Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 13157/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 06.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având obiect plângere contravențională, privind pe petenta C. N. POSTA R. SA în contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 22.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 06.10.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe acestei instanțe la data de 29.12.2014, sub nr._, petenta C. N. POSTA R. SA a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/17.12.2014 întocmit de D. – Secția 13 de Poliție și exonerarea de la plata amenzii., iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenție . nr._ prin raportare la prevederile art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001 privind lipsa elementelor obligatorii. Astfel, potrivit mențiunilor reținute de agentul constatator, nu a fost indicat numărul de înmatriculare în registrul comerțului, respectiv codul fiscal.
De asemenea, petenta a mai invocat excepția prematurității aplicării amenzii raportat la termenul de 01.01.2016 acordat prin HG nr. 301/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. 7 alin. 1. Astfel, prin art. 7 din HG nr. 301/2012 modificat prin Hotărârea nr. 877/15.10.2014 legiuitorul a înțeles să acorde termen până l data de 01.01.2016 persoanelor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 333/2003 în vederea stabilirii modului de funcționare potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre. Prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 333/2003 este stipulată obligația oricăror instituții și organizații care dețin bunuri sau valori cu orice titlu de a asigura paza acestora. În procesul-verba de contravenție s-a constatat că fapta a fost săvârșită în data de 17.12.2014, anterior termenului de 24 de luni prevăzut de art. 7 din HG nr. 301/2012.
Pe fondul cauzei s-a învederat că prin întocmirea procesului-verbal de contravenție . nr._/17.12.2014, față de fapta reținută în sarcina petentei, în constatarea abaterii contravenționale, organul de poliție a făcut greșita interpretare și aplicare a legii. Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 333/2003, companiile naționale care dețin bunuri sau servicii sunt obligate să asigure paza acestora. Art. 3 alin. 3 din aceeași lege, dispune că „la unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejurimi, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării oazei și integrității bunurilor.”
Petenta a menționat că Oficiul Poștal București 72 are mijloace suficiente de asigurare a pazei, fiind dotată cu elemente mecano-fizice de securitate. Având în vedere că agentul constatator a sancționat nefuncționarea sistemului tehnic de alarmă, acesta trebuia să prezinte un atestat care să certifice, în ceea ce îl privește, calitatea sa de specialist în sisteme de supraveghere, care să cunoască în amănunt parametrii optimi de funcționare a sistemului de protecție instalate la Oficiul poștal București 72. Mai mult decât atât, agentul constatator nu a menționat în cuprinsul procesului-verbal tipul și modelele sistemelor de supraveghere, astfel încât să poată fi verificată modalitatea de funcționare optimă a acestora sau să poată fi dispusă o expertiză în cauză pentru stabilirea vinovăției petentei în ceea ce privește neconformitățile constatate de agentul de poliție
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 333/2003, HG nr. 301/2012, OG nr. 2/2001, Codului de procedură civilă .
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, fila 38.
Prin întâmpinarea depusă la 25.05.2015 intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului-verbal de contravenție contestat ca fiind temeinic și legal.
În apărare, intimata, cu privire la excepția prematurității aplicării sancțiunii contravenționale, a invocat Sentința civilă nr. 9412/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._ prin care s-a reținut că termenul de 24 de luni se referă la modalitatea de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 333/2003, fără a înlătura obligația acestora de a asigura condițiile minime de securitate și fără a fi înlăturată răspunderea contravențională.
De asemenea, intimata a apreciat că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă cerută de lege.
S-a indicat de către intimată Decizia nr. XXII/2007 din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească asemenea act, nulitatea procesului-verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura altfel decât prin anularea actului.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, intimata a apreciat că a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancționator respectiv 2000 lei.
În dovedire, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 205 Cod de procedură civilă.
La data de 15.06.2015 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal contestat și exonerarea de la plata amenzii, întrucât fapta reținută ca și abatere contravențională nu există, deoarece termenul legal pentru îndeplinirea obligațiilor nu se împlinise la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.
La termenul de judecată din data de 22.09.2015, instanța, în baza art. 258 raportat la art. 255 C.p.c., a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este admisibilă, ducând la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/17.12.2014 (f.9), întocmit de agentul constatator I. I. din cadrul D. –Secția 13 Poliție, petenta C. Națională Poșta Română SA a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 1 din HG 301/2012 și sancționată de art. 4 alin. 1 lit. b HG 301/2012.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că în data de 17.12.2014, orele 12.30, cu ocazia controlului efectuat la Oficiul Postal nr. 72, agentii de poliție au constatat că unitatea nu îndeplinește cerințele minimale de securitate în sensul că nu a instalat sistem tehnic de alarmare sau paza umană.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește lipsa mențiunilor privind numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal al petentei precum și a datelor de identificare a persoanei care o reprezintă pe petenta, instanța reține că acestea nu sunt prevăzute printre cerințele a căror nerespectare atrage nulitatea absolută și expresă a procesului-verbal conform art. 17 OG 2/2001. Prin urmare, sancțiunea este nulitatea relativă care poate interveni numai în situația în care petenta face dovada existenței unei vătămări, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, ori, în cauză petenta nu a fost în măsură să probeze o astfel de vătămare.
Cu privire la prematuritatea aplicării amenzii, instanța reține că potrivit art. 7 HG nr. 301/2012 în termen de 18 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, modul de functionare a unitatilor prevazute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, a societatilor specializate de paza si protectie si a celor care desfasoara activitati de proiectare, producere, instalare si intretinere a sistemelor de alarmare impotriva efractiei, licentiate pana la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, precum si a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, infiintate pana la aceeasi data, trebuie sa fie potrivit cerintelor stabilite in normele metodologice aprobate prin prezenta hotarare. Prin HG nr. 877/15.10.2014 termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 HG 301/2012 a fost prorogat până la data de 01.01.2016.
Analizând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța reține că termenele prevăzute se referă la modalitatea de funcționare a unităților menționate de art. 2 alin. 1 Legea nr. 333/2003 fără a înlătura obligația acestora de a asigura condițiile minime de securitate și fără a fi înlăturată răspunderea contravențională.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinice până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. ( cauza Bosoni contra Franței).
De asemenea, instanța are în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza I. P. c României (28 iunie 2011) prin care a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c. Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
Totodată, trebuie avută în vedere și Hotărârea pronunțată în cauza N. G. c României în care Curtea a stabilit că ,, Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării,,.
Astfel, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 249 NCPC potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petenta care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că petenta nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal nereușind să combată în mod pertinent cele consemnate în cuprinsul actului de constatare a contravenției.
Astfel cum rezultă din mențiunile procesului-verbal de contravenție coroborate cu raportul agentului constatator (f.51) la data de 17.12.2014, in cadrul controlului efectuat la punctul de lucru al CNPR-Oficiul Postal nr. 72, s-a procedat la verificarea măsurilor de securitate ocazie cu care s-a constatat că unitatea nu îndeplinește cerințele minimale de securitate prevăzute de legislația în vigoare în sensul că nu are instituită paza umană, sistem tehnic de alarmare împotriva efracției, la ghișeele unde se operează cu numerar nu există seifuri/dulapuri de casierie cu temporizare, vitrajele exerioare nu asigura rezistența la atacuri manuale, în sensul că nu sunt protejate cu gratii metalice sau folie antiefracție. Acest aspect a fost constatat si prin procesul-verbal aflat la filele 53-55 din dosar.
Susținerea petentei in sensul că agentul constatator nu a menționat valorile monetare manipulate zilnic prin oficii și că oficiul postal Bucuresti 72 are mijloace suficiente de asigurare a pazei fiind dotată cu elemente mecano-fizice de securitate potrivit referatului nr. 124/1298/07.02.2011 este neîntemeiată, neputând conduce la exonerarea acesteia de la raspunderea contravențională.
Astfel, conform art. 2 Legea nr. 333/2003 ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite de lege unități sunt obligate să asigure paza acestora.
In conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 HG 301/2012, în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003, unitățile prevăzute la art. 2 alin. 1 din Lege trebuie să adopte măsuri de securitate în formele prevăzute de Lege, completate cu măsuri procedurale. Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează că cerințele minimale de securitate, pe zone funcționale și categorii de unități sunt prevăzute în anexa nr 1.
In cazul unităților poștale sunt incidente dispozițiile art. 13 din anexa nr 1 HG 301/2012 care prevăd următoarele: (2) Subsistemul de detecție a efracției trebuie să protejeze căile de acces în unitate și spațiile cu valori și semnalează stările de pericol în zonele de lucru cu clienții și în spațiile de depozitare a valorilor; (3) Subsistemul de control al accesului trebuie să asigure restricționarea accesului neautorizat cel puțin în spațiile de depozitare a valorilor și, după caz, în cele de manipulare. La unitățile din localitățile urbane trebuie să se asigure preluarea imaginilor din zona clienților și a seifului prin subsistemul de televiziune cu circuit închis, precum și stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate vor avea calitatea necesară recunoașterii persoanelor din spațiul clienților. (5) În situația în care obiectivele din această categorie nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracției se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor și intervenție. (6) Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri, case de bani sau dulapuri de securitate certificate, cu clasă de rezistență la efracție determinată, ancorate conform cerințelor producătorului, după caz. (7) Ghișeele pentru operațiuni cu numerar se dotează cu seifuri/dulapuri de casierie cu temporizare, programate conform precizărilor prevăzute la art. 6 alin. (4), cu excepția celor din mediul rural. Art 6 alin. 4 prevede că seifurile/dulapurile de casierie cu temporizare se utilizează prin programarea unor timpi de deschidere de minimum 10 minute pentru sertarul de depozitare a numerarului.
Potrivit art. 3 pct. 1 HG 301/2012 constituie contravenție nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute la art. 2 alin. (2) din anexă.
Raportat la texetele legale menționate, instanța reține că angajarea raspunderii contravenționale a petentei nu este condiționată de valorile manipulate zilnic prin oficiu, neexistând nici o prevedere in acest sens iar cerințele minimale de securitate pentru oficiile poștale se asigură prin implementarea măsurilor de securitate prevăzute mai sus, fără a se face distincție în funcție de criteriul menționat de petentă.
Referatul la care face referire petenta a fost întocmit în data de 07.02.2011, deci inainte de adoptarea HG 301/2012 astfel incât acesta nu a avut in vedere cerintele de securitate prevăzute de acest act normativ.
După cum rezultă din procesul-verbal intocmit in data de 17.12.2014 (53-55) valorile monetare sunt depozitate . in casierie asigurat prin prindere in pardoseală, ușa casieriei fiind confecționată din metal, cu sistem de asigurare mecano-fizică de tip yală, nefiind in conformitate cu noile standarde de protecție și pază.
De asemenea, trebuie avut in vedere că prin adresa emisă la data de 05.06.2014, de Sectia 13 Poliție către petentă, (f. 57), aceasta a fost informată că potrivit art. 2 alin. 3 și 5 HG 301/2012 trebuie să dețină o analiza de risc la securitatea fizică prin care se asigură identificarea vulnerabilității și a riscurilor, determinarea nivelului de expunere la producerea unor incidente de securitate fizică și să indice măsurile de protecție necesare obiectivului pe care il deține. Mai mult, prin acest inscris i s-a adus la cunoștință petentei că Oficiul Postal nr. 72 funcționează la adresa mai sus menționată din luna septembrie 2012 iar derogarea privind termenul de îndeplinire a cerințelor prevăzute de HG 301/2012 vizează exclusiv unitățile care erau operaționale la data de 17.06.2012 nu și cele înființate ulterior acestei date. Cu toate acestea, petenta nu a luat nici o măsură pentru a se conforma celor solicitate.
Referitor la faptul că agentul constatator nu a menționat in procesul-verbal tipul și modelele sistemelor de supraveghere pentru ca instanța să poată verifica modalitatea de funcționare optima a acestora, instanța reține că si această apărare este nefondată câtă vreme s-a constatat faptul că la punctul de lucrul –Oficiul Postal nr. 72 nu era instalat un sistem tehnic de supraveghere.
Cu privire la faptul că agentul constatator nu are calitatea de specialist în sisteme de supraveghere, instanța reține că potrivit art. 5 HG 301/2012 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către polițiști, jandarmi, precum și de către primari sau împuterniciți ai acestora, conform competențelor care le revin potrivit legii. In speță, câtă vreme constatarea faptei contravenționale s-a realizat prin propriile simțuri de către agentul de poliție I. I., instanța reține că au fost respectate prevederile art. HG 301/2012, nefiind solicitată vreo calitate suplimentară în acest sens.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptelor contravenționale reținute în sarcina petentei respectiv cele prevăzute de art.3 pct.1 HG nr. 301/2012, iar conduita acesteia situându-se în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
In conformitate cu prevederile art. 4 alin. 1 lit. b HG 301/2012 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 1, 5, 7, 8, 9, 10, 18, 21, 22, 23, 26, 27 și 28 iar prin procesul-verbal contestat petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de textul normativ menționat.
In aceste condiții, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei ) și că, față de conținutul juridic al faptei și de imprejurarea în care a fost săvârșită, sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2000 lei, a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea privind pe petenta C. N. POSTA R. SA, J_, CUI RO_, cu sediul în sector 2, București, . contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în sector 3, București, Calea Victoriei, nr. 19, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare a contraventiei . nr._/17.12.2014 ca temeinic și legal.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. D. E. A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./04.12.2015/ 5 ex.
Comunicări:
Grefier.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 667/2015. Judecătoria... → |
|---|
