Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7051/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7051/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-05-2016 în dosarul nr. 7051/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7051

Ședința din Camera de consiliu din data de 12.05.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. A.

GREFIER: E. Elida V.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta V. R. SA, în contradictoriu cu pârâtul B. V. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în Camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Cerere de judecare în lipsă f.16.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța nu ia act de cererea de renunțare având în vedere că este semnată de avocat care nu are procură specială pentru renunțare (f. 73), după care reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, creditoarea S.C. V. ROMÂNIA S.A. a chemat in judecata pe pârâtul B. V. C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1081,66 de lei reprezentând debit principal, precum și a dobânzii contractuale de 0,5% pe zi de întârziere până la plata debitului, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între V. R. S.A. și debitor s-a încheiat contract pentru servicii de telefonie mobila, care nu a fost respectat de aceasta, în sensul că nu a achitat facturile solicitate la plată reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate de creditoare. Debitorul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către V. R. S.A., astfel incat s-au emis facturi in valoare de 1081,66 de lei lei, iar potrivit contractului, pentru sumele neplătite la termen, se datorează dobândă contractuală.

In drept a invocat disp. art. 1489.

Debitorul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat dezbateri contradictorii.

Analizând cu prioritate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei, a semnatarului cererii, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 84 alin 1 C.pr.civ., persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.

Așadar, spre deosebire de persoanele fizice, în cazul persoanelor juridice este exclusă reprezentarea convențională în justiție prin mandatar care să nu aibă calitatea fie de avocat, fie de consilier juridic.

Instanța a pus în vedere reclamantei expres prin comunicare (f. 68, 69) să facă dovada însușirii acțiunii de către V. R. SA prin reprezentant legal sau prin avocat angajat direct și personal de V. R. SA sau consilier juridic personal al V. R. SA, să depună în copie contractul de asistență juridică care a stat la baza împuternicirii depuse în dosar, sub sancțiunea anulării, în condițiile în care datele de contact ale reclamantei și sediul ales indicat în cerere și la care i s-au comunicat citațiile și adresa de mail au legătură cu EOS KSI SA, persoană juridică diferită (f. 7, 64), dar aceasta nu s-a conformat acestor obligații.

Art. 84 NCPC nu permite reprezentarea convențională în instanță a unei persoane juridice printr-o societate comercială, ci numai reprezentarea prin consilier sau avocat, iar față de rațiunea instituirii art. 84 NCPC, consilierul/avocatul, pentru a putea reprezenta o persoană juridică în fața instanței, trebuie să fie consilierul juridic personal al petentului persoană juridică sau avocatul angajat personal de petentul persoană juridică, nu consilierul juridic al unei alte societăți sau avocatul angajat de reprezentantul legal al altei societăți, în caz contrar fiind înlăturat însuși scopul pentru care a fost instituit art. 84 NCPC.

Împuternicirea avocațială face dovada contractului de asistență juridică, dar în măsura în care există corespondență între împuternicire și contract. Atâta timp cât reclamanta, deși citată la sediul ales nu a depus copie de pe acest contract pentru a se putea verifica de către cine a fost acordat mandatul, având în vedere că reclamanta nici nu a dovedit și, de altfel, nici nu a învederat că EOS Ksi ar fi administrator al bunurilor sale, față de prevederile art. 82 NCPC, instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei a semnatarului cererii și va anula cererea formulată în numele reclamantei în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Nu ia act de renunțarea la judecată formulată și semnată de avocat fără procură specială.

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei a semnatarului cererii.

Anulează în consecință cererea formulată în numele reclamantei V. R. SA (J_ CUI_) cu sediul în București, sector 1, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, cu sediul ales în București, .. 10A, clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâtul B. V. C. (CNP_) cu domiciliul în București, sector 3, .. 37, ., .> Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria sector 3 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2016,.

PREȘEDINTE GREFIER

D. A. E. ELIDA V.

DA/DA/4ex/14.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7051/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI