Uzucapiune. Sentința nr. 5347/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5347/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-03-2012 în dosarul nr. 5347/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5347
Ședința publică de la 22.03.2012
Instanța constituită din:
Președinte – jud. D. M.
Grefier – R. C.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect uzucapiune și accesiune privind pe reclamantul T. D. în contradictoriu cu pârâții P. D., A. V., A. G., A. L..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 08.03.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 15.03.2012 și ulterior la 22.03.2012, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea precizata formulată de reclamantul T. D., cu domiciliul ales la C..Av. I. M. B. în București, .. 61a, sect. 1, în contradictoriu cu pârâții P. D., cu domiciliul în București, ., sect. 3, A. V., A. G., A. L., toți cu domiciliul în București, ., sect. 3.
Constata ca reclamantul T. D. si numitul A. V. au dobândit, in coproprietate, prin uzucapiune de 30 de ani cu jonctiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 252,17 m.p. situat în București, .,6A (fosta .), sector 3, cu următoarele vecinătăți: Nord - imobilul din ., Est-. din ., Vest- imobilul din ..
Dispune sistarea starii de coproprietate.
Atribuie reclamantului T. D. lotul nr.1 in suprafata de 142,86 mp identificat prin raportul de expertiza tehnica intocmit de expert ing. G. C., raport pe care il omologheaza.
Atribuie paratilor A. V., A. G. si A. L., in indiviziune, lotul nr.2 in suprafata de 109,31 mp identificat prin raportul de expertiza tehnica intocmit de expert ing. G. C., raport pe care il omologheaza.
Constată că reclamantul T. D. a dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra corpului de construcție C2 edificat pe terenul din ., sector 3, si anume: casa de locuit compusa din 3 camere si un hol cu o suprafata utila de 41,59 mp; anexe gospodaresti: bucatarie de vara cu peretii din paianta si 2 magazii din lemn.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.03.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 14/2012. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5417/2012. Judecătoria... → |
---|