Contestaţie la executare. Încheierea nr. 14/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 14/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-03-2012 în dosarul nr. 5241/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 14.03.2012

Instanța constituită din:

Președinte: C. D. Z.

Grefier: C. B.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea B. D., în contradictoriu cu intimatul P. J. WENTWORTH TOBIN, având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea reprezentantă de avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul reprezentant de avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa timbrajului și faptul că viciul de procedură cu contestatoarea a fost acoperit potrivit disp. art. 89 alin. 2 Cod proc.civ. iar prin serviciul Registratură la data de 15.02.2012 au fost depuse actele din dosarul de executare, după care,

Contestatoarea, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 204 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.

Intimatul, prin avocat, depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și contestatoarei, prin reprezentant.

Contestatoarea, prin avocat, solicită îndreptarea erorii materiale cu privire la domiciliul ales, acesta fiind Vatra Luminoasă, . .. 124 iar nu 125.

Instanța ia act că domiciliul ales al contestatoarei este Vatra Luminoasă, . . 125.

Intimatul, prin avocat, arată că la data de 06.03.2012 nu era atașat dosarul de executare.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației, invocată de către intimat, prin întâmpinarea depusă la dosar.

Intimatul, prin avocat, solicită instanței să observe că a invocat excepția raportat la dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. c Cod proc.civ., coroborat cu art. 399 alin. 1 teza I și ale art. 400 alin. 1 Cod proc.civ., contestație introducându-se în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit soția. Solicită admiterea excepției.

Contestatoarea, prin avocat, depune la dosar plic în fotocopie și solicită respingerea excepției întrucât contestație este depusă în termen, somația fiind comunicată în Belgia în data de 24.11.2011, existând și confirmare a poștei locale de reședință iar contestația a fost formulată la data de 01.12.2012, în termen legal. Solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 21.03.2012.

Dată în ședință publică astăzi, 14.03.2012.

Președinte, Grefier,

C. D. Z. C. B.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5241

Ședința publică din data de 21.03.2012

Instanța constituită din:

Președinte: C. D. Z.

Grefier: B. C.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea B. D., în contradictoriu cu intimatul P. J. WENTWORTH TOBIN, având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.03.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.03.2012 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin contestatia la executare formulata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr._ /13.12.2011, contestatoarea B. D. in contradictoriu cu intimata P. J. WRNTWORTH TOBIN a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna admiterea contestatiei, anularea somatiei de plata nr. 279/31.10.2011 comunicata la 24.11.2011 si toate actele de executare emise in dosar, suspendarea executarii silite pana la solutionarea definitiva si irevocabila a prezentei contestatii.

In motivare se arata ca somatia a fost comunicata subsemnatei in data de 24.11.2011, executarea silita fiind pornita abuziv deoarece contestatoarea dorise sa execute de bunavoie obligatia, solicitand intimatului sa-i indice un cont in care sa faca plata.

In drept, au fost invocate disp.art.399 si urm., art. 403 alin.1 C.pr.civ.

Contestatoarea a depus la dosar un set de inscrisuri.

In aparare, intimata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei si a solicitat respingerea contestatiei.

Au fost depuse copii ale actelor dosarului de executare nr. 279/2011 al B. D. D. C. (filele 29-77).

La termenul de judecata din data de 14.03.2012, instanta a pus in discutia partilor exceptia tardivitatii formularii contestatiei invocata de intimata.

Instanta retine ca in mentionatul dosar de executare a fost intocmita somatia de plata nr. 279/31.10.2011 .

Prin incheierea nr._/02.11.2011 din dosarul nr._/02.11.2011 al OCPI Sector 3, s-a admis inscrierea dreptului de somatie in cartea individuala cu nr._ nedefinitiva in baza somatiei mentionate, a carei anulare se solicita.

Mentionata somatie a fost comnicata debitoarei, prin afisare, in data de 14.11.2011, dupa cum reiese din dovada de primire si procesul-verbal de predare/14.11.2011.

Din analiza plcului de expeditiei (fila 9), instanta retine ca cererea introductiva de instanta a fost predata recomandat la Oficiul Postal in data de 10 decembrie 2011.

Avand in vedere ca somatia a fost notata in cartea funciara in data de 02.11.2011 si ca a fost comunicata, prin afisare, in data de 14.11.2011, iar contestatia la executare a fost predata la Oficiul postal in data de 12.12.2011, instanta constata ca a fost depasit termenul de 15 zile de formilare a contestatiei la executare statornicit de art. 401 alin.1 lit.c C.pr.civ. Astfel spus, contestatia la executare este tardiv formulata.

F. de considerentele ce preceda, instanta va admite exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare.

Respinge contestatia la executare ca tardiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.

Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea B. D., cu domiciliul ales în București, .. 2-24, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimatul P. J. WENTWORTH TOBIN, cu domiciliul ales în București, .. 302, ., ., sector 3, ca tardivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.03.2012.

Președinte, Grefier,

C. D. Z. C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 14/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI