Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 17063/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința din camera de consiliu din data de 27.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. C.
Grefier – L. G. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. MUNTENIA SA în contradictoriu cu paratul P. I. P. având ca obiect cerere cu valoare redusa.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrală din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 20.11.2015, 27.11.2015 cand în aceeași compunere, a hotarat următoarele:
INSTANȚA,
Prin cerere înregistrată pe rolul instanței la data de 02.06.2015, sub nr. de dosar_, reclamanta E. E. MUNTENIA SA în contradictoriu cu paratul P. I. P., a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 8163,04 lei debit restant, la plata sumei de 918,93 lei penalități de întârziere, dar și obligarea la plata penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că între reclamantă și pârât s-au desfășurat raporturi contractuale, acestuia fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora reclamanta a furnizat energie electrică către pârât, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise.
Se arată că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia ANRE nr.57/1999 și aplicabile la nivel naționale.
Învederează reclamanta că potrivit art.33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.1007/2004 se prevede că furnizara energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul.
În acest sens, potrivit art. 7 lit.c din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE nr.57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.
Precizează reclamanta că pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calculat penalități în valoare de 918,93 lei, conform contractului, respectiv art.11 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice, penalități egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementărilor în vigoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.120, art.1516, art.1535 C.civ., art.969 și art.1073 C.civ. de la 1864, art.120 alin.7 C.proc.fisc, art.155 ali.28 C.fisc, art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004., Decizia ANRE nr.57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, Ordinul nr.5/21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, vechea lege a energiei electrice nr.13/2007, Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta . SA a solicitat obligarea pârâtului P. I. P. la plata sumei de 9081,97 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate și la plata sumei de 918,93 lei penalități de întârziere, calculate conform art.11 alin.2 lit.a din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, la tarife reglementate, aprobat prin Decizia ANRE nr.57/1999.
Instanța constată că reclamanta a depus la dosar o . facturi fiscale nesemnate de către pârât, fără a depune și contractul încheiat cu acesta.
Decizia ANRE nr.57/1999 invocată de către reclamantă a aprobat contractele cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, cuprins în anexa nr. I, însă reclamanta nu a încheiat un astfel de contract cu pârâtul.
Conform art. 1241 C.civ., înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forța probantă prevăzută de lege, iar potrivit art.272 C.proc.civ., înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material.
Prin urmare pentru dovada contractului încheiat între părți era necesară prezentarea unui înscris care să ateste instituirea drepturilor și asumarea obligațiilor de către părțile semnatare.
Cum facturile fiscale depuse la dosar nu sunt acceptate în mod expres prin semnare de către pârât și nici nu s-a făcut dovada acceptării tacite, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOATARASTE:
Respinge acțiunea privind pe reclamanta E. E. MUNTENIA SA, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J40/_/2008, CUI_, cu sediul in București, .. 10A, .. 7 sector 2, în contradictoriu cu paratul P. I. P., cu domiciliul in București, ., nr. 11 sector 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2015.
Președinte, Grefier,
L. C. L. G. P.
LC 4 ex.26.01.2016
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 232/2016.... → |
---|