Accesiune. Sentința nr. 1097/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1097/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 1097/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._/299/2014Sentința civilă nr. 1097
Ședința publică din data de 01 februarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte: V. I. I.
Grefier: M. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. C.-M. în contradictoriu cu intimatul B. I. F., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 01 februarie 2016, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 09 septembrie 2015 sub nr._/299/2014, C. C.-M. a formulat, în contradictoriu cu intimatul B. I. F., contestație la executare împotriva încheierii din data de 01.09.2015 emisă de S.C.P.E.J. D., C. și Asociații în dosarul de executare nr. 1572/2013, solicitând anularea acesteia, cu cheltuieli de judecată. Totodată, contestatorul a solicitat și suspendarea executării încheierii atacate până la soluționarea contestației la executare.
În motivare, contestatorul a arătat că în baza contractului de împrumut încheiat la data de 10.09.2008, în calitate de împrumutător, cu intimatul debitor, în calitate de împrumutat, contract modificat printr-o . acte adiționale, intimatul urma să îi restituie suma de 517.030 euro până la data de 01.03.2012. Totodată, a fost încheiat contractul de ipotecă mobiliară din data de 05.12.2011 prin care s-a constituit în favoarea contestatorului o ipotecă mobiliară asupra tuturor părților sociale deținute de debitorul intimat la societatea Alternativ Building Development S.R.L., respectiv 2.750 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială și o valoare totală de 27.000 lei, reprezentând 50% din capitalul social al societății, în scopul garantării executării obligației de restituire a sumei împrumutate de 517.030 euro, contract înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la data de 12.01.2012. Contestatorul a menționat că debitorul intimat nu și-a executat obligația de restituire a sumei împrumutate.
Contestatorul a mai arătat că împotriva intimatului a fost începută executarea silită de către creditoarea Banca Millenium SA, deschizându-se dosarul de executare silită nr. 1572/2013 instrumentat de B. D., C. și Asociații, astfel că a formulat cerere de intervenție în cadrul dosarului de executare, admisă de Judecătoria Sector 3 prin încheierea din 13.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014.
Prin încheierea din 02.09.2014, executorul judecătoresc a reținut bunurile incorporale ale intimatului ce urmau a fi executate silit. Prin încheierea din 02.09.2014 executorul judecătoresc l-a desemnat pe expertul P. Nicușor în vederea întocmirii unui raport de evaluare a părților sociale și întocmirii unui caiet de sarcini aferent bunurilor, fiind stabilit onorariul provizoriu al expertului în cuantum de 22.500 lei în sarcina creditorului și termenul de finalizare a lucrării, contestatorului revenindu-i de plată suma de 9300 lei din onorariu.
Contestatorul a formulat contestație la executare împotriva celor două încheieri, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 sub numărul de dosar_/299/2014 și, prin Sentința civilă nr. 6360/08.05.2015 pronunțată în dosar s-a anulat încheierea din 02.09.2014 prin care a fost numit expertul F. T. D..
Contestatorul a arătat că la data de 03.09.2015 a primit încheierea executorului judecătoresc din data de 01.09.2015 prin care a fost numit expertul F. T. D. Întreprindere Individuală, cu sediul în B., județul B., în vederea întocmirii unui raport de evaluare a părților sociale și a unui caiet de sarcini aferent acestor bunuri. Totodată, s-a stabilit onorariul provizoriu al expertului în cuantum de 9.300 lei în sarcina creditorului și termenul de finalizare a lucrării.
Contestatorul a criticat încheierea, apreciind că este nelegală prin prisma onorariului evaluatorului disproporționat de mare față de activitatea ce se va presta și prin prisma numirii aceluiași expert evaluator numit prin încheierea din data de 02.09.2014 anulată de instanță prin sentința civilă nr. 6360/08.05.2015 pronunțată în dosarul nr._/299/2014.
Contestatorul a mai arătat că la data de 08.09.2014 și-a exprimat acordul cu privire la vânzarea amiabilă a părților sociale asupra cărora deține o garanție reală mobiliară, însă executorul judecătoresc nu a așteptat derularea procedurii prevăzute de art. 753 Cod procedură civilă, numind la 02.09.2014 expert evaluator și stabilind onorariul acestuia, lipsind astfel de efecte procedura vânzării amiabile.
S-a arătat și că onorariul stabilit pentru evaluarea părților sociale este disproporționat de mare față de onorariile percepute pe piața pentru evaluări similare, care se situează în jurul sumei de 1.000 lei/societate. În dovedirea celor susținute, contestatorul a solicitat și primit o oferta de preț de la expertul A. I., profesor universitar doctor, oferta pe care a înaintat-o executorului judecătoresc, din care rezulta ca lucrarea se poate efectua în termen de 7 zile pentru un onorariu total de 700 euro +TVA. Cu toate acestea, executorul judecătoresc nu a luat în considerare poziția sa, preferând desemnarea unui expert cu onorariul de 9300 lei (2113 euro).
Contestatorul a mai precizat că desemnarea unui evaluator cu sediul în B. pentru evaluarea părților sociale a trei societăți cu sediul in București, reprezintă o cheltuială evident voluptorie, în condițiile a existenței numeroși experți care nu pretind onorarii care să acopere efortul deplasării sau cheltuielile de transport.
Având în vedere că prin încheierea din 02.09.2014 fusese numit tot expertul F. T. D., încheiere ce a fost ulterior anulată, acesta a efectuat lucrarea, onorariul fiind avansat de creditorul Banca Millenium B.A. Contestatorul a formulat obiecțiuni la caietul de sarcini însă executorul judecătoresc nu a răspuns obiecțiunilor.
Cu toate acestea, ulterior anularii încheierii prin care a fost numit expertul evaluator F. T. D., executorul judecătoresc a emis o nouă încheiere la data de 01.09.2015 având același obiect.
Contestatorul a arătat că este vădit caracterul nelegal al încheierii din data de 01.09.2015, întrucât expertul F. T. D. a efectuat deja lucrarea pentru care a fost numit, încasând onorariul de 9.300 lei. Or, prin numirea aceluiași expert să efectueze aceeași lucrare pentru un onorariu egal cu primul, se va regăsi în situația în care acesta va depune lucrarea efectuată anterior și va încasa un nou onorariu, avansat de creditor, reprezentând cheltuieli de executare silită, fără a mai efectua vreo lucrare. Astfel, cuantumul cheltuielilor de executare va crește și mai mult în mod nejustificat, fără a se întocmi o nouă lucrare, în detrimentul creditorilor, întrucât cheltuielile de executare se recuperează cu prioritate.
Contestatorul a susținut că, prin numirea aceluiași expert au fost eludate dispozițiile legale privind executarea silită și contestația la executare, soluția pronunțata de judecătoria Sector 1 în dosarul nr._/299/2014, prin care a fost anulata încheierea de numire a expertului F. T. D. din data de 02.09.2014 și implicit a actelor de executare subsecvente, a fost practic nesocotită, drepturile contestatorului fiind încălcate. Mai mult decât atât, prin încheierea din data de 01.09.2015 a fost numit un expert evaluator care și-a spus anterior părerea cu privire la lucrarea ce se efectuează, odată cu realizarea primului raport de evaluare și a caietelor de sarcini aferente.
Prin numirea pentru a doua oară a expertului evaluator F. T. D., expert propus de creditorul Banca Millenium S.A., în pofida anularii primei încheieri de numire din data de 02.09.2014, contestatorul apreciază că îi sunt vătămate drepturile.
Cu privire la suspendarea executării, contestatorul a arătat că, de vreme ce nu înțelege să plătească onorariul de 9300 lei pentru evaluarea unor părți sociale la societăți cu răspundere limitată fără activitate și, cu o singură excepție, fără bunuri, se expune sancțiunii decăderii, existând riscul de a nu putea continua executarea silită sau de a nu-și realiza creanța.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 657 alin. 3, 704, 176 pct. 6 Cod procedură civilă.
În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri (filele 15-39, dosarul Judecătoriei Sector 1).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 620 lei (fila 13, dosarul Judecătoriei Sector 1).
Prin Sentința civilă nr._/05.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 1 și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 23 noiembrie 2015, sub același număr de dosar.
La solicitarea instanței S.C.P.E.J. D., C. și Asociații a depus dosarul de executare nr. 1572/2013 (filele 9-201 vol. I, 1-252 vol. II, 1-112 vol. III, Judecătoria Sector 3).
Intimatul, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constat următoarele:
Astfel cum rezultă din Încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._/301/2014, la data de 13.05.2014 a fost admisă cererea de intervenție formulată de către contestatorul intervenient C. C. M., în cadrul dosarului de executare nr. 1572/2014, dosar în care se derulează executarea silită împotriva debitorului B. F..
Se va reține că în dosarul de executare nr. 1572/2014 executarea silită a început la cererea creditoarei Banca Millennium SA, ca urmare a cererii din 10.12.2013.
Astfel cum rezultă din înștiințarea cu privire la înființare popririi din 30.01.2014, adresată debitorului B. I.-F. (filele 238, 239, vol. II), executorul judecătoresc D. N. C. a dispus înființarea popririi asupra: unui număr de 2.750 părțile sociale deținute de B. I.-F. la Alternativ Buiding Develpoment SRL; a unui număr de 250 părți sociale deținute de B. I.-F. la Personnel Develpoment Solutions SRL; a unui număr de 10 părți sociale deținute de B. I.-F. la Snack Attack M. SRL.
La momentul înființării popririi asupra părților sociale în dosarul de executare era un singur creditor, respectiv Banca Millennium SA.
Astfel cum rezultă din contractul de ipotecă mobiliară din 05.12.2011, legalizat la data de 04.04.2014, debitorul B. I.-F. a constituit în favoarea contestatorului o ipotecă mobiliară asupra tuturor părților sociale pe care debitorul le deținea la Alternativ Buiding Develpoment SRL, respectiv a unui număr de 2.750 părți sociale, ce reprezintă 50% din capitalul social. Garanția mobiliară a fost constituită dat fiind debitul de 517.030 Euro pe care B. I.-F. îl avea față de contestator, și reprezintă diferența dintr-un împrumut nerestituit.
La data de 28.08.2014 s-a solicitat contestatorului să comunice executorului judecătoresc dacă cel dintâi apreciază ca debitorul B. I.-F. să procedeze la valorificarea bunurilor incorporale poprite reprezentate de 2750 părți sociale de la Alternativ Buiding Develpoment SRL (fila 183 vol. I).
Adresa din 28.08.2014 a fost comunicată contestatorului la data de 02.09.2014, în acest sens fiind depusă dovada de comunicare (fila 182 vol. I).
Din considerentele Sentinței civile nr. 6360 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 08.05.2015, în dosar nr._/299/2014 (filele 115-118 vol. III) se reține că creditorul contestatorul a comunicat că este de acord cu vânzarea amiabilă a părților sociale. Se reține totodată că în mod corect s-a apreciat ca vânzarea părților sociale să se facă la licitație publică.
În vederea evaluării părților sociale prin Încheierea din data de 02.09.2014 întocmită de executorul judecătoresc S. M. a fost numit expertul P. Nicușor și s-a stabilit un onorariu de 22.500 lei (filele 180, 181 vol. I).
La data de 02.09.2014, executorul judecătoresc C. I. I. a întocmit încheierea prin care a fost numit în calitate de expert evaluator d-nul F. T. D., cu onorariu de 9.300 lei (filele 124, 125 vol. I).
Prin Sentința civilă nr. 6360 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 08.05.2015, în dosar nr._/299/2014 (filele 115-118 vol. III) instanța a admis contestația la executare îndreptată împotriva încheierii din 02.09.2014 prin care a fost numit expert F. T. D. și a anulat această încheiere. Prin Decizia civilă nr. 189A/20.01.2016 s-a admis apelul împotriva sentinței civile menționate, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că îndreaptă încheierea din data de 02.09.2014 emisă de SCPEJ D., C. și Asociații, în sensul că onorariul expertului P. Nicușor va fi redus la suma de 9000 lei; s-au menținut celelalte dispoziții.
Prin încheierea din 01.09.2015, executorul judecătoresc C. I. I. a dispus înlocuirea expertului P. Nicușor cu expert F. T. D., cu onorariu de 9300 lei, în vederea evaluării valorii de circulație a bunurilor mobile incorporale reprezentate de părțile sociale deținute de debitor la ALTERNATIV BUILDING DEVELOPMENT S.R.L., PERSONNEL DEVELOPMENT SOLUTIONS S.R.L și SNACK ATTACK M. S.R.L. (filele 22-24 vol. I).
Din considerentele încheierii se reține că executorul judecătoresc a apreciat că, prin întocmirea acestei încheieri a respectat și pus în executare hotărârea judecătorească prin care s-a anulat încheierea din 02.09.2014. În fapt acesta a ajuns la aceeași dispoziție de numire a expertului F. T. D., însă prin înlocuirea expertului P. Nicușor.
Încheierea din 01.09.2015 menționată, este nelegală și netemeinică, urmând a fi anulată având în vedere că executorul, prin întocmirea acestei încheieri a ignorat dispozițiile instanței, contrar susținerilor acestuia. Astfel, prin Sentința civilă nr. 6360 s-a reținut că este nelegală numirea expertului F. T. D. din moment ce în dosarul de executare exista deja numirea expertului P.. Același motiv subzistă chiar dacă încheierea din 01.09.2015 prevede înlocuirea expertului inițial numit.
Faptul că primul expert nu întocmește lucrarea întrucât nu agreează un onorariu mai mic decât cel propus inițial cu care părțile n u au fost de acord nu reprezintă un motiv suficient pentru înlocuirea acestuia.
Executorul a arătat că hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță sunt executorii în materie, însă prin întocmirea încheierii din 01.09.2015 acesta nu a pus în executarea hotărârea judecătorească menționată. Aceasta nu dispunea executorului să întocmească o nouă încheiere de înlocuire a expertului ci, prin anulare, executorul judecătoresc era ținut să continue executarea în temeiul actelor menținute, respectiv pe baza încheierii din 02.09.2014 de numire a expertului P. Nicușor. Nici hotărârea judecătorească și nici un alt text de lege nu a impus executorului să facă el însuși evaluarea. Din analiza dosarului de executare, raportat la hotărârea judecătorească prin care s-a anulat încheierea din 02.09.2014 se reține că punerea în executare a acestei hotărâri, potrivit art. 650 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită înseamnă a lipsi de efecte încheierea anulată și a da curs încheierii anterioare, menținută de instanță prin respingerea contestației împotriva acesteia.
Din considerentele sentinței civile se reține că a fost contestată inclusiv încheierea de numire a expertului P. Nicușor, contestație respinsă însă de instanță, ca neîntemeiată. Astfel, prin respingerea contestației îndreptată împotriva încheierii de numire a expertului P. Nicușor și prin anularea încheierii de numire a expertului F. T. D., evaluarea trebuia făcută de expertul desemnat inițial, P. Nicușor.
În consecință, încheierea din 01.09.2015 ignoră dispozitivul sentinței pe care pretinde că o aduce la îndeplinire. Aspectele dezlegate prin Sentința civilă nr. 6360 au intrat în puterea lucrului judecat în ceea ce privește numirea expertului evaluator, iar executorul este ținut de respectarea dispozițiilor date de instanță. De altfel, prin admiterea apelului, hotărârea a fost modificată în parte prin modificarea încheierii de numire a expertului P. Nicușor, în ceea ce privește onorariul, care a fost stabilit la 9000 lei, fiind menținute restul dispozițiilor.
Prin urmare, în temeiul art. 719 alin. 1 și art. 711 alin. 1 alin Codul de procedură civilă, având în vedere că instanțele care au analizat încheierile de numire a expertului P. Nicușor și F. T. D. au apreciat că este nelegală numirea expertului F. T. D., precum și legalitatea numirii expertului P. Nicușor, cu modificarea onorariului, precum și faptul că executorul judecătoresc nu poate emite în mod legal o nouă încheiere prin care, practic lipsește de efecte hotărârile judecătorești menționate, instanța va admite contestația la executare și în consecință va anula încheierea din 01.09.2015 întocmită de executorul judecătoresc C. I. I., în dosar de executare nr. 1572/2013, prin care a fost înlocuit expertul P. Nicușor cu expertul F. T. D..
Art. 718 din Codul de procedură civilă statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel, asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, pronunțându-se prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 717 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 1572/2013. Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
În temeiul art. 9 din Codul de procedură civilă, va lua act că creditorul-intervenient contestator a înțeles să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare, formulate de contestatorul C. C.-M., CNP:_, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în București, ., ., ., sector 3, la C.. de Av. C.-R. P. în contradictoriu cu intimatul B. I. F., CNP:_, cu domiciliul în București, ., ., sector 1 și în consecință:
Anulează încheierea din 01.09.2015 întocmită de executorul judecătoresc C. I. I., în dosar de executare nr. 1572/2013, prin care a fost înlocuit expertul P. Nicușor cu expertul F. T. D..
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Ia act că creditorul intervenient-contestator a înțeles să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 01 februarie 2016.
Președinte, Grefier,
V.-I. I. M. N.
Red./Tehnored. jud. I.V.I./M.N.
4 ex/24.02.2016
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1207/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1202/2016. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|