Validare poprire. Sentința nr. 7669/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7669/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 7669/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Secția Civila

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7669

Ședința publică din data de 29.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. C. V.

Grefier: A. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire privind pe reclamanta S. S.a.R.L. prin KRUK ROMANIA SRL in contradictoriu cu debitorul S. D. si tert poprit L. T. SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 126 alin. 1 din Constituția României, art. 460 790 alin. 1, 714 si 651 C.proc.civ.

Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 și art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru reclamantă si tertul poprit proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în data de 23.12.2014, sub nr._, reclamanta S. S. prin KRUK ROMANIA SRL in contradictoriu cu debitorul S. D. si tert poprit L. T. SRL, a formulat cerere de validare a popririi pana la concurenta sumei de 19.138,78 lei, cu obligarea tertului poprit la plata catre creditor, in limita creantei, a sumelor datorate debitoarei, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, s-a aratat ca poprirea a fost dispusa de catre Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati C., T. si I. in dosar de executare 272/2013, in baza titlului excutoriu reprezentat de contract de credit bancar nr._/04.03.2008, emis de BCR.

S-a mai aratat ca tertul poprit nu a inteles sa se conformeze dispozitiei de infiintare a popririi.

In drept s-au invocat dispozitiile art. 789 alin. 1 C.proc.civ.

In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri.

S-au anexat in copie inscrisuri (filele 7-16).

La data de 02.02.2015,tertul poprit a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.

S-a aratat ca S. D. a fost angajatul sau conform contractului individual de munca incepand cu data de 23.05.2014 pana la data de 08.10.2014, cand contractul a incetat in baza deciziei de incetare nr. 1/09.10.2010

In drept, a invocat art. 201 C.proc.civ.

In sustinerea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri.

La data de 25.02.2015, reclamanta a depus Raspuns la intampinare prin care a invocat prevederile art. 786 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ.

In temeiul art. 411 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

Debitoarea nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a exprima un punct de vedere cu privire la cererea formulata.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In fapt la data de 21.11.2014, Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati „C., T. si I.”, a dispus infiintarea popririi, in cota de 1/3 din venitul net lunar, catre . in calitate de tert poprit, pana la concurenta sumei de 19.138,78 lei, la cererea creditoarei S. S. (fila 8).

Adresa a fost comunicata tertului poprit la data de 24.11.2014, conform dovezii de comunicare (fila 9).

În drept, potrivit art. 790 C.pr.civ. ,,Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. (4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.

Prin validarea popririi se ajunge la crearea unui nou raport obligațional între creditorul popritor și terțul poprit, prin obligarea terțului poprit să plătească direct creditorului popritor suma datorată debitorului poprit. Între părțile implicate trebuie să existe două raporturi juridice: un raport între creditorul popritor și debitorul poprit și un raport între debitorul poprit și terțul poprit.

Creditorul este cel care trebuie să justifice calitatea procesuală a tuturor părților implicate în procedura popririi, existența creanței față de debitorul poprit precum și creanța pe care acesta din urmă o deține asupra terțului poprit.

În cauză instanța constată că societatea creditoare a făcut dovada creanței pe care o are împotriva debitoarei.

Însă, din înscrisurile depuse la dosar nu reiese calitatea de debitor a tertului poprit față de debitor.

In acest sens, din Registrul General de Evidenta a salariatilor, reiese ca numitului S. D. (debitorul din prezenta cauza), a avut încheiat contract individual de munca cu terțul poprit, din data de 22.05.2014, pana la data de 09.10.2014 (filele 33-34).

Astfel, din înscrisurile existente la dosar reiese ca la data comunicării Adresei de înființare a popririi (24.11.2014), debitorul S. D. nu mai era angajat al tertului poprit.

Contrar susținerii reclamantei, simpla înștiințare de înființare a popririi, fără ca eventualul terț poprit să răspundă în termenul de 15 zile de la data înștiințării nu atrage automat validarea popririi, reclamanta având obligația dovedirii raporturilor juridice dintre debitor si terțul poprit.

Față de împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 790 alin.1 C.proc.civ., instanța va respinge cererea de validare a popririi formulate, ca neîntemeiată.

In ce priveste cererea creditoare de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecata, instanta retine dispozițiile art. 453 C.proc.civ. care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Conform art. 451 C.proc.civ. cheltuielile de judecată constau în taxele de timbru și timbru judiciar, onorariile avocațiilor (…).

Avand in vedere ca fundamentul acordarii cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii care a pierdut procesul, precum si fata de specificul cererii de validare a popririi, instanta, constatand ca nu se poate retine culpa procesuala a debitoarei in declansarea prezentei cauze, va respinge, in temeiul art. 453 C.proc.civ. cererea creditoarei reclamante de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea formulata de creditoarea reclamanta S. S.a.R.L., cu sediul in Bulevardul Charles de Gaulle, nr. 2, L-1653, Luxembourg, prin KRUK ROMANIA SRL, CUI RO_, J_, cu sediul in Bucuresti, ., subsol, parter, ., sector 4 in contradictoriu cu debitorul S. D., CNP_, cu domiciliul in Snagov, ., ., ., si tert poprit L. T. SRL, CUI_, J_ cu sediul in Comuna Gruiu, ., Snagov, Judet Ilfov, ca neîntemeiată.

Respinge cererea creditoarei reclamante de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu apel în 5 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 3 București și se soluționează de Tribunalul București.

Pronunțată în ședința publică, azi 29.05.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. V. A. B.

Red. A.C.V./A.B.

15.06.2015/5 Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7669/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI