Pretenţii. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 17041/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR._

Ședința publică din data de 27.11.2015

Instanța constituita din:

P. - C. D. Z.

Grefier - L. C.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta A. DE P. RODUL PAMANTULUI în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 17.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 27.11.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /29.04.2015, reclamanta A. DE P. RODUL PAMANTULUI în contradictoriu cu pârâtul C. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 4350 lei reprezentând restanțe la plata cheltuielilor de întreținere ale asociației, ce îi revin pe perioada decembrie 2012-mai 2014, penalități de întârziere și fond de reparații cu cheltuieli de judecata.

În motivare se arată că pârâtul datorează menționatele sume.

În drept cererea se întemeiază pe disp. Legii nr. 230/2007 și HG 1588/2007.

În probațiunea a solicitat proba cu înscrisuri.

Reclamanta a depus la dosar copii de pe listele de întreținere afișate și procesele verbale ale Adunării Generale și Procesul Verbal al Adunării de Constituire.

Pârâtul, legal citată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Paratul a formulat la data de 31.07.2015 și cerere de chemare în garanție a numitei P. I. A. și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei solicitate de catre reclamanta.

În motivare se arata ca paratul nu mai locuiește în imobilul respectiv din luna iunie 2010 și începând cu luna aprilie a anului 2012 și până în 30.05.2014 în imobil a locuit P. I. A., aceasta fiind datoare să achite sumele pentru perioada în care a utilizat imobilul cu destinația de locuință în perioada indicata.

În drept a invocat dispozitiile art. 72 Cod de procedură civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 17.11.2015, instanța a apreciat însă că cererea principală este întârziata de soluționarea cererii de chemare în garanție, în temeiul art. 74 alin. 4 Cod de procedură civilă a disjuns cererea de chemare în garanție a numitei P. I. A. formulata de catre pârâtul C. I. și a dispus crearea unui nou dosar, cu termen de judecata la data de 16.02.2015, C9 civil, ora 13.00.

La termenul de judecata din data de 17.11.2015 instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. proc. Civ. a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 lit. c din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarul are obligația de a contribui la constituirea mijloacelor bănești și materiale ale asociației de proprietari și sa achite în termenul stabilit, cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari.

Iar, în temeiul art. 25 alin. 1 din același act normativ, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia în termen de maxim 20 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă și lista de plată respectivă.

În plus, potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat, de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Față de dispozițiile mai sus menționate și din întreaga reglementare legislativă în materie locativă, instanța reține că cel ce ar putea fi obligat într-un raport juridic având ca obiect plata cheltuielilor de întreținere si a penalităților de întârziere aferente unui apartament este proprietarul, care, în înțelesul art. 3 lit. f din Legea nr. 230/2007 reprezintă persoana fizica sau juridica, de drept public ori de drept privat, care are in proprietate acel spațiu, respectiv apartament, într-un condominiu.

Așa cum reiese din listele de plată a cheltuielilor de întreținere, depuse de reclamantă la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri (filele 18-44) pârâtul datorează reclamantei suma de 4350 lei reprezentând restanțe la plata cheltuielilor de întreținere ale asociației, ce îi revin pe perioada decembrie 2012-mai 2014, penalități de întreținere și fond de rulment.

Față de considerentele ce precedă, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei 4350 lei, pentru perioada decembrie 2012-mai 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta A. DE P. RODUL PAMANTULUI cu sediul în sector 3, București, I. TUCURESCU, nr. 37, . în contradictoriu cu pârâtul C. I. CNP_ cu domiciliul în sector 2, București, M. C. I., nr. 51, ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei 4350 lei.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.11.2015.

P., Grefier,

C. D. Z. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI