Rectificare carte funciară. Sentința nr. 9567/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9567/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 9567/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9567

Ședința publică din data de 01.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D.-I. S.

Grefier: A.-T. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanții M. R., M. N. PRIN MANDATAR M. R., P. O. PRIN MANDATAR M. R., P. A. PRIN MANDATAR M. R., D. M. M. PRIN MANDATAR M. R. și K. J. PRIN MANDATAR M. R. în contradictoriu cu pârâtul V. C., având ca obiect rectificare carte funciară.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea și, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 17.10.2014 sub nr de dosar_, reclamanții M. R., M. N. PRIN MANDATAR M. R., P. O. PRIN MANDATAR M. R., P. A. PRIN MANDATAR M. R., D. M. M. PRIN MANDATAR M. R. și K. J. PRIN MANDATAR M. R. în contradictoriu cu pârâtul V. C. au formulat cerere de rectificare carte funciară deschisă pentru imobilul situat în București, Calea Dudești nr. 123 A, sector 3 identificat prin carte funciară colectivă IE_ (număr cadastral vechi_), solicitând admiterea cererii și corectarea/îndreptarea mențiunii cu privire la suprafața totală de teren înregistrată de 710 mp, aflată în proprietatea reclamanților, în cote indivize, cu suprafața de 866 mp din documentele de proprietate, 895 mp din măsurători, în scopul corelării înscrierii cu situația juridică reală a imobilul – teren.

In fapt, reclamanții au arătat că sunt coproprietari, in indiviziune, ai imobilului teren in suprafața totala de 866 mp din documente ( 895 mp. din măsurători ) si a celor 3 corpuri de construcție aflate pe acesta, astfel: C1 -corp A cu o suprafața construită de 388 mp, corp B cu o suprafața construită la sol de 110 mp. si corp C - ruină cu o suprafața construită la sol de 23,00 mp., situat în București, Calea Dudesti nr.123 A, sector 3, imobil ce a fost identificat prin identificator electronic_ ( număr cadastral vechi_) si înscris in Cartea funciara in suprafața totala de 710,00 mp.

Imobilul-teren situat in București, Calea Dudesti nr.123 A, sector 3, in suprafața totala de 866 mp si cele trei corpuri de construcție existente pe acesta, au aparținut in proprietate, pana in anul 1947, numiților ing. N. Z. si E. Casalia Z. care l-au înstrăinat conform actului de vanzare-cumparare din 05.07.1947 respectiv 07.07.1947 numitei Neumann M., transcris in Registrul de transcriptiuni a Tribunalului Ilfov -Secția Notariala la data de 10.07.1947 sub nr._, nr. Dosar_/1947.

La 25.07.1948, Neumann M. a instrainat o cota indiviza de 1/2 din imobilul deținut in proprietate exclusiva, situat in București, Calea Dudesti nr..123 A, sector 3 soților R. N. si R. M., autorii reclamanților. Ulterior, prin acte translative de proprietate (de vanzare-cumparare, donații, acte de succesiune ) imobilul-teren situat in București, Calea Dudesti nr.123 A, sector 3 si construcțiile edificate pe acesta a fost dobândit de către reclamanți, in indiviziune, pe cote parti.

Astfel, au arătat că M. N. R. și M. M. N., in calitate de soti, au dobândit calitatea de proprietari asupra cotei de 4/16 din intregul imobil teren si construcțiile edificate pe acesta, prin cumpărare, ca bun comun, în baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/13.11.1992 de către notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București.

P. Olguța și P. A., in calitate de soti, au dobândit calitatea de proprietari asupra cotei de 4/16 din intreg imobilul prin cumpărare, ca bun comun, in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 37.564/13.11.1992 emis de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 3 București și Titlul de Proprietate nr. 1219/05.06.2009 emis de Prefectul Municipiului București.

D. M.-M. a dobândit calitatea de proprietar asupra cotei de 2/16 parte din întreg imobilul, ca bun comun, în baza certificatului de moștenitor nr. 323/30.09.1985 emis de către Notariatul de Stat loca! Tg S. si a Titlului de Proprietate nr. 1219/3/05.06.2009 emis de către Prefectul Municipiului București.

K. J. a dobândit calitatea de proprietar asupra cotei de 6/16 parte din intreg imobilul, ca bun comun, in baza Contractului de donație imobiliară autentificat sub nr. 279/12.05.1999 emis de către Birou N. Public „M. P.„ cu sediul in loc. Sf G., jud. C. si a titlului de Proprietate nr. 1219/3/05.06.2009 emis de către prefectul Municipiului București.

Au învederat că în conformitate cu titlurile de proprietate mai sus identificate si actele translative de proprietate, suprafața totala a imobilul-teren situat in București. Calea Dudesti nr. 123 A, sector 3 a cărui proprietate pe cote parti si folosința o deținem noi reclamanții este de 866 mp.( 895 mp din măsurători) si nu 710 mp astfel cum este inscris in Cartea funciara.

Au mai arătat reclamanții că din cauza acestei mențiuni incorecte, in Cartea funciara deschisa pentru imobilul situat in București, Calea Dudesti nr.123 A, sector 3, a fost înscrisă suprafața totală a terenului, de 710 mp in locul celei reale de 866 mp, pe care reclamanții apreciază că o dețin in proprietate, (conform actelor translative de proprietate menționate) si in folosința, pe cote parti, diferența de teren in suprafața de 156 mp.din acte ( 185 mp din măsurători ) neinscrisa in Cartea funciara, teren adiacent construcției aflate in proprietatea reclamanților si care asigura accesul in corpul clădirii a fost nesocotita de către parați, proprietar ai imobilului vecin situat la Nord care si-a extins lucrările la fundația construcției ce o edifica pe proprietatea acestuia si pe terenul in suprafața de 185 mp., aflat in proprietatea si folosința reclamanților, pana in fata construcției proprietatea acestora, astfel incat a obstructionat total accesul la si in aceasta.

Au arătat reclamanții că extinderea fundației efectuate de către parat la imobilul-constructie pe care-l edifica pe proprietatea sa si asupra terenului de 185 mp.proprietatea reclamanților, parte din suprafața totala de 866 mp. pe care o dețin in proprietate pe cote parti din imobilul situat in București, Calea Dudesti nr.123 A, sector 3, a fost ulterioara refuzului reclamanților, la solicitarea acestuia, de a-i vinde respectiva suprafața de teren.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.7/1996, art.907 și urmat. NCC, art. 194 NCPC.

În dovedirea susținerilor au fost depuse înscrisuri la filele 25-45 vol.I.

La data de 11.02.2015, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive în raport de obiectul acțiunii, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că este proprietarul imobilului situat in vecinătatea imobilului deținut de către reclamanți, respectiv al terenului din București, Calea Dudesti nr. 123B, sector 3. Pe terenul aflat in proprietatea sa se executa, legal, potrivit Legii nr. 50/1991, lucrări de construcție in baza unei autorizații de construire emisa in temeiul si cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate potrivit legii, in conformitate cu care se asigura aplicarea masurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si funcționarea construcțiilor. De asemenea, lucrările se executa cu respectarea limitelor de proprietate si a drepturilor de servitute, fara a afecta proprietatea reclamanților, nefiind astfel vătămate raporturile de vecinătate. Lucrările sunt autorizate potrivit legii, pe baza unui proiect care garantează ca nu afectează fondul învecinat si nici nu creează incoveniente mai mari decât cele rezultate din relațiile normale de vecinătate.

A mai învederat că reclamanții nu si-au dovedit in niciun fel pretențiile, introducând prezenta acțiune in mod abuziv cu nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. 1 C.proc.civ. si art. 249 C.proc.civ. Astfel, desi acțiunea are ca obiect rectificarea mențiunilor inserate in Cartea funciara cu privire la suprafața de teren pe care reclamanții il dețin in coproprietate, aceștia din urma nu au depus nici măcar un extras de carte funciara sau orice alt inscris din care sa rezulte situația juridica a imobilului in prezent.

Un alt aspect care releva reaua credința a reclamanților in formularea prezentei acțiuni consta in faptul ca, desi din actele depuse de către aceștia la dosar ar rezulta ca sunt proprietari in cote indivize pentru o suprafața de teren de 46,75 mp., in mod nejustificativ si abuziv, reclamanții au revendicat o suprafața de 866 mp. din acte și 895 mp. rezultați din măsurători.

A mai arătat pârâtul că in baza actului de vanzare-cumparare din 5 iulie 1947, N. Z. si E. Casalis-Z. a vândut către M. Neumann imobilul din București, Calea Dudesti nr. 123 compus din 356 mp. construcție cu etaj si cu fațada la Calea Dudesti si 111 mp. construcție cu etaj in fundul terenului precum si o anexa constructie parter de 20 mp., toate acestea împreuna cu terenul avand o întindere totala de 866 mp. - imobilul vândut formează lotul nr. 1 din proprietatea moștenită de la T. C. Z..

De asemenea, au arătat că potrivit actului de vanzare-cumparare din 25 iulie 1948 depus de catre reclamanți la dosar, rezulta ca M. Neumann a vândut mai departe jumătatea indiviză din lotul nr. 1 din imobilul din București, Calea Dudesti, nr. 123A, fost nr. 123, cu toate construcțiile aflate pe el. Totodată s-a arătat că imobilul din care a fost vândută jumătatea indiviză are o suprafață totală de 866 mp.

In continuare, fara a se arata ce alte tranzacții au fost efectuate in timp, Neumann M. Nona a lasat moștenire imobilul intreg catre K. A., K. Belnza, D. M. M. si K. Balnza, respectiv, K. A. - moștenitorii lui K. liona S., predecedata, conform Certificatului de moștenitor nr. 323 din 30.09.1985.

Prin Contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr._ din 13.11.1992, K. A., D. M. M. si K. B. au vandut reclamantelor M. R., respectiv, P. O., in indiviziune si cote parti egale, cota parte indiviza din încăperile de la subsolul in suprafața totala de 148,60 mp. al imobilului situat in București, Calea Dudesti, nr. 123 A, subsol compus din: hol, 3 încăperi producție, 2 sac-uri, 2 pisoare, 1 WC, 2 dusuri. O data cu aceasta cota parte indiviza s-a transmis si dreptul de folosința asupra terenului aferent in suprafața indiviza de 1/6 din 187,45 mp. aferent întregii construcții (subsol, parter, etaj).

Prin Actul de donație imobiliara autentificat sub nr. 279 din 12.05. 1999, K. A. si K. B. au donat catre reclamantul JONYA J. cota parte indiviza de 6/16 din subsol si 6/8 din parterul imobilului situat in București, . A, sector 3, având următoarea componenta: la subsol: joi, 3 incaperi de producție, 2 sas-uri, 2 pisoare, 1 WC, 2 dusuri, in suprafața totala de 148,60 mp., la parter: 4 camere, debara, baie, culoar in suprafața totala de 95,76 mp.

C. parte de 2/16 din subsol si cota parte de 2/8 din parterul imobilului sunt in proprietatea reclamantei D. M. M., conform certificatului de moștenitor, iar cota parte de 8/16 din subsol aparține in parti egale reclamantelor M. R., respectiv, P. O., conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._ din 13.11.1992.

Totodată, in contractul de donație s-a aratat faptul ca terenul aferent imobilului donat va urma regimul juridic stabilit prin Legea nr. 18/1991, republicata, iar, in cazul reconstituirii dreptului de proprietate asupra curții, acesta va fi in folosința . a donatarului.

A mai arătat pârâtul că din analiza înscrisurilor depuse, reclamanții sunt proprietari in indiviziune asupra terenului in suprafața de 46,75 mp., situat in București, Calea Dudesti, nr. 123 A, sector 3, in baza Titlului de Proprietate nr. 1219/3 eliberat la data de 05.06.2009, sunt proprietari asupra construcției situata la adresa București, Calea Dudesti, nr. 123 A, sector 3, astfel:

- M. R. (in devălmășie cu M. N.) si P. O. (in devălmășie cu P. A.) - In indiviziune si cote parti egale, Vz cota parte indiviza din încăperile de la subsolul in suprafața totala de 148,60 mp. al imobilului situat in București, Calea Dudesti, nr. 123 A, subsol compus din: hol, 3 incaperi producție, 2 sac-uri, 2 pisoare, 1 WC, 2 dusuri;

- K. J. - cota parte indiviza de 6/16 din subsol si 6/8 din parterul imobilului situat in București, . A, sector 3, având următoarea componenta: la subsol: joi, 3 incaperi de producție, 2 sas-uri, 2 pisoare, 1 WC, 2 dusuri, in suprafața totala de 148,60 mp., la parter: 4 camere, debara, baie, culoar in suprafața totala de 95,76 mp.

- D. M. M. - C. parte de 2/16 din subsol si cota parte de 2/8 din parterul imobilului construcție situata in București, Calea Dudesti, nr. 123 A.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

La data de 18.03.2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au arătat că pârâtul, prevalându-se de lipsa inscrierii in Cartea Funciara a suprafeței totale a dreptului acestora de proprietate de 895 mp, respectiv si a suprafeței de 185 mp. (pe langa cei 710 mp. înscriși ) situați in fata construcției reclamanților, pe latura de N a imobilului-teren aflat in proprietatea si folosința acestora care se invecineaza cu imobilul teren proprietatea paratului, acesta a acționat extinzând fundația construcției acestuia si pe imobilul-teren aflat in proprietatea reclamanților, respectiv pe cei 185 mp. neinscrisi in Cartea Funciara, invocând lipsa opozabilității fata de terți ( deci fata de acesta ) a dreptului de proprietate cu privire la aceasta diferența de suprafața de teren.

Cu privire la excepțiile invocate, reclamanții au solicitat respingerea acestora.

Au învederat că paratul este proprietarul imobilului teren învecinat la limita N cu imobilul teren si construcțiile aflate in proprietatea acestora situate in București, Calea Dudesti nr. 123 A, sector 3. Ca urmare a mențiunii incorecte, in Cartea funciara, cu privire la suprafața totala a imobilului teren de 866 mp..( 895 mp. din măsurători ) situat in București, Calea Dudesti nr.123 A sector 3 a cărui proprietate pe cote parti si folosința o dețin si nu 710 mp. cat a fost înscris, fiind astfel neinscrisa în Cartea funciara diferența de 157 mp. din acte ( 185 mp. din măsurători ), diferența de teren adiacent construcției aflate in proprietatea reclamanților si care asigura accesul in corpul clădirii, paratul, proprietar al imobilului invecinat la limita de N cu proprietatea reclamanților a nesocotit dreptul acestora de proprietate in sensul in care si-a extins lucrările la fundația construcției pe care o edifica pe proprietatea sa si pe terenul in suprafața de 185 mp. aflat in proprietatea si folosința reclamanților, pana in fata construcției proprietatea acestora, astfel incat le-a obstructionat total accesul la imobil.

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2015 au fost soluționate excepțiile invocate de către pârât, cu motivarea din încheierea de ședință.

La data de 29.03.2015, OCPI a comunicat copia cărții funciare IE_, cu nr. cadastral vechi_.

Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța reține:

Conform cererii ce chemare în judecată și a concluziilor orale consemnate în încheierea de dezbateri, reclamanții solicită rectificarea cărții funciare prin includerea unei suprafețe suplimentare de teren de 156 mp ce rezultă din înscrisuri.

Conform mențiunilor din cartea funciară nr._ (f.98 vol.I), în carte funciară a fost înscrisă o suprafață totală de 710 mp, dintre care reclamanții au obținut înscrierea cotei corespunzătoare drepturilor fiecăruia pentru o suprafață de teren de 46,75 mp (f.100), corespunzătoare și titlului de proprietate nr. 1219/3 eliberat în temeiul Legii 18/1991 (f.104).

În privința aplicării legii civile în timp, în cauză, în drept, față de prevederile art. 76 și 77 din Legea 71/ 2011 de punere în aplicare a Codului Civil, având în vedere că dreptul de proprietate al reclamanților a fost înscris în cartea funciară pentru prima dată la data de 25.11.2009, cauzei îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 7/1996, iar nu dispozițiile Codului Civil.

În temeiul art. 30 din Legea 7/1996, varianta în vigoare la momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul.

Rectificarea cărții funciare poate fi dispusă în condițiile art. 34 din Legea 7/1996, varianta în vigoare la momentul înscrierii față de dispozițiile privind aplicarea în timp cuprinse în art. 76 și 77 din Legea 71/2011, conform cărora orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul înscris a fost greșit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Astfel, situația premisă este reprezentată de existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțată cu privire la motivul ce determină rectificarea.

În cauză însă, reclamanții nu au făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate anterior în contradictoriu cu pârâtul în raport de suprafața de teren de 156 mp ce se solicită a fi rectificată. Mai mult decât atât, reclamanții au arătat în cursul procesului că pârâtul deține posesia acestei suprafețe de teren și și-a extins construcția pe aceasta.

În aceste condiții, pretențiile reclamanților privind rectificarea cărții funciare nu ar putea deriva de cât dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată într-o acțiune în revendicare soluționată în contradictoriu cu pârâtul, litigiu ce nu a avut însă loc între părți. D. în cadrul unei acțiuni în revendicare titlurile invocate de părți por fi comparate, dându-se preferință legală unuia dintre acestea, și de asemenea se impune și efectuarea unei expertize pentru identificarea exactă și fără dubiu a imobilului, aspecte ce nu pot fi analizate într-o procedură ce are ca obiect rectificare cărții funciare, față de dispozițiile art. 34 din Legea 7/1996.

Pentru considerentele expuse, urmează a respinge acțiunea formulată ca neîntemeiată.

În temeiul art. 451- 453 C.pr.civ., reclamanții fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligați în solidar la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat către pârât (f.47 bis, vol.I).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea de chemare in judecata formulată de reclamanții M. R., M. N. PRIN MANDATAR M. R., P. O. PRIN MANDATAR M. R., P. A. PRIN MANDATAR M. R., D. M. M. PRIN MANDATAR M. R. și K. J. PRIN MANDATAR M. R. cu domiciliul în sector 2, București, P. S., nr. 51A, . cu pârâtul V. C. cu domiciliul în sector 3, București, D. NOUA, nr. 24, ., ..

Obliga reclamanții in solidar la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către paratul V. C..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-I. StăncioiAdina-T. M.

Red./Dact.: D.I.S./A.T.M./ 4 ex.

Comunicări:

Grefier:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 9567/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI