea coloanei precum și faptul că si in seara respectivă s-a încercat desfundarea coloanei. De asemenea, martorii au fost consecvenți și in ceea ce privește prejudiciul produs, fiind vorba de afectarea parchetului a pereților In ceea ce privește obiectele de mobiliere din clișeele fotografice nu rezultă ca acestea au fost afectate și nici nu s-a dovedit de către reclamant in ceea ce constat mai exact avarierea acestora.
Cf. raportului de expertiză întocmit de exp. C. I., s-a stabilit ca sursa care a determinat inundarea apartamentului care face obiectul dosarului a fost colmatarea coloanei principale de colectare a apelor uzate rezultate de la consumatorii amplasații in spațiile cu destinația bucătărie produsă in partea din coloană amplasată in subsolul blocului – f. 114-118.
Concluzia expertului prezentată in mod clar a fost contestată vehement de pârâtă, astfel că s-a întocmit un raport de contraexpertiză la data de 16.09.2014 – f. 200-204.
Raportul de contraexpertiză efectuat de 3 experți arată că aceștia nu au găsit lșa dosar și nici nu lis-au prezentat documente întocmite la data inundării din care să rezulte dacă coloana de evacuare era obturată parțial sau total sau numai racordul bucătărie era obturat parțial sau daca sifonul chiuvetei era plin de reziduuri. Cauzele probabile ale inundării apartamentului au fost necurățarea sifonului de scurgere la spălătorul de vase, obturarea cu grăsime a racordului de evacuare, uitarea unui robinet deschis înfundarea conductei verticale de evacuare, aceasta fiind o cauză foarte rar întâlnită. In ceea ce privește valoarea prejudiciului, aceasta a fost stabilită la suma de 1610 lei – f. 204.
Instanța reține că in cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei pt. fapta lucrului, cf. prev. art. 998 și 1000 alin.1 C. Civ.
Astfel, in primul rând, în conformitate cu prev. art. 4 alin. 1 din legea 230/2007, asociația de proprietari are drept scop administrarea si gestionarea proprietății comune care, pe lângă drepturi, impune obligații pentru toți proprietarii, iar cf. art. 16 alin.1 din același act normativ Proprietarii sunt obligați sa ia masuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termica si eficienta energetica, potrivit prevederilor legale. Astfel cf. prev. art. 30 din același act normativ, în numele asociației de proprietari, comitetul executiv este organul abilitat sa reglementeze folosirea, întreținerea, repararea, înlocuirea si modificarea parților proprietății comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietății comune, iar cf. art. 34 alin.1, administrarea, întreținerea, investițiile si reparațiile asupra proprietatii comune sunt in sarcina asociației de proprietari. Revine deci asociației de proprietari răspunderea pt. prejudiciile cauzate de lucruri, precum părțile comune ale condominiului pt. care are obligația de administrare a proprietății forțate și perpetue.
In al doilea rând, a fost contestată cauza inundației. Dacă primul expert s-a exprimat fără echivoc in sensul provenienței de la coloana comună de evacuare apelor reziduale, cei trei experți care au efectuat contraexpertiza au arătat că aceasta poate fi cea mai puțin probabilă cauză. Sunt întemeiate concluziile legate de lipsa informațiilor complete de la dosarul cauzei și instanța reține că ., dar având in vedere data producerii evenimentului, data la care s-au administrat probele a devenit destul de dificil obținerea unor certitudini. Față de detaliile menționate in raportul de contraexpertiză care se coroborează cu clișeele fotografice depuse la dosarul cauzei și cu declarațiile martorilor S. N. și M. I., din care rezultă că s-a procedat la desfundarea coloanei comune a doua zi după inundație, operațiune care nu ar fi fost necesară in cazul in care s-ar fi constatat lipsa oricărei legături a inundației cu această coloana precum și poziția totala contradictorie și de rea credință încă de la început a asociației de proprietari, instanța reține că s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate intre producerea inundației in . o defecțiune la coloana de evacuare a apelor menajere comune a condominiumului.
In această materie, răspunderea asociației intervine pt. cea mai mică culpă in modul de întreținere și funcționare a instalațiilor comune. Faptul că s-a realizat o verificare in luna mai 2011 nu determină in mod absolut concluzia ca producerea defecțiunii intră in categoria forței majore. De asemenea, nu s-a dovedit că a existat o faptă din partea reclamantului, respectiv înfundarea imputabilă a chiuvetei din apartament care să determine o exonerare totală de răspundere a asociației.
Mai mult, s-a apreciat în practica judecătorească și doctrină că un astfel de incident reprezintă o situație de caz fortuit, care este in strânsa legătura cu lucrul dar nu poate determina exonerarea de răspundere a paznicului juridic.
De asemenea, in ceea ce privește întinderea prejudiciului instanța reține concluziile raportului de contraexpertiză astfel cum au fost completate prin răspunsul la obiecțiuni, obligația pârâtei de reparare a prejudiciului intervenind pt. suma de 1610 lei. reprezentând desfundarea conductei, refacerea zugrăvelii și a parchetului.
Prin urmare, instanța va admite in parte cererea reclamantului și constatând că incumbă asociației obligarea prejudiciului suportat de reclamant in sumă de 1610 lei.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată, in baza prev. art. 274 C. instanța va obliga parata la plata contravalorii taxelor de timbru de 171, 03 lei achitate cf. chitanței de la f. 25 din dosar. In ceea ce privește onorariul avocațial, instanța reține că dovada achitării onorariului avocațial a fost depusă împreună cu concluziile scrise, la data de 06.02.2015 și prin urmare nu poate fi luat in calcul ca mijloc de probă, aceste pretenții fiind deci nedovedite pana la închiderea dezbaterilor cf. prev. art. 146 C.. In ceea ce privește onorariul expertului suportat de reclamant, acesta va rămâne in sarcina sa având in vedere ca instanța a luat in considerare concluziile raportului de contraexpertiză precum și faptul că acțiunea a fost admisă in parte cf. prev. art. 276 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul M. S.-M.I, domiciliat in București, ., ., ., cu domiciliul ales, în București, sector 3, .. 12, ., . cu pârâta A. DE P. . sediul în București, sector 3, ., nr. 44bis, CF_.
Obligă pârâta la plata sumei de 1610 lei, către reclamant.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 171, 03 lei către reclamant.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.02.2015.
Președinte, Grefier,
D. E. M. M. P.
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1852/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1818/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|