Pretenţii. Sentința nr. 797/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 797/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 797/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

JUDECATORIA SECT 3

SENTINTA CIVILA NR 797/2015

Ședința publică de la 27.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. A.

GREFIER: L. G. P.

Pe rol judecarea cererii de completare dispozitiv formulata de reclamanta A. DE P. . în contradictoriu cu pârâta G. E..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns părtile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, după care:

Instanțqa reține cauza in pronunțare asupra cererii de completare dispozitiv formulata de reclamanta.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.03.2014, reclamanta A. DE P. . a solicitat în contradictoriu cu pârâta G. E. completarea dispozitivului sentintei civile nr._/28.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sector 3 Bucuresti, in sensul obligarii paratei la 700 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.

În motivarea cererii, reclamanta arată instanta desi a admis actiunea a omis sa se pronunte pe cererea de cheltuieli de judecata.

In drept s-au invocat disp.art.444 alin.1 C.p.c.

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr._/28.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sector 3 in dosar nr._ instanta a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2958,93 lei cote de întreținere, 2064,88 lei – penalități si 20 lei – fond de reparații.

Potrivit art.444 alin.1 C.p.c daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs.

Reclamanta a cerut in termen completarea hotararii in sensul de a se dispune obligarea paratei si la plata cheltuielilor de judecata.

Analizand actele dosarului instanta apreciaza ca cererea reclamantei este intemeiata. Astfel, din practicaua hotararii rezulta faptul ca reclamanta a solicitat cheltuieli de judecata, instanta omitand sa se pronunte asupra acestei cereri desi a admis cererea reclamantei.

In aceste conditii,vazand disp. art.444 alin.1 Cp.civ. si disp. art.453 alin.1 C.p.civ va dispune completarea dispozitivului sentintei civile nr._/28.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sector 3 Bucuresti, in sensul ca obliga parata la 700 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta (onorariu avocat potrivit chitante de plata –filele 93 si 94).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta A. DE P. ., cu sediul in București, CALEA VICTORIEI, nr. 1-5, ., . în contradictoriu cu pârâta G. E., cu domiciliul în București, .. 54, .. E, . 3

Dispune completarea dispozitivului sentintei civile nr._/28.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sector 3 Bucuresti, in sensul ca obliga parata la 700 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 27.01.2015

P. GREFIER

M. A. L. G. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 797/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI